Deoarece anul acesta s-au împlinit 70 de ani de la moartea lui George Enescu și un secol de la prima audiție a versiunii din 1925, realizată de compozitor, a monumentalei sale opere Oedip, dirijorul principal al Orchestrei Filarmonicii George Enescu, Gabriel Bebeșelea [2] a anunțat auditoriul de la sala Ateneului Român, că a ales a fi cântate, în debutul concertului, două momente orchestrale - Interludiul din actul al II-lea și Dansul păstorului, urmate de Simfonia concertantă în si minor pentru violoncel și orchestră.
Opera Oedip, op. 23 de George Enescu - o Capelă Sixtină a creației muzicale - a fost terminată la 27 aprilie 1931, și a avut premiera la 13 martie 1936, în splendidul edificiu al Operei Garnier din Paris. Unica operă a lui Enescu face parte, în zilele noastre, din repertoriul unor mari opere ale lumii, dintre care amintim: The Royal Opera House of Covent Garden, Londra, Opéra National de Paris, Komische Oper Berlin, Wiener Staatsoper, Bruxelles, Saarbrücken, Varșovia, Sofia, Moscova, Stockholm, Portugalia, SUA și Festivalul de la Salzburg. Opera Oedip se alătură marilor creații de gen din secolul al XX-lea, precum: Wozzeck de Alban Berg, Elektra de Richard Strauss și Moses und Aron de Arnold Schoenberg.
În sala Ateneului Român, cele două momente instrumentale din opera Oedip au fost cântate de către Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Gabriel Bebeșelea, sub forma unei lucrări unitare, de sine stătătoare (ordinea prezentării fiind inversată).
Interludiul din actul al II-lea:
Dansul păstorilor, din primul act:
În partitura primului act al operei Oedip, Dansul păstorilor este situat după corurile O, Fobios, Artemis, fiind urmat de scena defilării femeilor tebane și a războinicilor.
Prin desfășurarea Dansului păstorilor "devenim martori la sărbătoarea generală prilejuită de nașterea pruncului regal, moment care îi prilejuiește lui Enescu compunerea unui tablou bucolic, în care măiestria integrării melosului popular în țesătura simfonică a operei iese la iveală, într-un cadru ritmic, plin de culoare și vioiciune, unic în tabloul sumbru general al desfășurării dramei". [3]
Orchestrația lui Enescu este uluitoare, în special în părțile destul de lungi, scrise pentru suflători (inclusiv pentru un saxofon alto).
Atmosfera sumbră din Interludiu era înfățișată sonor de contrabasurile în registrul lor grav, cântând în pianissimo. "O tentativă de leitmotiv, însă diferit de cel wagnerian, este tema flautului care precede dansul ciobanilor din primul act, un fel de doină stilizată care va reveni la începutul actului al doilea" [4].
Auzeam combinații coloristice de harpă, piculină și tamburină, alteori și cu tobă mare și cinele. Efectul de ruptură prin G.P. (pauză generală) a venit surprinzător, ca o prăpastie temporală, de rău augur, în tragedia enesciană.
Inspirate și sensibil interpretate aceste episoade orchestrale extrase din opera Oedip.
Aplauzele, la început timide, mai apoi din ce în ce mai ample, au gratulat artiștii și au avut de asemenea, darul de a desprinde publicul, din starea creată de receptarea muzicii lui George Enescu.
A urmat momentul solistic al concertului, avândul ca protagonist pe violoncelistul Jaemin Han. Ascultând acest interpret de mare viitor, gândul mă ducea la unele aserțiuni ale lui Sergiu Celibidache. După ce am vizionat filmul artistic The Yellow Tie / Cravata galbenă (2025), având ca subiect cariera celebrului dirijor român, mi-am pus întrebarea: de ce insista maestrul asupra impactului emoțional provocat de nuanțele foarte scăzute în interpretarea muzicii. În timpul repetițiilor, maestrul solicita: "- Mai încet! Dacă în partitură scrie «piano», puneți «pianissimo», (adică doi de piano), iar dacă nu era mulțumit de efectul sonor, cerea patru de piano". Dincolo de fascinația evanescenței (efemeritatea sunetului muzical), ca un adept al fenomenologiei (studiul descriptiv al unui ansamblu de fenomene, așa cum se manifestă ele în timp și spațiu), Sergiu Celibidache educa artiștii de pe scenă și publicul în a diversifica receptarea semnificantului - a sensului sunetului muzical - structurat în discurs. Astfel, "pietrificarea auditivă" a auditoriului era înlăturată, prin apelul la sensibilizare, la stimularea depășirii pragului auditiv diferențial, având ca rezultat sporirea bucuriei publicului, printr-o "scufundare" în frumosul artistic.
Violoncelistul sud-coreean Jaemin Han a interpretat cu dăruire totală Simfonia concertantă în si minor pentru violoncel și orchestră, op. 8 de George Enescu, singura lucrare din genul concertant pe care compozitorul a inclus-o în catalogul său de opusuri.
