Pe spațiul central al sălii studio cu scaunele așezate în formă de U pe lateralele pereților este împrăștiat fânul amintirilor răvășitoare. Pe peretele fără scaune se află un virtual crucifix, lemne în cruce acoperite cu pânze decolorate de soare. Orizontala fără ornamente complementare insinuează pustiul, vacuitatea, nimicul. Dar nu. Vidul este umplut cu acordurile unui marș din anii '50. Mobilizator. Înfricoșător astăzi. Desuet. În acest spațiu urgisit, părăsit de orice semne de viață, intră o femeie îmbrăcată în zdrențe care trage după ea un cărucior cu un uriaș vivariu în care nu există viață. Paradoxul e pe cale de a semnifica. Paralelipipedul cu laturi transparente e jumătate plin cu bizare mototoale de hârtie. Femeia e Lila Varga în rolul Mamei. O ființă traumatizată, sfârșită, aflată la capătul puterilor, osândită să tragă după ea povara unei vieți chinuite, întruchipând un fel de "Mutter Courage" a Estului european postbelic, căzut sub dominația stalinistă. Profilul tragic al personajului impresionează puternic de la prima apariție. Ca Anna Fierling, ea nu-și deplânge soarta, ci caută să reziste tuturor greutăților și batjocoririlor, insultelor. Rolul dominant este preluat de memoria afectivă exprimată de unul din copiii ei. În paralelipipedul transparent e însăși viața ei stocată în pagini de jurnal scrise, după cum i-a promis, de Scriitorul ce iese la un moment dat de sub vraful de hârtii mototolite. E Aba Sebestyén, naratorul care dă citire notelor, evocărilor din timpul anilor de surghiun trăiți în frică și înfometare. După ea și bizarul căruț cu amintiri, vine Nényu, mătușa care s-a atașat familiei deportate. Ea trage după sine alt cărucior cu obiecte dezolante: încălțările învechite ale copiilor ca niște răvășitoare dovezi ale calvarului îndurat, ale duratei acestuia. Hainele ponosite pe care le poartă Borbála Blaskó în rolul Mătușii sunt în măsură să sublinieze mizeria mediului recluziunii. Transparența paralelipipedului din care vorbește Aba Sebestyén, naratorul-scriitor, martor al evenimentelor, vorbește de la sine despre posibilitatea dării în vileag a celor trăite atunci.
Aba Sebestyén, după ce citește câte o filă din jurnalul său, mototolește hârtia și o aruncă în afara paralelipipedului. Cele două actrițe ridică periodic ghemotoacele și le pun câte unui spectator în mână. Mesajul către public devine mai evident. Un ghemotoc mi-a fost adus și pus în mână de Lila Varga pentru ca ea să fie sigură că am primit mesajul.
Evocările autorului merg cronologic, în paralel cu teme sacrale din Biblie, cu sărbătorile religioase precum Adventul, Crăciunul, Paștele, Rusaliile. Iată, chiar de Rusalii, în 8 iunie 2025, a fost programat spectacolul lui Visky András și Árkosi Árpád ca un semn al pogorârii Duhului Sfânt asupra năpăstuiților evocați aici! Sunt decupate fragmente din Cântarea cântărilor consfințind iubirea, raiul imaginat de copil primește configurație reală când de laturile paralelipipedului devenit pătuț sunt atârnate animăluțe de hârtie, sugerând locul unde leul fioros și mielul blând vor trăi împreună. Educația religioasă reverberează în textualitate cu extincție înalt metafizică, intens spiritualizată, ce valorifică puternica încredere într-un Dumnezeu salvator, înalta credință a mamei și mătușii, cu toate că, în situații disperate, își arată colții și neîncrederea. Chiar răzvrătirea față de un Dumnezeu nedrept. Prin ochii copilului narator povestea câștigă în grandoare și emotivitate, tragedia se îndulcește la momentul incredibil al întâlnirii fiului cu tatăl său ieșit din detenție. Credința în izbăvire și speranță tranzitează solemn, grav și patetic de-a lungul întregii eșalonări a ororilor trăite cu demnitate în toți cei șase ani de detenție.
Spectacol linear ca desfășurare naratologică, Deportarea se înscrie pe linia evocativă a unor producții personalizate stilistic precum Julieta, monolog scris de Visky András (de citit pe LiterNet aici) și pus în scenă de Mihai Măniuțiu în 2005, și filmul lui Andrei Zincă din 2020 Și atunci... ce e libertatea?. Tot o deportare în Bărăgan. Ambele aducând dovezi despre ororile comunismului românesc. Spre a cunoaște adevărul. Spre a nu se uita!
(foto: Mihály Samu Gálos)