M-am schimbat - Intercepted la Festivalul Filmului European, 2025

Cu stomacul gol și cu mintea tulburată, nu prin scene de luptă, nu prin sânge, ci printr-un contrapunct aproape imposibil de susținut emoțional, Intercepted, regizat de Oksana Karpovychvocile, e ca un radio cu vocile rusești ale soldaților care au invadat Ucraina, în timp ce imaginile derulează urmele invaziei: case părăsite, pereți sfârtecați, tăceri impregnate de absență. Un film cu soldați ruși care vorbesc dulce, cu gura plină de sânge. Un film construit din tensiunea dintre cuvânt și imagine, dintre intimitatea vocii umane și vidul lăsat în urma ei.

Documentarul se construiește din înregistrări reale, interceptări telefonice între soldații ruși, dislocați în Ucraina, și cei dragi rămași acasă: mame, soții, iubite. Pe fundalul unor interioare goale, ale fugii și ale distrugerii, auzim conversațiile interceptate. Voci care vorbesc despre iubire, despre dor, despre copii, despre mâncare, dar și despre violuri, jafuri și ucideri. E o mixtură sfâșietoare de umanitate și cruzime, de afecțiune și cinism, care nu îți permite niciun moment de repaus moral. Te face să oscilezi violent între empatie și oroare: pentru că da, și ei sunt oameni.


Structura filmului e una esențialmente colaj, o broderie sonoră pe o pânză vizuală aparent monotonă. Pe cât de banală pare imaginea ruinelor, pe atât de încărcate sunt ele de prezențe absente: fiecare cameră pare să păstreze "mirosul" celor care au locuit acolo, o urmă invizibilă de viață expulzată. Aceste spații nu sunt doar fundaluri: sunt trupuri goale, impregnate de umanul care le-a fost smuls.

Ca o meditație despre rolurile de gen în război, Intercepted ne arată două tipologii de cupluri care se repetă în conversațiile interceptate, revelatoare în cel mai toxic mod cu putință. Există femeia care îl întreabă pe bărbat dacă e bine și îi dă curaj: versiunea romanțată a unei susținătoare fidele, dar el e din ce în ce mai confuz, dezorientat și sceptic față de rostul misiunii sale și al războiului. Și apoi e cealaltă: femeia care îi amintește ce a promis înainte de plecare: că n-o să ucidă, că o să rămână "om". Răspunsul lui? "Nu știi tu cum e aici." dizolvat în barbarie. Asta e tensiunea psihologică monstruoasă dintre două "adevăruri" care se mușcă de coadă: "și ei sunt oameni", și "ei sunt călăii". Nu se poate trăi cu amândouă, dar filmul te obligă să le ții în tine până simți că explodezi. E un cinema al schizofreniei morale, fără fundal orchestral și fără verdict. E filmul în care singurul conflict real e în spectator. Războiul nu e doar o confruntare între armate, ci între versiuni ale omenescului: unele care supraviețuiesc, altele care sunt corupte. Poate că adevărul cel mai dureros e că, în război, vocea nu-ți mai aparține doar ție, ci devine armă, mărturie și, în cele din urmă, judecată.

Dar tocmai aici se simte fragilitatea construcției: imaginile par uneori de umplutură, lipsite de o veritabilă contrapondere la violența vocală care le străbate. Filmul riscă să devină un podcast ilustrat, cu un limbaj vizual care, deși coerent tematic, nu reușește mereu să se ridice la tensiunea sau profunzimea benzilor sonore. Există o discrepanță între intensitatea celor spuse și lipsa unui arc vizual care să le (re)încadreze sau resemnifice. E o alegere minimalistă, dar nu întotdeauna fertilă.

Intercepted nu e nici despre Ucraina, nici despre Rusia, nici măcar despre război. E despre felul în care distrugerea își păstrează chipul uman. Nu are eroism, nu are revelații, nu are un moment în care totul se leagă. Are doar un cor difuz de voci familiare care, treptat, devin de neascultat. Ce rămâne e un gol cu ecou: al celor plecați, al celor care distrug, al celor care încă vorbesc, de parcă n-ar fi făcut nimic.

Filmul poate fi vizionat gratuit online până la începutul anului 2026 pe platforma Arte (arte.tv/intercepted).