Studii: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "Ion Luca Caragiale", București - Facultatea de Teatru - Actorie - clasa George Ivașcu și Alexandru Pavel - promoția 2024 - studii licență
Participă la Gala HOP 2025, la secțiunea Individual cu momentul 5 minute.
Oana Balaci: Cum te-ai descrie ca artist? Dar ca om?
Patricia Flack: Voi începe cu a doua întrebare deoarece artistul a apărut cândva pe drum, plecând de la om. De mică am realizat că sunt o persoană exagerat de empatică. Am realizat și că urmăream cu disperare să evadez din lumea reală, să mă pierd în povești. În copilărie citeam foarte mult pentru că îmi plăcea enorm senzația pe care ți-o poate provoca numai o poveste ce te modifică cu adevărat. Cred că artistul a apărut, timid, atunci când mi-am spus că îmi doresc, la rândul meu, să emoționez. Pentru mine artistul e cel care te face să simți ceva, nu contează ce anume, dar să simți.
O.B.: Cum ți-ai dat seama că vrei să urmezi actoria?
P.F.: De foarte mică am știut că îmi doresc ca meseria mea să fie una artistică, doar că nu știam exact ce. Primul răspuns la întrebarea "Ce vrei să te faci când vei fi mare?" a fost "Hannah Montana". Câțiva ani am crezut ca poate drumul meu va avea legătură cu muzica, doar că nu s-a făcut niciodată acel click. La 14 ani a început obsesia pentru lumea filmului, iar la 16, după ce mi-a apărut un anunț pe facebook, am hotărât să mă înscriu într-o trupă pentru adolescenți. După mai puțin de un an mă hotărâsem, "când o să fiu mare vreau să fiu actriță".
O.B.: Dacă nu ai fi actor, ce altceva ți-ar fi plăcut să faci?
P.F.: Mi-am pus de multe ori întrebarea asta. Nu prea reușesc să găsesc un răspuns. Iubesc dansul, dar e strict un hobby. Câteodată mă gândesc că dacă aș fi descoperit dansul din copilărie, poate ar fi fost o variantă.
O.B.: Ce speri să găsești mereu atunci când lucrezi la un spectacol/film?
P.F.: Acel ceva ce rezonează puternic cu lumea mea interioară. O bucățică din respectivul spectacol sau film să devină o bucățică din sufletul meu.
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
P.F.: Primul lucru pe care încerc să îl fac, și probabil unul din cele mai importante, este să nu-mi creez o opinie despre rol de la primele lecturi. Să nu mă las să gândesc "aha, am înțeles, știu deja ce ar trebui să fac". Îmi place să pun la îndoială, să încerc să înțeleg treptat, logic și abia apoi să las și emoția să apară. După ce începe să se așeze latura logică, vine partea cu emoția. Pentru mine contează mult să simt că prin rolul respectiv zic ceva intim, pun o parte din mine, din sufletul meu. După ce îmbin toate piesele din acest puzzle vine și ultima parte, aceea în care îmi zic "hai, lasă gânditul, e momentul să faci, pur și simplu".
O.B.: Ce apreciezi la teatru și ce apreciezi la film?
P.F.: Nu am o preferință între cele două. La teatru mereu am fost fascinată de emoția aceea care se poate crea doar în momentul întâlnirii dintre actori și public. Filmul mi se pare special datorită mijloacelor care îți permit să spui o poveste mult mai complexă și aproape de realitate. Recent am participat la un workshop de actorie de film. M-a făcut să înțeleg mai bine ce înseamnă să jonglezi cu mijloacele de care dispui, să faci trecerea de la teatru la film. Am redescoperit cât de valoroasă poate să fie simplitatea.
O.B.: Este vreun rol pe care ai visat mereu să îl joci? Dacă da, care?
P.F.: Niciodată nu am știut să răspund la această întrebare. Pot spune că, în general, am sfârșit prin a mă simți cel mai bine în roluri în care eu nu m-aș fi distribuit.
O.B.: Care personalități din domeniu te inspiră cel mai mult?
P.F.: Sunt multe personalități, actori mari, din afară și din țară, pe care îi urmăresc și de a căror muncă am fost și sunt impresionată. Totuși, cel mai mult, mă inspiră oamenii care au avut o influență directă asupra parcursului meu. Aici mă refer la oamenii care mi-au împărtășit din experiențele lor, de la care am avut plăcerea să învăț și care m-au ghidat cu răbdare, oameni precum Andrea Gavriliu, Alexandru Pavel, pe care i-am cunoscut în timpul facultății.
