Alexandru Tomescu a mulțumind organizatorilor ediției a XVI-a a Festivalului Vara Magică, 2025 - un proiect de succes al Lanto Comunication - reprezentați de Directorul general al Asociației, domnul Dorin Ioniță, tautologic spus, prezent în sala de concert. Violonistul a rostit apoi, câteva cuvinte introductive, cu privire la programul ce urma a fi cântat, arătând afinitățile lui Paganini cu muzica lui Giachino Rossini și cu genul operetei.
Niccolò Paganini a învățat la început să cânte la mandolină. Apoi, tatăl său l-a îndrumat către vioară. Studia câte 14 ore zilnic. A asimilat cunoștințe de la Giovanni Cervetto, Francesco Greco, Giacomo Costa, Alessandro Rolla, Rodolphe Kreutzer și l-a admirat pe Pietro Locatelli. Paganini a avut o carieră de mare succes, fiind numit magician al arcușului. A fost cel care a lansat stilul cântatului fără partitură.
Iar metropola muzicii, Viena [3], i-a conferit celebra medalie de aur, care avea gravată pe aversul ei o vioară, un arcuș și o partitură, conținând o măsură din Campanella, iar pe reversul ei cuvintele Perituris sonis non peritura gloria (Sunetele sunt pieritoare, dar gloria nu va pieri).
Ca și pentru vioară, Paganini a compus cu aceeași pasiune lucrări dedicate instrumentului micii sale copilării, chitara (menuete și piese miniaturale solo, precum și compoziții destinate duo-ului vioară-chitară - Duetele florentine, Duetul de dragoste, 12 Sonate, 60 de variațiuni, Marea Sonată pentru chitară și vioară, Sonatele op. 3). În unele sonate ale compozitorului, pentru vioară și pian, chitara acompaniatoare este indicată și ca înlocuitor al pianului ori a orchestrei.
La sala Ateneului Român, violonistul Alexandru Tomescu, acompaniat de chitaristul Dragoș Ilie, au prezentat splendidele Centone di sonate (Suitele de sonate) op. 64, MS. 112 ale lui Paganini: Sonata nr. 1 în la minor; Sonata nr. 2 în Re major; Sonata nr. 3 în Do major; Sonata nr. 4 în La major; Sonata nr. 5 în Mi major și Sonata nr. 6 în La major.
Prima Sonată a debutat viforos cu un tremolo de vioară în 'registrul grav' în Introduzione, Largheto. Acestea alternau cu o temă cantabilă expusă în 'registrul acut'. Acest procedeu de a cânta pe cele două coarde extreme ale viorii are o poveste. Paganini, îndrăgostit fiind de o tânără doamnă de onoare din suita Principesei Elisa Bonaparte (sora lui Napoleon), pentru care a compus și interpretat la Curte piesa Scene amorosa, a cântat doar pe coardele sol și mi ale viorii. Coarda sol îl simboliza pe Adonis (iubitul pământean al Afroditei, în mitologia greacă, și totodată, imaginea frumuseții masculine), iar coarda mi (la chanterelle) pe zeița frumuseții Venus (echivalenta Afroditei), din mitologia romană.
În filmul Niccolo Paganini: The Devil's Violinist, regia Bernard Rose, 2013, cu David Garrett în rolul lui Paganini apare o scenă cu alți doi îndrăgostiți: Paganini și Charlotte (pentru care a Paganini a compus un duo voce-vioară).
În următoarea secțiune a Sonatei nr. 1 în la minor, op. 64, cântată de Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie la sala Ateneului, ascultam acele ritmuri sacadate, bine marcate, într-adevăr un Allegro di marcia. Vioara, cu un sunet al cărui spectru coloristic era unul catifelin, aducea o melodie simplă, de o expresie senină. Acompaniamentul de chitară, foarte precis, se insera atât prin acorduri arpegiate pe strune (și apoi surdinate cu palma), cât și prin acel Bass Alberti (o formulă repetitivă, un acord frânt, în care notele sunt prezentate în ordinea: cea mai joasă, cea mai înaltă, cea medie, cea mai înaltă). Partea Maggiore a adus apoi, o anume luminozitate. În Rondocino, tema viorii avea asemănări cu cea din debutul Expoziției solistice a Concertului de vioară nr. 1 în re major.
