Studii: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "Ion Luca Caragiale" București, Facultatea de Teatru, specializarea Arta Actorului, promoția 2021-2024 (licență) // Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "Ion Luca Caragiale" București, Facultatea de Teatru, specializarea Arta Actorului de Film, promoția 2024-2026 (master)
Participă la Gala HOP 2025, la secțiunea Individual cu momentul It's not you, it's Medeea, bazat pe fragmente din Medeea de Euripide.
Oana Balaci: Cum te-ai descrie ca artist? Dar ca om?
Costin Stăncioi: Întotdeauna mi-a fost greu să mă descriu drept un anume fel de artist, asta poate se datorează și faptului că sunt de părere că un artist este într-o continuă căutare și schimbare. Ceea ce pot la momentul actual să spun despre mine este că sunt un artist foarte curios, adică mă interesează toate formele de artă teatrală și cinematografică care se pot practica. Nu cred că poți defini ce fel de artist ești până nu experimentezi o gamă variată de roluri pentru a-ți da seama unde te simți cel mai confortabil. E ca și cum ai spune că nu-ți place papaya, dar tu n-ai gustat niciodată papaya.
Revenind, până acum nu am descoperit nicio zonă artistică care să-mi displacă și am avut ocazia să joc în spectacole care propuneau tehnici actoricești foarte diferite precum: realism psihologic, mecanisme de improvizație folosite de Antonin Artaud, teatru-dans, teatrul absurdului, teatru post-Brecht și suprarealist, teatru muzical. Așadar, ca artist sunt foarte versatil, maleabil, empatic, îmi place foarte mult lucrul în echipă și cred că despre asta e vorba în meseria noastră, iubesc să joc și să mă joc și nu-mi place când luăm totul mult prea în serios.
Ca om sunt o fire foarte deschisă, îmi place să cunosc oameni și să le ascult poveștile, sunt, de asemenea, curios, în majoritatea timpului sunt extrovertit, dar există și momente în care simt nevoia doar să stau în liniște, iar atunci toți prietenii mei se sperie și mă întreabă dacă sunt okay. E amuzant de fiecare dată. Îmi plac mult animalele, oamenii (dar mă și sperie în același timp), călătoriile, apusurile, marea, muzica, mâncarea tradițională specifică diverselor locuri, drumețiile și filmele în aer liber. Smash?
O.B.: Cum ți-ai dat seama că vrei să urmezi actoria?
C.S.: La mine lucrurile s-au întâmplat natural, nu a fost ceva ce am descoperit conștient pe parcurs. De mic eram un copil foarte sociabil și vesel, căruia îi plăcea să facă tot felul de mini-spectacole în sufragerie și să le prezinte rudelor. Cu diferiți prieteni. Depinde cine era pe acolo, că de făcut spectacol făceam oricum. Iar dacă nu era nimeni, aveam pregătit și un One Man Show inspirat dintr-un desen cu pinguini care dansează step. Ce pot să zic? I-am terorizat puțin pe ai mei. Probabil de asta mama s-a gândit să mă înscrie la diferite sporturi (am făcut mult sport încă de la 3 ani), poate doar așa aș mai fi consumat din energia pe care o aveam. Păcat că nu a găsit ceva artistic la care să mă înscrie. Adică păcat că nu s-a gândit. Că de găsit, sigur s-ar fi găsit. În orice caz, după ce am ajuns la liceu am descoperit dansul, intrând într-o trupă de hip-hop și renunțând definitiv la cei 9 ani de tenis de câmp. N-am stat prea mult pe gânduri, am simțit că acolo mi-era locul. De aici am cunoscut scena și m-am îndrăgostit iremediabil. Totuși, dansul nu era îndeajuns, eu fiind foarte vorbăreț trebuia să și zic ceva, nu doar să-mi folosesc corpul. La un calcul simplu, a rezultat actoria.
A existat și un mic ocol. La SNSPA, vreo 4 ani. Însă am revenit repede pe traseul inițial, cel al meu și nu cel al presiunilor sociale de a alege un domeniu sigur. Norocul meu a fost că am realizat la timp că nefăcând ce îți place cu adevărat poți ajunge foarte trist. Iar eu doar n-am vrut să fiu trist. Și încurajez pe oricine să caute să nu fie trist. E cel mai important lucru.
O.B.: Dacă nu ai fi actor, ce altceva ți-ar fi plăcut să faci?
C.S.: Când eram foarte mic îmi făcusem o listă, un fel de analiza SWOT a posibilelor job-uri și cred că zicea așa: astronaut, medic, musafir, crescător de câini și telefonist. Între timp, vă pot răspunde mai pragmatic: cred că mi-ar plăcea să lucrez tot într-un domeniu creativ, precum copywriting, marketing sau advertising.
O.B.: Ce speri să găsești mereu atunci când lucrezi la un spectacol/film?
C.S.: Pentru mine, pilonii principali atunci când ajung într-o echipă sunt: respectul, înțelegerea și comunicarea sănătoasă. Și, neapărat, umor. Dacă nu râdem, mă pot hiperventila. Glumesc.
Pe lângă asta, îmi place organizarea, deși eu nu sunt cel mai organizat om în viața de zi cu zi, însă la locul de muncă o caut de fiecare dată. Știu că important este să o și găsesc, dar eu măcar o caut și fac tot ce pot!
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
C.S.: Yoga, respirație holistică și cra-cre-cri-cro-cru.
Nu, glumesc, asta fac în culise.
*și aici glumesc*
De obicei încep prin a citi textul și a afla cât mai multe despre personaj, despre relațiile pe care le are cu restul personajelor, despre ce gânduri poate avea atunci când tace, ce pot aduce eu în plus, prin mijloacele personale acestui rol, apoi mă consult cu regizorul permanent, cu colegii de scenă. Este o continuă descoperire și căutare care depășește de fiecare dată ziua premierei.
*aici n-am mai glumit*
O.B.: Ce apreciezi la teatru și ce apreciezi la film?
C.S.: În ceea ce privește atât teatrul, cât și filmul, din unele puncte de vedere, acum nu se mai poate face o diferențiere strictă, așa că tocmai asta apreciez, faptul că teatrul împrumută tehnologia și tehnica filmului în spectacole. Existența video art-ului azi, care e practic un film, aduce, în viziunea mea, încă un strat poetic spectacolelor.
Cred că la teatru apreciez că e într-o continuă transformare, preia din toate formele de artă contemporană, însă da, e foarte important că în teatru se lucrează într-un "aici și acum", cu oamenii vii, în carne și oase, pe când filmul mizează pe un cadru deja înregistrat, dar care permite poveștii să fie redată precis și controlat.
Mi se pare de fiecare dată fascinant cum ambele reușesc, prin modalități complet diferite, să surprindă un univers atât de divers și semnificativ pentru privitori, pe care îi mută într-un interval de timp stabilit de la început într-o cu totul altă lume.
O.B.: Este vreun rol pe care ai visat mereu să îl joci? Dacă da, care?
C.S.: Așa cum am spus și mai sus, pentru mine diversitatea stilistică este foarte importantă pentru un actor în ceea ce privește rolurile pe care le interpretează, iar pentru mine personal orice rol este o provocare. Bineînțeles că atunci când citesc un text, de-a lungul lecturii există gânduri de genul "ah ce mi-ar plăcea să joc acest personaj", dar îmi place să cred că pentru fiecare dintre noi este pregătit ceva anume, acel ceva care mă va pune în valoare în contextul respectivului spectacol, în concordanță cu ideile regizorale, scenografice și alături de partenerii cu care va urma să lucrez. Pe scurt, cred că "ce-i al tău, e pus deoparte".
O.B.: Care personalități din domeniu te inspiră cel mai mult?
C.S.: Sunt foarte multe personalități din domeniu care mă inspiră. Ar arăta ca un pomelnic dacă aș sta să îi numesc pe toți, mai ales că aș fi foarte atent să nu ratez pe nimeni. Însă le sunt foarte recunoscător atât celor cu care am avut ocazia să lucrez, cât și celor care prin viziunea lor regizorală / scenografică și a prezenței scenice m-au făcut să îmi doresc să fac această meserie, să continui să caut și să descopăr și să cred mai mult în propriile puteri.
O.B.: Unde e linia ta personală de echilibru între stabilitatea financiară și libertate creativă?
C.S.: Cred că linia de echilibru între stabilitatea financiară și libertatea creativă este esențială pentru orice artist care își dorește să creeze cu autenticitate și pasiune. Atunci când munca artistică nu este valorizată corespunzător din punct de vedere financiar, riscul este ca procesul creativ să se transforme într-o obligație, nu într-o plăcere. Libertatea creativă are nevoie de o bază stabilă pentru a fi sustenabilă, iar remunerația corectă este o formă de recunoaștere care încurajează excelența, nu doar supraviețuirea.
O.B.: Cât de relevante consideri că sunt premiile și recunoașterile oficiale în acest domeniu?
