Programul acestei a șasea ediții a Concertului de Mărțișor a cuprins atât piese instrumentale, cât și o lucrare camerală monumentală, aparținând romantismului, Cvartetul cu pian în la major, op. 26 de Johannes Brahms, toate având în comun sentimentul dragostei și al bucuriei renașterii naturii la venirea primăverii.
SoNoRo 20 Aniversary Tour, început la Buenos Aires la 22 noiembrie 2024, va continua pe parcursul anului 2025: Ghent (28 aprilie), Bruxelles (30 aprilie), München (25 mai), Viena (26 aprilie), Berlin (21 octombrie), Madrid (18 noiembrie), Sevilia (19 noiembrie), urmând a se încheia la New-York, Carnegie Hall (4 decembrie).
Cei patru interpreți ai serii de la Ateneu au fost: violonistul Erik Schumann [1], violistul Răzvan Popovici [2], violoncelistul Justus Grimm [3] și pianista Diana Ketler [4].
Domnul Răzvan Popovici și doamna Diana Kerler au rostit un cuvânt introductiv, anunțând totodată și titlul ediției a XX-a a Festivalului SoNoRo ce va urma în această toamnă, și anume: Rapsodia Română (București & Cluj-Napoca, între 31 octombrie și 19 noiembrie 2025).
Prima parte a Concertului de Mărțișor de la sala Ateneului Român din București, a adus în fața auditoriului: Dansurile ungare nr. 2, 4 și 5 WoO 1 de Johannes Brahms, Sonatina pentru violă și pian de Zoltán Kódaly, Cântec de dragoste pentru violă și pian, op. 7 de Josef Suk, Romanță pentru violoncel și pian, TrV. 118 de Richard Strauss, Marș din Dragostea celor trei portocale de Serghei Prokofiev, Beau soir, L. 84 de Claude Debussy, Malagueña din Suita Spania, op. 165 de Isaac Albéniz, Dans spaniol nr. 1 din La vida breve de Manuel de Falla și Csárdás pentru violoncel și pian de August Nölck.
Recitalul s-a deschis așadar cu trei Dansuri ungare nr. 2, 4 și 5 WoO 1 de Johannes Brahms, interpretate de violonistul Erik Schumann și pianista Diana Ketler.
Cele 21 de dansuri, bazate pe folclorul ungar, au fost finalizate de Johannes Brahms în anul 1879. Fiecare dans a fost aranjat pentru o mare varietate de instrumente și ansambluri. Există mai multe aranjamente pentru vioară și pian, dintre care amintim cele ale lui Jenő Hubay și Joseph Joachim.
Dansul ungar nr. 2 în re minor, scris în tempo Allegro non assai, a fost cântat cu înflăcărare de către Erik Schumann, ritmul sincopat și înțepăturile sonore (accentele ori sforzando-urile) sporind avântul muzicii. Cu mult gust au fost realizate și portamento-urile în duble coarde. Admiram agogica compensatorie (accelerando-ritenuto), realizată cu subtilitate și simț estetic. Acompaniamentul pianistei Dianei Ketler a urmărit fidel fluctuațiile de tempo ale violonistului, dozând intensitatea sonoră cu mult rafinament.
Languros și plin de dulcegării a sunat Dansul ungar nr. 4, în si minor. Sunetul viorii avea un aer plângător. Terțele în duble coarde și ornamentele (apogiaturi, fiorituri) aduceau savoarea acestei muzici plăcute de ascultat.
Fiecare secțiune din celebrul și îndrăgitul Dans ungar nr. 5, inspirat din csárdás-ul [5] Bártfai emlék (Amintiri din Bártfa) al compozitorului maghiar Béla Kéle. Interpreții de pe scena Ateneului întruchipau cu măiestrie transformările stărilor emoționale. Minunat au fost evidențiate de Erik Schumann și Diana Ketler modulațiile, precum și adiționarea de noi idei melodice. Schimbările subite de dinamică și tempo (cu opriri și reporniri spectaculoase) aveau darul de a potența exprimarea pasiunii (ardei iute, paprika). Octave în duble coarde, serii de arpegii - toate colorau piesa. Fieramente (cu mândrie) din prima frază, cântată pe coarda gravă a viorii, cu un vibrato intens, aducea o nuanță de îngâmfare cocoșească, adecvată debutului miniaturii.
