Cu muzică live: la voce, chitară acustică și compoziție, Maria Bucur, la chitară electrică, Andrei-Miron Mancaș, la felurite percuții, Vlad Ploeșteanu, la chitară bass, Răzvan Balașov. Cei 4 membri ai Beethoven Crisis stau în cele patru colțuri ale scenei / spațiului de joc imaginat de scenograful Vladimir Turturică și eclerat, în tonuri calde, învăluitoare, producând, în câteva rânduri, judicioase treceri din cheia onirică în cea cvasi-realistă, de light designer-ul Alin Popa. Muzicanții sunt în costume negre, cu gulere albe, Shakespeare-era style (costume: Iolanda Mutu Jr.).
Suntem undeva dedesubt, în adâncimea apelor în care și-a găsit sfârșitul iubita lui Hamlet, fiica lui Polonius, sora lui Laertes. O bucătărie, un pat, o masă, două scaune, o fereastră și multe priviri înspre înalt. Decorul vorbit de protagonistă e acvatic, floral, lunatic. Într-o anumită scenă, ea va coborî printre spectatori și va împărți flori și zâmbete.
De-o parte și de alta a scenei, video-tablouri (video-design Dorel Mihăilă) înfățișând personajele-cheie ale vieții Ofeliei / Antoanetei: Laertes (Daniel Pascariu), Polonius (Adrian Ciobanu), regina Gertrude (Oana Pellea), Hamlet (Marius Manole) și regele (Ducu Darie). Nu, nu regele Claudius. Doar regele. Lor li se adresează, în multiple monologuri, Ofelia. Pe ei îi interpretează, în scurte scene dialog desprinse din textul shakespearean, Ofelia / Antoaneta. Lor tuturor / pe ei, pe toți în afară de rege. El e acolo doar pentru Antoaneta.
Textul e o idee prea poetic, cu precădere în prima parte a spectacolului de aproape două ceasuri. Pasajele în cheie realistă, fie ele evocări ale trecutului sau bucăți fanteziste narative, sunt un binevenit contrapunct pentru scenele când oniricul își taie o prea pregnantă parte a leului. Episodul inventatei săptămâni de evadare și fericire al cuplului Ofelia - Hamlet e o mică bijuterie deopotrivă dramaturgică și interpretativă. Bonus: memorabilele inimi care video-pulsează.
De o diversitate exemplară, excelenta muzică a celor de la Beethoven Crisis impresionează deopotrivă prin tonurile solemne, puternice ale ansamblului, care subliniază marile gânduri și sentimente, și prin solo-urile discrete, care acompaniază momentele intime, delicate. Chitara bass a lui Răzvan Balașov sună adesea a toacă ori a ceas dintr-o clopotniță veche. Vocea Mariei Bucur din prima scenă, de pildă, îngânând versurile acelea privindu-l pe Sfântul Valentin, reglează temperatura întregului spectacol.
Antoaneta Cojocaru e mereu în centrul acțiunii, în miezul vorbelor, în cătarea reflectoarelor. Mișcările sale accentuează dinamica sufletească și furtuna memoriei (coregrafie: Ioana Marchidan). De remarcat și aplaudat sincronizarea dintre dans, lumini, muzici și text.
Evocata privire mereu spre înalt a actriței cheamă cele ce au fost și cele ce ar putea să fie. Diversitatea sonoră o ajută pe Cojocaru în tranziția dintre planuri, evitând pericolul interpretării în cheie exclusiv romantic-nostalgică. Spectacol ambițios și complex, Ofelia.Afterlife întinerește perspectiva cu care ne-am obișnuit să privim unul dintre marile personaje ale dramaturgiei universale.
Fotografii din galeriile realizate de Dinu Lazăr (color) - aici și Dan Moruzan (alb-negru) - aici
(Timpul & Spațiul reprezentației: 12 iunie 2025 @ Sala Mare a Teatrului Metropolis din București)