Părinții sunt invitați să-și aplaude râvna și odraslele ca pe elefanți la circ, la examenul lor de licență. Vin însoțiți de publicul larg, ce scandează "Fă-mă să simt fără să risc!", de anticii greci protestând cu muțenie, de fantomele teatrului, "monștrii sacri", tânguindu-se - ca cei încă în viață - "Teatrul nu mai e!". "Ați omorât teatrul!". Ce vă amăgește vă călește, e-o generație, dom'le, hipersensibilă, hiperpenibilă, ce numesc ei abuz pe noi ne măgulea, "Nu luați totul personal. Așa e în teatru.". Da, preaiubite fantome. Tăind în carnea încă vie a unor puști cu visuri crude, "Ați omorât teatrul!". Viitorul, sanctitatea, credința lui. E-o generație, dom'le, de copii rătăciți prin noi și mari orașe, care-ntre Helena și Demetrius nu (mai) disting BDSM, care, dacă au părul lung, bogat și blond inspiră vanitate și trebuie rași în cap. E-o generație a bulimiei, a revoltei, a despărțirii artei de meserie, a școlii de viață. Dau din cap, vă aprob. Nu e nimic nou sub soare. Dar e-o generație, dom'le, care-a văzut în jur arsuri și-a inventat SPF-ul.
Mai bine de jumătate din bogata distribuție se coagulează într-un personaj colectiv (Maialgesa Dat, Călin Deneș, Ana Maria Marin, Duncan McKee, Victor Muntean, Ana Rednic, Alexandra Harapu, alături de șarmante momente solo oferite de Christian Har și Radu Dogaru), într-un cor de bârfe melodioase și mitologii propagate. "Oamenii depind de noi", actorii sunt "aleșii", teatrul e supra-familie, supra-viață, supra-cosmos la care ei, jertfindu-se, pot ajunge. Jertfindu-se de sus până jos. De la tricou până la profesor, de la pantaloni până la "zeu, nu pedagog". Doar așa poate Iulia (Paula Seichei și vocea ei tulburătoare) să renunțe la inhibițiile prohibite unei actrițe, la sensibilitate, la haine, dacă s-ar putea. Ce-a văzut maestrul la ea; cum de-a văzut-o? Ce vrea să-i arate elevei sale; cum de rămân singuri? Doi pași mai încolo, întrebările lui Noemi (Emőke Pál) sună altfel. Permiteți-mi. Poate alcoolul scuza violul? Poate un gest involuntar în seducătoarea ei (simplă) existență declanșa violul? La o petrecere, profesoru-și înfige ghearele în Narcis (Radu Dogaru) ca să o înhațe fără impedimente pe Noemi - în rolul Helenei în spectacolul de la clasă; care încă mai crede în limite și impunere. Despre concepția asupra sexualității personajului său nimeni n-o întreabă. Răzbunător, e redusă la nuditate fără argument. Doar actrița execută ordinul regizoral, iar indicația refuzată sabia n-o iartă. În van orice discuție cu decanul, în van orice răscoală. Hai, băieți, c-avem examen!
În dulcele stil Reactor, nu ești trântit de pământul realității fără a fi întâi înălțat în hohote de râs. Umorul e calibrat milimetric în fisurile din brutalul general emoțional, contrastând și - necesar - alinând déjà-vu-uri. Studentul lui Adonis Tanța nu fumează nicio țigară făr-a auzi la telefon graiul ardelenesc și bolnav al bunicii, în intervenții delicioase, trademark al actorului. Apoi cădem în tragedie până și cu el. Finalul colapsează cu teatrul în teatrul din teatru; mărturisiri bivalente personaj-actor, personaj-om, delimitate prin câte-o mască, scindează spectacolul studenților, introducându-ne în culise, alături de părinți, de publicul larg, de grecii antici, de fantome. Închei și eu, se pare, ciclic, asemenea musicalului, care începe și se termină cu genericul. "Nimic nu e real, doar ne prefacem, doar vă mințim".
Despre unificarea teatru-meserie, despre despărțirea lor, despre birocrația umană care cere-n alb limite și siguranță, pentru sănătatea nefericiților "aleși". Visul explorează dogma deconstrucției actorului - la vârsta când nici cortexul prefrontal nu l-a dobândit încă -, purificarea lui spre a fi reclădit de marii, experimentații "creatori". Visul explorează cultul personalității pedagogice, explorează abuzul din facultățile de teatru (Spectacolul a fost creat în cadrul proiectului Zonă de siguranță, care are ca temă de cercetare abuzurile de putere ce pot apărea în mediul universitar, în special în cadrul facultăților cu profil artistic.). Visul nu mai e teatru în teatru. Devine teatru pentru teatru. Autobiografie și lectură personală. Déjà-vu.