Aplauze intense au răsplătit interpreții.
Dansul ungar nr. 5 a fost aranjat în diferite variante:
- pentru pian la patru mâini.
- pentru bandoneon, vioară, violoncel și pian
- cu acompaniament orchestral
Am asculta apoi, Sonatina pentru violă și pian de Zoltán Kódaly, în interpretarea lui Răzvan Popovici și a Dianei Ketler. Inițial, Kódaly a studiat violoncelul (ca autodidact) și pentru acest instrument a scris în 1909 o Sonatină op. 4 cu pian și o Sonată solo, op. 8 (1915). Aceste lucrări fac parte din compozițiile lui Zoltán Kódaly, de factură clasico-romantică.
Ascultam Sonatina, în aranjament pentru violă și pian, urmărind după introducerea cadențială în Lento a pianului, tema lirică expusă cu un sunet cald și etalând fraze de largă respirație. Frumoase creșterile pe un sunet, cu arcușul mereu reluat de la vârf, pregătind ideea muzicală calmă. Arta contrapunctică a lui Kódaly se percepe cu ușurință: momentele de stagnare ale unei voci (pedală) sunt suprapuse peste o altă voce în mișcare, conținând acorduri arpegiate.
Frumos au sunat valurile regresive de cvintolete, în șaisprezecimi, ale pianului, implicând cursiv ambele mâini. Punctul culminant, bine tensionat a creat dramatism. Suspinele violei erau amplificate de ostinato-ul trioletelor pianului (mâna stângă), marcând timpul întâi al fiecărei măsuri, prin sforzando. Spre fina, acea tulburare creată de vârtejul sextoletelor pianului, repetând o figurație, se asemăna cu o muzică de film asociată unei secvențe cu personaje colerice în dispută. Apoi, totul s-a liniștit și Sonatina s-a încheiat cu un acord în pizzicato scurt, al violei, în piano.
În aceeași interpretare, a urmat Cântec de dragoste pentru violă și pian, op. 7 de Josef Suk. O piesă romantică (în aranjament pentru violă și pian), plină de patos, în care Răzvan Popovici a excelat prin sunetul său dulce, cu un portamento vibrat pe întreg parcursul alunecării, în stil Kreisler.
Funcțiuni de sensibile, rezolvate la semiton ascendent, motive anacruzice (semantic feminine), arpegii ușor turmentate agogic, o zonă culminantă appassionato, (octave în duble coarde), iar în final, minunata evaporare - perdendosi pianississimo - toate, creau atmosfera unei romanțe. Splendid acompaniamentul Dianei Ketler.
Concertul a continuat cu Romanța pentru violoncel și pian de Richard Strauss, interpretată de Justus Grimm și Diana Ketler. Admirabil sunetul emis de acest violoncelist: dens, cu un timbru încărcat de armonice, emoționant.
Observam "înflorirea" sunetului (atacat alb, fără vibrat-o, și apoi încălzit treptat). Iar tehnica de arcuș, a lui Justus Grimm, cu măiestrita modelare a frazelor, prin reliefarea sunetelor (louré - unduios rafinat), a încântat auditoriul. Diana Ketler ducea înainte fraza, se avânta, apoi se retrăgea cu delicatețe, o muziciană care trăiește și respiră prin sunetele create din voință, minte și suflet.
A urmat un Marș din Suita, op. 33 bis, după opera satirică Dragostea celor trei portocale de Serghei Prokofiev (în aranjamentul lui Jascha Heifetz), în interpretarea violonistului Erik Schumann și a pianistei Diana Ketler. Opera a fost scrisă după L'amore delle tre melarance, a italianului Carlo Gozzi.
O miniatură de mare virtuozitate, în care ritmul pregnant, pizzicato-ul, dublele coarde și pasajele tehnice se coroborau cu voința interpretativă - toate captivând ascultătorul. Iar limbajul muzical frust și unic al lui Serghei Prokofiev era afirmat cu mare expresivitate. Erik Schumann cânta pe o vioară Stradivarius ex-Leopold Auer, Benvenuti construită în 1699, la Cremona [6].
