Abordarea subiectului de către Vlad Massaci este una cuminte, precaută, conservatoare, aliniată unui realism mimetic, factice. Liniștea ținutului îndepărtat dintr-o Irlandă primitivă te pătrunde de la bun început până la oase. Decorul încărcat cu toate elementele greoaie ale unui magazin sătesc are o singură supapă extra-conjuncturală: o oaie împăiată așezată central, cu un surâs mucalit pe bot, care behăie semnificativ, ilar, la câte un final de scenă. Scenografia Iulianei Vîlsan nu lasă niciun dubiu. Oaia-mascotă multe a văzut și va mai vedea, participând și minunându-se mustrător de comportamentele personajelor aflate în joc. Lumina e preponderent încețoșată. Atmosferă umedă, teritoriu insular de la capătul lumii. Din păcate, clar-obscurul insinuat, păstrat prea mult timp, îngreunează percepția spectatorului asupra fizionomiilor actorilor, asupra mimicii, expresivității acestora (light-designer Alin Popa, sound-designer Adrian Piciorea). Peste decorul înalt, masiv, sunt proiectate imagini cu pescăruși zburători de la malul mării, îngreunând compoziția întregului scenei (Video-designer bine intenționată Dilmana Yordanova). Peste toată posomoreala scenei la care se adaugă posomoreala subiectului cu bietul Billy cel șchiop și batjocorit, apare în finalul bine conceput iluminarea, irizarea, înflorirea întregului peisaj în lumini treptat răspândite, expresie exteriorizată a exaltării izbucnite din sufletul infirmului întors din America.
În fruntea distribuției e Emilia Popescu, una din mătușile lui Billy, Kate, actriță mult îndrăgită, creatoarea unor roluri memorabile în teatru și film, aici aplatizată de linearitatea rolului. În vervă susținut locvace evoluează Dorina Chiriac, a doua mătușă, Eileen. Dar mai guraliv decât Eileen este personajul interpretat de Marius Florea Vizante, Johnypateenmike, un bizar știrist local, prototipul in nuce al gazetarului inventator de știri. El caută să învioreze acțiunea prin ceea ce se cheamă umor irlandez (fad, după părerea mea) declamând cu emfază, pentru a capta audiența, câte "trei bombe" la fiecare intrare a sa, adică vești de tipul "găina care naște pui vii".
Bogdan Cotleț este sfielnic și retractil în Billy, rol foarte dificil, greu de descifrat în adâncimea caracterului personajului. Expansiv conturat caricatural de Ștefan Voicu este Bartley, cel ahtiat după bomboane mentolate, interpretat cu bonomia caracteristică supraponderalilor fără griji, mereu binedispuși. Mai mult drăgălașă decât băiețoasă apare Cătălina Mihai în nonconformista Helen. Terni sunt Anghel Damian în barcagiul Babbybobby care îl ajută pe Billy să plece din sat și Marius Drogeanu în Doctorul care o tratează pe Mammy, mama știristului omniprezent. În rolul Mammy apare Sandu Pop, excesiv grotesc desenată, dar agreabilă. Nu știu de ce sunt preferați bărbați în acest rol de femeie (și în alte montări). Poate pentru că este o bătrână acră care și-a pierdut pentru totdeauna feminitatea și, în spirit irlandez, comunitatea o sancționează.
Între comedie și dramă, piesa ridică importante probleme de etică socială, ambalate în disputele acute dintre personaje, încercând să ni-l impună pe șchiopul Billy în chip de învingător. O reevaluare ironică a visului american frecvent fredonat în anii '30 interbelici.
Prin monotonia derulării acțiunii, prin replicile uneori ininteligibile ale actorilor (poate din cauza montării decorului mai departe de public) spectacolul bucureștean a dezamăgit. Nici umorul irlandez pompat în text nu m-a dat pe spate. Montarea lui Vlad Massaci are merite incontestabile legate de transpunerea în gamă realistă a subiectului. Dar ce a făcut Bélai Marcel la Satu Mare întrece orice rezerve față de un scenariu scris sentimental despre o comunitate umană de la capătul lumii. Spectacolul lui Bélai Marcel are ritm, coerență, dinamism, sare pe alocuri în music-hall (desigur, experiența americană a lui Billy), include și puțin kitsch pentru a antrena spectatorul și fortifică trama în scene-doze dense, excluzând monotonia, din păcate, prezentă din belșug în spectacolul bucureștenilor prezenți la Cluj.