"Cel mai mult mi-aş dori ca microbuzele care circulă între oraşele din România să nu mai primească oameni în picioare!" zice Ştefan Peca. Discuţia are loc într-un autobuz supraetajat, tipic englezesc. Când a auzit că şoferii englezi nu mai permit accesul călătorilor după ce se ocupă locurile, Peca şi-a amintit brusc de ţară.
Suntem la Edinburgh, unde am ajuns cu ocazia organizării de către British Council a unei "demonstraţii de teatru britanic", Showcase 2005. Ştefan Peca se află la finalul unei extraordinare experienţe teatrale: a primit, tot din partea British Council, o bursă la Royal Court şi e încântat de ceea ce a învăţat acolo. Ca să prelungească întâlnirea sa cu teatrul englez, a cerut şi a primit o finanţare de la Fundaţia Raţiu pentru a vedea spectacole la Edinburgh timp de o săptămână. "Aş vedea oricâte one-man-show-uri şi stand-up comedies", zice Peca după ce ieşim de la Hitting Funny (Să vrei să fii amuzant), care amestecă cele două genuri.
Ştefan Peca s-a născut la Târgovişte, iar primele sale întâlniri cu teatrul au avut loc încă din perioada liceului, când a început să scrie pentru colegii săi, dintre care unul, Laurenţiu Bănescu, va ajunge cu siguranţă actor. Cei doi continuă să colaboreze şi azi, iar traseul lor e cumva paralel cu lumea teatrală de la noi. Anul trecut au creat împreună la Green Hours spectacolul New York [Fuckin' City], pentru piesa scrisă de Peca (şi publicată de Editura LiterNet, în volumul 4atru piese) ei apelând şi la doi liceeni din oraşul lor natal, Târgovişte. Spectacolul a avut succes şi a fost selecţionat pentru Festivalul Comediei Româneşti, organizat de Teatrul de Comedie, şi pentru Festivalul de Teatru Underground de la Arad.
Tot de la Târgovişte a plecat tânărul dramaturg mai întâi la New York, unde a studiat "scriitura dramatică" la New York University, apoi la Royal Court. A ajuns în Anglia după ce pe acolo mai trecuseră românii Andreea Vălean, Theodora Herghelegiu, Gianina Cărbunariu. Cu toţii au făcut o foarte bună impresie, dar pasiunea lui Ştefan Peca pentru scriitura de teatru, faptul că el a creat împreună cu o colegă din Serbia, pe timpul bursei, un musical inspirat şi din tristele evenimente care au avut loc în acest an la Londra, i-au determinat pe coordonatorii programului de la Royal Court să se gândească la un sezon românesc pe această scenă.
De şase săptămâni umblă cu laptop-ul după el. Îmi dă căştile să ascult o bucată din musical-ul lui. "Tata a cântat jazz", zice Peca.
El s-a aflat la Londra când au avut loc atentatele din luna iulie şi îşi aminteşte senzaţia acută de teamă încercată de toţi cei care urcaseră măcar o dată în viaţa lor în metroul londonez. Atentatele au fost urmate de un val de panică, ceea ce a determinat autorităţile să ia măsuri de precauţie în exces, tulburând zilnic viaţa oraşului. Impresionat de toate aceste lucruri, a început să scrie musicalul Starbucks in Heaven, asociind tristelor evenimente marca sa preferată de cafea, de origine americană. "Îmi place Starbucks", zice Peca.
"Tot ce trăieşti trebuie transformat în teatru", pare să fie deviza lui, spre deosebire de cea a multor autori de texte de teatru de la noi. Motiv pentru care drumul său rămâne atipic în teatrul românesc de azi.
Descoperit de regizorii care au lansat programul dramAcum şi care au fost încântaţi de piesa lui Ziua futută a lui Niels, apoi cultivat de cercurile teatrale "underground", cel mai tânăr dramaturg cu o piesă - Punami - în repetiţii (nesfârşite!) la Bulandra, Ştefan Peca rămâne, de fapt, un solitar, care se menţine la distanţă observând fenomenul teatral românesc cu o privire critică. Păstrează distanţa faţă de o lume cu prea puţină aderenţă la nou, fiind în continuare mai prezent în teatrul lumii decât la el acasă: spectacolul cu piesa lui The Sunshine Play s-a jucat în turneu la Dublin, la invitaţia Fringe Festival, piesa repetându-se deja la Green Hours, în regia Anei Mărgineanu. "S-ar putea să o jucăm şi în româneşte", zice Peca zâmbind.