iulie 2025
Festivalul Buzău/Iubește/Teatru, 2025
La deschiderea celei de-a XX-a ediții a Festivalului Buzău / Iubește / Teatru, 2025, scena Teatrului "George Ciprian" s-a transformat într-un univers inversat, o Veneție suspendată între fum, tensiune și memorie fracturată.

Neguțătorul din Veneția - în viziunea regizorală a lui Eugen Gyemart - nu este doar o lectură scenică a clasicului shakespearian, ci o prăbușire lentă a aparențelor, o balanță ce-și pierde echilibrul între lege și milă, mască și rană, vis și realitate.

Un contract, un taler și două femei - această schemă sumară - se dovedește a fi rezumatul brutal, tăios și tulburător al unei povești vechi de secole, în care justețea nu cântărește adevărul, iar adevărul nu are puterea să încline vreun taler.

Spectacolul se țese astfel ca o echilibristică fină între tragedia omului exclus și comedia unei lumi ipocrite. Această Veneție nu e doar un loc, ci o stare de spirit, un oraș suspendat între arcade fragile ale convenției și un decor fluid, o memorie vie care trădează permanenta dislocare a sensurilor.


Distribuția funcționează ca o arhitectură de contraste și armonii. Fiecare actor activează un registru propriu, dar toate converg spre un sens comun. Maia Morgenstern, în rolul lui Shylock, oferă una dintre cele mai tăioase și interiorizate compoziții ale sale din ultimul deceniu. Ea nu interpretează un personaj, ci tensiunea între umilință și demnitate, între identitate refuzată și o revendicare radicală. Registrul ei este ritualic, aproape biblic, fiecare replică sunând ca o lege nescrisă rostită cu tremurul unei răni adânci, însă fără pic de patetism. O Shylock feminină tăcut explozivă, cu accente de cruzime liniștită și memorabilă.


Natalie Ester, în scena travestiului Portiei, aduce un joc cerebral, îndepărtând orice romantism pentru a construi un jurist strălucit, ascuns sub faldurile costumului bărbătesc și o luciditate aproape mecanică. În registrul travestiului, personajul ei prinde viață prin gesturi mici și replici tăioase, impregnate de un sarcasm suveran. Revelația chipului feminin nu e o demonstrație senzuală, ci o ironică reluare a întrebării: ce este adevărul într-o lume care iubește aparența?


Neculai Predica, în Antonio, dezvoltă un registru al resemnării elegante. Prezența sa melancolică, aproape spectatorială, pendulează între afecțiune și sfârșit, între iubirea nerostită și acceptare, conturând un Antonio liric, blând, dar cu o forță subtilă.


George Remeș, în Bassanio, explorează o masculinitate fragilă, uneori ezitantă, alteori îndrăzneață, oscilând între dorință și vinovăție. Astfel, adaugă dinamism unui personaj adesea umbrit de conflictele majore.


Scenografia semnată de Vladimir Turturica - cu cele șase dulapuri mobile și arcade abstracte - creează un spațiu de tranziție. Nu suntem nici în tribunal, nici în piață, nici în palat, ci într-un spațiu al gândirii, al memoriei și al fricii. Veneția devine un gând poetic suspendat, închis în paranteze fragile, un pasaj în care personajele nu joacă, ci sunt judecate. Spațiul este mobil, dar constrângător; transparent, dar insidios. Un joc de oglinzi în care actorii își caută chipul printre măști și texturi reci, iar dulapurile glisează ca amintiri reci între prezentul scenei și trecutul neverbalizat.


Fiecare cusătură a costumelor poartă ambiguitatea rolurilor, iar fiecare fald devine pragul între real și ficțional, între sine și celălalt. Kippah-ul lui Shylock, în scena procesului, devine simbolul tăcut al demnității refuzate, mărturia unei identități ireconciliabile într-o lume care condamnă și marginalizează.


Fumul învăluie scena într-o aură de ambiguitate, transformând fiecare tranziție scenică într-o trecere subtilă între lumi. Lumina, uneori difuză, alteori tăios direcționată, devine un instrument al tensiunii, sculptând tăcerea și amplificând emoția. În acest decor, legea pare doar un rol de jucat, un costum sau o piesă de recuzită.


După două ore și jumătate de spectacol regal, în care râsul și trăirea au menținut atmosfera vie, seara s-a încheiat cu un val de emoție profundă. Aplauzele furtunoase au confirmat succesul răsunător al Neguțătorului din Veneția, care, sub bagheta lui Eugen Gyemant, a deschis cu măiestrie Festivalul Buzău / Iubește / Teatru, 2025, oferind publicului o experiență teatrală memorabilă.

Fotografii de Dinu Lazăr din galeria disponibilă integral aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus