Jocul secund al naturii, joc cu mărgele de gheață - A Sudden Glimpse to Deeper Things / O neașteptată întrezărire a unor lucruri mai profunde la Festivalul Filmului European, 2025

Apropierea pe care cineastul Mark Cousins o practică față de figura pictoriței Wilhelmina Barns-Graham transcende curiozitatea documentară și interesul strict biografic, situându-se în sfera performativității artistice și a expresiei poetice, de care regizorul însuși se lasă contaminat, studiind imersiv colecția de carnete și agende de lucru, rezultate din experiența artistică de o viață a pictoriței din St. Ives. Este adevărat că, prin intermediul peliculei, ne vedem introduși în universul creator al unei adepte a abstracționismului, de epocă postbelică, cu o producție artistică egală cu un secol, migrată de la figurativ la abstract și, de la abstract la matematizarea sinestezică a naturii, dar interesul filmografic nu este doar acela de a recupera statistic o figură uitată a modernismului britanic și de a o reda, recuperator, artei universale, chiar dacă filmul A Sudden Glimpse to Deeper Things / O neașteptată întrezărire a unor lucruri mai profunde îndeplinește și funcția stilistică de catalog raisonné al artistei, în varianta vizuală a documentarului. Demersul cineastului este inclusiv unul inspirațional, atât pentru arta proprie, a documentarului observațional, cât și pentru exercițiul artistic general, al artiștilor vizuali de orice fel: consacrați, în devenire, al celor care aspiră să devină sau simpli civili cu acuități vizuale latente, încurajați să exerseze studiul artistic al naturii. Regizorul Mark Cousins o investighează pe Wilhelmina Barns-Graham cu aceeași curiozitate cu care pictorița investiga dosul ferigilor (din suita ritmică a frunzelor cărora se inspira) sau ochiurile de apă ale mării revărsate printre pietre, extrăgând din lumea înconjurătoare arta consemnată de simțul ei vizual, marcat de o neobișnuită acuitate.


Despre Willie - așa cum era diminutivat prenumele creatoarei, permițându-i purtătoarei sale camuflajul, avantajos, al unui creator bărbat, pe care ea nu își propunea niciodată să îl contrazică - aflăm că era vizată de darul sinesteziei, ceea ce, afirmat în mod repetat, începe să sune ca un diagnostic medical, pentru că o marginaliza în raport cu semenii, oferindu-i în schimb o legătură directă cu cabala tainică a naturii, neînțeleasă de ceilalți. Sinestezia este capacitatea de a pune în relație senzații diferite, fiecare simț devenind cifrul altuia. În cazul ei, această aptitudine o făcea să asocieze culorile cu cifrele, într-o modalitate descifrată pe baza carnetelor ei cu foaie matematică, umplute de pătrățele colorate. Cu ajutorul acestor "culori matematice", în paleta cărora excela, pictorița cartografiază imnul religios Agnus Dei. Apoi, trece la studierea fisurilor ghețarilor și la epurarea paletei coloristice. Willie nu lasă nimic nebăgat în seamă, nicio frunză, nicio piatră, niciun fir de nisip. În timp ce privirea romantică este îndreptată în sus, către cer, a ei este mereu plonjantă, ațintită către spărtura pietrelor și ritmicitatea acelor de gheață, rezultatul fiind poetica unui joc secund, al naturii, pe care privitorii sunt invitați nu doar să îl admire și să îl contemple, ci să îl și urmeze, într-o proprie creație, etern posibilă. Ceea ce pare să spună latura sinestezică a lui Willie este că arta este intrinsecă firii umane, pentru că ea aparține naturii. Prin observație continuă, poate fi descătușată și, astfel, redată universalului creator, artistic.

Tonul poetic al relatării vizuale este quasi-religios, demn de un panteism sobru, practicat în templul sacru al elementelor primordiale ale vieții. Este tonul întreținut de calmul unei voice over abia șoptite, dublată de vocea Tildei Swinton, destinată protagonistei, personificând o frumusețe feminină cât se poate de autentică, pe care o vedem doar în fotografii, căci ignorarea - și chiar disprețul - artei pictoriței de către critica artei plastice o ține pe aceasta departe de orice cameră de luat vederi și de imortalizare a vocii ei reale, într-o epocă în care vocile Beatles trasează borne auditive.

Dincolo de investigarea documentaristă, circumscrisă istoriei artei, ca și de explorarea metodologiei artistice a abstracționismului pictural, inspirat de ritmicitatea peisajului natural, filmul A Sudden Glimpse to Deeper Things / O neașteptată întrezărire a unor lucruri mai profunde abordează și teme de actualitate socială, precum constrângerile de ordin patriarhal, ale începutului vieții artistei, care au condus-o pe aceasta către grafia hașurilor, la fel de șfichiuitoare ca biciul patern activat în timpul meselor luate în familie, la orice remarcă contrazisă de severul ei părinte. După o căsătorie eșuată, cu un bărbat mult mai tânăr, de care fusese realmente atrasă, pictorița optează pentru o viață de cuplu alături de o parteneră. Ascensiunile ei pe ghețarii alpini o plasează în avangarda feministă, un asemenea tip de montagnardism fiind o noutate, în epoca în care peripatetismul ascensional era destinat doar bărbaților. Temeritatea ei este plasată în orizontul unei escaladări a preconcepțiilor privitoare la rolurile de gen. Nu în ultimul rând, avertizarea climatică încheie poetica documentară, în limbajul unui land art profetic, care alertează, calm dar percutant, asupra pericolului dispariției ghețarilor, ca urmare a încălzirii globale.

A Sudden Glimpse to Deeper Things / O neașteptată întrezărire a unor lucruri mai profunde este un pasaj din jurnalul artistei, care enunță o reflecție asupra efectelor răsturnării de percepție ocazionate de aplecarea vizuală asupra matematicii naturii. Nadir latent!