Trio-ul a sunat zglobiu, alternând parcă două personaje de operetă, un bas scorțos și o domnișoară frivolă (o gamă descendentă a viorii). Tema revenea, iar apoi, în fragmentul minore, vioara cânta în pizzicato și "arunca" câteodată un sunet scurt ascuțit, din arcuș. Sincronizarea timbrală și ritmică era una impecabilă. Refrenul revenea vesel. Ambii muzicieni foloseau o agogică deschisă, iar utilizarea spațiilor dintre sunete a fost una deplină (cezuri, fermate, autofilaj, legături susținute ori tălăzuite)
A urmat Sonata nr. 2 în re major. După Adagio cantabile delicat, cu fiorituri clar executate, a urmat Rondocino, cu formule ritmice contratimpate și ornate cu triluri. Fragmentul minore contrasta cu prima secțiune și cu recapitularea materialului sonor.
Sonata nr. 3 în Do major a debutat cu o introducere în tempo Prestissimo, în stilul începutului Sonatei pentru vioară și continuo în la major op. 2 a lui Antonio Vivaldi. Arpegiile erau aici înlocuite cu o zumzăială a viorii. Partea a doua, Largheto cantabile s-a desfășurat lin cu o melodicitate agreabilă, sunetul calitativ al viorii și acompaniamentul minunat integrat, cu sport armonic tonal. În zona mediană, chitară își întețea acompaniamentul cu pasaje arpegiate de treizecidoimi.
A urmat Sonata nr. 4 în la major. În Adagio cantabile vioara Stradivarius în mâinile lui Alexandru Tomescu și-a dezvăluit calitatea inimitabilă. Staccato-ul volant avea multă grație. Auzeam sunete dantelate, cu apogiaturi sprintene. Rondo-ul, Andantino Allegretto, care a urmat a fost în spiritul paganinian al concertelor sale pentru vioară: pasaje de mare virtuozitate, rapide, pe toată tastiera viorii, stilemele de încheiere cu salturi intervalice mari și triluri cu încheieri spectaculoase.
Într-adevăr, răzbate aici muzica contemporanului său, Giachino Rossini. De altfel se poate sesiza și autocitarea temei din Variazioni di bravura Mosé (Moses Fantesy, op. 24, MS. 23).
Sonata nr. 5 în mi major consolida impresia de înrudire cu muzica de operetă. Prima parte, Allegro assai, cu pasajele briliante în spiccato alternând cu mordente scrise cu valori reale (triolete), în legato, dădeau din nou posibilitatea etalării virtuozității lui Alexandru Tomescu. Sunetul extrem de controlat în emisia lui părea o lucrătură ornamentală sculptată în fildeș.
Tema cu variațiuni a fost una dintre specialitățile lui Paganini. Iar în finalul acestei Sonate procedeele sunt utilizate în chip strălucitor, chiar având un aer de umor. Agogica și portamento-ul fin adăugau șarm acestei muzici. Variațiunea de caracter (în tonalitate minoră) are o anume nostalgie. Variațiunea finală cu acele octave frânte secvențate descendent îmi aminteau de Capriciul op. 1 nr. 13 (Râsul Diavolului) al compozitorului italian.
Ultima Sonată audiată de publicul de la sala Ateneului Român a fost nr. 6 în la major. Interpreții au deschis prima parte, Larghetto cantabile (acest termen de expresie legat de muzica vocală cantabile, revine constant în toate sonatele) cu un ritm de siciliană. Formula era mereu urmată de o codetă scalariformă coborâtoare încadrată într-un septolet, ceea ce accentua impresia de ghidușie. În Rondo, cei doi interpreți Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie au pus în prim plan caracterul dansant al muzicii. Admirabilă agogica duo-ului - avântată către punctul culminant al frazei și apoi relaxată către concluzia ei.
În aplauzele publicului fascinat de acest inedit recital, cei doi protagoniști ai serii au cântat la cererea auditoriului, cunoscuta Baladă pentru vioară și orchestră, în aranjament pentru vioară și chitară, de Ciprian Porumbescu.
Măiestria interpretării acestei capodopere s-a desprins atât din generozitatea sunetului violonistului, cât și din maniera de emisie rafinată timbral a chitaristului.
Frumoasă ideea de a lăsa nerezolvată întârzierea armonică din finalul Baladei. Poate pentru că această narațiune muzicală rămâne mereu în inimile noastre... Sensibilitate și virtuozitate!
