Quinglong - Azure Dragon [4] de Olga Viktorova este o lucrare avangardistă, energică, care a fost lansată în anul 2015, de Orchestra Filarmonicii Ural, condusă de Dmitry Liss. Piesa este incitantă misterioasă și plină de căldură, reflectând libertatea reală. Cerebralitatea este combinată în chip armonios cu o experiență rafinată a sunetului, cu o percepție sporită a frumuseții și perfecțiunii lumii naturale, și cu un simț al profunzimii folclorului.
Dragonul azur, numit Qinglong în chineză, este un zeu dragon care reprezintă forțele celor mai înalte zeități ale celor cinci regiuni. Este o parte a constelațiilor chinezești, cunoscute sub numele de Cele Patru Simboluri. Personifică estul și sezonul de primăvară. Oamenii îl numesc uneori Dragonul albastru-verde, Dragonul verde sau Dragonul albastru.
Într-un interviu, compozitoare vorbea despre partea doua a acestei lucrări: ca fiind "inspirată din celebrele festivaluri chinezești, cu dragoni uriași, la care oamenii participă în masă, unde îi poți vedea în toată splendoarea.(...) Am compus această piesă ghidată de propria intuiție"."
În sala Ateneului ascultam câteva structuri melodice pentatonice, efecte de glissando la corzi, anumite strigăte scurte ale instrumentelor de suflat, amintind de muzica punctiformă a lui Anton Webern (Variațiuni pentru pian op. 27), desigur contextual și timbral complet diferită. Alteori un 'mormăit' de contrabasuri, venit din depărtare, era urmat de pițigăielile viorilor, în registrul supra-acut. Tuba răcnea, se auzea și un ostinato de flaut. Percuția era mereu prezentă (tobă mică, xilofon, cinele). Eclectismul lucrării (surprinzând mesajul unui festival grandios), apărea și din armoniile jazz-istice și formulele ritmice asimetrice (cu măsuri de 7/8), pe care dirijorul le tacta concentrat (în trei), apoi, zgomote create de pleznirea corzilor cu palma pe tastiera contrabasurilor și a violoncelelor.
Publicul a receptat favorabil lucrarea, aplaudând intens interpreții și pe compozitoarea Olga Viktorova prezentă în sala de concert, care a mulțumit artiștilor de pe scena Ateneului.
A urmat Concertul în la minor pentru vioară și orchestră, op. 82 de Alexander Glazunov, solist Valentin Șerban, acompaniat de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Dmitry Liss.
Concertul pentru vioară în la minor, op. 82, de Alexander Glazunov este una dintre cele mai populare compoziții ale sale. A fost scris în anul 1904, și dedicat violonistului Leopold Auer, care a susținut prima reprezentație, la un concert al Societății Muzicale Ruse din Sankt Petersburg, la 15 februarie 1905. Glazunov a asimilat virtuozitatea orchestrală a lui Rimski-Korsakov, lirismul lui Ceaikovski și priceperea contrapunctică a lui Taneyev. Glazunov însă, a evitat în mod deliberat virtuozitatea externă, îndreptându-și atenția către un tip nou de concert, pătruns de dramatismul liric. Totuși, elementele de tehnică violonistică nu lipsesc, dacă ar fi să amintim doar celebrul pasaj american, poreclit astfel, după ce un interpret american al concertului s-a împotmolit în vârtejul alambicării șaisprezecimilor în staccato și legato. Concertul se desfășoară fără pauze între părți. Ideile muzicale nu apar în opoziție unul cu celălalt, deși există referințe foarte vii la subiecte și motive, acestea se completează armonios, creând o compoziție muzicală nedivizată. Concertul este adesea descris ca fiind format din trei părți. Mișcarea de expunere este reprezentată de un allegro de sonată. Această virtuală a doua mișcare lentă, Adagio, este introdusă firesc de compozitor, în mijlocul primei mișcări. Cadența solistică - considerată una dintre cele mai dificile părți ale concertului - a fost compusă de însuși Glazunov (duble coarde în configurație contrapunctică și în tremolo de mână stângă, acorduri în pizzicato și arpegii ascendente, extinse ca ambitus). Fugatto-ul este scris ca și cum ar fi cântat de cel puțin doi sau chiar trei interpreți. O adevărată "profesiune de credință" a compozitorului.
