Orchestra Camerata Regală a dobândit în anul 2009 Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României.
La sala Ateneului Român, după sosirea Principesei Elena a României, care a luat loc în loja în Loja regală, Orchestra a intonat Imnul Trăiască Regele, publicul stând în picioare.
Concertul a început cu Impromptu pentru orchestră de coarde, op. 5 de Jean Sibelius.
Lucrarea a fost compusă în 1893, la doar un an după ce Jean Sibelius a renunțat la visul său de o viață de a fi violonist concertist. Debutul Impromptu-ului exprimă regretul compozitorului pentru cariera pe care ar fi putut-o avea ca solist, chiar dacă, în același an, populara sa suită Karelia, op. 11, avea să dezvăluie vocația sa de succes, devenind unul dintre cei mai iubiți compozitori ai Finlandei.
Este una dintre lucrările mai puțin cunoscute ale lui Jean Sibelius, propriul aranjament pentru orchestră de coarde a fost realizat printr-o combinație între al cincilea și al șaselea Impromptu pentru pian. Astfel, din partitura pianului la Impromptu-ul nr. 5, compozitorul i-a transformat deschiderea în cascadă, într-un coral de coarde destul de timid, cu doar o pedală de violoncel constantă, sincopată, cu rolul de a oferi un mic impuls. În cel de al șaselea Impromptu, care la pian avea un caracter melancolic, în aranjamentul pentru orchestră, acesta devine în aranjamentul orchestral dansant, aducând o energie subtilă.
În interpretarea orchestrei Camerata Regală, dirijată de David Molard Soriano, ascultam frazele prelungi în legato intonate de vioara primă și viole (con sordino), acompaniate de sunetele în staccato ale viorii secunde și de pizzicato-ul contrabasului. O secțiune în măsură de șase pătrimi a sunat mai avântat, după care calmul a revenit.
În programul serii, a urmat Concertul nr. 3 pentru vioară și orchestră în si minor, op. 61 de Camille Saint-Saëns, solistă Mayumi Kanagawa, acompaniată de aceeași orchestră Camerata Regală, dirijată de David Molard Soriano.
În Expoziția primei părți, Allegro non troppo, tânăra violonistă a pus în valoare inventivitatea melodică și subtilitățile cu tentă impresionistă a muzicii lui Camille Saint-Saëns, printr-un sunet cald, de o mare puritate, încărcat pe alocuri de tensiune romantică. Toate elementele de tehnică violonistică erau la superlativ (pasaje de velocitate, arpegii, triluri, duble coarde, acorduri, flageolete) și subordonate expresiei. Cantilenele beneficiau de căldură (vibrato intens, cu frecvență mare), iar sublinierile prin accente erau fin proporționate în contextul dinamicii generale. Pentru a crea condițiile cele mai prielnice trecerii spre tutti-ul orchestral a unei teme, violonista folosea o agogică elegantă. Susținerea frazei muzicale era obținută printr-o excelentă tehnică a trăsăturii de arcuș, fără fisuri la schimbarea sensului. Emisia flageoletelor avea o mare limpezime. Pasajele rapide în legato se derulau cu claritate, audibile în detaliu, cu o ritmicitate impecabilă. Cântul liric de pe coarda gravă a viorii aducea momente sensibile de mare poezie, în care încheierile erau filate cu gentilețe.
Șiruri cromatice ascendente curgeau lin, ca un văl omogen splendid timbrat. Mayumi Kanagawa își concentrează discursul muzical pe sunet. Contrar stilului «școlii Alexander», ea își canalizează mișcările doar spre mâini, evitându-le pe cele corporale. În partea a doua, Andante quasi Allegrretto, auzeam un sunet dulce, catifelat și mângâietor, cu ajutorul căruia ideea muzicală plutea (semplice). Dialogurile cu suflătorii de lemn, în special cu oboiul, au impresionat prin seninătate și fidelitate stilistică. Violonista utiliza cu rafinament reliefarea sunetelor într-o frază prin trăsătura enesciană louré (cum spuneam, Mayumi Kanagawa este câștigătoarea Concursului Enescu, 2024). Deosebit de frumos a sunat încheierea părții, în care arpegiile în flageolete ale viorii soliste erau la unison cu melodia clarinetului.