În final, Alexandru Tomescu a îndemnat publicul să achiziționeze CD-ul cu lucrările cântate în recital.
NOTE
[1] "Paganini a fost cel mai mare violonist al epocii sale, exercitând o influență puternică asupra tehnicii în curs de dezvoltare a cântării la vioară și, prin virtuozitatea sa asupra instrumentului, asupra ambițiilor interpreților la alte instrumente. Născut la Genova în 1782, a studiat acolo, la început cu tatăl său. A petrecut opt ani din 1801 la Lucca, mai târziu ca violonist solo la curtea surorii lui Napoleon, care a fost instalată acolo ca conducător de fratele ei. Din 1810 a călătorit ca virtuoz, la început în Italia și apoi, din 1828, în străinătate, făcând furori oriunde mergea, tehnica sa fenomenală dând naștere la zvonuri de asistență diabolică. Cariera sa a intrat în declin parțial din 1834, urmată de o deteriorare semnificativă a sănătății. A murit la Nisa în 1840. A scris mai multe Concerte pentru vioară și orchestră. Cele 24 de Capricii op. 1 ale lui Paganini pentru vioară solo oferă un compendiu de tehnică de vioară precum și o demonstrație de virtuozitate orbitoare. Ultimul capriciu a fost folosit de Johannes Brahms pentru două serii de variațiuni pentru pian. De asemenea, pe această temă Serghei Rahmaninov a compus Rapsodia sa pe o temă de Paganini pentru pian și orchestră. Seturile de variațiuni pentru vioară și orchestră includ: I palpiti, bazat pe o arie de operă de Rossini, și Le streghe, bazat pe o temă dintr-o operă a elevului lui Mozart, Süssmayr. Paganini a compus și triouri și cvartete.
[2] Chitaristul Dragoș Ilie și-a început educația muzicală la Școala Populară de Arte din Iași, iar mai târziu a continuat să-și perfecționeze abilitățile la Colegiul Național de Artă Octav Băncilă din Iași, sub îndrumarea profesorului Marius Țîmpău. După terminarea liceului, Dragoș a fost acceptat la Schwob School of Music din cadrul Columbus State University, unde a studiat sub îndrumarea lui Andrew Zohn. Dragoș Ilie a câștigând peste 40 de premii la competiții internaționale (Tokio, 2022). Și-a finalizat studiile doctorale la University of Texas at Austin din SUA., unde a ocupat și rolul de asistent universitar. În 2023, el a lansat primul său album, intitulat Guitar Delights. Dragoș este reprezentat de Augustine Strings, prima companie de corzi pentru chitară clasică din lume. S-a perfecționat cu chitaristul italian Lorenzo Micheli. În 2024, reîntors în România, Dragoș Ilie și-a început activitatea de asistent universitar doctor la Universitatea de Arte George Enescu din Iași. A obținut Bursa Moștenitorii României Muzicale. Dragoș Ilie, împreună cu Alexandru Tomescu, au concertat în turneul Stradivarius «Paganini Magic». A cântat de asemenea, cu Orchestra Națională Radio și cu Filarmonica Transilvania din Cluj-Napoca și a susținut recitaluri la Ateneul Român. A efectuat masterclass- de chitară la Colegiul Național de Artă Gheorghe Apostu din Bacău. Dragoș Ilie realizează improvizații și aranjamente pentru chitară. Dragoș Ilie reprezintă cel mai valoros chitarist al României din toate timpurile.
[3] Medalia Mântuitorului, cunoscută și sub numele de Große Salvatormedaille, datorită greutății sale, a fost acordată muzicianului italian, împreună cu un document semnat de primarul Vienei, Anton Lumpert, și secretarul general al municipalității, Peter Leopold Bseth, în care a fost subliniată recunoștința orașului pentru concertul gratuit susținut de Paganini, cu ceva timp înainte, în beneficiul și recreerea celor săraci și bolnavi internați la istoricul Spital Civil Sankt Marx, la periferia capitalei austrice.
[4] imaginea medaliei a fost preluată de pe site-ul clasate.cimec.ro/Vizita-lui-Niccolo-Paganini-la-Viena
* naxos.com
** free-scores.com/paganini-niccolo-centone-sonate-violin
*** fotografiile din recital au fost realizate de Juliastyles.