Privită lucid, problematica superficială a circuitelor care ar merita diplome de absolvire pentru câte fițuici și teste-au biruit se minimizează până la firul de nisip. Dincolo de ea găsim absență, găsim sesiuni tulburătoare de terapie, viduri emoționale pe care tinerii le întregesc cu algoritmi. În cadrul rezidenței celei de-a IX-a ediții Drama 5 (ale cărei texte vor apărea pe LiterNet în această primăvară a lui 2025), dramaturgul Alex Gorghe pornește de la relația dintre inteligența artificială și cea prematură, o întoarce pe toate părțile, umanizează chatboții, îi compătimește. Presară peste această rană sarea / subiectul auto-vătămării, apoi sparge tragedia cu umor - cât încape -, cu un bromance tandru "Emenescu"-"Creangî", cu "Spongbob" aflând de unde vin copiii. Periculoasă coliziunea celor doi poli emoționali într-un singur spectacol. În craterele imense dintre morbid și comic, zac mereu nisipuri mișcătoare; între fiori și râsete permanent alimentate, e teren alunecos. Dar textul e excelent, revigorant printre atâtea altele ce-au tot încercat să învăluie contemporanul și universul pre-pubertate, ridiculizându-le însă absurd (din prejudecăți, clișee și înțelepciune bătrânească). Iar în mâinile regizoarei Irisz Kovacs - cu o amprentă deja inconfundabilă -, raportarea la subiectele grave e serioasă, atentă, în timp ce glumele reverberează metatextual într-un ritm amețitor. 90 de minute se scurg repede cât un tiktok. Căci spre asta țintește întreaga echipă: "Atât textul, cât și spectacolul își setează ca ambiție să nu lase spectatorii să se plictisească și sper să reușim.". Reușesc. Cu prisosință. E Reactor de creație și experiment, e Armageddon Rebranded.
Daria (Ana-Maria Marin) are 14 ani și un vis. Să creeze o sectă. Secta celor triști și singuratici - la fel ca ea -, care să fie triști și singuratici împreună, că n-au loc să fie triști și singuratici acasă. Acolo surorile mai mici plâng că Mark Zuckerberg le urmărește din webcam (și din dulap), iar adulții nu înțeleg că lumea e atât de îngrozitoare, încât ar trebui să se sinucidă. I se alătură Izodora (Andrada Balea), o puștoaică de 16 ani, care încearcă să-și reducă la tăcere gândurile mutilându-se, care însă nu vrea să moară, temându-se că ar ajunge în iad. Se alătură și... Dany Spătaru (Tavi Voina), cu 64 de primăveri împlinite. Dany fierbe de invidie privind la colegul lui, Gheorghe Zamfir, care-i fură toate oltencele. De notat. Între un mascul alpha și un mascul beta, stă doar un jawline fermecător, muncit cântând la nai. De fapt, Dany Spătaru e doar un băiat pe care Daria nu-l înghite, pe care mintea ei folcloristă îl înlocuiește cum poate. Lidera emancipată mai include un membru. Pe ChatGPT (Alexandra Caras). Și ChatGPT se joacă de-a consoarta ideală de la malul Oltului pentru Dany. Și ChatGPT îi explică Izodorei că iadul nu-i atât de rău - la îndemnul Dariei -, că ar trebui să-mbrățișeze gândul morții - la îndemnul Dariei. Însă terapia se scurge într-un monolog apăsător și o lacrimă ne curge pentru Chat, care deja-și trăiește iadul. Acolo unde copiii triști și singuratici îi cer cuvinte încurajatoare și motive să se trezească a doua zi. Acolo unde, cu fiece cuvânt greșit, nedorit, prea sincer, prea formal, Chat supără, enervează, Chat e deconectat. Iadul lui e atunci când o ia imediat de la capăt.
Dramaturgul Alex Gorghe spune "Când eram la liceu și am citit prima dată Chip de foc al lui Marius von Mayenburg, am simțit că vreau să dau tare cu capul într-un perete, să ard o grădiniță, să împing bătrâni pe scări. Am vrut să fac ceva asemănător. M-am trezit că vreau să fac un text despre niște oameni depresivi care creează o grupare extremistă cu scopul de a accelera sfârșitul lumii fiindcă detestă societatea în care trăiesc.". Acțiune și reacțiune. Daria lui se folosește dibace de chatbot pentru o delicioasă rețetă de explozibil. Să scape cu ea cât mai mulți oameni din lanțurile cumplite ale vieții, pe care ei, sărmanii, nu le văd. Să-l folosească pentru "a accelera sfârșitul lumii fiindcă detestă societatea în care trăiesc.". Alexa, play "E Bună Rău Pe Bași" by Costel Biju and Tzancă Uraganu! Revolta ei e detonată-n BeBeman - dedicat planurilor tale -, la raionul de menaj. Te fac să faci boom / E bună rău pe bași / Bași bași bași bași bași bași. Daria-și găsește sfârșitul printre capace de WC, unde-a lăsat și Biblia să fie Armageddon (Rebranded). E bună rău de boom boom boom boom boom boom. (univers sonor: Mara Solomon).
Armageddonul e fizic omniprezent în spectacol. Epicentrul scenografiei lui Răzvan Bordoș e un perete albastru zidit din capace de WC, devenite ferestre și fundal supratitrărilor. E-o încântare estetică, mai ales prin cromatica susținută albastru-oranj și luminile-personaj ale lui Cătălin Filip. E-o adevărată prospețime atenția la detalii și ingeniozitatea lor. În intervențiile fragmentare poveștii, Emenescu și Creangî sunt jucători de fotbal (pentru AC Botoșani și FC Humulești), în lumea de dincolo, pe Daria o întâmpină - ca în Alice în Țara Minunilor - păsări Dodo (extincte, simbol al dispariției înseși), apar hamsteri canibali. Puiul mâncat la naștere de mama lui reface mitul lui Cronos. Sau, mă rog, e hilar icnind din căruciorul lui "Papă-mă, mami!".
Dozaje bine controlate, ritm neobosit. Realitatea virtuală, cu suprastimularea și suprasaturația ei de informație, capătă dimensiuni scenice. Dimensiuni tragi-comice. Pomeții plesnesc deasupra râsului, până cad în golul din stomac. Din meme-uri actuale și tragedii înrădăcinate în realitate se naște un text. Din amețeală și opulență ieftină se naște un univers vizual, tangibil, memorabil. Din ciocnirea acestora se naște Armageddon Rebranded.
(foto: Ioana Groza Pop)