Studii: Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai, specializare Actorie, clasa Ionuț Caras, Mara Opriș, promoția 2019-2022 (licență) // Masterat Scriere Dramatică, Universitatea de Arte Târgu Mureș, coord. Elise Wilk, Maria Manolescu, promoția 2023-2025 (master)
Participă la Gala HOP 2025, la secțiunea Individual cu momentul Naractrița.
Oana Balaci: Cum te-ai descrie ca artist? Dar ca om?
Cristina Bordeanu: Nu văd lucrurile așa separat. Din cine sunt ca om se naște arta mea. Am multe căutări, legate de mine, de lume, foarte multe de ce-uri din care de cele mai multe ori mi-e greu să ies și până nu le dau de cap, nu mă opresc. Vreau să arăt lumea așa cum o văd eu, dar și să-i fac pe oameni să se simtă mai puțin singuri prin ceea ce creez. Există totuși o graniță fină, care trebuie atent îngrijită, între persona scenică și cea civilă. Sunt încă în căutări vizavi de aceste definiri, care încep să se articuleze mai bine în urma ultimului one woman show pe care l-am scris și interpretat, o monodramă creată în cadrul Masteratului de Scriere Dramatică de la Universitatea de Arte Târgu Mureș, pe care l-am absolvit vara aceasta.
Piesa se numește Ursoaica roz și e autoficțiune și autobiografie. O urmărim pe Cristina, actriță profesionistă, care ajunge într-o tabără de teatru pentru amatori, în loc să meargă la un concurs organizat de un teatru profesionist.
La un moment dat, începusem și eu să mă întreb care mai e diferența între Cristina din acest one woman show și "Cristina cea de toate zilele". Iar înțelegerea pe care o am acum, e că din persona mea civilă am construit această persona scenică, care e mai apropiată, într-adevăr, de felul în care sunt în afara scenei. Dar asta nu înseamnă că acolo nu e ceva "fabricat", care trebuie să fie întotdeauna în controlul meu.
Ca artistă m-aș descrie ca fiind curioasă, curajoasă și în căutări neîncetate care să deconstruiască și să contureze ceva ce poate încă nu vedem sau nu înțelegem. Iar ca om cred că sunt un pic cam amețită câteodată, ceea ce mă enervează.
O.B.: Cum ți-ai dat seama că vrei să urmezi actoria?
C.B: Nu cred că am avut neapărat acel moment de revelație. Mi-era foarte frică să dau la teatru, nu mă luasem niciodată în serios cu gândul ăsta. Cred că pe la 18 ani citisem eu undeva că scopul nostru în viață stă în cea mai mare frică pe care o avem, sau așa ceva. În liceu făceam teatru și înainte de primul meu spectacol, în care o jucam pe Mona, din Steaua fără nume, am plâns de trei ori și m-am încuiat în baie de patru. Până la urmă, m-au scos colegii de acolo și mi-am făcut curaj să intru pe scenă.
Vai, ce Mona a fost faza asta, de fapt... acum că stau să mă gândesc.
Da, și după ce am citit eu din Gandhi - sau nu știu de unde - la 18 ani, despre cum e cu frica și scopul vieții, am început să mă iau în serios cu actoria. M-am pregătit un an de zile, în clasa a XII-a, am intrat și iată-mă aici.
O.B.: Dacă nu ai fi actor, ce altceva ți-ar fi plăcut să faci?
C.B.: Când eram mică voiam să fiu: spioană, doctoriță, astronaută, pictoriță, chimistă, dansatoare, judecătoare, învățătoare, profesoară, astroloagă (much love for neti sandu<3), casieră - cea mai tare chestie sunt casele de marcat, ador să merg la self la supermarket; poetă, scriitoare, profesoară, a stai că am zis. Da, deci mă intrigau toate. Și după asta, prin liceu cochetam cu litere și psihologie, mi se părea că sunt singurele opțiuni, pentru că nu-mi plăcea matematica și tot ce asociam cu mate - chimie, fizică, etc.
Fiind actriță, cred că niciuna dintre toate aceste curiozități nu m-a părăsit de fapt, și studiez în continuare o mulțime de alte lucruri care mă interesează, pe lângă actorie.
O.B.: Ce speri să găsești mereu atunci când lucrezi la un spectacol/film?
C.B.: Fiind o actriță care și-a scris propriile show-uri - naractriță - în termenii lui Patrice Pavis, iar show-urile ar fi cinci la număr - am o relație diferită cu rolurile pe care mi le dau eu singură de jucat vs. roluri în care sunt distribuită. În prima situație, cred că mereu m-am căutat pe mine. Am avut mereu un nerv interior pe care a trebuit să-l onorez, a trebuit să mă pun în situații, să mă adâncesc în tenebrele ființei mele, să mă găsesc, să mă reconstruiesc. La început, nu prea am luat castinguri. Așa că n-am putut, pur și simplu, să aștept să le iau ca să am ocazia de a mă juca cu propriul interior. Cam asta e povestea cu one woman show-urile.
