Un concert fabulos! Ansamblul vocal-simfonic și soliștii vocali au cântat de o manieră calitativ greu de egalat. Poate de la regretatul Sergiu Celibidache, într-un ocean de muzică bună, datorită acestui fantastic dirijor Vasily Petrenko, am acostat într-un Eden sonor. Nu sunt cuvinte mari, ci doar un abur de părere.
În doar trei zile, Orchestra și corul Filarmonicii George Enescu împreună cu două excepționale soliste, au făcut un efort fantastic, cu repetiții duble și pe o scenă aglomerată, însă cu o bucurie de a se afla sub conducerea unui maestru care, pur-și-simplu electrizează prin privire, mimică, gesturi dirijorale, dincolo de îndrumări pertinente, muzicianul își exprimă o viziune interpretativă, în primul rând în spiritul compozitorului, și apoi una personală fulminantă. În concert, totul a sunat altfel decât mă așteptam, mult mai viu, tulburător, îți atingea fiecare 'fibră' a sufletului. Vibrații venite din nimic. O intensitate scăzută cum nu am mai auzit de mult (ppppp), executată de instrumentele de coarde printr-o emisie fină (arcușul atingând corzile înspre tastieră, cu bagheta înclinată, pentru ca doar câteva fire de păr să atingă strunele). Iar suflătorii s-au întrecut pe sine, generând sunete îmbrăcate în catifea (paradoxal chiar și în intensități foarte puternice). Tensiuni greu de imaginat, simțeai că pică cerul pe tine!
O lucrare vocal-simfonică amplă în cinci părți - compusă între anii 1888 și 1894, Simfonia nr. 2 «Resurrection» (a Învierii) de Gustav Mahler - este considerată de către BBC Music Magazine, a cincea cea mai mare simfonie din toate timpurile. Interpretarea lucrării vocal-simfonice durează aproximativ o oră și jumătate. Simfonia cuprinde părțile: I. Allegro maestoso; II. Andante moderato; III. Scherzo: In ruhig fließender Bewegung (Cu mișcare care curge liniștit); IV. Urlicht (lumină primordială); V. Finale: Im Tempo des Scherzos.
În această lucrare, compozitorul romantic austro-boemian, Gustav Mahler, își exprima viziunea sa asupra frumuseții Vieții, a Vieții de Apoi și a Învierii. După prima sa Simfonie în re major «Titanul» (1889), compozitorul și-a dezvoltat în continuare creativitatea sunetului de la distanță, și a creat o lume proprie.
Mahler a conceput inițial un program narativ pentru Simfonie, pe care l-a arătat unui număr de prieteni, dar pe care l-a retras ulterior. Acesta conținea: "Prima parte reprezintă o înmormântare și pune întrebări precum Există viață după moarte?; a doua parte este o amintire a momentelor fericite din viața decedatului; a treia parte reprezintă o viziune a vieții ca activitate fără sens; a patra parte este o dorință de eliberare din viața fără sens; iar a cincea parte - după o întoarcere la îndoielile celei de-a treia părți și la întrebările primei - se încheie cu o speranță ferventă pentru o reînnoire veșnică, transcendentă".
Pe scena Ateneului Român se afla un aparat orchestral impunător: 4 flaute (toate dublând flautul piccolo); 4 oboaie (al 3-lea dublând cornul englez) al 4-lea doar în partea a V-a; 3 clarinete în Si bemol, în La și în Do, (al treilea clarinet bas); 2 clarinete în Mi bemol al 2-lea dublând pe al 4-lea clarinet în zonele de fortissimo); 4 fagoturi (al 3-lea contrafagot; al 4-lea utilizat în partea a V-a); 10 cornuri (atât în culisele scenei, cât și pe scenă (7-10 folosite doar în partea a V-a); 10 trompete; al 5-lea și al 6-lea folosite doar în partea a V-a; pe scenă; 7-10 folosite doar în partea a V-a; atât în culise cât și pe scenă; 4 tromboane, 1 tubă; 2 seturi de timpane, un al treilea timpanist în culise pentru partea a V-a; 2 tobe mari, al 2-lea cu un cinel atașat, folosit doar în partea a V-a; mai multe tobe (în partea a V-a); cinele suspendate; 2 triangluri; 2 tam-tam-uri; bețe de tobe de trestie (rute) folosite în partea a 3-a; 3 clopote; glockenspiel; orgă doar în partea a 5-a; 2 harpe; viori, viole, violoncele, contrabasuri (unele cu 5 corzi) Alături de orchestră un cor mixt (folosit doar în partea a 5-a); două soliste (soprană și mezzosoprană, doar în partea a 5-a). Corul a așteptat cu răbdare până la jumătatea celei de-a cincea părți pentru a intra. Și a fost senzațional: intonație imaculată, omogenitate, iar cuvintele erau inteligibile, chiar și atunci când erau emise într-o intensitate foarte scăzută (pianissimo). Vocea frumos înveșmântată și condusă cu siguranță a sopranei Kateřina Kněžíková s-a desprins deasupra tuturor. Uneori s-a combinat cu cea a mezzosopranei Roxana Constantinescu.
