Ziua a treia (30 august 2025) de la Gala HOP a început cu Insula dreptății, un moment colectiv cu Costinel Antone, Raoul Ipate, Teodora Tudose și Rania Zane. Mi-a plăcut mult că fiecare dintre ei a venit cu o energie diferită, dar împreună au creat un fel de insulă unde chiar simțeai că dreptatea e pusă la judecată. Raoul a avut o ironie care mușcă, Costinel un anume fel de asprime, Teodora a adus vulnerabilitate, iar Rania o intensitate care m-a prins și nu m-a mai lăsat. A fost o deschidere serioasă, dar care m-a făcut atentă și curioasă pentru tot ce urma.
Apoi Denissa Rogoz a adus monologul fetiței din Copii răi de Mihaela Michailov. Mi s-a părut unul dintre cele mai sensibile momente ale serii. Denissa a reușit să fie copil și totuși să transmită toată nedreptatea și durerea care se ascund în spatele poveștii. M-a emoționat pentru că am simțit că vorbea și pentru copiii pe care nu îi ascultă nimeni.
Aurelian Culea, cu monologul Directorului din În zori, lumina e mai aspră de Mihaela Michailov, a schimbat complet tonul. A venit cu un personaj sigur pe sine, dar care ascundea tensiune și teamă în spatele autorității. Mi-a plăcut cum a reușit să transmită că și oamenii care par puternici sunt, de fapt, prinși într-o rețea de frici și compromisuri.
După el, Ania Petrean a adus monologul Marei din Maternal de Alexandra Badea. Mi-a plăcut mult pentru că Ania are o delicatețe aparte, dar în momentul ăsta a folosit-o pentru a împărtăși o poveste dureroasa, despre maternitate și vulnerabilitate. Mi s-a părut că toată sala respira cu ea.
Denisa Tudora, cu Medeea după Euripide și inserții proprii, a venit cu un moment apăsător, greu, dar foarte intens. Mi-a plăcut că nu s-a ferit de tragedie. Am simțit apăsarea fiecărei replici.
A urmat Costin Stăncioi cu It's Not You, It's Medeea, inspirat tot de Euripide. Mi-a plăcut ironia lui, faptul că a pus un twist contemporan pe un personaj vechi. A avut un ritm care m-a prins și m-a făcut să zâmbesc chiar dacă sub text era o poveste grea.
Petra Andreea Panait a venit apoi cu În numele ei, construit din fragmente din Euripide, Eschil și Sofocle. A fost delicată, dar foarte hotărâtă, ca și cum ar fi vorbit pentru toate femeile care au fost puse la colț de istorie. Mi-a plăcut forța ei liniștită, care a rămas cu mine mult după moment.
Veronica Odagiu a zguduit sala cu Mormântul nemernicei cățele din Hecuba de Euripide. A fost intens, direct, aproape brutal. Mi-a plăcut curajul ei de a nu filtra nimic, de a spune povestea cu toată durerea ei crudă.
După atâta tensiune, Buse Özgül a venit cu monologul lui Iris din De cealaltă parte a lumii de Alexandra Badea. A fost un moment fragil și confesiunii, unde am simțit că nu doar un personaj vorbește, ci chiar ea. Mi-a plăcut sinceritatea și felul în care a făcut tăcerea să aibă greutate.
Cătălina Gulan a urmat cu monologul Ralucăi din (In)corect de Leta Popescu. Mi-a plăcut foarte mult cum a portretizat realitatea femeilor intr-un mod comic. Mi-a plăcut foarte mult și costumul ei, pentru că a făcut ca tot momentul să pară mai real și personal.
Alex Gabera, cu monologul lui Anton_frumos din Vrabia de Leta Popescu, a adus un personaj care m-a surprins. Era și comic, și neliniștit, ca un amestec de farmec și vinovăție. Mi-a plăcut că Alex a avut curajul să nu-l facă perfect, ci real, cu tot cu contradicțiile lui. Am apreciat de asemenea creativitatea momentului, cu reclamele la bomboane și interacțiunile cu publicul.
Ultima a fost Andrea Mihaela Cuc, cu monologul Olgăi din În zori, lumina e mai aspră de Mihaela Michailov. A fost un final pe măsură: intens, emoționant, foarte sincer. Mi-a plăcut cum a folosit corpul și tăcerile, cum a făcut ca fiecare gest să spună o poveste.
A treia zi de la Gala HOP m-a lăsat cu o senzație puternică: că tragediile vechi și poveștile contemporane nu sunt departe una de alta, că prin toți acești actori tineri, teatrul respiră un aer nou, sincer și curajos. Urmează în această seară (31 august 2025) gala de premiere și apoi o viață întreagă în care ne vom întâlni din nou, actori și spectatori, în sălile de spectacol.
(foto: Andrei Gîndac)