Filmul, realizat în anul 2021, a fost selectat pentru Independent Oscar Awards 2025, și premiat în peste 40 de festivaluri internaționale, câștigând titluri prestigioase precum: Best Music Documentary, Best Feature, Best Biographical, Best Art Film și multe altele.
Constantin Silvestri (1913-1969) este considerat cel mai mare compozitor român după George Enescu. Drumurile lor s-au întâlnit de mai multe ori, ei fiind contemporani. "A fost un muzician genial, vanitos, frământat de îndoieli, cu o putere de muncă ieșită din comun, nedreptățit de cei care nu-i recunoșteau talentul, revoltat de cutumele ideologice." [3]
La vârsta de 24 de ani, Constantin Silvestri a câștigat Premiului George Enescu pentru Compoziție. Totodată, compozitorul era foarte renumit pentru capacitatea sa improvizatorică.
Cartea Constantin Silvestri - biografie necunoscută de Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, a fost lansată cu ocazia centenarului, în cadrul Târgul Gaudeamus al postului public de radio, în anul 2013.
În prezent, se desfășoară anual, la București (o cooperare Fundația Silvestri (România) și Opera Română), Concursul Internațional de Dirijat de Orchestră, care-i poartă numele.
Memorabile sunt creațiile sale, multe dintre ele înregistrate, dintre care amintim: Trei piese pentru orchestră de coarde pe teme bihorene, Trei Capricii pentru orchestră (și canto ad libitum), Concerto grosso, Preludiu și Fugă pentru orchestră, Trei suite pentru pian (Copii la joacă), Suitele pentru copii, Sonatele pentru, oboi, pentru flaut și pentru violoncel, Sonatina pentru pian, Sonatina a due voci per clarineto e viloncello (fagotto), două cvartete, de coarde, Cântecele de pustiu (pian), Șapte lieduri pe versuri de Heinrich Heine, Trei lieduri pe versuri de Rainer Maria Rilke și Jocuri populare românești. Cu ocazia împlinirii a 110 ani de la nașterea lui Constantin Silvestri, marea pianistă Elisabeth Leonskaja, câștigătoarea Concursului Internațional George Enescu, ediția 1964, l-a omagiat printr-un recital la Ateneul Român, pe primul Președinte al concursului de pian, al ediției inaugurale, 1958, a Concursului Enescu. Presa din Budapesta l-a comparat pe Constantin Silvestri cu Arthur Nikisch și Arturo Toscanini. Președintele Fundației Constantin Silvestri este dirijorul și pianistul Iosef Ion Prunner.
În frumoasa Casă memorială Dinu Lipatti din București am pătruns cu un sentiment de pioșenie.
Pe pereții sălii mari erau câteva tablouri-fotografii: Enescu și Lipatti copil, Dinu Lipatti și Clara Haskil, Lipatti la pian, Dinu Lipatti și profesoara Florica Muzicescu, alături de familie lui, portretul lui Lipatti.
O vilă ce păstrează ambientul elegant al unui mare muzician.
Prezentatoarea serii, doamna dr. Irina Hasnaș, compozitoare, jurnalistă și realizatoare de emisiuni la Radio România, organizatoare a mai multor evenimente de la Casa Artelor «Dinu Lipatti» (2018 - Dinu Lipatti și contemporanii săi; W. A. Mozart contemporanul nostru; 2019 - Muzica nouă în România; 2020 - Zoe Dumitrescu Bușulenga - o mare personalitate a vremurilor noastre), a rostit câteva cuvinte introductive, elogiindu-l pe Constantin Silvestri, fără de care, opera Oedip a lui George Enescu, poate, nu ar fi existat. Irina Hasnaș a avertizat publicul să nu se aștepte să vadă un film jurnalistic, nici o poveste de iubire. Pe scurt, este vorba despre esența muzicii compozitorului Silvestri. Totodată, Irina Hasnaș și-a arătat bucuria de a o avea în sală pe însăși realizatoarea filmului Constantin Silvestri Avant-gardist, Master improviser, Homme passionné. Romania's Beethoven?, pianista Anda Anastasescu Gritten, directoarea London Schubert Players Chamber Orchestra, cea care - în film - prezintă opera lui Silvestri, a scris scenariul și cântă la pian din lucrările compozitorului.
De altfel, pianista a interpretat în toată lumea lucrările lui Constantin Silvestri, și a oferit premiere britanice, într-o serie de recitaluri de la celebra sală Wigmore Hall.