Finalul concertului, Molto moderato e maestoso - Allegro non troppo, după introducerea cu tentă de cadență încărcată cu fiorituri, tema izbucnea cu accente pregnante. Virtuozitate, spirit viu, sclipitor!
După aplauzele puternice ale auditoriului, violonista a oferit la bis: Sarabanda în si minor, din prima Partită solo, BWV. 1002 de Johann Sebastian Bach. Am apreciat - în afară de acuratețea și stilemele bachiene, marcate în detaliu - respectarea fidelă a urtextului (fără acele adăugiri cu floricele-tirade, pe care unii își permit să le insereze), așa cum cu migală cantorul de la Thomaskirche din Leipzig, le-a notat în partitura viorii Sei solo a Violino senza Basso accompagnato, tocmai pentru a nu se improviza inutil.
După pauză, publicul a ascultat Simfonia nr. 7 în la major, op. 92 de Ludwig van Beethoven. Dirijorul David Molard Soriano a realizat o versiune incitantă a Apoteozei dansului. În special ultimele două părți ale simfoniei, III. Presto-Assai meno presto (trio), Trio; IV. Allegro con brio, s-au detașat prin virtuozitate și rapiditatea execuție. Și a avut cu cine să abordeze stilul Toscanini (renumit pentru tempo-urile ultrarapide solicitate). Instrumentiști excelenți - mulți titulari în Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, care au cântat cu o bucurie imensă această capodoperă beethoveniană.
Aplauzele nu mai conteneau, ovațiile și buchetele de flori pentru dirijor au creat o atmosferă festivă.
Așteptăm cu interes următoarele concerte ale orchestrei Camerata Regală.
NOTE
[1] Dirijorul francez David Molard Soriano s-a născut în 1989. A fost semifinalist la Concursul Internațional pentru Tineri Dirijori de la Besançon, Franța ( 2021). În calitate de dirijor asistent al lui Paavo Järvi din 2014 până în 2018, David Molard Soriano a lucrat cu el la Orchestre de Paris și la Estonian Festival Orchestra (Pärnu Music Festival și BBC Proms). În 2019, a fost numit dirijor asistent al Orchestre National de France: până în 2022. David Molard Soriano a fondat în 2022, Rencontres Musicales la Château d'Ainay-le-Vieil (Franța). De asemenea este fondator și director muzical al Orchestre des Jeunes d'Île-de-France, format din cei mai buni muzicieni ai tinerei generații. A dirijat la: Opera Națională din Bordeaux (Madama Butterfly și balet Don Quijote), Orchestra Națională din Metz, Orchestra de Cameră a Radiodifuziunii Române, Opera Orchestre Nationale de Montpellier, în cadrul Festivalului Radio France Occitanie Montpellier, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestra Națională a Rusiei, Opéra national de Lorraine, Orchestre National des Pays de la Loire la Folles Journées de Nantes, Orchestre National de Bretagne, Opéra de Limoges, Luxembourg Chamber Orchestra, Orchestre Symphonique de Saint-Etienne și Orchestra Filarmonicii Libaneze. Din anul 2021, este dirijor invitat regulat la Orchestra Filarmonicii din Brașov.
[2] Violonista americano-japoneză Mayumi Kanagawa s-a născut la Berlin. Este medaliată cu aur la concursul George Enescu, ediția 2024, precum și laureată la Concursul Ceaikovski 2019 de la Moscova și medaliată cu argint la concursul Long-Thibaud Crespin 2018 de la Paris. Mayumi a cântat cu :Orchestra Mariinsky, Simfonia Națională Belgiană, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Orchestra Simfonică Radio Finlandeză. Este ambasador pentru noul proiect Ribbon al El Sistema Japan, care aduce instrumente și educație muzicală copiilor din sistemul de plasament. Din octombrie 2023 predă și la Hochschule für Künste din Bremen. Violonista, se impune ca o solistă și muziciană de cameră versatilă și rafinată. Mayumi Kanagawa cântă pe un instrument construit de celebrul lutier, Antonio Stradivarius - Wilhelmj (Cremona, 1725) de la Nippon Music Foundation.
*unele fotografiile au fost preluate de la casamajestatiisale.ro/deschiderea-stagiunii-regale-2025-la-ateneul-roman/
**Unele fotografii au fost realizate de MESTE-PhotoGrapher.