Entuziasm, chicoteală, clocot existențial cu mult înainte de a fi în lumina reflectoarelor. Cu siguranță, ocazia perfectă de a experimenta faptic arta teatrală, gestica, mecanica corporală, expresivitatea și de a ne transmite propriul energetism și dinamism sufletesc ce i-a transpus exclusiv în acest tumult actoricesc.
Decorul este... un spațiu gol, iluminat frontal, pentru a etala expresivitatea facială ca principal instrument. O podea goală, în timp ce lumina - proiectată direct sau difuz - se schimbă și creează contrast pe parcursul spectacolului. Fără perdele, fără mobilier, toată atenția cade pe chip. Fețele liceenilor țin spectacolul: roșeața din obrajii Julietelor și devotamentul lor absolut în numele iubirii, măștile și distorsiunea percepției lui Hamlet, inocența delicatei Ofelia, încruntarea reală a Katharinelor când li se cere să "se îmblânzească", zbuciumul Biancăi pricinuit de sora ei, Kate, conștiința răscolită a Gertrudei în fața reproșurilor lui Hamlet, bio-puterea lingușitorului și carismaticului Petruchio, portretizarea candidatului izolat, înghițit de zarva candidatelor la castingul pentru audiție și gargariseala nemulțumirii în fața rezultatului.
Gustăm dintr-o întreagă paletă a expresivității pure T-Act, un autentic "spectacol fizionomic" performat cu ardoarea tinerilor ce poartă "măști" actoricești. În absența codurilor convenționale, corpurile interpreților devin instrumente cu rost și rezonanță. Regizoral, spectacolul te cuprinde cu candoarea lui, chiar își face actorii să se simtă că aparțin unui grup, că au cu ce se identifica, că nu sunt singuri cu propriile idei turbulente și că e firesc să explorezi furtunile vivantelor trăiri interioare.
Emoția, respirația, varietatea tonurilor, rupturile de ritm sunt integrate în dramaturgie. Învelișul sonor și design-ul muzical asigurat de către Ștefăniță Martin este un real suport pentru interpreți. Cu pricepere și cu o atenție îndreptată spre detalii, specialistul a selectat și a creat atmosfera sonoră a fiecărui episod artistic, adevărate relicvarii poetice ale memoriei și imaginației. Subtil, specialistul ne captează psihosomatic și face o alegere dopaminică în favoarea solistei Lisa Gerrard (Dead can Dance) care prin tehnica ei, asociată corurilor gregoriene, însuflețește piesa cu iz ancestral: The Host of Seraphim și creează o atmosferă teatrală mistică, chiar fantomatică, combinând armonii corale dramatice cu elemente de percuție lentă.
Regizoral se amestecă multe elemente și se jonglează cu emoțiile publicului. Pe alocuri, spectacolul trezește nostalgia bizareriei și întunericului lynchian prin profunzimea temelor. Etalarea absurdului, iubirea și formele ei, patologiile realului, întunericul din noi, extrapolările și strădania performerului de a ajunge înapoi la inocență, la iubirea pură.
Shakespeare Casting Call umple sala și îți oferă cadrul intim și reflexiv de a te vedea, de a te lăsa copleșit de poetica muzicalității shakespeariene, de puritatea și firescul performerilor ce brusc își includ spectatorul în cadru, împărțind scena cu publicul într-un act artistic interactiv. Episoadele actoricești sunt alchimizate prin imprevizibilitatea interpreților. Fluiditatea secvențialului, accentuat de coloana sonoră pătrunzătoare, îmbracă cadrul scenic și deturnează strategic atenția publicului. Din când în când, rămâne loc de dilatare, de reflectare, se face spațiu firului de lumină caravaggiană ce invadează fizionomia interpretului și-l transpune în atmosfera elisabetană.
Din remarcabila distribuție fac parte: Ana (Ofelia), Adriana (Hamlet), Teodora (Gertrude), Loredana (Julieta), Antonia (Julieta), Evelyne (Katarina), Anemona (Bianca), Natalia (Katarina), Eva (Katarina), Alexandra (Katarina), Maria (Julieta), Theodor (Petruchio).
Regia, scenografia & costumele: Anca Țecu & Laurențiu Nicu, Sound / Music design: Ștefăniță Martin.
Festivalul Internațional Shakespeare 2026 dă voce și vizibilitate actului actoricesc jucat cu profundă trăire, cu deplină implicare, pentru că Will Matters, nu-i așa? Shakespeare este relevant, iubit, citit, apreciat mai mult ca niciodată. Dramaturgul explorează nevăzutul, pătrunde, se zbate, deschide o călătorie răscolitoare în sertarele ascunse ale psihicului uman și rămâne fascinant de drama absolutului și a incertitudinii.
(foto: Mihaela Popescu - prima / Viorel Popescu)
(Timpul și Spațiul reprezentației: 28 mai 2026, Universitatea din Craiova, Departamentul de Arte, Sala Studio)