În continuarea concertului de Mărțișor, am ascultat piesa Beau soir, de Claude Debussy, A fost compusă în anul 1878, pentru soprană și pian, pe versurile poetului francez Paul Bourget: "Când râurile sunt roz la apus / Și un fior cald curge peste lanurile de grâu, / Un sfat pentru a fi fericit pare să iasă din lucruri/ Și se ridică spre inima-ți tulburată. / Un sfat pentru a gusta farmecul de a fi în lume, / Cât suntem tineri și seara-i frumoasă, / Căci noi plecăm, așa cum se duce acest val:/ el la mare, noi la mormânt!"
Versiunea pur instrumentală a relevat fluența și transparența muzicii impresioniste a lui Debussy.
Au urmat Malagueña din Suita Spania, op. 165 de Isaac Albéniz și Dans spaniol nr. 1 din La vida breve de Manuel de Falla, interpretate de Erik Schumann și Diana Ketler.
Ascultam ritmuri și armonii atât de îndrăgite, datorită temperamentului latin. Toate acele spaniolisme (acorduri de sextă napolitană, percutări și zvâcniri pasionate) au fost realizate în chip magistral. Salturile de registru, tema pe coarda gravă a viorii, tensionată și aminteau de un dans numit fandango. Prelucrarea lui Fritz Kreisler pentru vioară și pian a piesei Malagueña de Isaac Albéniz a fost cântată cu o doză mare de inspirație.
La vida breve (Viață scurtă) de Manuel de Falla a sunat sclipitor: cu acele bariolaje - ricochet pe cele patru corzi ale viorii, cu formulele contratimpate ale pianului, melodica feerică, cu accentele sangvine, ornamentația abundentă, pizzicati, arpegii veloce, flageolete catapultate, duble coarde cu pedală pe coardele libere. Excelentă a fost sincronizarea dintre spiccato-ul viorii și staccato-ul pianului.
Piesa care a încheiat prima parte a Concertului de Mărțișor, a fost Csárdás pentru violoncel și pian de August Nölck, interpretată de Justus Grimm și Diana Ketler.
Am remarcat ritmul specific, cu afinități față de csárdás-ul compus de Vittorio Monti, având elemente de virtuozitate precum: pasaje rapide, tremolo, spiccato într-o secvență cromatică descendentă, realizată pe aceeași coardă, cu unul și același deget, tril prelung, precum și figurații în registrul supra-acut al violoncelului.
În pauza concertului, ca o surpriză plăcută, în holul Ateneului, publicul a putut achiziționa mărțișoare muzicale create în exclusivitate de Mihai Ariciu. Sloganul asociat a fost: Poartă simbolul primăverii în stilul SoNoRo un mărțișor-compozitor!
În cea de-a doua parte a Concertului aniversar SoNoRo 20 - Mărțișor, am ascultat Cvartetul nr. 2 cu pian în la major, op. 26 de Johannes Brahms, interpretat de violonistul Erik Schumann, violistul Răzvan Popovici, violoncelistul Justus Grimm și pianista Diana Ketler.
Cvartetul cu pian nr. 2 în la major, op. 26, de Johannes Brahms a fost finalizat în anul 1861 și a avut premiera în noiembrie 1862, cu Cvartetul Hellmesberger, avându-l pe însuși compozitorul la pian. În lucrarea camerală brahmsiană se simte influența muzicii lui Franz Schubert. Este unul dintre cele mai lungi cvartete de pian din repertoriul cameral. Cvartetul a fost dedicat doamnei Elisabeth Rösing (o gazda temporară a compozitorului).
Interpreții de pe scena Ateneului au reușit să umple spațiul cu vibrații sonore simfonice. Părea o orchestră întreagă. Desigur, scriitura cvartetului este una complexă, dar interpretarea a fost cea care a amplificat această impresie.
1. Allegro non troppo; 2. Poco adagio; 3. Scherzo; 4. Allegro alla breve.
"Tonul marii intimități și delicatețe alternează frumos cu o dragoste proaspătă de viață."
