Am asistat la o seară specială, care a îmbinat muzica de cameră cu povestea, explorând tema universală a timpului. Concertul a constituit o frumoasă incursiune narativă și sonoră într-un spațiu în care timpul nu este măsurat, ci simțit, acolo unde muzica devine limbajul prin care trecutul, prezentul și visarea se întâlnesc, într-un demers artistic. Astfel, în cadrul manifestării culturale publicul a ascultat un recital instrumental, oferit de Cristina Tegzeșiu (oboi), Albert Moisi (fagot), Paul Ionescu [1] (pian) și Oana Manițiu [2] (narator).
Evenimentul a fost organizat împreună cu Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
Programul muzical a traversat mai multe epoci și stiluri, de la melancolia barocă a italianului Tomaso Albinoni (1671-1751), la eleganța francezului Gabriel Fauré (1845-1924), la energia modernă a lui Francisc Poulenc (1899-1963) și la pasiunea tangoului reinterpretată de Astor Piazzolla (1921-1992), lirismul norvegianului Rolf Løvland (n. 1955) și rafinamentul cinematografic al americanului Alan Silvestri (n. 1950).
Vedeta cartografică a serii a fost Harta cerului, o impresionantă cartografiere a bolții cerești, publicată de Frederick de Wit, în Amsterdam, în jurul anului 1670. Harta a fost prezentată de muzeograful Eugen Grama [3].
S-a făcut vorbire despre această imagine, care înfățișa constelațiile emisferei sudice, cât și legătura lor cu semnele zodiacale, reflectând fascinația epocii pentru astronomie și astrologie.
Lucrarea [4] include reprezentări ale principalelor teorii astronomice (de la Copernic și Ptolemeu - Almagestum, la Tycho Brahe-Sinteză între știință și mitologie), despre mișcarea sferelor cerești - precum și concepții care au circulat în secolul al XVII-lea. În imagine erau reprezentate 48 de constelații, purtând denumiri mitologice și de animale: Orion, Hydra, Câinele Mare și Câinele Mic, Nava Argo [5], Mai apărea și imaginea unui monstru (sus în stânga).
Naratoarea serii de la Muzeul Hărților și Cărților Vechi, Oana Manițiu a argumentat (ca absolventă a Facultății de Filozofie a Universității din București) tematica seratei, TIMPUL, spunând "Ce-ar fi să oprim timpul pentru o clipă? Conversația despre timp reprezintă o călătorie muzicală unde instrumentele - oboiul, fagotul și pianul - devin personaje distincte, fiecare aducând o perspectivă captivantă asupra timpului. Oboiul ne poartă prin melancolia amintirilor, fagotul oferă stabilitatea și căldura reflecției, iar pianul surprinde cu energia schimbării și bucuria prezentului. Naratorul, ca un fir călăuzitor, este cel ce dezvăluie sensuri ascunse ale timpului, conectând fiecare moment muzical într-o experiență captivantă."
Încercând o definiție poetică a timpului, Oana Manițiu a spus că se aseamănă cu un fluviu, o țesătură a vieții, a emoțiilor și a visurilor. Naratoarea a prezentat artiștii și prima lucrare interpretată de aceștia: Adagio, din Sonata în sol minor de Tomaso Albinoni, într-un aranjament pentru oboi, fagot și pian.
Este o piesă neobarocă, care a devenit un sinonim pentru întristare. Denumirea sa originală este Adagio in Sol minore, per archi e organo su due spunti tematici e su un basso numerato di Tomaso Albinoni / Adagio în sol minor pentru coarde și orgă, pe două idei tematice și pe un bas cifrat de Tomaso Albinoni (Mi 26). De fapt muzicologul Remo Giazotto descoperise în 1958, un fragment a unei a doua părți dintr-o Triosonată de Tomaso Albinoni (1708) pe care l-a dezvoltat.
Există aranjamente pentru o mare varietate de instrumente (de la ansamblu de alamă la solo de chitară). De asemenea, muzica Adagio-ului a fost folosită în mai multe filme și seriale TV.
După introducerea pianului, ascultam în sala muzeului MHCV, intervenția oboiului cu o melodie elegiacă, melancolică, constând în principal din secvențe de motive descendente, intonată sobru și foarte expresiv de Cristina Tegzeșiu, cântând pe un instrument marca Marigaux [6].
Recitativele răsunau pline de mâhnire, mai întâi cântate de oboi, apoi de fagot, în registrul grav, Albert Moisi, cu un sunet foarte calitativ, vibrat, urmărea cu o frazarea elegantă replicile din dialogul muzical. Experiența de instrumentist în Orchestra Filarmonicii din Brașov și de solist instrumentist în Orchestra Radio și-a spus cuvântul pe deplin.
Pianistul Paul Ionescu marca cu câteva acorduri concluzive aceste recitative. Totodată, admiram concentrarea cu care conducea linia melodică, integrarea în trio și pianistica sa elevată.