Prins între pasiunea pentru construcția exclusiv instrumentală și atracția pentru poemul simfonic, Mahler alege în final calea de mijloc: simfonia-cantată, simfonia-lied, simfonia cu program, liedul simfonic.
Dincolo de arhitectura muzicală, în această lucrare vocal-simfonică amplă, compozitorul a realizat o tratare îndrăzneață a spațiului din afara scenei. Folosirea sunetului îndepărtat, prin desfășurarea atentă a unor instrumente și în afara scenei, exprimă o concepție abstractă a distanței. Este vorba de o deschidere către teatralitate, prin extinderea scenei de concert, în scopul includerii de evenimente muzicale care provin dincolo de granițele convenționale ale podiumului vizibil.
Mahler a înțeles perfect vorbele compozitorului Anton Bruckner, care i s-a confesat astfel: "Nu mă voi putea înfățișa în fața lui Dumnezeu, pe care am să-l văd curând. Căci mă va întreba : De ce ți-am dat talent, ticălosule, dacă nu ca să mă glorifici pe mine? Dar ai realizat mult prea puțin. [4]
Ascultam cum, în interpretare artiștilor de pe scena Ateneului, fiecare intervenție coloristică îmi solicitau atenția și pragul diferențial al auzului, pentru a crea atmosfera de mister. Tremolo-ul contrabasurilor, din incipitul primei părți, Allegro maestoso, era copleșitor. Muzica avea un caracter funerar. De fapt, Mahler a gândit această parte, după înmormântarea lui Hans von Bülow, prietenul și mentorul său din Hamburg.
Urmând un tipar formal de sonată, după introducere, s-au auzit trei grupuri tematice țesute și prelucrate măiestrit, de-a lungul unei secțiuni ample, în care predomina sentimentul tragic. O muzică densă. Se putea percepe cum "discursul polifonic este însuși modul propriu al compozitorului de a gândi multimelodic și politimbral, fiecare voce fiind încredințată unui timbru instrumental, conceput ca un autentic personaj". [5] Foarte frumos au sunat imitațiile realizate de corni, precum și timbrul trianglului.
Admiram accelerando-ul realizat, după care timpanul declanșa o furtună. Sugestiv a sunat și mersul descendent în octave paralele al harpelor. Un deosebit efect sonor a stârnit aceea simplă lovire pe loc a corzii, cu părul de arcuș, la violoncele. Crescendo-uri și diminuendo-uri, gradate pe suprafețe largi, creau o simetrie benefică. Pizzicato-ul la unison a încheiat prima parte calm.