Distinsa doamnă a vorbit asistenței despre geneza acestui film (datorat perioadei de izolare din pandemie). Inițial, a dorit să facă un video în apartamentul său din Londra, despre psihologia muzicii pentru pian a lui Constantin Silvestri. Apoi, a apelat la editorul britanic de film, venerat în întreaga lume, Nicolas Jack Gaster (în vârstă de 80 de ani, a cărui bunic se născuse în România). După o convorbire pe Zoom, acesta a acceptat să participe la realizarea filmului, pro bono. Deoarece spațiul sălii Enescu a Institutului Cultural Român din Londra, unde urma a se turna filmul, a fost ocupat de Ambasada noastră, pelicula a fost realizată în apartamentul doamnei Anda Anastasescu. S-au folosit fragmente din diferite recitaluri și înregistrări ale pianistei.
Filmul a fost prezentat în Marea Britanie la King's College Archives and Research Collections.
La Casa Artelor Dinu Lipatti, imediat după cuvântul realizatoarei, a început proiecția filmului mult așteptat: documentarul Constantin Silvestri. Avant-gardist. Master Improviser. Homme Passionné. Filmul a fost structurat, cu multă inteligență, în șapte secțiuni, purtând titluri sugestive precum: Prelude; Soldați de plumb; Ciobănașul; Focuri de artificii; Tablouri dintr-o expoziție; Nocturne și Bacchanalia.
Filmul începe cu eruditele informații ale doamnei Anda Anastasescu care înfățișau faptul că "deși nu l-a întâlnit niciodată pe maestrul Silvestri, artista a trăit cu muzica sa mult timp, iar sinceritatea emoțională a condus-o la experiențe spirituale de înalt nivel".
Pianista i-a ascultat în copilărie, la Ateneul Român, cântând pe marii pianiști Sviatoslav Richter și pe Emil Gilels. Le admira spontaneitatea, suspansul, umanitatea, puterea intelectuală și energia lor îndrăzneață. I-a rămas atunci, muzica lui Beethoven la suflet.
După 1989, revenind în țară, Anda Anastasescu a descoperit creația lui Constantin Silvestri, ca pe un tărâm îmbietor, intangibil temporal, un teren primitor. De atunci, a interpretat peste tot în lume lucrările compozitorului. A organizat de asemenea concerte pentru copii orfani, deschizându-le orizonturi noi și implicându-i chiar în evenimentele muzicale.
Vizionând acest excepțional film, constatam cu uimire, că doamna Anda Anastasescu este racordată la cele mai moderne mijloace de exprimare printr-o fuziune unică între artă și tehnologie. La Museum of Immersive New Arts (MINA) din București, avusesem de curând, o frumoasă experiență ascultând Poema română de Enescu, în timp ce rulau imagini superbe proiectate pe toți pereții și podeaua sălii. În filmul despre Silvestri au fost ingenios intercalate imagini sugestive, unele abstracte, altele geometrice, peisaje și fotografii din vremea războiului, din arhive.
Apar de asemenea, fragmente din lucrările de pian (Suite) ale lui Silvestri, realizate de către pianista Anda Anastasescu, în cu colaborarea cu postului Radio România Muzical, la sala «Cerchez» a Muzeului Național Cotroceni din București. Mâini agile, o mimică expresivă și un rezultat sonor incitant.
Urmăream în partea a doua a filmului, muzica din Suita op. 3, Jocuri pentru copii - Soldații de plumb; Ciobănașul;
Joc cu umbre; Sfântul Nicolae;
De-a Baba-Oarba; Moș Ene;
De-a prinselea. În film, mă simțeam participant la un masterclass: doamna Anda Anastasescu ne oferea o variantă (fiindcă semioticianul italian Umberto Eco susținea ideea de opera aperta - creația ce are multiple posibilități de interpretare), sugerând în Soldații de plumb, atmosfera războiului (frică, angoasă și durere).
Metrul ternar alternează aici cu cel binar, precum un vals cu un marș. Soldații nu dansează; ei merg șchiopătând, răniți. În film, apăreau imagini cu tranșee, tunuri, bombardamente, infanteriști urcând un deal. Apoi, în Ciobănașul, zăream imagini pastorale, un castel medieval, țărani la horă, Palatul culturii din Tg.-Mureș (unde concertaseră Franz Liszt și George Enescu).