Momentul de unison a intensificat sentimentul de dramatism al muzicii. La revenirea temei, oboiul, fagotul și mâna dreaptă a pianistului - erau contrapunctate de mâna stângă. Foarte bună și sincronizarea dintre instrumentiști, rod al unei experiențe de cântat împreună. Frumos a sunat și diminuendo-ul prelung al oboiului. Acordurile de sextă napolitană și cadențele evitate confereau gravitate fluxului muzical.
Naratoarea Oana Manițiu a poetizat pe tema seratei: "Timpul lasă urme în fiecare pas, în fiecare respirație; dans, în chipuri, îmbrățișări ori lacrimi...." Era un preambul la Dansul de Arcangelo Corelli.
În interpretarea trio-ului brașovean remarcam îmbinările vocilor la distanță de terță, modulațiile și dialogurile dintre oboi și fagot, în timp ce pianul cânta în legatissimo. Cu câtă puritate au sunat rezolvările tensiunilor, cu o intonație impecabilă! Observam cum anumite mișcări dirijorale fine, din tot trupul, ale Cristinei Tegzeșiu, erau menite a ritma cu precizie și omogenitate timbrală, intrările partenerilor, precum și dinamica progresivă.
După aplauze, am ascultat Trio-ul pentru oboi, fagot și pian, FP. 43, de Francis Poulenc, fiind 'atenționați' de naratoare, că oboiul și fagotul se "ceartă", dar se "împacă" mai apoi.
Compus la Cannes, în 1926, Trio-ul a fost dedicat lui Manuel de Falla, care l-a apreciat în mod deosebit. Dacă mai multe teme amintesc de muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart, în special primele măsuri din Andante con moto, acest trio este considerat prima lucrare importantă din repertoriul de muzică de cameră a compozitorului, deoarece aceasta reflectă intens personalitatea lui Francis Poulenc.
În prima mișcare, incipitul era cântat în tempo Lento de pian, cu armonii stranii; iar imediat fagotul - cu structuri dominate de salturi intervalice mari și fiorituri, pasaje cadențiale ornate cu tril strâns, un arpegiu rapid descendent, în staccato, urmat de o gamă agilă, suitoare - afirma ideea muzicală. Aceasta era reluată de către oboi, cu o agogică rubato. Un duet oboi-fagot, în decime paralele, a sunat fără cusur. Apoi, intra oboiul, cu o melodie cantabilă, blândă, intonată sublim. Se simțea Școala de oboi a regretaților pedagogi Pavel Tornea (1911-1993) și a maestrului Florenel Ionoaia, de a căror amprentă excepțională a beneficiat oboista Cristina Tegzeșiu, atât la Colegiul Național de Muzică Dinu Lipatti, cât și la Universitatea Națională de Muzică din București. Orchestra Filarmonicii din Brașov se bucură să aibă o șefă de partidă, o muziciană foarte valoroasa, în persoana domniei sale.
Ascultam cum stările de spirit se schimbau, fie brusc Lento - Presto, le double plus lent, fie treptat prin, accelerando, sau céder un peu. Cât de senin a sunat solo-ul de oboi (très tendre le son très claire)!
Apoi, fagotul - cu timbrul său caracteristic, ușor nazal - intona o melodie cantabilă (très chanté). În Andante, partea a doua, atmosfera de melancolie era prezentă în solo-ul fagotului (très doux), colaborând cu oboiul. Ascultam imitațiile motivelor, și contrastele de emisie (très marques-très lié). Accentele pianului 'împunse' pe părțile de timp slabe, înviorau discursul. Rondo-ul final deborda de vitalitate, cu tema acea temă - refren (în tonalitatea re bemol major), în tempo rapid Très Vif, defilând pe la fiecare instrument. Cupletul aducea prin contrast o idee mai cantabilă. Apoi, totul începea să fiarbă: accente, sunete marcate prin staccato (très sec). Pianistul 'alerga pe toată claviatura. În unele fragmente, ceva îmi amintea de sonoritățile din Ucenicul vrăjitor de Paul Dukas, chiar dacă nu se ajungea în acest caz la paroxism. Auzeam șiruri de triluri la fagot, după pasaje învolburate. Cupletele care modulau expansiv, la cinci cvinte depărtare (la minor), șocau. Se percepeau secvențe cu formule contratimpate (oboi la unison cu pianul), pline de strălucire. Frumos suna și mersul contrar al vocilor. Coda, aducea motivul refrenului în stretto (imitarea subiectului în succesiune strânsă, astfel încât răspunsul intră înainte ca subiectul să fie finalizat).