Cea ce a reușit în mod admirabil acest dirijor faimos Vasily Petrenko, este gradarea măiestrită a dinamicii ansamblului, atât ca unitate, cât și în interiorul compartimentelor, de la ipostaza de obscuritate sonoră totală, până la claritatea sonoră totală, printr-o intervenție cu operații de echilibrare, ținând cont de posibilitățile obiectiv-dinamice ale instrumentelor din ansamblu și de sensibilitatea interpreților. Dirijorul intuia limitele de creștere și descreștere a puterii ansamblului și a compartimentelor sale, astfel încât îmbogățirea ori reducerea armonicelor să nu provoace modificări timbrale importante ori vreo distorsionare de înălțime a sunetelor. Chiar și în arhifortissimo, instrumentele de suflat de alamă nu căpătau un timbru metalic-dur, iar la cele de lemn, în registrul acut nu se simțea asprime ori un sunet 'pițigăiat'. Totodată, în zonele unor cantilene riscante, în pianississimo, nu se putea percepe vreo întrerupere a fluxului. Vasily Petrenko utiliza cu deosebită atenție asupra detaliilor, tipul artistic de crescendo, cel obținut prin orchestrație, unde pornind de la instrumente puține și slabe, se adaugă cele mai puternice până la tutti, în preajma culminației. Astfel, maestrul baghetei, realiza concomitent fina gradație și continuitatea discursului muzical. Remarcam tocmai arta acestui muzician de a obține raporturi dinamice de egalizare, de reliefare și de subordonare a dinamicii în exprimarea sensurilor muzicii lui Mahler. Cât de inspirat a aplicat Vasily Petrenko pulsația fluctuantă, în care totul este raportat la clipa prezentă, iar clipele nu seamănă una cu alta, o caracteristică a stilului romantic. Admiram în viziunea sa dirijorală "alternanța dintre pulsația inițială și supra pulsație ori subpulsație" - unificarea sau segmentarea timpului muzical [6].
Între prima și a doua parte au intrat pe scenă Corul și solistele.
Partea a doua a Simfoniei (Sehr gemächlich. Nie eilen / Foarte pe îndelete. Nu vă grăbiți niciodată) se desfășura un Ländler fermecător. Solo-urile de oboi, corn englez și clarinete izbucneau vesele, amintind de un klezmer [7]. Această parte a simfoniei amintește de clipele fericite din viața decedatului.
În partea a treia a Simfoniei, Scherzo: In ruhig fließender Bewegung (Cu mișcare care curge în chip liniștit), 'cortina se ridica' prin două trosnituri de timpan în fortississimo, urmate de altele mai slabe, dar altfel timbrate (bețe de tobe de trestie - rute). Apoi, apăreau fraze arcuite în legato, inserând un scherzo pe teme populare evreiești. Orchestrația era aerisită în această parte. Dacă tema era cântată de viorile prime, celelalte compartimente (cello și bași) acompaniau fin prin pizzicato, iar flautul, cu câteva picături sonore, în timp ce harpa aducea seninătate. A treia parte instrumentală se bazează pe poemul Des Antonius von Padua Fischpredigt (Predica lui Antoniu din Padova despre pește). Atmosfera dansantă era una molipsitoare. Însuși dirijorul Vasily Petrenko se legăna ușor pe podium, ca într-un vals. Uneori parcă mângâia un val, alteori cu gesturi scurte și precise indica maniera de emisie. Apreciabil fragmentul plin de lirism al trompetelor.
Spre sfârșitul părții s-a auzit ca un țipăt de moarte, punctul culminant fiind reprezentat de un conglomerat acordic strident în arhifortissimo (un do fundamental peste care se suprapunea un acord de si bemol minor).
A urmat partea a patra, Urlicht (Lumina primară) având ca notație de expresie Sehr feierlich, aber schlicht (Foarte solemn, dar simplu). Memorabil a fost acel moment de coral al instrumentelor de alamă, din deschiderea acestei mișcări a simfoniei. Apoi, mezzosoprana Roxana Constantinescu a cântat cu o voce excepțională, plină de căldură și emoționantă un aranjament muzical din Des Knaben Wunderhorn: Alte deutsche Lieder ("Cornul magic al băiatului: vechi cântece germane") - o colecție de poezii și cântece populare germane din secolul al XIX-lea, pe care Mahler a integrat-o în simfonie.
Așa cum afirma confidenta de o viață a compozitorului, violista Natalie Bauer-Lechner: "Lumina primordială este interogarea și lupta sufletului pentru Dumnezeu și pentru propria sa existență divină, dincolo de această viață". Roxana Constantinescu ne înfățișa pe scena Ateneului, o insulă a păcii. O voce emoționantă a credinței naive intona astfel, printr-o melopee: O, trandafir mic roșu, / Omul are urgentă nevoie, / Omul trăiește în cel mai mare chin, / Aș prefera să fiu în Rai / Apoi, pe un drum larg m-am poticnit / A venit atunci un îngeraș și a vrut să mă alunge / Oh, nu, nu mă voi lăsa întors din drum! / De la Dumnezeu vin și la Dumnezeu vreau să mă întorc, / Preamilostive Dumnezeule, dă-mi puțină lumină / Care veșnic să strălucească peste mine / Până când în viața veșnică și binecuvântată voi fi!
