aprilie 2025
Clasat
Clasat, un documentar fals care, chiar dacă pe alocuri are ironia tipică unui mockumentary, te face să te îndoiești de siguranța ta, pentru că pune niște probleme pe care majoritatea nu ni le punem în momentul în care intrăm pe internet. Dacă nu ai citi absolut nimic despre film, te-ai simți ca și cum ai privi un episod al celor de la Recorder, dar în care ai acces la și mai mulți oameni apropiați de subiect și în care parcă te afli pe scaunul copilotului, alături de Gabriel Vînătoru, jucat cu finețe, cu un ușor zâmbet mucalit, de Daniel Popa. Vei lua de bun filmul. Și ai de ce. Pentru că aceasta este realitatea în care trăim.

Jurnalistul independent Gabriel Vînătoru investighează un incendiu misterios din camera de servere a celei mai importante companii de inteligență artificială din România, listată chiar și la bursa din New York. În acea cameră a murit un angajat care nu avea ce să caute acolo, Eremia. Jurnalistul reușește să ia interviuri fondatorilor companiei, asiguratorilor, polițiștilor, psihologilor, dar și familiei, colegilor de liceu și muncă și iubitei lui Eremia Țofan.

De ce mockumentary?

L-am întrebat pe Horia Cucută (regizor al filmului alături de George ve Gänæaard) de ce au ales formula de mockumentary în loc să dramatizeze acțiunea. Horia afirmă că l-a inspirat structura epică a lui Stephen King în romanul Carrie, în care diverse personaje și rapoarte ne construiesc, ca un puzzle, acest personaj care a distrus un oraș prin puteri telekinetice.

Abordarea stilistică este una curată, observându-se două puncte de vedere, diferite ca imagine. Avem punctul de stație fix și o compoziție atent creată cu personajele intervievate de jurnalist. Când îl vedem pe jurnalist, obiectivul "respiră", încadratura este mult mai strânsă și plasată într-un unghi lateral, astfel încât cadrul nu se simte ca un contraplan al planului american de mai devreme cu respectivul intervievator, ci ca un cadru de making of al acestei investigații, un cadru care este posibil să nu rămână în montajul final al filmului jurnalistului. În această cheie dinamică vor fi și cadrele cu jurnalistul în mediul lui, acasă sau în mașină, când încearcă să își aranjeze interviurile sau încearcă să deslușească misterul, între interviuri, în mașină.

Există, totuși, și cadre fixe cu Vînătoru, când el singur se plasează în poziția unui intervievator, dar se uită în obiectiv și, cu riscul de a se repeta, explică fiecare pas al anchetei lui.

Cine este personajul principal?

Cred că personajul principal nu este jurnalistul Vînătoru, ci este personajul in absentia. Nu cred că întâmplător regizorii au ales numele Eremia pentru victimă. Eremia, profet și istoric al Vechiului Testament, căruia i se atribuie Cartea Regilor și Cartea Plângerilor, a fost întemnițat pentru mulți ani din cauza convingerilor lui anti-sistem și a profețit distrugerea Regatului de Sud, Iuda.

Din interviuri reiese că singurul loc unde Eremia își găsea liniștea era într-o comunitate religioasă și că el chiar spera că poate salva lumea altfel decât prin rugăciuni.

De ce acest personaj, venit de undeva din provincie, singuratic de fel, angajat într-o corporație de succes, ajunge să se întoarcă la Dumnezeu pentru mântuire? Pentru că a vizionat mii de ore de conținut extrem de dur, cu care el și colegii săi au antrenat algoritmul AI al companiei fictive, Futura AI. Compania este fictivă în sensul că nu există o companie de acest tip în România, dar astfel de centre de antrenament pentru AI există în întreaga lume, și sunt români care au contribuit și contribuie în ele.

Ce ne spune filmul, de fapt

Am văzut Clasat prima dată la TIFF 2024, unde a și fost desemnat Cel mai bun film românesc în cadrul Zilelor Filmului Românesc. Nu m-a cutremurat subiectul în sine, pentru că am în jurul meu oameni care au lucrat în domeniu și știam de cazuri interne ale Facebook-ului în care angajații, de regulă indieni, sortau manual pentru a fi șters conținutul violent pe care îl postau oamenii de rând. Conținutul a ajuns să fie produs în cantități enorme pentru că, asta e, așa suntem noi, oamenii: avem o zonă extrem de întunecată cu care simțim nevoia să ne și lăudăm, așa că cetățenii din diverse țări mai sărace nu au fost suficienți încât să mai poată sorta aceste postări pe internet, așa că marile companii și-au dat seama destul de rapid că este nevoie de un algoritm care să recunoască postările nepotrivite și să le șteargă.

Dar pentru ca acest program să funcționeze, tot este nevoie, cel puțin în primă fază, de oameni care să "hrănească" această inteligență artificială ca ea să știe ce să caute. Pentru algoritm nu există bine și rău, decât în felul în care este programat.

Regizorii Horia Cucută și George ve Gänæaard nu s-au inspirat din cazurile de la Facebook din deceniul trecut, ci din ceva mult mai recent și mai periculos. Acum fiecare om poate "hrăni" această inteligență artificială cu informații și, din păcate, nu toți cetățenii își doresc de la algoritm doar să le scrie tema la școală. Regizorii s-au inspirat dintr-o știre a ziarului Time, în care se publica o anchetă asupra faptului că OpenAI plătește cetățeni din Kenya cu 2$ pe oră pentru a-l hrăni pe ChatGPT cu cele mai întunecate "păcate" omenești, pentru ca AI-ul să recunoască comportamentul de felul acesta la alți utilizatori. Problema este că tu, ca om, când citești aceste lucruri sau le vizionezi, te afectează până în măduva oaselor, pentru că tu încă mai ai sânge în instalație, nu metal și plastic.

Totuși, nu doar o acumulare traumatică îl duce pe Eremia pe "rugul" serverelor, ci un factor concret, pragmatic, înspăimântător.

Până pe 27 aprilie 2025, Clasat este declasat pentru vizionare online pentru doar 29 RON pe clasat.ro. Vedeți ceea ce sistemul nu vrea să vedem!
Notă: Filmul Clasat va fi lansat doar online, pe 24 aprilie 2025, pe clasat.ro în sistem VOD, și va fi disponibil doar 4 zile. Prețul unui bilet pentru vizionare va fi de 29 lei.

Regia: Horia Cucută, George ve Ganæaard Cu: Daniel Popa, Dana Marineci, Emilian Oprea, Liviu Pintileasa, Silva Helena Schmidt, Bogdan Albulescu, Cezar Antal, Alin Boeru, Silviu Debu, Larisa Ioana Enache, Alin Florea, Vlad Ghinea, Ionuț Grama, Andreea Hristu, Ionuț Iftimiciuc, Sabina Lazăr, Răzvan Ilie, Axel Moustache, Cosmin Teodor Pană, Oana Predescu, Grațiela Popa, Neculai Predica, Mihaela Trofimov, Robi Urs

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus