Studii: Facultatea de Teatru și Film, specializarea Artele Spectacolului-Actorie, clasă Camelia Curuțiu, Irina Wintze, Ciprian Scurtea, promoție 2023 (licență) // Facultatea de Teatru și Film, Master Artă Teatrală: Actorie, clasă Andreea Iacob, 2025 (master)
Participă la Gala HOP 2025, la secțiunea Individual cu momentul Medeea.
Oana Balaci: Cum te-ai descrie ca artist? Dar ca om?
Denisa Tudora: Am realizat de curând că nu îmi place extraordinar de mult să vorbesc despre mine, așa că îmi va fi puțin greu să reușesc să răspund. Mai ales că sunt două întrebări destul de mari, la care nici măcar nu cred că am ajuns să cunosc răspunsul. Însă, momentan, ca om, știu că îmi place să-mi rezolv incertitudinile; ca artist, m-aș bucura să le rezolv pe ale altora.
O.B.: Cum ți-ai dat seama că vrei să urmezi actoria?
D.T.: Eram într-o perioadă în care aveam nevoie de foarte multe răspunsuri (adolescența, cu tot ce vine ea la pachet - confuzie, întrebări, și foarte multă nevoie de sens). Și țin minte că am fost la Deșteptarea primăverii, la Teatrul Mic din București, și atunci am avut un moment de "Aha!". Mi-am dat seama ce experiență unică se petrece într-o sală de teatru: cum se creează, între oameni, o trăire comună și cum ajunge ea la tine în moduri în care nici nu știai că poate ajunge. Și m-am gândit "Wow, ce meserie extraordinară; să fii motivul pentru care oamenii se simt auziți, ascultați, văzuți și înțeleși".
O.B.: Dacă nu ai fi actor, ce altceva ți-ar fi plăcut să faci?
D.T.: Hmm... Regizor?
O.B.: Ce speri să găsești mereu atunci când lucrezi la un spectacol / film?
D.T.: O echipă extraordinară de care să îmi fie foarte dor atunci când se termină proiectul.
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
D.T.: Studiez. Caut. Citesc. E foarte important să înțeleg TOT contextul. Brecht respingea ideea unei "esențe atemporale" și subliniază că oamenii sunt modelați de împrejurările istorice în care trăiesc. Ideea asta mă ajută foarte mult.
O.B.: Ce apreciezi la teatru și ce apreciezi la film?
D.T.: La film, reversibilitatea - siguranța pe care o am, știind că dacă va exista o secvență care să-mi dea un gând, o idee, sau o senzație a unei idei, pot să redau secvența respectivă până când ceva din mine spune "da, da, da, uite, despre asta e vorba". Pe când la teatru mă atrage tocmai efemeritatea, (aproape) frica pe care o simt uneori, știind că ceea ce văd va fi one take și trebuie să îmi activez toată atenția ca să pot să disec totul pe loc. Unul îmi oferă timp să înțeleg, celălalt îmi cere să trăiesc pe loc.
O.B.: Este vreun rol pe care ai visat mereu să îl joci? Dacă da, care?
D.T.: Tot de curând, lucrând la spectacolul Creeps regizat de Alex Ianăși la Teatrul de Vest Reșița, am realizat că este mult mai relevantă o echipă bună decât un rol extraordinar. A fost o superexperiență de care îmi este foarte dor și care mi-a dat niște puncte de reper foarte puternice când vine vorba de lucru în echipă. Nu cred că m-aș bucura așa tare de experiență dacă nu aș avea colegi care să fie în egală măsură devotați procesului. Cred că teatrul e despre comunitate, nu despre sine.
O.B.: Care personalități din domeniu te inspiră cel mai mult?