Interesantă comparația Suitei lui Silvestri cu Colțul copiilor de Claude Debussy, piesă dedicată lui Chou-Chou -fiica sa; desigur, muzici cu totul diferite.
Anda Anastasescu ne spune în film, despre talentul de improvizator al lui Constantin Silvestri, pe care l-ar fi invidiat chiar și Ludwig van Beethoven. Crea variațiuni extraordinare.
În partea a patra a filmului - Focuri de artificii - ascultam Suita pentru pian Copii la joacă, op. 2, ce cuprinde: De-a v-ați-ascunselea; Păpușa adormită; Paiața; În vis; În rochia bunicii; Spiridușul; Gogorița; Titirezul.
În Titirezul glissando-ul, pe toată claviatura, crea o imagine sonoră hazlie. Interpreta spunea:"- Nu cântați această piesă, dacă nu știți să mergeți pe bicicletă!"
Concomitent cu muzica, erau înfățișate tablouri caleidoscopice, generate de un program, imitând ceea ce ar vedea un copil, când ar privi într-un ochean de jucărie prismatic cu oglinzi (kaleidoscop rotativ), unde simetria joacă rolul principal, iar învârtirea tubului pune în mișcare fărâme de sticlă colorată, formând figuri geometrice decorative.
"De ce să mă omor cu exerciții tehnice, studii grele, când degetele mele știu să cânte singure", spunea Silvestri.
În filmul realizat de Anda Anastasescu, sunt aduse în prim plan, demonstrând cu partitura în față, "nuanțarea interpretativă a intercategoriilor reprezentate de indicațiile de mișcare și de caracter, date de compozitor, menite să semnaleze, mai concret sau mai subtil, componentele ideatice și emoționale însoțitoare ale mesajului său" [4]. Astfel, pot fi amintite intercategoriile frumosului (grazioso, dolce, generoso, tendre), intercategoriile comicului (giocoso, scherzo, ironico), intercategoriile sublimului (con grandeza, belicoso, fiero) și intercategoriile tragicului (dolendo, lugubre, maestoso, patetico, funebre, lamento).
În partea a V-a a filmului - Tablouri dintr-o expoziție - era prezentată Suita nr. 3 pentru pian, op. 6, conținând piese precum: Preludio, Duetto, Capriccio, Notturno, Danze sacre, Baccanale. Prezența unor stări și frământări la 20 de ani: gândire-vorbire-dans.
Compozitorul englez Lord Michael Berkeley ne vorbește despre mintea remarcabil de agilă a lui Silvestri, de un sens ritmic extraordinar, propulsie și ambiguitate.
În Capriccio, acordurile arpegiate se succedau vijelios.
Piesa Danze sacre impresiona prin acele apogiaturi ascunse, precum și datorită dinamicii în arhifortissimo.
Partea a VI-a a filmului, Notturno, evidenția latura profundă a sufletului. O declarație personală intimă, un dialog al compozitorului cu pianul. Aflam ceva diferit de muzica lui Enescu, însă aflat sub semmul cuvintelor lui Beethoven: Este de neiertat să cânți fără pasiune!
Ultima parte a filmului Andei Anastasescu, Baccanala, prezenta muzica unei orgii sonore, cântată alert (metronom doimea=200), selvaggiamente, apelând la clustere (agregate de note distanțate de un interval de secundă).
Deosebit de interesantă a fost prezentarea personalității lui Constantin Silvestri, prin acea parcurgere a drumului său: dinspre cântatul la pian, spre exprimarea prin compoziție și, în final, lansarea către întinsul ocean al muzicii, prin dirijat. În 1957 compozitorul Constantin Silvestri a predat ștafeta dirijorului Constantin Silvestri.
Îmi veneau în minte versurile lui Lucian Blaga, apropo de categoria ludicului, care l-a însoțit pe compozitor mereu:
Copilul râde:
"Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!"
Tânărul cântă:
"Jocul și înțelepciunea mea-i iubirea!"
Bătrânul tace:
"Iubirea și jocul meu e-nțelepciunea!"
(Trei fețe)
Modele care ne luminează cultura și viața.
Am vizionat un film asemenea unui diamant cizelat cu șapte fețe, ce sclipesc minunat, atunci când lumina le atinge. E o încântare să constați că există public doritor a cunoaște vieți ale unor înaintași români geniali și capodoperele create de aceștia. Uneori, ele, capodoperele, sunt ascunse în lumea telurică, precum florile de mină. Să le căutăm, pentru ca fluxul de oscilații afective sublime să ne străbată pentru o clipă.