Cvartetul are o concepție echilibrată și lirică, așezată pe o scară și mai largă, mai simfonică. Trei dintre cele patru mișcări ale sale sunt turnate în formă de sonată. Impresionează bogăția melodică a acestei lucrări superbe. Prima mișcare este una dintre cele mai mari și totuși cele mai senine modele ale formei de sonată a lui Brahms. Mișcarea lentă se desfășura într-o atmosferă glorioasă. Tema de deschidere aparține pianului, fiind liniștită, asemănătoare unui cântec. Apoi, ascultam declarațiile din ce în ce mai învolburate. Mai pe urmă, pianul este umbrit în mod misterios de instrumentele cu coarde, pe care Brahms le ține în surdină până la revenirea secțiunii principale. Tema secundă era arzătoare, cu un relief neobișnuit. Sonoritățile stinse reveneau în Codă, amintind lirismul din deschidere. Scherzo-ul a adus o acumulare inexorabilă de intervale melodice imense. Frumos a fost realizat momentul tranziției spre Trio-ul central. Aici se percepea un canon între pian și corzi, pe baza temei preluate din tranziție, însă mai temperamentală. În finalul Cvartetului cu pian nr. 2 simțeam cum muzica se cantonează într-o sferă a spiritului olimpian: forță alternată cu relaxare. Auzeam formule ritmice efervescente, având o oarecare aromă exotică.
O muzică profundă, cântată cu înțelegerea arhitecturii monumentale, cu o măiestrită artă a dozării concentrării. Mereu interesantă fiecare idee muzicală. Țesătura era mereu realizată cu fire aurii. Urzeala și bătătura se contopeau prin timbrul extrem de calitativ pe care muzicienii îl iradiau. Toți pentru unul și unul pentru toți, motto-ul mușchetarilor a fost transpus în interpretare.
Aplauze puternice și prelungi au urmat unei seri de muzică deosebită, anunțând primăvara.
La mulți ani SoNoRo! Vă așteptăm mereu cu drag, în concertele care ne umplu inimile de frumos muzical.
NOTE
* Proiecte SoNoRo pentru anul 2025: Ediția cu nr. 19 a programului de burse SoNoRo Interferențe, în care vor fi selectați tineri muzicieni cu vârsta cuprinsă între 14 și 30 de ani. Acești tineri cor benefici de workshopuri cu durata de o săptămână, iar acestea sunt programate la Casa Internațională a Artiștilor din Bușteni, la Portul Cultural Cetate și la Palazzo Ricci din Montepulciano (Italia).
[1] Violonistul Erik Schumann s-a născut în Köln, dintr-un tată român și o mamă japoneză. Este invitat în mod regulat să cânte, în calitate de solist, alături de orchestre din Europa, Asia și America - orchestrele simfonice NDR din Hamburg și Hanovra, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Orchestra Simfonică din Düsseldorf, Orchestrele de Cameră din Viena și Zürich, Orchestra Tonhalle din Zürich, Orchestra de Paris, Orchestra Națională Franceză, Orchestra Simfonică Kyoto, dar și Orchestra Simfonică din Chicago sau Orchestra Simfonică Națională din Washington. Printre dirijorii alături de care a urcat pe scenă, se numără Christoph Eschenbach, Gianandrea Noseda, Jiří Bělohlávek și Vassily Sinaisky. Violonistul concertează în săli renumite, precum Gewandhaus Leipzig, Konzerthaus Vienna, Tonhalle Zürich, Sala Victoria Hal din Geneva, Musikhalle din Hamburg, Suntory din Hall Tokyo, Centrul de Artă de la Seul, Concertgebouw din Amsterdam, Salle Pleyel din Paris sau chiar la Luvru. Ca interpret de muzică de cameră, Erik colaborează cu Cvartetul de Coarde Tokyo, cu Markus Groh, Claudio Bohorquez și Henri Sigfridsson și este prim-violonist al Cvartetului Schumann. De asemenea, este profesor de vioară la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Frankfurt am Main.