Cât de lin decurgeau dialogurile mezzosopranei cu trompetele! Iar salturile mari de intervale (octavă ascendentă) erau luate cu ușurință și foarte muzical, printr-un portamento elegant și expresiv.
Splendid a sunat solo-ul de vioară, cu un ton cald, vibrat ardent, al concertmaistrului Liviu Prunaru, care a intervenit în momentul în care, eroina din versurile poemului, fiind pe un drum, îl întâlnește pe mediatorul între oameni și divinitate, îngerul, cel care veghează drumul spre Rai.
Îngerul este evocat aici și prin sunetele pure ale glockenspiel-ului și ale harpei. Această a patra parte a simfoniei, Lumina primară, ocupă o poziție cheie în concepția lucrării. Ea răspunde la întrebările scherzo-ului precedent, și introduce totodată, finalul vocal, cantata simfonică.
Textul ultimei părți, Finale: Im Tempo des Scherzos se bazează pe poemul Învierea de Friedrich Gottlieb Klopstock. Textul era cântat de solistele vocale, precum și de corul mixt. Este cea mai lungă parte a simfoniei, durează aproximativ o jumătate de oră. Este alcătuită din două secțiuni, prima instrumentală, readucând material tematic din părțile anterioare ale simfoniei. Ea se deschide cu o introducere lungă, începând cu strigătul de disperare care a fost climaxul celei de-a treia părți. Cornii, cântau din culise adăugând muzicii sentimentul de nostalgie.
Prima temă reia Dies Irae, din prima parte, apoi se introduce tema învierii pe care corul cântă primele versuri, urmată de o fanfară. A doua temă este un recitativ orchestral lung care oferă muzică pentru solista alto din cor.
Surprinzător a apărut acea Pauză generală ce a urmat acestei prime prezentări a temei.
Apoteoza temei învierii a fost atinsă magistral, fiind cântată tutti de orchestră, cor și orgă.
"Voi muri să trăiesc! Ridică-te din nou, da, te vei ridica din nou."
Corul cânta misterioso pe versurile lui Mahler - Va învia, va învia / A mea țărână, / După un scurt răgaz!/ Viață eternă! Viață eternă! / Ți-o da cel care te-a chemat! (...) Va învia, da, învia-va, / Sufletu-mi într-o clipă! / Și patimile-l vor urca / Până la Dumnezeu!
Orga aducea masivitate. Alămurile sunau á la Wagner. se cutremura pământul când timpanul executa un tremolo în crescendo și când toată orchestra mugea în arhifortissimo!
La sfârșitul Simfoniei nr. 2, Mahler a introdus timbrul clopotelor, cu sunet asemănător cu cel auzit la biserică, "vestitoare ale speranței mântuirii și ale deschiderii porților Raiului. Materia este astfel transfigurată de armonii suprapuse și de o orchestrație în care transparența registrelor face loc masei nemăsurabile, semn al dizolvării timpului." [8]
Un fantastic postludiu orchestral a încheiat Finalul Simfoniei, cu un acord puternic.
Această măreață lucrare a lui Gustav Mahler a fost simfonia favorită a Papei Ioan Paul al doilea.
Indubitabil, simțeai cum te pătrunde un sentiment atotputernic de iubire.
Greu de exprimat în cuvinte împlinirea spirituală în urma audierii acestei lucrări, cântate fantastic.
