Procesul a fost intens, profund, uneori dureros, alteori eliberator. Ne-am întors spre noi înșine cu sinceritate, cu teamă uneori, cu dorința de a spune adevărul fără mască. Am lucrat cu fragmente de memorie, de emoție, de întrebări și tăceri. Am privit cu onestitate traumele, neputințele, pierderile. A rezultat un spectacol despre abuz - de substanțe, de sine, de speranță. Dar și despre auto-abuz, despre iubire care nu salvează de la destrămare, despre corpuri care poartă urmele tăcerii, despre suflete care învață să trăiască în ritmul unui "bine" mimat, despre identitate și fragmentare. Nu un simplu act artistic, ci un strigăt.
Mostly fine, Thanks! este o construcție pe mai multe niveluri. Îmbinăm video mapping, mișcare, efecte vizuale și o corporalitate încărcată emoțional pentru a reda o realitate psihologică și afectivă complexă. La suprafață, totul pare "aproape bine". Dar dedesubt, spectacolul creionează o spirală a degradării, o coborâre lentă și inevitabilă în zonele fragile ale ființei.
Povestea urmărește două personaje - un cuplu care pornește împreună, o absență în oglindă la final. Ea se închide în sine, într-o realitate mentală distorsionată, simbolizată de laserul care o învăluie. Se lasă mistuită de o durere adâncă, de o formă invizibilă de auto-abuz. Prezența lui o urmărește subtil, fără a-l căuta direct. El, în schimb, se abandonează autodistrugerii: vicii, abuzuri, fugă constantă de sine, evadări temporare dintr-o realitate de nesuportat. Finalul îl aduce în fața celei mai violente forme de abuz - iar moartea lui devine punctul în care povestea se închide. Tot cu ei. Dar altfel.
Dar în jurul lui gravitează și alte trei personaje - cei care se prezintă drept cercul de apropiați. Ei adaugă o altă dimensiune spectacolului: încrederea înșelată, abuzul interiorizat care se propagă mai departe. Se sprijină unii pe alții și se atrag prin însăși traumele lor. Dar relațiile de putere se inversează, și cel mai slab - cel care încă mai crede, care încă se agață - ajunge să fie trădat și, în cele din urmă, distrus. Moartea nu este doar o consecință, ci și o concluzie a unei ierarhii afective corupte.
Spectacolul se încheie cu imaginea lui - gol, abuzat, mort. Nu doar fizic, ci simbolic: golit de sens, de încredere, de prezență. Și totuși, ultima scenă îi aduce din nou în scenă pe el și pe ea. Dar distanța dintre ei e acum imposibil de traversat. Ce a fost odată iubire e acum doar ecou.
Mostly fine, Thanks! nu este un spectacol sumbru cap-coadă. Există momente comice, respirații ușoare, secvențe de aparentă relaxare. Dar tocmai aceste contraste scot la iveală mai bine fisurile adânci. Trauma nu vine mereu în tăcere solemnă - uneori râde. Uneori dansează. Uneori se ascunde în banal. Iar abuzul devine aproape invizibil în dinamici familiare, în gesturi mărunte, în prietenii toxice.
Spectacolul nu oferă soluții. Nu dă răspunsuri. Creează, în schimb, un spațiu în care putem simți fără rușine, unde putem privi trauma fără filtre, unde putem recunoaște că nu suntem "bine" - și că e în regulă să nu fim. Este un exercițiu de sinceritate colectivă, o invitație la a ne privi în oglindă, dincolo de aparențe.
O frază ne-a urmărit tot timpul: "Asta este generația noastră: trăim repede și murim tineri. Iar aceia dintre noi ce reușesc să supraviețuiască, le datorăm celor ce nu mai sunt mai mult decât tăcere."
Mostly fine, Thanks! este despre ce rămâne nespus. Despre ce doare fără să se vadă. Despre dinamici care rănesc și tăceri care ucid. Este despre încredere trădată, prietenii care devin violente, și iubire care nu mai are cum să salveze. Dar e și despre puterea de a spune. Măcar o dată, măcar așa - prin artă. Astfel, arta poate deveni spațiul unde ne spunem, în sfârșit, adevărul.
Echipa de creație:
Concept și coregrafie: Roxana Popa
Prof coord. Dr lect.: Elena Zamfirescu
Artist digital: Andrei Cozlac / Lighting design: Vlad Lăzărescu / Laser Fx și video Playback: Tony Macpela / Sound design: Daniel Stănciucu / Scenografie: Iulia Maria Picler / Afiș și identitate vizuală: Aurel Asanache / Videograf: Victor Gîlea / Fotograf: Mircea Cristian Nică
Distribuția: Daria Cristea, Tavi Mateiciuc, Alexia Tobă, Andrei Bouariu, Antonia Didușcă
Data premierei: 26 și 27 aprilie 2025, la ora 20:00, sala Atelier, U.N.A.T.C. / Durata: 1 h