Un concert formidabil! De la orchestră, cor, soliști, grup de elevi coriști, concertmaistru și până la dirijori s-a simțit o strădanie de a se uni într-o osmoză sonoră indescriptibilă prin cuvinte.
Sala Ateneului arhiplină (până și strapontinele erau ocupate), un public ce aștepta energia radiantă artistică, cu aviditate. Și am fost copleșiți de frumusețea muzicii lui Mahler, interpretată la un nivel, despre care am mai pomenit, foarte înalt în această stagiune a Filarmonicii George Enescu.
Despre compunerea acestei lucrări vocal-simfonice, însuși Gustav Mahler spunea: "va fi ceva de care lumea nu a auzit. Întreaga natură primește în ea o voce și povestește tainicul adânc, pe care îl bănuim poate în vis."[3]
Într-un sondaj al dirijorilor, realizat de BBC Music Magazine, lucrarea a fost votată ca una dintre cele mai mari zece simfonii din toate timpurile.
Simfonia nr. 3 de Gustav Mahler a fost compusă la Steinbach-am-Affersee, Austria, în timpul verilor anilor 1895 și 1896. Lucrarea vocal-simfonică reia etapele Creațiunii, având ca principală țintă răspunsul la întrebarea despre sensul existenței pe pământ, în toată complexitatea lui.
Simfonia cuprinde șase părți grupate în două secțiuni:
Partea I
1. Kräftig. Entschieden (Puternic și decisiv);
Partea a II-a
2. Tempo di Menuetto Sehr mässig (În tempoul unui menuet, foarte moderat);
3. Comodo (Scherzando) Ohne Hast (Confortabil (Scherzo), fără grabă);
4. Sehr langsam-Misterioso (Foarte încet, în mod misterios);
5. Lustig im Tempo und keck im Ausdruck (Vesel în tempo și obraznic în expresie);
6. Langsam-Ruhevoll-Empfunden (Încet, liniștit, simțit profund).
Gustav Mahler și-a imaginat inițial încă o a șaptea mișcare, Viața cerească (alternativ cu, Ceea ce îmi spune copilul), dar în cele din urmă a renunțat la aceasta, folosind-o în schimb ca ultima mișcare a Simfoniei nr. 4.
Cea de a treia sa Simfonie este o lucrare programatică, fiecărei părți îi corespunde o aserțiune, deși aceste titluri au fost abandonate de Gustav Mahler, înainte de publicare, în anul 1898; își propusese să îi dea titlul Pan, după zeul grec, apoi ar fi înclinat către titlul Visul unei dimineți de vară.
1. "Pan se trezește, vara se apropie"
2. "Ce îmi spun florile din luncă"
3. "Ce îmi spun animalele din pădure"
4. "Ce îmi spune omul"
5. "Ce îmi spun îngerii"
6. "Ce îmi spune dragostea"
La București, într-o prezentare în avanpremiera concertului, dirijorul Robert Treviño spunea despre această Simfonie că "este o muzică, tristă, veselă, dureroasă, plină de bucurie și toate acestea în același timp."
De asemenea, solista serii, mezzosoprana Justina Gringytė își dezvăluia un gând: "Atunci când rostesc «O Mensch! Gob' Acht!» (Ascultă, om firav!)... simt o conexiune cu întreaga lume (...) Muzica este divină. Iar sensurile ei merg foarte departe, către trecut, către viitor și către clipa prezentă."
În concepția dirijorului Robert Treviño [4], domnia sa acordă o atenție specială unei abilități esențiale, atât în artă, cât și în viață: aceea de a ști cum să aduci totul împreună, oferind în același timp spațiul necesar pentru ca energiile, ideile și oamenii să se manifeste liber. Este vorba despre energiile care se nasc din tradiție, estetică, comunitate, empatie, din diversitatea gusturilor și culorilor umanității și - nu în ultimul rând - din capacitatea de a scoate la iveală ceea ce este mai bun în oameni.