În interpretarea violonistului lui Valentin Șerban, sesizam o alternare a stărilor de spirit, a tempo-urilor, dinamicii și a formulelor ritmice. Sunetul său cald și catifelat pe coarda gravă a viorii, înălța prima temă a concertului, într-o înfățișare plină de romantism. Dialogurile cu harpa și cu alte instrumente din orchestră se sudau temporal și agogic (experiența de concertmaistru al acestei orchestre, și-a spus cuvântul). Valentin Șerban este un violonist cu o mare sensibilitate. Cu ajutorul sunetelor emise subtil - atât ca o narațiune, cât și ca poezie - muzicianul comunică mesajul romantic și trăirile sale. Cât de fin și pur a inserat melodia ce descindea din zona acută, ca o plutire, în prima parte a concertului! Aflat într-o mare formă, a captat publicul în fiecare moment. Valentin cântă fără vreun efort vizibil, iar concentrare sa asupra frazării are ca rezultat o mare distincție a discursului muzical. Admiram în Rondo-ul final acea temă ca de balalaică, cu influențe folclorice rusești.
După aplauze îndelungate și ovații, violonistul Valentin Șerban a oferit un bis în care a adus ritmurile și sonoritățile muzicii celtice și irlandeze. Virtuozitate uluitoare! Pizzicato, duble coarde și pasaje în prestissimo, intonate cu o tehnică sclipitoare!
În partea a doua a serii muzicale de la Ateneul Român, am ascultat Simfonia nr. 10, în mi minor, op. 93 de Dmitri Șostakovici. A avut premiera la 17 decembrie 1953, la Leningrad (Sankt-Petersburg) cu Orchestra Filarmonicii din Leningrad, dirijată de Yevgeny Mravinsky. Cuprinde patru părți: 1. Moderato; 2. Allegro; 3. Allegretto - Largo -Più mosso; 4. Andante - Allegro - L'istesso tempo.
O simfonie dramă, de un intens psihologism și esență filozofică, ce reia pe un plan superior și într-o viziune neoclasică, problematica din Simfonia nr. 5, în re minor, op. 47.
Ascultam prima parte, Moderato, amplă ca dimensiune, în care predomină dramatismul, expresia muzicală fiind esențializată. Copleșitoare orchestrația! Șostakovici face aici aluzie la teme din al doilea monolog, dintre cele Patru Romanțe, op. 46, create după un poem al lui Alexandr Pușkin: "Ce înseamnă numele meu pentru tine?" (o poezie de dragoste, în care Pușkin speculează modul fragil în care numele noastre ar putea fi păstrate în inimile celor care ne iubesc, mai ales când propria noastră supraviețuire este pusă sub semnul întrebării). Partea a doua un Scherzo, laconic se desfășura într-un tempo Allegro, cu ritmuri sincopate și pasaje în șaisprezecimi. Este un portret al lui Stalin. Însă, este de menționat faptul că în arta lui Șostakovici, expunerea evenimentelor exterioare este contrapusă lumii private a sentimentelor sale cele mai intime. Partea a treia a simfoniei, Allegretto, suna ca o meditație profundă și dureroasă. Privindu-l pe maestrul Dmitry Liss, aveam senzația că gesturile sale dirijorale deveneau mișcări instrumentale: parcă poseda un arcuș orchestral gigantic, ce cânta simultan la toate sursele sonore, dar cu timbruri diferite. Dirijorul, perfect familiarizat cu partitura lui Șostakovici, a reușit să tălmăcească exemplar drama complexă și sensurile Simfoniei nr. 10, prin valorificarea paletei coloristice, în cele mai variate combinații, intuind stilemele muzicii lui Șostakovici. Cu gesturi dirijorale ample, foarte sugestive, Dmitry Liss a transmis interpreților frumusețea acestei muzici caracterizate prin expunerea predilect polifonică, de factură lineară, încadrată în angrenaje și agregate armonice tonale, modale și politonale, cantabilitate și culminații măiestrite.
Se putea distinge motivul D-S-C-H [5] - monograma muzicală D.Ș. a lui Dmitri Șostakovici. Iar mai apoi, un alt motiv, E La Mi Re A, transpus la o cvintă inferioară, într-o combinație de notație franceză și germană, descrie numele elevei sale, Elmira Nazirova, de care s-a îndrăgostit compozitorul. Acest motiv, era intonat obsesiv, de douăsprezece ori de corn, cu un aer pastoral. Finalul Simfoniei era dramatic. Intensitatea ansamblului ajunsese la paroxism. Teme din părțile anterioare erau aduse contopite, într-o expresie unică. O stare sumbră s-a impus în Coda, tuba repetând motivul monogramă.