Simfonia concertantă a avut prima audiție în februarie 1909, la Paris, solist fiind Joseph Salmon, cel căruia i-a fost dedicată.
Lucrarea are o factura specială: violoncelul solist este integrat în discursul orchestral (în loc de a apărea în prim-plan, în opoziție cu orchestra). Precum afirma însuși compozitorul: "nu este vorba de un concert pentru violoncel deghizat, ci de o simfonie pentru violoncel și orchestră". Caracterul liric, meditativ este redat prin intermediul unei forme fluide, fără rigidități și fără schematism, care decurge spontan. Astfel, un anume tip de reverie poetică marchează substanța acestei muzici, fără conflicte, fără elemente de spectaculos, însă cu fine nuanțări.
Tânărul violoncelist Jaemin Han a impresionat publicul din sala Ateneului Român de la primele sunete emise. Modela sonoritatea frazei enesciene printr-o timbralitate diversă, apelând totodată la fluctuații dinamice, cu o tehnică a trăsăturii de arcuș, aplicată măiestrit (presiune, viteză, zonă de contact a părului de arcuș cu coarda și perpendicularitate verticală a baghetei), cât și printr-o intonație expresivă bine utilizată, cu pasaje în duble coarde, daumen în pozițiile înalte, cvasi-glissando cromatic descendent, arpegii frânte, detaché și spiccato). Dialogurile solistului cu diferite instrumente din ansamblul orchestral se desfășurau cursiv, senzația de simfonie concertantă rămânând prioritară, cu toate elementele de virtuozitate prezente. Observam cum, prin accente bine marcate întru-un legato asociat cu louré, și însoțite de un vibrato intens, Jaemin Han reușea să reliefeze celulele muzicale ce alcătuiau microstructura formală. Totul suna interesant și viu. Figurațiile ce subsumau fluxul muzical, atunci când un instrument de suflat afirma tema, îți solicitau atenția distributivă, ca să nu pierzi nimic din caleidoscopul vibrațiilor venite dinspre scenă.
Dirijorul serii, Gabriel Bebeșelea a realizat osmoza solist-orchestră, reliefând toate detaliile, clar decelate, a unei partituri dificile.
După ovații și aplauze puternice, Jaemin Han a oferit la bis fragmentul Măști, din opera satirică Dragostea celor trei portocale, op. 33 de Serghei Prokofiev, în aranjament pentru violoncel. Ovațiile publicului au transmis bucurie și gratitudine.
După pauză, publicul a ascultat Simfonia nr. 6, în re major, op. 60, B. 112 de Antonin Dvořák. Lucrarea a fost compusă în anul 1880, iar premiera ei a avut loc la 25 martie 1881, la Praga, cu Orchestra Cehă, dirijată de Adolf Čech. Simfonia a fost scrisă la cererea dirijorului principal al Filarmonicii din Viena, Hans Richter, unul dintre promotori operelor compozitorului, pe scena internațională.
Simfonia nr. 6 în re major op. 60, B 112 cuprinde patru părți: 1. Allegro non tanto; 2. Adagio; 3. Scherzo (Furiant): Presto; 4. Finale: Allegro con spirito.
Odată cu compunerea acestei Simfonii, Antonin Dvořák atingea un echilibru optim între înclinațiile sale naționalist-romantice și cerințele formei clasice. Simfonia este rezultatul desăvârșit al influenței formelor clasice combinate cu ceea ce era acum un stil cristalizat și distinct. Compoziția orchestrală, tonalitatea, starea de spirit și tempo-ul Finalului - sunt toate identice cu finalul Simfoniei a II-a de Johannes Brahms. Lucrarea lui Antonin Dvořák se distinge prin melodiile sale bogate și lirice, o mare diversitate armonică și ritmurile sale vii. "Tema principală face aluzie directă la așa-numitul Großvater-Tanz, care tradițional servea drept dansul de închidere, la balurile vieneze." [6].
Sesizam în interpretarea dirijorului Gabriel Bebeșelea starea de spirit caldă și liniștită, o veritabilă portretizare a compozitorului, în înfățișarea sa cea mai caracteristică. În prima parte, Allegro non tanto, prevala atmosfera pastorală. Cu câtă grație erau prezentate melodiile de către instrumentele de suflat din lemn, de către corn, precum și de instrumentele cu coarde! Alămurile se distingeau prin rolul lor de sprijin în secțiunile de tutti, conducând melodia doar ocazional. Unison-ul a din Coda părții a sunat omogen.
Lirismul se adâncea în partea a doua, Adagio, unde intimitatea discursului se cristaliza sub aspectul unei nocturne. Excelente intervențiile solistice ale cornului, flautului și oboiului. În cea de a treia parte a simfoniei, un scherzo inspirat din muzica populară cehă, și stilizată de furiant (un dans popular înflăcărat), ascultam flautul piccolo (de abia aici introdus).