Foarte meritorie este versiunea oferită de Robert Treviño, una care a respectat întru totul cerința expresă, notată în partitura Simfoniei de către însuși Gustav Mahler, și anume: de a nu tărăgăna mișcarea, tempo-ul - nicht schleppen. Precizia a fost într-adevăr excelent realizată, demonstrând înțelegerea profundă a felului în care compozitorul concepea timpul muzical. Acea indicație immer dasselbe feurige Marschtempo, ohne zu eilen (mereu același tempo de marș, fără grăbire), materializată prin sonoritățile cadențate ale ansamblului vocal-simfonic, a conferit o măreție muzicii, greu de descris în cuvinte, un veritabil basm simfonic.
În debutul primei părți (ea însăți de dimensiunile și consistența unei simfonii) unisonul celor opt corni a adus o temă eroic-tragică. Ascultam o parte pur simfonică, "cu numeroase teme și episoade, ce în ansamblul lor constituie un adevărat tablou al trezirii naturii și conștiințelor umane."[5]
În interpretarea artiștilor Orchestrei Filarmonicii George Enescu, temele se impuneau prin forța lor de expresie, ca adevărate personaje ale unei drame. Fiecare instrument, prin timbrul său atașat ideii muzicale, releva melodismul mahlerian unic: fagotul și contrafagotul, prin repetiții ostinate, aducând o temă sumbră, încărcată de emoție, cu presentimente neliniștitoare, sunetele stridente ale trompetelor, ce accentuau prin strălucirea lor tensiunea dramatică, și mai ales prin chemarea patetică a trombonului solo.
Acordul micșorat cu septimă mare, desfășurat ascendent, suna macabru. Solo-ul viorii (Rafael Butaru - într-o formă excelentă) a fost în concordanță cu tragismul muzicii, totul emis cu un ton calitativ.
Apoi, secțiunea se extindea, devenind din ce în ce mai pasională (lovituri de timpane bubuitoare), fiind mai târziu întreruptă de o revenire amenințătoare a marșului din deschidere (ritmuri punctate). Suflătorii de lemn enunțau apoi, o temă mai veselă, însoțită de toba mică. Violoncelul insista cu trăsături de arcuș, reluate la talon. Harpa, se îngemăna cu tremolo-ul viorilor.
Corzile grave derulau pasaje în spiccato. Se perindau imagini sugerând legănarea unui dans. În macrostructura părții, Mahler își păstrează zona culminantă pentru paginile finale strălucitoare, când orchestra tună - mit höchster Kraft (cu toată puterea posibilă).
De altfel, compozitorul austriac a utilizat în această a treia sa Simfonie, o orchestrație uriașă: 4 flaute, piccolo, 4 oboaie (al 4-lea - corn englez), 4 clarinete (al 3-lea - clarinet bas, al 4-lea - clarinet în Mi bemol), clarinet Mi bemol, 4 fagoturi (al 4-lea - contrafagot), 8 corni, 4 trompete, flügelhorn (în afara scenei), 4 tromboane, tubă, timpane (2 instrumentiști), percuție (tobă mare, clopoței, cinele, glockenspiel, rută, tobă mică, cinele suspendate, tam-tam, tamburină, trianglu), 2 harpe, instrumente cu coarde, cor feminin, cor de copii și mezzo-soprană solistă.
Partea a doua a Simfoniei ducea mai departe problematica celei dintâi, dar pe un ton mai duios (tema oboiului). Totul pare aici că vorbește naturii cu delicatețe, gingășie și reflecție luminoasă. Auzeam dialoguri frumoase între clarinet și oboi, pasaje sprintene ale viorii prime. Solo-ul cantabil al concertmaistrului, însoțit de piculină colora discursul muzical.
Suprafețe diafane cu game ale viorilor, combinații timbrale cu harpă și flaut, acompaniate de corzile în pizzicato, încântau.
În partea a treia, Comodo Scherzando, "zace un umor atât de lugubru, încât te cuprinde mai degrabă spaima, decât râsul. Contrastul între frumusețea imaginii și reversul ei, asemeni unui chip privit într-o oglindă deformantă, continuă pe parcursul acestui scherzo, care sfârșește prin a anunța vremuri mai bune." [6] Cât de frumos a sunat în secțiunea Trio, melodia intonată de cornul de poștă, din culise, într-o desfășurare calmă (Sehr gemächlich)
Auzeam și o citare a unei melodii populare spaniole - jota aragonesa (Feruccio Busoni - Rapsodie pentru pian și orchestră). Reluarea Scherzo-ului era întreruptă de câteva ori de cornul de poștă. Trompeta intervenea cu semnale ascuțite.
