Înființat în 2004, sub denumirea Galactoria, festivalul Facultății de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai (FTF) a avut inițial menirea de a aduce în fața publicului producțiile artistice de absolvire ale studenților de la specializările actorie și regie. Cu timpul, deși rămânând fidelă viziunii fondatoare, manifestarea s-a extins înspre diversificarea ofertei academice a facultății și, în paralel, a crescut și Gala CineMedia, vitrină anuală pentru lucrările finale ale studenților din domeniile cinematografie, fotografie și media. Începând cu anul 2024, festivalul a intrat într-o nouă etapă de transformare, definindu-se ca un eveniment complex, ce aduce selecții ample de creații artistice realizate de cadre didactice și, mai ales, de studenți - atât de la licență, cât și de la master - în limbile română și maghiară, din toate specializările. Prin tema ediției 2025, Performing Society, FTF propune o confruntare - ideatică, desigur - cu realitățile sociale contemporane.
Înapoi la Apocalypso. Ștefan Mihai încheie trei ani de teatrologie la școala clujeană, cu un text proaspăt - preparat, copt și ornat sub coordonarea Alexandrei Felseghi în cadrul cursului de scriitură. Reflexiv, auto-ironic, explicit. Percutant, asumat, tabu. Uman. Carnația pe care Apocalypso o capătă în mâinile regizoarei Diana Mihalașcu îl transformă într-un spectacol curat, excelent ritmat, perfect - prin multitudinea de stări și direcții tematice abordate - comprimat. Long live răbufniri teatrale non-teziste! Și toate enumerările de mai sus le întrupează, hiperbolic, trei forțe scenice - în pofida frăgezimii lor - uriașe. Și avem: Georgiana Cristurean (în interpretarea Tabitei), Mara Solomon (Sebastian) și Casian Ulici (Răzvan). Urmăriți circular, într-o scenografie minimală, într-un cadru actor - spectator, deci, cât se poate de intim, răscolesc măruntaiele unui public tânăr, victimă indubitabilei regăsiri.
Crescută cu frică de Dumnezeu și de hateri, Tabita creează conținut video pentru iubitorii de skincare și versete biblice, e cuminte, liniștită, îndrăgostită până peste cap. Influencerița noastră e într-o relație cu Răzvan, arhetipul adolescentului popular. Doar că, în ciuda hotărârii Tabitei de a contraveni canoanelor bisericești și a i se dărui înainte de căsătorie, Răzvan e acela care nu poate depăși faza sărutului. Pentru că, într-o noapte la (și de) Apocalypso, Răzvan, pilit bine - in vino veritas cum ar veni -, îl urmărește pe Sebastian în baie și... depășește fără probleme, cu el, sărutul. Agresiv, mult timp va nega întâmplarea aceasta - toată viața își va nega sexualitatea. Pentru că neacceptarea sinelui, tradusă, la Răzvan, prin rușine, e mai puternică decât frica de STD-uri - care pe Sebastian îl clatină, îl doboară, îl mănâncă de viu. Și cum cele trei personaje funcționează ca trei metafore, Sebastian asta reprezintă. Frica de boli cu transmitere sexuală, paranoia ipohondrică, vocile interioare obsesive - de altfel, Mara Solomon se dedublează adesea într-un narator / comentator / cititor de gânduri, ca un șerpaș către neliniștile celorlalți doi. Tabita e concretizarea fricii de sinceritate cu propriul corp, de acceptare a propriilor dorințe, de sexualitate. Iar Răzvan personifică negarea identității dinaintea găsirii ei și întruchiparea homosexualității internalizate în homofobie externalizată. Și viceversa...
Tabita află de noaptea lui Răzvan din Apocalypso, își demască iubitul online, relația lor se încheie și, cât el așteaptă impacientat rezultatele unor teste despre care nu știe mai nimic - absența educației sexuale în curriculumul școlilor și consecințele ei reprezintă o temă importantă în spectacol -, ea visează la emanciparea din convențiile Sfintei Scripturi. Și la mult sex.
Revin. L-am putea numi triunghi amoros, dar e un triunghi paranoic, al însingurării, al tăcerii. Se vor reîntâlni, toți trei - accidental, niciunul nu-și va dori să fie acolo, credeți-mă -, zece ani mai târziu, la fel de fragili, la fel de înstrăinați de pornirile interioare, la fel de predispuși la tăcere, minciună și convenții.
Ce se întâmplă cu instinctele refulate, cu vocile înăbușite, cu sinele avortat în conformism? De unde pornește paranoia și cum poate dezinformarea să se infiltreze în cele mai intime spații ale noastre? Profund retoric, Apocalypso vorbește despre vulnerabilitate, despre fragilitatea vârstelor, despre auto-mutilarea pe care o reprezintă, de fapt, ignorarea impulsurilor - sub numele sfințeniei, al societății sau pur și simplu, al fricii. Cine suntem când nu performăm nici pentru spectatorii înghesuiți în imaginarul nostru? Ori nu suntem. Refulăm până la anihilare, până în mormânt.
Apocalypso (durata 60 min.)
(Locul: Reactor de creație și experiment, str. Petőfi Sándor 4)
Sinopsis (în prezentarea spectacolului): Apocalypso ne invită într-o lume familiară, în care tinerii de azi trăiesc sub presiunea fricii: frica de boli cu transmitere sexuală, de intimitate, de a fi sinceri cu propriul corp și cu propriile dorințe. O lume în care sexul devine un tabu, protecția - un semn de întrebare, iar educația sexuală - un gol dureros în manualele școlare. Spectacolul chestionează cine suntem când rămânem singuri și nu ne vede nimeni. Fără rețele de socializare și fără măști. Ce se întâmplă cu instinctele noastre și cu vocile critice care nu încetează să se facă auzite? Cum se naște paranoia și ce victime noi poate face dezinformarea? Într-o societate în care relațiile se consumă rapid și superficial, Apocalypso propune o reflecție sinceră, brutală și necesară asupra identității, vulnerabilităților și tăcerilor noastre.
Dramaturgie: Ștefan Mihai.
Regie & Echipa Tehnică: Diana Mihalașcu.
Cu: Casian Ulici, Georgiana Cristurean, Mara Solomon.