D.T.: Domnul Miklós Bács, care mi-a fost și profesor la master și care a adus foarte multă lumină în înțelegerea construcției unui monolog, a citirii unui text, a modului în care gândim imaginile și muuuulte altele. Și, sigur, m-a inspirat nu numai informația în sine, dar modul în care lucra cu noi. Am simțit pentru prima dată siguranță. Că am voie să greșesc, și să greșesc de atât de multe ori, până iese bine. Când făceam études, ne așeza în colțuri diferite ale sălii și aștepta să fim pregătiți să lucrăm - fără presiune. Era laboratorul nostru, el doar stătea pe scaun, citea din textul din care urma să lucrăm, și când intra cineva în spațiu, era total atent la el. M-a inspirat dragostea asta pentru teatru - să fie mult mai important un proces, o înțelegere firească a lucrurilor, decât presiunea de a livra. A fost frumos.
O.B.: Unde e linia ta personală de echilibru între stabilitatea financiară și libertate creativă?
D.T.: Momentan, din fericire, am fost foarte norocoasă și am avut parte numai de proiecte extraordinare care nu mi-au lăsat foarte mult timp de gândire. Dar o să îmi fac meseria cât de bine pot, oriunde aș fi. După asta mă ghidez.
O.B.: Cât de relevante consideri că sunt premiile și recunoașterile oficiale în acest domeniu?
D.T.: Mă bucur că există, mai ales pentru faptul că vizibilitatea spectacolelor care nu sunt din orașele mari crește exponențial, astfel încât, activitatea culturală se extinde și acolo din ce în ce mai mult. Și îmi mai pun și eu pe listă spectacole pe care le "vânez". În urma Galei UNITER de anul acesta, urmează să fac un mic tur al României.
O.B.: Alege un film, un spectacol și o melodie care te-au marcat în ultimul an și descrie-le pe fiecare într-o propoziție.
D.T.: Greu. Film: The Substance. E amuzant cum fetișizarea unui corp se oprește odată cu expunerea lui într-o altă lumină.
Spectacol: TOTO!, regia Bobi Pricop. A vindecat adolescenta din mine.
Melodie: Surabaya Johnny, cântată de Marianne Faithfull. O interpretare extraordinară - piele de găină de fiecare dată.
O.B.: Ce înseamnă pentru tine Gala HOP?
D.T.: Nu am cuvinte. Mă bucur nespus că sunt aici și anul acesta, mă simt extraordinar de fericită și norocoasă că am avut șansa să vin. Înseamnă oportunitatea de a întâlni (în sensul adevărat al cuvântului) niște oameni extraordinari. Vorbesc despre a te întâlni cu totul; în modul de a lucra, de a vedea lucrurile, se întâmplă un soi de rezonanță care nu e ceva controlabil sau previzibil - pur și simplu apare și te schimbă. Am rămas cu o imagine foarte puternică de anul trecut. Am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare când s-a terminat, dar nu dintr-o dramă, ci dintr-un soi de recunoștință amestecată cu sentimentul bitter-sweet că ce s-a întâmplat acolo a fost unic. Abia aștept să văd ce se va întâmpla și anul acesta.
O.B.: Ce părere ai despre tema de anul acesta, "povești vechi, atitudini noi"?
D.T.: Este o temă cu atât de multe izvoare de inspirație; mi-a luat foarte mult să mă decid ce vreau să fac, tocmai pentru că sunt atât de multe teme și moduri în care le-ai putea transforma. În același timp mi se pare înspăimântător că încă sunt atât de recurente.
O.B.: Cum ai ales momentul tău de la Gala HOP 2025?
D.T.: Spiraling de ultima zi. Inițial, lucrasem un moment din Lysistrata, care îmi plăcea foarte mult, doar că avea un monolog scris de mine și-mi era teamă că nu se va încadra în condițiile preselecției. Așa că am lucrat Medeea, deși mi-era teamă să intru acolo. Este o piesă extraordinar de complexă - e ușor să spui că este "pruncucigașă" dar dacă pornești de acolo, pierzi tot pariul.
O.B.: Dacă ar fi să scrii mâine o piesă de teatru, ce subiect ai aborda?
D.T.: Aș scrie despre cum totul e politic - despre Labubu, termosuri Stanley, și despre cum oamenii mor și noi suntem suficient de privilegiați încât să uităm de asta la două scroll-uri distanță. Despre incapacitatea de a schimba ceva și, totuși, tot încerci.
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.
(foto: Marian Adochiței)