Ultimele trei părți ale Simfoniei în re minor sunt legate între ele. În partea a patra, Misterioso Andante, într-o atmosferă de reculegere, pregătită de violoncele, glasul mezzosopranei Justina Gringytė, cu o voce profundă wagneriană, de mare calitate, ataca un text din Așa grăita Zarathustra, după Friedrich Nietzsche: "Omule! Ia seama! Ce-ți spune adânc miez al nopții?... Cât de apăsătoare îți este suferința, bucuria este mai puternică. Suferința vrei s-o alung, spunându-i: du-te!; dar bucuria ai vrea s-o păstrezi o veșnicie."
O voce excepțională, cu un vibrato larg, rotund, egal, filând sunetul, cu o dicție clară (pronunțarea și a ultimei consoane a cuvântului) și cu o frazare sublimă. Oboiul intona glissando-uri și sunete apogiate, însoțit de piculină. Solo-ul de vioară în dialog cu mezzosoprana a sunat din nou minunat.
Partea a cincea, Ce îmi spun îngerii ("Es sungen drei Engel" / Au cântat trei îngeri), a adus veselie. Corul de copii imita clopotele, iar apoi, corul feminin se alătura mezzosopranei soliste.
Voci divine! Textul literar este cel extras din culegerea Cornul minunat al băiatului, care conține vechea legendă a iertării Sfântului Petru, de păcate. Acele onomatopee - Bimmm, Bammm - erau intonate magnific, așa cum Mahler indică în partitură: "m"-ul să fie fredonat.
Apoi, la mijlocul părții, implorarea răscumpărării invocată de mezzosoprană a declanșat un interludiu lugubru, punctat de tam-tam, clopoței și de ambele coruri. În final, amenințarea dispărea.
În Was mir die Liebe erzählt (Ce-mi povestește iubirea), ultima parte, cuvintele sunt oprite-pentru că, spunea Bruno Walter, "ce limbă poate rosti iubirea cerească mai puternic și mai puternic decât muzica însăși?" O adevărată concluzie filozofică a Simfoniei, ce suna precum un imn închinat vieții, armoniei, fericirii și iubirii universale. Începutul foarte încet, aducea o melodie suavă la corzi. Se auzeau fraze singuratice ale flautului și piculinei, susținute de tremolo-ul în pianissimo. Apoi, dintr-un coral șoptit al alămurilor (trompete și tromboane) se dezvolta o concluzie zgomotoasă ce culmina pe acordul tonicii, timpanele încheind triumfal simfonia.
O realizare muzicală de zile mari. Publicul a aplaudat îndelung, foarte puternic și a ovaționat interpreții, în timp ce dirijorul a evidențiat pe soliștii din orchestră și compartimentele ansamblului, artiști care și-au pus sufletul pe tavă, și-au arătat întreaga capacitate instrumentală și vocală. talentul și trăirea.
Desigur, interpretarea acestei Simfonii unice, încă de la premiera ei, a dobândit un succes colosal: Gustav Mahler a fost rechemat, la vremea aceea, pe scenă de 12 ori!
Am ascultat un concert memorabil!