NOTE
[1] Dirijorul ruso-britanic Vasily Petrenko, este Directorul artistic al Royal Philharmonic Orchestra, din anul 2021. S-a născut la Leningrad (Sankt-Petersburg), la 7 iulie 1976. A urmat Școala de Muzică Capella Boys și Conservatorul din Sankt Petersburg. A studiat dirijatul în principal cu Ravil Martynov. S-a perfecționat cu celebrii Mariss Jansons, Yuri Temirkanov, Ilya Musin, Esa-Pekka Salonen, George Benjamin și Roberto Carnevale. Din 1994 a fost dirijor rezident la Teatrul de Operă și Balet din Sankt Petersburg, iar între anii 1994 și 1997 a fost dirijor principal al Academiei de Stat din Sankt Petersburg. A câștigat premiul I la The Cadaqués Orchestra International Conducting Competition, Catalonia, Spania. Petrenko și-a făcut debutul ca dirijor cu Royal Liverpool Philharmonic Orchestra în noiembrie 2004. După această apariție, în iulie 2005, a fost numit dirijor principal al RLPO, cel mai tânăr dirijor din acest post. Prima sa apariție dirijorală la The Proms a fost cu RLPO în august 2008. Petrenko și RLPO au înregistrat mai multe discuri compacte pentru Naxos. Înregistrarea lui Petrenko a Simfoniei Manfred de Ceaikovski a câștigat premiul Gramophone orchestral recording of the Year în 2009. Din decembrie 2008 până în 2013, Petrenko a fost dirijor principal al Orchestrei Naționale de Tineret din Marea Britanie. În martie 2009, a primit un titlu de profesor onorific și un doctorat în litere de la Universitatea Liverpool Hope. Filarmonica din Berlin, Orchestra Bavareză Radio, Orchestra Gewandhaus Leipzig, London Symphony, London Philharmonic, Philharmonia, Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma, Filarmonica din Sankt Petersburg, Orchestre National de France, Filarmonica din Los Angeles și orchestrele simfonice din Philadelphia, San Francisco, Boston, Chicago, Cleveland. A dirijat de asemenea la Filarmonica din Hong, Kong, NDR-Elbphilharmonie, filarmonicile din Rotterdam, Dresda, Seul, Scala din Milano, Orchestra de la Palau de Les Arts din Valencia, orchestrele simfonice din Pittsburgh, Dallas și Cleveland. Vasily Petrenko s-a afirmat drept un artist important în genul teatrului liric; are peste 30 de opere în repertoriu, conducând spectacole pe scene de primă mărime: Festivalul de Operă de la Glyndebourne, Opéra National de Paris, Opernhaus Zürich, Bayerische Staatsoper și Metropolitan Opera New York. A fost invitat în festivaluri precum: BBC Proms, Edinburgh, Grafenegg și Festivalului de Operă de la München. În 2010, i s-a conferit distincția Artist al anului la Classical BRIT Awards. A primit bursa de onoare a Universității John Moores din Liverpool (în 2012). A fost numit Scouser onorific de către primarul orașului Liverpool În februarie 2011, Filarmonica din Oslo a anunțat numirea lui Vasily Petrenko ca dirijor principal, începând cu stagiunea 2013-2014. Petrenko a fost dirijor principal al Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene între 2015 și 2016. A dirijat pentru prima dată Royal Philharmonic Orchestra din Londra, în martie 2016. A devenit dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice Academice de Stat a Federației Ruse, în 2016. Ca răspuns la invazia rusă din Ucraina din 2022, Petrenko și-a suspendat însă munca cu Orchestra Academică de Stat Evgheni Svetlanov. Este dirijor asociat al Orquesta Sinfónica de Castilla y León. A realizat înregistrări la casele de discuri: Naxos Records, Sony Clasic, EMI Clasic, Deutsche Grammophon, LAWO Clasic, Mercury Clasic, Onix, Pentaton, Orfeo Records, Warner Classics, Rubicon, Ondine Records, LPO Clasici și Avie Records.