O lucrare zguduitoare!
Publicul a aplaudat îndelung pe artiștii de pe scenă, cei care într-un efort interpretativ formidabil, au cântat această Simfonie în chip magistral.
O sesiune de autografe a fost oferită de violonistul Valentin Șerban, în holul Ateneului, pe un CD, editat de Casa Radio, realizat în cadrul programului Moștenitorii României Muzicale (Director, doamna Cristina Comandașu).
Am asistat din nou la un concert impresionant, din cadrul stagiunii Filarmonicii George Enescu, realizat cu mult profesionalism.
NOTE
[1] Dirijorul rus Dmitri Liss s-a născut la 28 octombrie 1960, în Balashov, regiunea Saratov din Rusia. Este director artistic și dirijor șef al Orchestrei Filarmonicii din Ural. Dmitri Liss este absolvent al Conservatorului din Moscova. În 1984, a devenit dirijor al Orchestrei Simfonice Kuzbass. A fost numit în anul 1991 în funcția de Dirijor principal al acestei orchestre, și în acel moment a devenit cel mai tânăr Dirijor principal din Rusia. Din 1995, Dmitry Liss este director artistic/dirijor șef al Orchestrei Filarmonicii din Ural. A fost numit dirijor asociat al Orchestrei Naționale Ruse (1999). Între 1997 și 1999 a fost dirijor principal al Orchestrei de Tineret Ruse Americane. A participat la numeroase festivaluri internaționale și a înregistrat CD-uri pentru o varietate de case de discuri americane, ruse, japoneze, taiwaneze, belgiene și elvețiene. Este câștigător al Primului Concurs Internațional al Tinerilor Dirijori «Lovro von Matačić» (Zagreb, 1995). Dmitri Liss este »Artist emerit al Rusiei.
[2] Olga Vladimirova Viktorova s-a născut la 22 septembrie 1960, în Ucraina. După ce a studiat la Școala de Muzică pentru copii supradotați din Harkiv, a urmat studiile la Conservatorul Rimsky-Korsakov din Sankt-Petersburg și a absolvit cursul postuniversitar condus de Boris Arapov. Din 1996 este membră a Uniunii Compozitorilor din Rusia. Între 1995 și 2016 a predat compoziție, istorie și teoria muzicii la Conservatorul de Stat din Ural, Universitatea de Arte Liberale și la Colegiul de Muzică Ceaikovski din Sverdlovsk. În cadrul Societății Filarmonice din Sverdlovsk a organizat concerte cu muzică contemporană și a coordonat proiecte care combină sunetul, arta vizuală și tehnologia emergentă. A câștigat premii la: Concursul de muzică de cameră organizat de editura italiană Diaphonia și ansamblul de muzică contemporană berlinez XelmYa+ (2017), European Composer Award (Berlin, 2012), All-Union Competition of young composers (Moscow, 1984). Laureate of All-Ukrainian Competition of young composers (Kyiv, 1976). Sverdlovsk Regional Governor's Award "For Outstanding Achievements in Literature and Art". Muzica Olgăi Viktorova, compusă pentru orchestră simfonică și de cameră a fost interpretată în țări precum: Belgia, Canada, Franța, Germania, Italia, Letonia, Luxemburg, Țările de Jos, Spania, Japonia și Rusia. Compozitoarea a fost invitată la festivalurile: Radio France, Musique de Notre temps (Franța), La Folle Journée, Festivalul Internațional de Muzică Nouă Centara Corporation (Canada), Festivalul european de dans și muzică în aer liber (Luxemburg), Toamna de la Moscova, Săptămâna Internațională a Muzicii Gaudeamus, Rusia Femina (Țările de Jos), Contemporanul (Bruxelles), Transsiberian Arts Festival, Festivalul Internațional de Muzică Eurasia (Rusia), Festivalul Yuri Bashmet (Republica Belarus). Olga Victorova a colaborat cu dirijori și soliști precum Andrey Boreyko, Dmitri Liss, Andrey Petrenko, René Gulikers, Enkbaatar Baatarzhavyn, Alexey Dorkin, Alexander Buzlov, Alisa Margulis, Henry Demarkett, Alexander Zagorinsky, Igor Fiodorov, Valentin Pravosud, Veronica Lemishenko, Eija Kankaanranta și Pilar Valero. Dintre lucrările compuse de Olga Victorova, amintim: Panta Rei: for soprano or tenor and any ensemble; The Svetlanov Planet: for orchestra; Music of Joy: for orchestra; Exodus: Oratorio based on Biblical legends for two narrators, choir and orchestra; Sutartines: for violin solo and string orchestra. Magic Birds Phung Hoang' for violin (2013), 'Macho' for flute, clarinet, violin, cello and piano (2014), 'Sancta Maria' for cello and choir (2014), 'David's River' - mono-opera for baritone, four flutes, percussion and electronics (2015), 'Oj, vo pole' - six Russian songs for soloists, children or women choir and orchestra (2016), 'Stars Changing their Brilliance' - concert fantasy for clarinet, arpa and string orchestra (2016), 'Harbin' Overture for large orchestra (2016), 'Angels Dance' for large orchestra, 'Fire Rooster Blues' for violin and cello (2017). Concertului pentru trombon și orchestră (2022).