NOTE
[1] Dirijorul mexicano-american Robert Treviño s-a născut în anul 1984. În tinerețe, Treviño a studiat fagotul. A urmat cursurile Universității Texas din Arlington, unde a studiat dirijatul și și-a format propria orchestră. Apoi, a urmat Universitatea Roosevelt. Printre mentorii săi se numără: Kurt Masur, Michael Tilson Thomas, David Zinman și Leif Segerstam. Robert Treviño a câștigat Premiul James Conlon pentru Excelență în Dirijat la Festivalul și Școala de Muzică Aspen. Din 2009 până în 2011, Treviño a fost dirijor asociat al Operei din New York. A fost apoi dirijor asociat la Orchestra Simfonică din Cincinnati, din 2011, până în 2015. Treviño a devenit dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Malmö, Suedia, începând cu sezonul 2019-2020. Muzicianul este Dirijor Invitat Principal al Orchestrei Simfonice Naționale RAI. Timp de opt ani, a ocupat poziția de Director Muzical al Orchestrei Naționale Basce. Robert Treviño a dirijat mari orchestre ale lumii, printre care London Symphony Orchestra, London Philharmonic, Royal Philharmonic, Münchner Philharmoniker, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Gewandhausorchester Leipzig, MDR-Sinfonieorchester Leipzig, Orchestre de Paris, Filarmonica della Scala și Helsinki Philharmonic. De asemenea, a dirijat o gamă largă de orchestre din America de Nord, precum orchestrele simfonice din Cleveland, Baltimore, San Francisco, Cincinnati, Utah, Toronto și Detroit. În anul 2023, Treviño s-a căsătorit cu mezzosoprana lituaniană Justina Gringytė.
[2] Mezzosoprana lituaniană Justina Gringytė s-a născut în anul 1986. A studiat inițial pianul apoi la Academia de Muzică și Teatru din Lituania, la Royal Welsh College of Music and Drama, la National Opera Studio din Londra, și la Universitatea Vytautas Magnus din Kaunas, Lituania. A fost premiată cu Young Singer of the Year la International Opera Awards și absolventă a Programului Jette Parker pentru Tinerii Artiști de la Royal Opera House, Covent Garden, Artista este aclamată atât pentru realizările sale în genul operei, cât și pe podiumurile de concert. Reprezentația extrem de apreciată în care a interpretat rolul titular din Carmen, la English National Opera, a fost difuzată live în cinematografe. Justina Gringytė a cântat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra (2012), alături de Renée Fleming, Bryn Terfel și Plácido Domingo. A cântat roluri importante pe scene ca: Scottish Opera, Teatro Nacional de São Carlos, Opera Națională din Lituania, Teatro Massimo Palermo, Opera din Novosibirsk, Opéra National, de Paris, Royal Opera House, Covent Garden; Teatro Real Madrid, Teatrul Balșoi din Moscova, Opera din Israel, Opera Națională Lituaniană, Opera Națională Letonă, Opera Națională Galeză, Gran Teatre del Liceu. De asemenea, Justina Gringytė are un bogat repertoriu vocal-simfonic: Simfonia nr. 9 de Ludwig van Beethoven, Simfoniile nr. 2, 3, 4 și 8 de Gustav Mahler, Psalmul 130 - Du fond de l'abîme (Din fundul prăpastiei) de Lili Boulanger, Recviemul de Giuseppe Verdi, Stabat Mater de Antonin Dvořák, One Sweet Morning de John Corigliano, Lobgesang de Felix Mendelssohn, Il tramonto de Ottorino Respighi, Fedra de Benjamin Britten. Justina Gringytė a susținut recitaluri de lied la Wigmore Hall. A colaborat cu dirijori, precum: Antonio Pappano, Gustavo Dudamel, Yannick Nezet-Seguin, Esa-Pekka, Salonen, Tugan Sokhiev, Mirga Gražinytė-Tyla, Ludovic Morlot, Evelino, Pidò, Kazushi Ono, Robert Treviño, Daniele Rustioni, Carlo Rizzi, Satri Garni Zhang, Gia Sesto, Xiangri Zhang, Gia Sesto.
[3] Berger, Wilhelm Georg: Muzica simfonică romantică-modernă 1890-1930, Editura Muzicală, București, 1974, vol. 3, pag. 114
[4] Filarmonica George Enescu: Conversație cu Robert Treviño «Bringing Energies Together» (Aducerea energiilor împreună), din data de 12 noiembrie 2025, sala Mică a Ateneului. - filarmonicaenescu.ro/talks-re-music-beyond
[5] Iliuț, Vasile: De la Wagner la contemporani, vol. 1, Editura Muzicală, București, 1992, pag. 185.
[6] Vladimir Popescu-Deveselu: Program de sală, Filarmonica George Enescu, stagiunea 2025/2026, 13-19 noiembrie, pag. 7.