[2] Soprana de coloratură lirică Kateřina Kněžíková s-a născut la Bohumin, Cehoslovacia, la 7 iulie 1972. A absolvit Conservatorul din Praga în 2007, apoi a absolvit masteratul în canto clasic la Academia de Arte Spectacolului din Praga sub îndrumarea Jiřinei Přivratská. este specializat în principal în bel canto italian (Gioachino Rossini, Gaetano. Donizetti) și opere de Wolfgang Amadeus Mozart. În 2006 a devenit membră a ansamblului de operă al Teatrului Național, unde lucrează ca solistă. În iunie 2009 a fost invitată la Festivalul Litomyšl de Smetana. În 2008, a cântat versiunea oficială a Imnului național ceh, acompaniată de Orchestra Teatrului Național, sub bagheta lui Jiří Bělohlávek. La Festivalul de primăvară de la Praga din 2009 a interpretat oratoriul La Resurrezione, HWV. 47 de Georg Friederich Händel. În timpul vizitei Papei a cântat Te Deum de Antonin Dvořák. Și-a făcut debutul la Orchestra Filarmonicii Cehe, dirijată de Jakub Hrůša. În ianuarie 2010, a cântat ca soprană, solo în Simfonia nr. 4 de Gustav Mahler, cu Orchestra Filarmonicii Cehe, sub bagheta dirijorului Manfred Honeck. De asemenea, în 2017 a interpretat ca soprană solo în Stabat Mater de Antonín Dvořák. A fost aleasă de Plácido Domingo, care a dirijat el însuși spectacolul Don Giovanni de W.A. Mozart în rolul Donnei Elvira, la sala Teatrul Estates din Praga. Soprana Kateřina Kněžíková a câștigat premiul vocal BBC Music Magazine, 2022, pentru înregistrarea albumului Phidylé, cu Orchestra Filarmonicii Janáček, sub bagheta lui Robert Jindra. Kateřina Kněžíková a apărut ca invitată la Teatrul J. K. Tyl din Pilsen, Teatrul Național din Brno, Teatrul Național Moravio-Silezian din Ostrava, Teatrul F. X. Šalda din Liberec, Teatrul Național Slovac din Bratislava, precum și în teatre străine din Villach, Austria, Teatrul Francez din Caen, Opéra Royal de Versailles, Opéra de Dijon și Teatre Regal de La Monnaie din Belgia.
[3] Mezzosoprană Roxana Constantinescu s-a născut la București, în 1980. A fost membră a Corului de copii Radio. A fost premiată la Concursul Jugend und Musik din Viena (2001). A absolvit Universitatea Națională de Muzică, la clasa renumitei soprane Maria Slătinaru-Nistor, urmând apoi un program de studii Erasmus la Universitatea de Muzică din Viena și un dublu masterat la München, în operă și lied cu Curt Malm (interpretare scenică) și Walter Moore (tehnica liedului). S-a perfecționat la Hochschule für Musik und Theater din München, cu Edith Wiens, Juliane Banse și Helmut Deutsch. În 2005 a fost bursieră a Fundației Yehudi Menuhin, in programul Live Music Now. A câștigat premii la: Concursul Internațional de Canto Tito Schipa din Italia (2004), Concours de Chant Verviers, Belgia (2005), Concursului International de Canto Helga und Paul Hohen, Köln, Germania (2006). A susținut concerte alături de orchestre de renume, precum: Chicago Symphony, orchestrele filarmonice din Viena, Los Angeles, München, Orchestra Radiodifuziunii Bavareze, Bach Collegium Japan, Seattle Symphony, Toronto Symphony, Minnesota Opera Company, The Dallas Opera, Filarmonica George Enescu și Orchestra Națională Radio. A susținut recitaluri de lied la Carnegie Hall, Wigmore Hall, Musikverein din Viena, Abbaye de Lessay și Casa lui Goethe. A înregistrat pentru BIS Records, PentaTone Music, Hänssler Classic, OEHMS Classics, SWR, CSO Resound, Artmode Records, Weltbild și Carus Verlag. Roxana Constantinescu a colaborat cu dirijori precum: Seiji Ozawa, Pierre Boulez, Riccardo Muti, Fabio Luisi, Gustavo Dudamel, Lawrence Foster, Marco Armiliato și Bertrand de Billy De asemenea. A fost nominalizată la Premiile Grammy pentru înregistrarea Pulcinella dirijată de Pierre Boulez. În prezent, Roxana Constantinescu este solistă a Operei de Stat din Viena.
[4] Schonberg, C. Harold: Viețile marilor compozitori; Editura Lider, București. 2000, pag, 421.
[5] Iliuț, Vasile: O carte a stilurilor muzicale; vol. 3, Editura Muzicală, București, 2011, p 116.
[6] Pașcu-Rădulescu, Dorel: Esența fenomenului sonor muzical, Editura AGIR, București, 2000, pag. 123.
[7] Klezmer - melodii de dans, melodii rituale și improvizații virtuoze, cântate la nunți și alte evenimente sociale ale evreilor așkenazi, din Europa Centrală și de Est.
[8] Cojocaru, Mihai: Program de sală, Filarmonica George Enescu¸16-23 aprilie 2025, pag. 7.
Vieru, Anatol: Cartea modurilor, Editura Muzicală, București, 1993, pag. 180.
*wikipedia.org/Symphony_No._2_(Mahler)
**Kateřina Kněžíková - Wikipedia