Festivalul înflorește cu fiecare eveniment. Din nou un concert atractiv, Nemuritorul Beethoven, care a stârnit efluvii admirative pentru truda roditoare a interpreților de pe scenă, soldată cu nectarul artei sunetelor, muzica Titanului de la Bonn.
O orchestră foarte bine pusă la punct, care sună omogen, cu o paletă dinamică plină de contraste, interpretând capodopere clasice, cu rigoare stilistică, stratificare timbrală și spontaneitate.
Seara muzicală de la Ateneul Româna a debutat cu Uvertura «Coriolan», op. 62, o compoziție scrisă de Ludwig van Beethoven în 1807, ce a avut premiera în luna martie a aceluiași an. Este o lucrare programatică, bazată pe tragedia Coriolan (1804) a lui Heinrich Joseph von Collin. Beethoven a extras aici, mai degrabă, esența conflictului, decât să spună o simplă poveste [2]. În Coriolan, genialul compozitor german a construit o uvertură doar din două idei muzicale, care reprezintă de fapt, conflictul moral central al dramei: dorința de răzbunare a lui Coriolan, versus rugămințile mamei sale, de a renunța la planul său teribil de a se răzbuna. Structura și temele uverturii urmează în general intriga piesei. Tema principală, în do minor, reprezintă hotărârea și tendințele războinice ale lui Coriolan, în timp ce tema mai tandră, în mi bemol major, evocă rugămințile mamei sale de a se abține de a-și face singur dreptate. Inițial, Coriolan cedase tandreții, dar - din moment ce nu-și poate stăpâni ura - și după ce condusese ca trădător o armată de foști dușmani, până la porțile Romei, se sinucide.
Ascultam în interpretarea Orchestrei de Tineret a Republicii Moldova, dirijată de Benjamin Ellin accentele tunătoare repetate pe timp, dezvoltarea temeinică a motivelor melodice, apoi o figură ritmică reluată, care stă la baza întregii uverturi și mai spre final, concluzia unei mișcări care se destrăma în liniște, până la dizolvare. Moartea tăcută a lui Coriolan nu este în mod clar una eroică; mai degrabă, aceasta descrie caracteristicile tradiționale ale tragediei clasice [3].
Cu câtă expresivitate a fost cântată acea temă lirică a mamei, cea preferată de Beethoven a fi reiterată în Repriză, mai degrabă decât tema furtunoasă a lui Coriolan! Aceasta din urmă, era păstrată a fi afirmată în scop dramatic, însă mult slăbită, fragmentată și mai puțin îndrăzneață, spre finalul uverturii.
A urmat Triplu concert în do major pentru vioară, violoncel și pian, op. 56, soliști Alexandru Tomescu - vioară, Ștefan Cazacu - violoncel și Sînziana Mircea - pian, acompaniați de aceeași excelentă Orchestră de Tineret a Republicii Moldova, dirijată de Benjamin Ellin.
Îmi venea în minte titlul unei cărți a austriacului Ștefan Zweig: Orele astrale ale omenirii. Trei muzicieni s-au întâlnit pe scenă, ca să minuneze publicul cu acest Triplu concert a lui Ludwig van Beethoven. "Tot ceea ce e esențial, tot ceea ce este durabil, în reușitele sale, se înfăptuiește în rarele momente de inspirație." Iar în seara muzicală de la Ateneul Român, chiar a fost un astfel de moment!
Singurul concert compus pentru mai multe instrumente, și unicul concert în care apare violoncelul ca solist, a fost compus de Ludwig van Beethoven între anii 1803 și 1804. Există opinia că a fost dedicat arhiducelui Rudolf al Austriei, însă în partitură apare dedicat Prințului Lobkowitz. Premiera Concertului a avut loc la Viena, în mai 1808, la concertele de vară Augarten. Lucrarea cuprinde trei părți: 1. Allegro; 2. Largo; 3. Rondo alla Polacca, fără pauză înainte de ultima parte (attaca).
Una dintre înregistrările de referință a Triplului concert a fost cea în care s-au reunit pianistul Sviatoslav Richter,, violonistul David Oistrakh și violoncelistul Mstislav Rostropovici (1970).
Prima parte începe, în mod neobișnuit, în liniște, cu un crescendo treptat în Expoziție, iar tema principală introdusă de partida de violoncel este reluată mai târziu de către soliști. În acest Allegro, violoncelul intră solo cu primul subiect.
Cântând pe un instrument italian (Lorenzo Ventapane, 1820, Neapole), sunetul lui Ștefan Cazacu avea o calitate timbrală deosebită. Cantilenele se arcuiau elegant, pasajele debordau de vitalitate.