Cu privire la instrumentația Simfoniei nr. 6, interesant este faptul că Antonin Dvořák a folosit tromboanele și tuba, doar în prima și cea de a patra mișcare, iar piculina începând cu partea a treia. În Scherzo, artiștii Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu au realizat acel contrast dintre Furiant și Trio - o veritabilă reverie, ca secțiune mediană. Auzeam sunete de fluier, cu harpă. O muzică ce-mi amintea de melodiile din opera Mireasa vândută de Bedřich Smetana). În partea a patra, Allegro con spirito, timpanul "fierbea" pur-și-simplu. Dialogurile vioară-flaut se îmbinau firesc, fiecare cu timbrul său. Tremolo-ul corzilor fremăta intens. Fugatto-ul, matematic expus, trecea tema de la un compartiment la altul.
Simfonia s-a încheiat într-o "atmosferă de jubilație și de exuberanță telurică."[7].
Un concert ce a păstrat ștacheta acestei stagiuni a Filarmonicii George Enescu, foarte sus,
NOTE
[1] Violoncelistul sud-coreean Jaemin Han s-a născut în 2006, în Wonju, Coreea de Sud, în anul 2021. Provenind dintr-o familie de muzicieni, Jaemin Han a început să cânte la violoncel la vârsta de cinci ani și și-a făcut debutul trei ani mai târziu în orașul natal, cu Orchestra Simfonică a orașului Wonju; de atunci a cântat cu toate ansamblurile coreene de top. A studiat cu Myung-Wha Chung, Kangho Lee și Tsuyoshi Tsutsumi. la Institutul Național Coreean pentru Cei Înzestrați în Arte. Jaemin Han studiază în prezent la Academia Kronberg, Germania, sub îndrumarea lui Wolfgang-Emanuel Schmidt. Jaemin Han a obținut Marele Premiu al Concursului Internațional George Enescu, fiind cel mai tânăr câștigător din istoria acestuia. Au urmat premiile de la Concursul Internațional de Muzică de la Geneva, și cel de la Concursul ISANGYUN, din Tongyeong, Coreea de Sud, și premii la Osaka International Music Competition 2015, International Cello Competition «David Popper» for Young Celists (2017) și International Dotzauer Competition for Young Violoncelists (2019). A fost de asemenea, laureat al Premiului Muzical Shinhan în 2020. Jaemin Han a cântat cu numeroase orchestre precum: Orchestra Filarmonică din Seul, Orchestre de Paris, Orchestrele Filarmonice din Rotterdam și Luxemburg, Orchestra de Stat din Atena, Stavanger Symfoniorkester și Orchestra Simfonică Națională Letoniană, Filarmonica din Auckland și Filarmonica George Enescu. A interpretat sub bagheta unor dirijori precum: Jaap van Zweden, Myung-Whun Chung, Gustavo Gimeno, Andris Poga, Alexandre Bloch, Pietari Inkinen și Shi-Yeon Sung. Repertoriul său cuprinde piese de Dmitri Șostakovici, Antonin Dvořák, Piotr Ilici Ceaikovski și Joseph Haydn, alături de concerte de Isang Yun, Friedrich Gulda și George Enescu. În 2022, Han a înregistrat un recital de showcase pe Stage+ al Deutsche Grammophone, ca parte a seriei lor Rising Stars. De asemenea, a înregistrat Concertul pentru violoncel al lui Isang Yun cu Orchestra Simfonică Națională Coreeană și David Reiland pentru Decca Records, lansat în 2024. Jaemin Han cântă pe un violoncel Giovanni Grancino, împrumutat generos de la Samsung Foundation of Culture.
[2] Gabriel Bebeșelea este un fin cunoscător al operei enesciene, un neobosit cercetător și un interpret admirat pentru entuziasmul și muzicalitatea sa. Printre altele, alături de Rundfunk-Sinfonieorchester din Berlin, Gabriel Bebeșelea a înregistrat în premieră mondială un CD cu Pastorale-Fantaisie pour petite orchestre și Oratoriul Strigoii de George Enescu (Capriccio, 2018).
[3] David Brodbeck: Recepția lui Dvořák în Viena liberală: ordonanțe lingvistice, proprietate națională și retorica Germanului, în Journal of the American Musicological Society 60, nr. 1 (2007).
[4] despreopera.com/mic-ghid-de-ascultat-si-de-vazut-oedipe/
[5] Pragul de detecție vocală, pragul de recunoaștere vocală și pragul reflexului stapedian.
[6] Cojocaru, Mihai: Program de sală, Filarmonica George Enescu, 2025/2026, pag. 7.
[7] (Octavia-Anahid Dinulescu: Program de sală, Filarmonica George Enescu, 2025/2026, pag. 9),
* fotografiile din concert au fost realizate de Alin Iavorenciuc.
** Simfonia nr. 6 (Dvořák) - Wikipedia