Cunoscutul interpret Liviu Prunaru și-a aniversat cu acest prilej, 50 de ani de când a început să cânte la vioară. A mulțumit organizatorilor Festivalului Vara Magică, 2025, în special domnului Dorin Ioniță, Directorul și inițiatorul acestui Festivalul estival de tradiție, și publicului.
Concertul de închidere a Festivalului a fost unul deosebit de atractiv și calitativ. Un program în care muzica Barocului italian, reprezentată de Antonio Vivaldi, și spiritul evocator al piesei romantice a lui Piotr Ilici Ceaikovski s-au contopit ireal, creând o atmosferă cu adevărat de celebrare.
Seara de muzică de la sala Ateneului Român a debutat cu două Concerte pentru vioară, orchestră de coarde și clavecin de Antonio Vivaldi, avându-l ca solist și dirijor pe Liviu Prunaru.
Dintre cele aproximativ 500 de concerte compuse de Il Prete Rosso (Preotul Roșu), Antonio Vivaldi a dedicat viorii 230 (cele mai cunoscute sunt: Le Quattro Stagioni / Anotimpurile). Timp de 200 de ani, creația sa a fost uitată și redescoperită abia în secolul al XX-lea. Ca și Mozart, Vivaldi a murit în sărăcie, la Viena. Astăzi, Antonio Vivaldi ocupă un loc de frunte în panteonul marilor compozitori.
Concertul în mi minor, supranumit Il Favorito, scris în trei mișcări (I. Allegro; II. Andante; III. Allegro), face parte din setul de șase concerte pe care Vivaldi le-a prezentat Sfântului Împărat Roman Carol al VI-lea. În această lucrare, vioara solistă depășește cu mult cerințele concertelor compozitorului din albumul L'Estro Armonico, op. 3.
Interpretarea oferită de Liviu Prunaru, acompaniat de Orchestra de Cameră Radio a fost una de înaltă clasă, din punct de vedere stilistic - melodica, travaliul tematic, procedeul de secvențare, acel ritornello (în care declarații variate ale unui refren interpretat de întregul ansamblu alternează cu episoade de material liber tematic pentru solist) - toate acestea impresionând prin puritate și virtuozitate. În timp ce toate cele trei mișcări sunt de lungime aproape identică, prima prezintă un fel de măreție dramatică, care este sporită de varietatea imaginativă a pasajelor pentru vioară solo.
Trebuie spus că Orchestra de Cameră Radio, deși nu are vreun nume pompos, ca altele, însă este un ansamblu de mare calitate. Liviu Prunaru a colaborat cu această orchestră în mai multe rânduri și le-a transmis experiența sa (i-a 'contaminat' stilistic, agogic și prin frazarea nobilă). Au cântat sobru (fără efort gestual care doar ar simula trăirea), se simțeau unii pe alții. Făceau muzică, fiind atenți în primul rând la esența acesteia, și de abia apoi, la cei care o cântau. Majoritatea instrumentiștilor interpretau în postura stând în picioare (viorile și viola), iar Liviu Prunaru îi coordona simplu și clar, întorcându-se către fiecare compartiment, după relevanța momentului. Solistul a cântat ambele concerte de Vivaldi, fără partitură. Liviu Prunaru, împreună cu muzicienii Orchestrei de Cameră Radio au reușit să redea bucuria de a trăi, un sentiment ce străbate muzica acestor concerte, într-un iureș de exuberanță. Nu au lipsit nici momente de copleșitoare tristețe (în părțile lente).
Atât în «Il Favorito», cât și în concertul «L'amoroso» [1], în părțile lor mediane, instrumentația era redusă, spre menajarea solistului, astfel încât violoncelul, contrabasul și clavecinul nu cântau (TACET). Cantilena viorii era una foarte generoasă. În părțile finale rapide, percepeam reminiscențe ale concerti grossi, cu alternanța soli-tutti, amplificând senzația de relief sonor.
Pline de tonicitate au fost accentele realizate de solist, prin sporirea vitezei trăsăturii de arcuș, din mers, pe același sens. Elegante acele reluări la talon ale arcușului, mereu în sus. Sprinten a fost și staccato-ul volant. Détaché-ul afirmat în pasaje de către Liviu Prunariu era unul 'aerisit', ceea ce conferea o 'dicție' impecabilă. Exactitatea și timbrul distinct al acompaniamentului în saltando au întregit aspectul meticulos al prestației formației.
Aplauze puternice s-au auzit la finalul fiecărui concert vivaldian.
După pauză, am ascultat Souvenir de Florence, op. 70, o lucrare în patru părți: 1. Allegro con spirito; 2. Adagio cantabile e con moto; 3. Allegro moderato; 4. Allegro vivace.
Ceaikovski și-a scris sextetul de coarde Souvenir de Florence (1887-1890) în Italia, iar apoi l-a revizuit în Rusia, câțiva ani mai târziu. A fost orchestrat de violoncelistul și dirijorul canadian de origine rusă Iuli Turovski. În această ultima lucrare camerală a lui Ceaikovski, compozitorul pare inspirat mai degrabă de climatul însorit al Italiei, decât de propria manieră componistică.
Tema principală a primei mișcări, destul de violentă, are un aer mai puțin caracteristic pentru Ceaikovski. Ideea secundă aducea o atmosferă mai caldă, tipic romantică. Interpreții au intuit și realizat aspectul plin de viață al acestei muzici, pe tot parcursul mișcării. În următorul Adagio, cantabilitatea și eleganța melodioasei teme principale te fermeca. O idee muzicală inocentă, plină de romantism, era enunțată inițial de vioara întâi (cu acompaniament în pizzicato) înainte de a fi preluată de violoncel. Admiram cum scriitura la unison, din secțiunea centrală - una imaginativă și destul de îndrăzneață - era afirmată prin sonorități armonioase, captivante. A treia mișcare, Allegretto moderato, începea liniștit. Apoi, totul devenea amenințător pentru scurt timp. Treptat, o dispoziție optimistă se desprindea ca dintr-o ceață întunecată, deși muzica rămânea tensionată, cu o ritmică înflăcărată. Secțiunea mediană devenea luminoasă și plină de viață. Remarcam faptul că în general, întreaga parte era una rezervată emoțional. Finalul, Allegro vivace, avea atmosfera unei sărbători nestăvilite și vesele. Printre temele populare rusești, tipic ceaikovskiene, se auzeau fragmente din muzica baletului Lacul lebedelor, precum și din alte lucrări ale compozitorului. Admirabile dialogurile solistice vioară-cello și vioară-violă.
Minunat a realizat această orchestră de cameră acel diminuendo de amplă întindere, pregătind intrarea viorii solo. Această temă era fin acompaniată în pizzicato. Timbrul instrumentelor era îmbogățit uneori prin tremolo. Se auzea la un moment dat și o Fugă atractivă.
Fragmente din muzica lucrării au fost folosite în baletul Anna Karenina (2005), în coregrafia lui Boris Eifman.
La bis, Liviu Prunaru și interpreții Orchestrei de Cameră Radio au oferit publicului entuziasmat și ridicat în picioare, Arioso de Johann Sebastian Bach. O variantă extrem de emoționantă.
O frumoasă aniversare a muzicianului Liviu Prunaru - 50 de ani de carieră violonistică - într-un concert eclatant, ce a încheiat apoteotic această ediție a Festivalului Vara Magică, 2025.
NOTE
[1] În 2011, Liviu Prunaru, a cântat concertul «L'amoroso» RV. 271 de Antonio Vivaldi, împreună cu Chapelle Musicale de Tournai, Belgia, dirijată de Phillipe Gerard.