Alexandru Tomescu a excelat prin pofta sa de a cânta această muzică splendidă. Precizie ritmică, preluări și degajări ale unor figurații în care spiccato-ul, fin perlat, se contopea cu cel al violoncelului și cu staccato-ul pianului; totul realizat cu înflăcărare. Pianistica Sînzianei Mircea a aurit sonoritatea trioului solistic: fermitate în impulsurile metrice, articulație clară, profil bine reliefat al frazelor, muzicale.
Scriitura pasajelor viorii și ale violoncelului, în această lucrare concertantă este una pianistică (terțe frânte și octave în progresie). Aveam senzația că partitura era divizată: pe de-o parte vioara și violoncelul (precum cele două mâini ale pianului), cântând adesea în duet, și pe de altă parte, pianul cu ambele mâini (dedublat). Game și arpegii ascendente treceau de la un instrument solist la altul, apoi într-un singur șuvoi, "afluenții" se uneau. Impresionantă maniera de asamblare! Precum blocurile de granit așezate perfect alipite într-o piramidă.
În partea a doua, Largo, violoncelul intona o melodie, amintind de intimismul din Romanța în fa major pentru vioară și orchestră, op. 50 a lui Beethoven. Acompaniat doar de fagoturi, clarinete, corni și corzi, restul instrumentelor tacet (flautul, oboaiele, trompetele și timpanul), sunetul lui Ștefan Cazacu avea concomitent caracterul dolce și o mare profunzime.
Trecerea de la Lento la Rondo-ul final a fost realizată cu un simț agogic deosebit. Acel attaca, pregătit de violoncelul solist, a fost gradat măiestrit, printr-un accelerando parcurs cu durate din ce în ce mai scurte (treizecidoimi, triolete de treizecidoimi, șaizecipătrimi și triolete de șaizecipătrimi) notate în partitură cu încadrare ritmică.
Partea a treia, Rondo alla Polacca a adus ritmuri de dans și teme recurente. Cei trei soliști au reușit să infuzeze această parte a concertului cu exuberanță și energie, oferind lucrării, o concluzie plină de hotărâre. Artiștii au demonstrat acea diferență dintre un concert având un singur solist și unul cu trei protagoniști, evidențiind natura colaborativă. Dincolo de virtuozitatea individuală, muzicienii au demonstrat cu brio sentimentul de unitate.
Mersul contrar al pasajelor are în acest concert o scriitură ce sugerează structura metalică a unui pod peste un mare fluviu.
Alexandru Tomescu, Ștefan Cazacu și Sînziana Mircea, soliștii Triplului concert în do major au interacționat impecabil: și-au împletit vocile, creând momente de tensiune, armonie și dialog într-un chip fermecător. Toate întruchipau, în același timp, un rol de completare și cu unul de provocare.
Dirijorul Benjamin Ellin, cu discreția cerută de amalgamul orchestral, corelat cu trio-ul solistic, a acompaniat cu înțelepciune, rafinament și claritate. Orchestra de tineret din Republica Moldova este demnă de toată lauda, pentru profesionalismul ei și dăruirea demonstrată în seara muzicală de la ateneul Român.
Publicul a apreciat la final această experiență captivantă. Sala răsuna de aplauze și strigăte de Bravo!
La bis, trio-ul Alexandru Tomescu, Ștefan Cazacu și Sînziana Mircea a interpretat o piesă de argentinianul Astor Piazzola - Muerte del Ángel.
După pauză auditoriul a ascultat Simfonia nr. 7 în la major, «Apoteoza dansului», op. 92. Tot de Ludwig van Beethoven.
Viața noastră însăși e făcută ca să se ritmeze cu un timp al ei. Trebuie să știi pentru care moment al timpului se potrivește un moment al vieții tale.[4] A asculta Simfonia lui Beethoven cu acești minunați interpreți ai Orchestrei de Tineret din Republica Moldova a constituit un astfel de moment pentru ascultători.
De la prima mișcare a Simfoniei, plină de sincope și accente schimbătoare, unde percepeam în interpretarea tinerilor muzicieni un sentiment de avânt, acel mereu înainte, la partea a doua Allegretto, introspectivă, cu melodia care se tot extindea spre diferite compartimente ale orchestrei, la ideile jucăușe din Scherzo-ul, în tempo Presto, din partea a treia, și în fine, la pulsația ritmică pregnantă, din discursul părții a patra, Allegro con brio, se putea simți determinarea acestor tineri muzicieni de a transmite sensurile muzicii lui Beethoven, de a rezona cu publicul.