C.S.: Într-un domeniu atât de subiectiv precum arta și, implicit, actoria, consider că este dificil să cuantifici obiectiv performanța. Nu există un sistem clar de măsurare, iar aprecierea artistică ține, în cele din urmă, de gustul și sensibilitatea fiecăruia. Tocmai de aceea, mi-e greu să privesc premiile sau recunoașterile oficiale ca pe un etalon absolut al valorii. Cu toate acestea, nu le minimalizez: ele pot juca un rol important în a oferi vizibilitate, mai ales într-un context în care concurența este mare și vocile autentice riscă uneori să fie acoperite.
Personal, consider că e mult mai important să fii împăcat cu tine însuți, cu procesul tău artistic și, mai ales, să simți că ai ajuns la public. Pentru el joci, nu pentru trofee.
O.B.: Alege un film, un spectacol și o melodie care te-au marcat în ultimul an și descrie-le pe fiecare într-o propoziție.
C.S.: Interstellar. "Căci oamenii, din cer or să-și aleagă, atât frumos cât pot să înțeleagă." a zis cândva Michelangelo și mi se pare că e fix ceea ce aș fi căutat să spun într-o propoziție despre acest film.
Regina nopții, regia și textul Leta Popescu. Nu uita niciodată de unde ai plecat.
Sun de Derik Fein. Când nu știi ce să faci, întoarce-te mereu la tine.
O.B.: Ce înseamnă pentru tine Gala HOP?
C.S.: Gala HOP, pentru mine, este o oportunitate. Atât pe plan personal, cât și pe cel profesional. Este un prilej de a cunoaște oameni pe care, poate, în alt context nu aș fi reușit să îi întâlnesc. Să lucrez cu ei, să mă las inspirat de ei, să râd cu ei, să gândesc cu ei și să construim împreună o experiență valoroasă. Cred că toți avem nevoie un astfel de refresh și mă bucur enorm că sunt aici.
O.B.: Ce părere ai despre tema de anul acesta, "povești vechi, atitudini noi"?
C.S.: Provocatoare. Mi-a plăcut încă din prima clipă când a fost anunțată. Și asta nu pentru că am avut o pasiune ascunsă în tot acest timp pentru teatrul antic, deși cred că e greu să nu te fascineze, măcar pe alocuri, mitologia și forța arhetipală a acestui tip de teatru, ci pentru că este una dintre puținele zone de teatru pe care nu le-am explorat practic în timpul facultății. Tocmai această lipsă de experiență directă m-a provocat. A fost un impuls puternic spre cercetare, spre lectură, spre descoperire. Participarea la Gala HOP 2025 a devenit, în felul acesta, nu doar o oportunitate profesională, ci și o invitație personală la cunoaștere.
O.B.: Cum ai ales momentul tău de la Gala HOP 2025?
C.S.: Inițial construisem, în capul meu, un alt moment. Îmi alesesem Prometeu înlănțuit de Eschil. Traversam și o perioadă destul de dificilă din punct de vedere al sănătății, pe scurt: 3 săptămâni de picior în orteză în urma unei entorse. M-am gândit "ah, clar, ăsta e". Metaforă, vezi Doamne, pentru "înlănțuit". Știu, e super clișeu. Dar mi-a plăcut foarte mult piesa și legenda în sine. Dar ideea pe care o aveam pentru acest moment ajunsese să cunoască niște valențe puțin complicate din punct vedere tehnic. Pentru piciorul meu mai ales. După mult timp în care am tot încercat să găsesc alte soluții, m-am gândit să consult totuși și "shortlist"-ul personal de eroi antici: îl mai aveam pe Iason din Medeea de Euripide și pe Dionysos din Broaștele de Aristofan. Pentru Dionysos aveam altă idee complicată: implica un loop station, fără ca eu să știu să folosesc un loop station. Așa ca am ajuns la Iason unde nu aveam nicio idee, doar o sintagmă repetată foarte des de o persoană foarte dragă mie "less is more". Și așa a apărut It's not you, it's Medeea.
O.B.: Dacă ar fi să scrii mâine o piesă de teatru, ce subiect ai aborda?
C.S.: Sunt foarte multe subiecte care mă interesează și despre care aș vrea să scriu sau pe care aș vrea să le văd abordate în teatru, însă una dintre zonele care mă pasionează este cea a relativității timpului, poate de aceea mi-a plăcut atât de mult Interstellar, pe care, apropo, nu l-am descoperit în ultimul an, dar pe care l-am revăzut destul de recent și care mă fascinează de fiecare dată.
Poate aș combina această temă și cu the butterfly effect, un alt subiect care mă pasionează.
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.
C.S.: Mulțumesc mult, Doamne ajută!
(foto: Luca Clinciu)