O.B.: Unde e linia ta personală de echilibru între stabilitatea financiară și libertate creativă?
P.F.: Am terminat facultatea abia de un an. În acest timp mi s-a arătat că, la început de drum, este foarte important să rămâi flexibil. În general merg pe principiul de a accepta și de a mă bucura de orice oportunitate de muncă ce-mi iese în cale. Cred cu tărie că munca atrage muncă și că doar prin experiență pot evolua. Este destul de greu, spre imposibil poate, să fii selectiv și să și reușești să te întreții în lumea noastră. Totuși, am spus și "nu". Spun "nu" atunci când simt că participarea la un anume proiect ar merge împotriva principiilor mele.
O.B.: Cât de relevante consideri că sunt premiile și recunoașterile oficiale în acest domeniu?
P.F.: Sunt. Nu pe locul 1, nici pe 2, probabil nici pe 3. Sunt multe alte aspecte ce-mi vin în cap atunci când mă gândesc la motive pentru care am ales meseria asta. Vreau să fiu pe scenă, vreau să fiu împreună cu ceilalți, să modific și să mă las modificată, să simt că mă joc, să simt cum fac parte din ceva mai mare. Cu toate astea, niciodată n-aș spune ca premiile nu sunt și ele importante. Un premiu, o recunoaștere oficială te poate propulsa, poate să-ți deschidă un set mai larg de oportunități. Normal, te poate și liniști. E uman să cauți aprobarea celor din jur. Eu încerc să mențin un echilibru sănătos între confirmarea pe care mi-o ofer singură și cea pe care mi-o doresc de la cei care mă privesc. Și în mod cert, mi-o doresc.
O.B.: Alege un film, un spectacol și o melodie care te-au marcat în ultimul an și descrie-le pe fiecare într-o propoziție.
P.F.: Dark - e un serial, știu, dar am nevoie să vorbesc despre el pentru că m-a făcut să mă întreb dacă am vreo putere asupra a ceea ce-mi doresc.
Tehnici de a sugruma un câine maidanez - e un spectacol studențesc care m-a făcut să mă simt văzută.
What a wonderful world, varianta de la Soap&Skin - o melodie ce mă face tristă și fericită, în egală măsură.
O.B.: Ce înseamnă pentru tine Gala HOP?
P.F.: Pentru mine se simte ca un fel de punte, un pasaj de trecere. De când eram în liceu și am auzit de Gala HOP, mi-am zis că e un pas pe care vreau să-l fac neapărat după terminarea licenței. E un fel de test, eu cu mine, un eveniment după care simt că pot trage linie și să spun "Bun, aici mă poziționez în acest punct al evoluției mele". Gala HOP mă entuziasmează și mă scoate din zona mea de confort.
O.B.: Ce părere ai despre tema de anul acesta, "povești vechi, atitudini noi"?
P.F.: Nu o să mint, inițial m-a speriat. E prima dată când învăț și spun un monolog dintr-o tragedie antică. După m-am gândit că cine știe când voi mai avea șansa de a mă întâlni cu teatrul antic. E o temă care te scoate din zona de confort, iar ca actor cred că asta e singura metodă eficientă de a evolua real.
O.B.: Cum ai ales momentul tău de la Gala HOP 2025?
P.F.: Am făcut un an de actorie la Universitatea din Sibiu. Cât eram studentă acolo ni s-a dat de citit, pentru un curs teoretic, Al patrulea zid de Sorj Chalandon. În roman povestea Antigonei este folosită ca o paralelă pentru a înțelege frământările personajului principal. Romanul m-a emoționat profund. Am vorbit foarte mult la curs despre el și, în paralel, despre Antigona lui Sofocle. Am știut instant că asta îmi doresc să pregătesc pentru preselecție.
O.B.: Dacă ar fi să scrii mâine o piesă de teatru, ce subiect ai aborda?
P.F.: În ultimul timp m-am tot gândit la cât de singuri se simt majoritatea oamenilor. Trăim într-o eră în care este atât de ușor și rapid să comunicăm, totuși simt că devine din ce în ce mai complicat să exprimi ce gândești cu adevărat. Dacă m-aș apuca de scris aș vrea să pornesc de la niște personaje care se luptă cu singurătatea, care sunt în căutare de conexiune umană.
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.
(foto: Andrada Pavel)