Prestația timpanistului mi s-a părut una ieșită din comun. Dovedea prin hotărârea și dezinvoltura cu care mânuia bețele, aruncându-le spre membrana bine acordată a celor trei timpane de la mare distanță, rolul de al doilea dirijor.
Bis-ul orchestral oferit de Orchestra de Tineret a Republicii Moldova, dirijată de britanicul Benjamin Ellin, a fost piesa programatică Vals trist, op. 41/1, a compozitorului finlandez Jean Sibelius. Sensibilitate, coordonare desăvârșită, ritm dansant și o voință interpretativă admirabilă - toate aduceau un farmec romantic ce-ți umpleau sufletul de frumos.
Festivalul Vara magică 2025 își confirmă și prin acest eveniment feeria.
NOTE
*Fotografiile din concert au fost realizate de Radu Foto
[1] Benjamin Ellin dirijor britanic, a câștigat, Premiul Publicului la Concursul Internațional de Dirijat Evgeny Svetlanov (2007) și a primit premiul Barlow Endowment pentru compoziție (Brigham Young University, Provo, Utah, SUA, 2009). A realizat proiecte personalizate cu: Barclay James Harvest și Filarmonica Slaithwaite a lui John Lees, Orchestra Operei de Nord, Orchestra Filarmonicii din Londra, Filarmonica din Londra, Filarmonica Jena, Orchestre de Picardie, Orchestra de Cameră Engleză, Orchestra Simfonică Scoțiană BBC, Orchestra Națională BBC din Țara Galilor, Orchestre National de Lille, Orchestra Operei din Shanghai, Orchestra Simfonică Gunma (Japonia), Orchestra Simfonică din Sankt Petersburg și Filarmonica din Luxemburg. Benjamin Ellin a compus Oratoriul One Before Zero pentru doi soliști, cor de băieți și orchestră (comemorarea centenarului bătăliei de pe Somme), Simfonia I pentru orchestră de coarde (pentru comemorarea celei de-a 20-a aniversări a morții dirijorului, compozitorului și pianistului rus Evgheni Svetlanov), Concertul pentru vioară MIYABI, Concert pentru trombon bas, Concert pentru Ney și orchestră, Sonata pentru vioară, White Crucifixion (după Marc Shagall), Calefaction pentru corn și orchestră, Vantage pentru trombone și pian. A scris de asemenea, coloane sonore de film. Benjamin Ellin a realizat un album, Osmosis, care aduce un amestec perfect și intuitiv de tradiții occidentale și arabe, la casa de discuri Tafahum Records. Muzica lui Benjamin Ellin a fost interpretată și difuzată în întreaga lume; în săli de concert, teatre și pe ecrane. Este co-fondator și director muzical al De Mowbray Music și al Festivalului de muzică De Mowbray, director muzical al Thursford Christmas Spectacular, co-fondator, dirijor și compozitor al ansamblului de fuziune contemporană Tafahum, dirijor principal al Orchestrei Filarmonice Slaithwaite din Colne Valey, Marea Britanie și președinte al Academiei de Muzică Pembroke, Londra. Benjamin este, de asemenea, administrator fondator al Evgeny Svetlanov Charitable Trust.
[2] Gaius Marcius Coriolanus a fost un general roman din secolul al V-lea, care a condus campanii de succes împotriva dușmanilor Romei. Ca mulți generali, a avut și aspirații politice. Fiind înlăturat, el a blestemat Senatul roman pentru că s-a înclinat în fața dorințelor plebeilor. Din cauza acestui act de rebeliune el și familia sa au fost exilați. Ca răzbunare, s-a transformat în trădător și a condus o armată de foști dușmani pentru a ataca Roma. S-a alăturat astfel taberei inamice a volscilor, pe care îi va conduce în lupta lor împotriva Romei. Mama lui, Volumnia (Veturia) și-a implorat fiul să facă pace cu Roma. Aparent Volumnia reușește să-și înduplece fiul, însă Coriolanus, în final, nu renunță. Singură lui soartă posibilă este moartea. Într-un acces de regret și rușine, Coriolanus se sinucide. Datorie, onoare, țară.
[3] William E. Runyan: Uvertura Coriolan-Note de program.
fcsymphony.org/program-notes/beethoven-coriolan-overture/
[4] Stăniloae Dumitru: Cele mai frumoase comentarii la Filocalia, Humanitas, 2024, pag. 141
** wikipedia.org/wiki/Coriolan_Overture
*** wikipedia.org/wiki/Triple_Concerto_(Beethoven)