Desenele lui Carmen Acsinte sunt şui, dar nu în sensul că ar fi şugare, ci pentru că se dovedesc a fi într-atât de zănatice, cât să te provoace să te bungheşti ceva mai atent la ele.
Ai zice că şuguiala lui Carmen s-a inspirat din desenele încropite cu creta pe asfalt ale lui Joan Miró, făcute la doi ani, din zgrafittele lui Paul Klee făcute cu degetul în noroi la trei şi din împunsăturile cu acul pe hârtie cerată ale lui Hans Arp, făcute la patru ani, atâta doar că, spre deosebire de luminăţiile lor, întunecimea ei lucrează îndeobşte în tuş negru şi laviuri.
O preocupare aproape obsesivă a artistei noastre este aceea de a-şi împărţi suprafeţele de joc într-un caroiaj de tablă de şah sau de teren de şotron, pe care ţopăie arlechini şumeni, se şupuresc mogâldeţe şuieţe şi se sparg în figuri ştrengăriţe şoldite şi şoante.
Arareori, oricâtă şucăreală ar încerca ochiul privitorului, în godeta lui Carmen se mai amestecă cu zgârcenie şi ceva roşu permanent sau albastru cobalt, dar în rest, lumea rămâne la cheremul laviurilor atotstăpânitoare.
Totuşi, până la urmă, Carmen o scoate la liman şi nu se dă de şugubină, oricât de perversă ar fi şusta asta de negru cu puţin sfumato, ştuţuită şi ştoluită meseriaş şi aplicat, care se întrece pe sine să ştiricească un mod mai aparte de a vedea lumea.
Carmen Acsinte, Reviste, zahăr, ochelari, expoziţie de desen organizată de H'art Gallery la Amsterdam Café, strada Covaci 6, colţ cu Soarelui.