[2] Violistul Răzvan Popovici s-a născut în București într-o familie de muzicieni și a început studiul violei cu tatăl său, Mugur Popovici. A studiat la Salzburg, Paris și Freiburg cu Peter Langgartner, Jean Sulem și Wolfram Christ. Este invitat la festivalurile din întreaga lume și concertează ca membru al Ansamblului Raro. Răzvan Popovici este directorul și inițiatorul Proiectului SoNoRo. A interpretat ca solist în sala Filarmonicii din Köln, Festspielhaus Baden-Baden, Ateneul Român din București, Prinzregententheater din München și Théâtre des Champs-Elysées din Paris, alături de Orchestra de Cameră din Köln, Orchestra de Cameră din Kobe, Orchestra Națională Radio din București, Filarmonica George Enescu și Kamerata Kronstadt. A cântat în săli precum: Carnegie Hall din New York, Musashino Hall din Tokio, Concertgebouw Amsterdam, Konzerthaus și Musikverein din Viena, South Bank și Wigmore Hall din Londra, YMCA din Ierusalim și Bozar din Bruxelles. Răzvan Popovici concertează în întreaga lume ca membru al Ansamblului Raro. Este profesor de violă la Conservatorul Regal din Anvers.
[3] Justus Grimm s-a născut în Hamburg. A studiat la Saarbrücken și în Köln cu Claus Kanngiesser și Frans Helmerson. A câștigat premiul I la Concursul Internațional de Muzică Maria Canals și la Concursul Național German. Ca solist a concertat cu mai multe orchestre, printre care English Chamber Orchestra, La Monnaie Symphony Orchestra, London Chamber Orchestra, Staatsorchester Rheinische Philharmonie, Brandenburg Philharmonic Orchestra și Klassische Philharmonie Bonn. Fiind un pasionat al muzicii de cameră, Justus Grimm a înregistrat cu pianistul Florian Wiek sonatele pentru violoncel de Beethoven, Brahms și Șostakovici. Împreună cu flautista Christina Fassbender formează "Trio Wiek", iar din 2008 Justus s-a alăturat Cvartetului Malibran. Ca interpret de muzică de cameră, a colaborat cu muzicieni precum Abdel Rahman El Bacha, Gérard Caussé, Augustin Dumay, Benoît Fromanger, Stephen Kovacevich, Katia și Marielle Labèque și Christian Poltéra. Începând cu anul 2008 Justus Grimm deține un post de profesor la Conservatorul din Anvers.
[4] Pianista Diana Kertler și-a început cariera solo la o vârstă fragedă, debutând alături de Orchestra Simfonică Națională Letonă la doar 11 ani. Diana este membru fondator al Ansamblului Raro, cofondatoarea platformei culturale SoNoRo, dar și a Festivalului Chiemgauer Musikfrühling din Bavaria. Cariera muzicală, atât ca pianistă solo, cât și în calitate de interpretă de muzică de cameră, a purtat-o în nenumărate țări din Europa, Asia sau Statele Unite ale Americii. A cântat pe scene importante, precum Musikverein, Konzerthaus, Carnegie Hall, Kennedy Centre, Wigmore Hal și Suntory Hall. Participă în mod regulat la festivaluri precum Lucerna, Gstaad, Boswil, Kuhmo Finlanda, Rheingau, Wiener Musikwochen. De asemenea, este profesoară la Royal College of Music din Londra si la Haute École de Musique din Geneva. Diana a primit din partea statului leton Great Music Award, cea mai înaltă distincție letonă din domeniul muzical.
[5] csárdás (denumirea provine de la cuvântul csárda, care înseamnă cârciumă), este un dans care începe lent și se încheie cu o secțiune veselă, foarte vioaie. Teme de ceardaș au utilizat mulți compozitori, dintre care amintim pe: Franz Liszt, Johann Strauss-fiul, Pablo de Sarasate, și Piotr Ilici Ceaikovski. Cel mai cunoscut ceardaș este cel compus pentru vioară și pian de Vittorio Monti,
[6] Leopold Auer a fost profesorul lui Jascha Heifetz. De-a lungul timpului au cântat pe acest faimos instrument: Jean-Jacques Kantorow, Edvin Marton, Vadim Gluzman, Leonidas Kavakos (colecțiile Richard Bennett Collection, Harrison Bowne Smith).
**Sonatina pentru violoncel și pian de Kodaly