[3] Valentin Șerban a început să studieze vioara la vârsta de șapte ani în orașul natal Brașov, unde a absolvit Universitatea Transilvania. Și-a continuat studiile de master la Kunstuniversität din Graz (Austria). În timpul dezvoltării sale muzicale timpurii, a studiat cu violoniști și profesori precum: Valeriu Rogacev, Daniel Podlovschi, Ștefan Gheorghiu, Adam Han-Gorski, Ilarion Ionescu-Galați, Leonidas Kavakos, Ivry Gitlis, David Grimal, Mihaela Tomescu, Silvia Marcovici, Adam Han-Gorski, Arlette Bonamy, Alexandru Tomescu. În 2015 a câștigat premiul II al Concursului Internațional Andrea Postacchini (Italia 2015), Premiul I la Concursul Internațional George Enescu, ediția 2020/2021, Concursul Național Mihai Jora (2017), Concursul Internațional Ștefan Ruha (2011), Concursul Internațional Remember Enescu (2008). A concertat în: România, Franța, Germania, Austria și Italia, precum și în sălile: La Philharmonie de Paris; Opéra de Dijon; Le Volcan - Le Havre, Ateneul Român, București. Valentin Șerban colaborat cu muzicieni precum: Alina Pogotskina, Alissa Margulis, Alexander Buzlov, Konstantin Heidrich, Claudio Bohorquez, Viviane Hagner, Diana Ketler, Razvan Popovici, Aimo Pagin, Vladimir Mendelssohn, Philippe Graffin și Marius Ungureanu. Din anul 2018, Valentin Șerban este membru al Orchestrei Les Dissonances din Paris. De asemenea, este concertmaistru invitat al Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu și al Orchestrei de Tineret din România.
[4] Dragonul azur, numit Qinglong, este un zeu dragon care reprezintă forțele celor mai înalte zeități ale celor cinci regiuni (China). Este o parte a constelațiilor chinezești cunoscute sub numele de Cele Patru Simboluri. Simbolizează estul și sezonul de primăvară. Oamenii îl numesc uneori Dragonul albastru-verde, Dragonul verde sau Dragonul albastru. Alte denumiri sunt: Qing Long, Cang Long, Tian Yi, Tai Yin, Tai Sui și Meng Zhang.
[5] Motivul DSCH este anticipat de-a lungul primei mișcări a Simfoniei a 10-a: în a șaptea măsură de la începutul simfoniei, viorile dublate de viole cântă sunetul re, de-a lungul a cinci măsuri, care este apoi urmat direct de un mi bemol. Cu nouă măsuri înainte de semnul de repetiție, viorile cântă motivul într-o ordine inversă D-C-H-S (sau D-C-B-E♭). Motivul monogramă mai apare și în Concertul de vioară nr. 1 în la minor, op. 77; Fuga nr. 15 în re bemol major, op. 87; Cvartetul de coarde nr. 5 în si bemol major, op. 92; Cvartetul de coarde nr. 6 în sol major, op. 101; Cvartetul de coarde nr. 8 în do minor, op. 110; Simfonia nr. 15 în la major, op. 141 și în Sonata de pian nr. 2 în si minor, op. 61.
*https://en.wikipedia.org/wiki/Symphony_No._10_(Shostakovich)