NOTE
[1] Constantin Silvestri s-a născut în București în anul 1913. A fost un dirijor, compozitor și pianist român, stabilit în Anglia și naturalizat ca cetățean britanic din 1967. A început studiul pianului din copilărie. Primele încercări componistice ale lui Silvestri datează din anii de școală petrecuți la Conservatorul din Târgu Mureș (1922-1928). Zeno Vancea, i-a fost profesor de armonie și contrapunct. Ulterior a studiat la Conservatorul din București, cu Mihail Jora (compoziție) și cu Florica Musicescu (pian), Constantin Brăiloiu (istoria muzicii). Ca dirijor a fost un autodidact. Constantin Silvestri a fost produsul exclusiv al școlii muzicale românești. A urmat în paralel cursurile facultăților de Drept și Filozofie din București. În anul 1930, a debutat ca dirijor, alături de Orchestra simfonică a Radiodifuziunii din București, dirijând o compoziție proprie. Suita pentru orchestră Jocuri populare românești din Transilvania op. 4 nr. 1 (Jocuri bihorene), pentru care a primit o mențiune la Concursul «George Enescu» în anul 1932, a fost concepută pentru absolvirea cursului de compoziție de la Conservator. În același an, Silvestri a fost primit în Societatea Compozitorilor Români iar după terminarea studiilor a devenit membru "cu drepturi depline" al acesteia. Între anii 1930-1940, Silvestri a compus lucrări cuprinse între op. 3 nr. 1, Suita I pentru pian «Copii la joacă» și op. 21 nr. 1, Sonata pentru harpă. Discografia lui Constantin Silvestri este impresionantă, însumând peste o sută de înregistrări în fruntea marilor orchestre din lume. În 1935 a fost distins cu Premiul de compoziție George Enescu. În același an, Constantin Silvestri devine Director muzical al Operei Române. În perioada 1948-1956, a predat la Conservatorul din București, unde a creat o valoroasă clasă de dirijat. Printre studenții săi se numără dirijorul Sergiu Comisiona. În 1953 este numit Director al Filarmonicii din București. A fost Prim-dirijor și Director Artistic al Orchestrei Radiodifuziunii Române (1958-1959). Februarie 1957 a marcat debutul său dirijoral în Anglia, la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra și al Orchestrei Philharmonia. Înregistrează un succes imediat, fiind reangajat chiar în aceeași stagiune. În 1958 a dirijat premiera românească a operei Oedip de George Enescu, la Opera Română din București. Ulterior a susținut concerte în Germania, Elveția, Italia și Olanda. Primele înregistrări efectuate la Paris i-au adus Marele Premiu al Discului al Academiei «Charles Cross». În 1959 a emigrat în Anglia, unde s-a stabilit la Bournemouth. Între anii 1959 și 1961, Constantin Silvestri a trăit la Paris, unde a primit prestigioase trofee, printre care premiul I al Academiei Charles Cross, pentru discul cu Simfonia «Din Lumea Nouă» de Antonin Dvořak, și Grand Prix du Disque, pentru Dixtuorul de suflători, op. 14, de George Enescu. |În 1952 i s-au conferit titlurile de Maestru Emerit al Artei, iar în 1952 cel de Artist al Poporului. În anul 1961 a fost numit dirijor principal al Orchestrei Filarmonice din Bournemouth, la pupitrul căreia va rămâne până la sfârșitul vieții. Întreprinde numeroase turnee, dirijând în principalele centre muzicale din Europa, Japonia, Australia și America de Sud. A avut o moarte prematură, la vârsta de 55 de ani, bolnav de cancer.
[2] Doamna Anda Anastasescu, directoarea London Schubert Players Chamber Orchestra, împreuna cu soțul ei John Gritten, biograful lui Constantin Silvestri (care a scris monografia A Musician Before His Time. Constantin Silvestri - Conductor, Composer, Pianist, Londra, 1998), au devenit în 1990 pionierii renașterii spiritului marelui muzician în Marea Britanie și România.
[3] rador.ro/2023/portret-constantin-silvestri-unul-dintre-cei-mai-mari-compozitori-romani/
[4] Manoleanu, Remus: Paradigme ludice în muzica românească; vol. 1, Editura Universității Naționale de Muzică din București, 2008, pag. 145.
*Fotografiile au fost realizate de Alin Iavorenciuc.