După aplauzele intense ale auditoriului, Oana Manițiu a prezentat următoarea piesă din recital, spunând că timpul are tangență și cu uitarea, ca formă de libertate. Astfel, muzica argentinianului Astor Piazzola ne poate duce cu gândul la faptul că timpul are calitatea de a aduce vindecarea a ceea ce nu poate fi schimbat; el poate șterge amintiri și pregăti îndemnuri pentru noi începuturi. Se recunoștea ritmul caracteristic tango-ului (inițiat de pian). Iar fagotul introducea o temă, de asemenea recognoscibilă, ceva din spiritul sud-american, cu accente amplasate asimetric, sincope și figurații imprevizibile, voit repezite. Fagotul "umfla" melodia printr-un crescendo larg, intonând o melodie nostalgică. Îmi imaginam cum ar fi sunat piesa aceasta dacă în formație ar fi fost prezent și un bandoneonist?
Fiecare clipă este un dar și e bine să ne bucurăm și să vedem frumusețea ei a rostit Oana Manițiu, anunțând următoarea lucrare interpretată de Cristina Tegzeșiu, Albert Moisi și Paul Ionescu, și anume Ilumination de Rolf Løvland.
O muzică superbă, plină de seninătate și optimism. După introducerea calmă a pianului, oboiul intona o melodie foarte liniștită, care te umplea de bucurie, cântată cu sunet fin, construită cu un profil arcuit, de lungă respirație, rafinat etajată dinamic, cu puncte culminante fără ostentație. Pianul se avânta totuși uneori, susținând tema romantică. Muzica rima cu spusele naratoarei: tăcere, reflecție la finalul zilei; timpul - ca o pană purtată de vânt.
Ultima piesă din recital, a americanului Alan Silvestri a fost cântată solo, cu o sensibilitate deosebită, de către pianistul Paul Ionescu. Ascultam teme cu iz folcloric, cu formule ritmice sincopate, urcând în registrul acut și apoi cantonându-se în registrul grav al instrumentului cu clape, generând o stare de armonie.
Publicul a gratulat pe interpreți cu aplauze prelungite.
Din nou, Muzeul Hărților și Cărților Vechi, din București a reușit să unească simțămintele unor artiști devotați frumosului artistic sonor, cu ale unui public dornic să se contopească cu musica universalis, despre care Johannes Kepler spunea că reprezintă conexiunea dintre geometria sacră, cosmologie, astrologie, armonie și muzică.
NOTE
[1] Pianistul Paul Ionescu este câștigătorul Trofeului și Marelui Premiu la Concursul Internațional online de interpretare pian și vioară, Festival 4 Arts, Brașov. A studiat pianul la clasa prof. univ. dr. Corina Ibănescu, are în palmares nu mai puțin de 25 de premii obținute la concursuri naționale și internaționale. Pianistul Paul Ionescu a susținut numeroase concerte ca solist, în compania orchestrelor filarmonicilor din țară, la Bacău, Botoșani, Râmnicu - Vâlcea, Ploiești, precum și la Chișinău (Republica Moldova), în Italia la Lucca, Pisa, Castelnuovo del Garfagnana, în Elveția, la Amthaus Ruti (Grosser Saal), Rapperswill-Jona, în cadrul festivalului Musiksommer am Zurichsee, Berna și Zűrich, alături de orchestra NZO (Neue Zuricher Orchester).
[2] Oana Manițiu a studiat Filosofia la Universitatea din București; s-a alăturat redacției Context.ro în aprilie 2024. A activat în structurile reprezentative ale elevilor, în 2024 a fost delegata de tineret a UNICEF pentru Forumul Regional pentru Dezvoltare Durabilă - ONU, la Geneva, a reprezentat organizațiile din care face parte la întâlniri internaționale din Bruxelles și Berlin și, în prezent, este alumni al Boardului Copiilor, susținut de UNICEF în România, respectiv membră a comunității ASPIRE. A absolvit Colegiul Național Andrei Șaguna din Brașov, și face parte din echipa Centrului Cultural Apollonia și a Asociației District Hub din Brașov, alături de care desfășoară activități educaționale, susține workshopuri de educație media, cultură politică, implicare civică și schimbări climatice și organizează evenimente culturale de amploare.
[3] Cu câteva luni în urmă, muzeograful Eugen Grama prezentase tinerilor, de Valentine's Day, «Harta iubirii», o înfățișare stilizată, a unui "câmp de luptă" al inimii, lucrare realizată de un cartograf german în anul 1730.
[4] În Muzeul Hărților există o amplă decorație inspirată de această hartă complexă; este vorba despre o pictură, realizată pe pânză și ulterior aplicată pe unul dintre plafoane, ca parte a eforturilor de a adapta clădirea la destinația sa de a găzdui colecția cartografică.
[5] Navă folosită de Iason și de argonauți.
[6] Instrumentele sunt realizate în La Couture-Boussey, un oraș care a văzut nașterea instrumentului de suflat francez, în secolul al XVI-lea. Lemnul folosit pentru fabricarea acestor instrumente este cel mai bun lemn de grenadilă din Mozambic.