Iar când am colaborări, sper să găsesc un mediu profesionist, prietenos și sănătos de lucru. Ei, și așa, ca o confesiune: în mod ideal, sper să găsesc marile prietenii artistice. Colegi care să mă inspire, pe care să-i inspir la rândul meu, să oferim cu aceeași putere și să fie un exchange din ăsta uman și profesional între noi, ca-n cele mai frumoase povești.
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
C.B.: Depinde de mulți factori. Dacă lucrez la propriul meu spectacol pregătirea rolului începe odată cu scrierea textului. Performez scriind, și în timp ce scriu, au loc primele repetiții. Caut mult în mine, în principiu, am o relație foarte intimă cu mine însămi și cu scrisul. Iar aceste căutări interioare au loc într-un dialog constant cu lumea din jurul meu. Primele show-uri pe care le-am făcut au fost de inspirație folclorică, asta a presupus o oarecare muncă de documentare. Mă înconjurasem de acest univers, citeam antropologie culturală, legende, mitologie, basme, descântece; am ascultat multă muzică folclorică, fiindcă în fiecare show pe care-l fac, îmi bag cel puțin un song și un instrument, muzica mă inspiră mult și servește enorm teatralității în sine. Am învățat să cânt la caval, la tulnic, la acordeon.
Iar dacă mă pregătesc pentru un rol în care sunt distribuită, încerc să înțeleg cât mai bine textul, direcția regizorului, să îmi rafinez skill-urile solicitate și să aduc în lumină părțile din mine de care e nevoie.
O.B.: Ce apreciezi la teatru și ce apreciezi la film?
C.B.: Cred că dacă le comparăm, ne raportăm la două tipuri de intimitate diferită. Nu aș ști să zic acum ce-mi place la teatru și ce-mi place la film, fără să intru în clișee. Sigur, teatrul presupune prezența unor oameni vii (de obicei) în fața altor oameni vii. Poate e mai organic, poate lasă mai mult spațiu de respirație, habar n-am. Dar dacă e teatru filmat, e teatru? etc. etc. Nu știu, zău, să răspund. Ca actriță, din experiențele pe care le-am avut până acum, ce am făcut pe film mi s-a părut mult mai tehnic. Am senzația că teatrul lasă loc de mai multe "greșeli".
O.B.: Este vreun rol pe care ai visat mereu să îl joci? Dacă da, care?
C.B.: Da. Nina, Julieta, Ofelia, Mona, Sașa (Ivanov). În ultima mea piesă chiar vorbesc mult despre această părere foarte puternică față de felul în care trebuie să arate corpul unei tinere actrițe, și mai ales, ce poate juca tânăra actriță în funcție de dimensiunile corporale. Așa că pe Julieta mi-o doresc cel mai tare.
O.B.: Care personalități din domeniu te inspiră cel mai mult?
C.B.: Meryl Streep și Al Pacino.
O.B.: Unde e linia ta personală de echilibru între stabilitatea financiară și libertate creativă?
C.B..Vai, ce greu de zis. Nu aș spune că am stabilitate financiară, am fost pe muchie tot timpul de când am terminat licența, dar mi-am creat un soi de ritm în care ce produc vine din proiecte artistice și ce investesc se duce tot în proiecte, dacă nu artistice, care să mă ajute să mă dezvolt - proiecte Erasmus+, tabere, workshop-uri. Nu prea dau banii pe altceva în afară de cărți, canto, drumuri - că fac multe. Instrumente, când mă mai apucă să încerc ceva nou, și în rest, cafele și țigări. Dar cel mai bine scriu fumând, așa că... tot în mine investesc.
O.B.: Cât de relevante consideri că sunt premiile și recunoașterile oficiale în acest domeniu?
C.B.:.De când am terminat, din 2022 până acum, m-am încăpățânat cumva să nu le validez. Am rămas underground și am făcut solo performance-uri cu public din afara lumii teatrului, adică cel despre care mai auzi zicându-se că e "cel adevărat". Eu nu știu ce să zic în legătură cu asta și nu m-aș avânta să definesc ce e adevărat și ce nu, că nu-s în măsură și nu mi se potrivește. Însă lumea pe care o cunoaștem și o experimentăm cu toții funcționează ierarhic, iar în logica asta, da, premiile și recunoașterile oficiale sunt relevante. Cu siguranță.
O.B.: Alege un film, un spectacol și o melodie care te-au marcat în ultimul an și descrie-le pe fiecare într-o propoziție.
C.B.: 2025: Nouameapiesă?, un performance cu și de Peca Ștefan - Un tip care vorbește despre tot ce se poate vorbi și care ne vizează pe toți, chiar toți.
Baby Reindeer - Se poate merge chiar foarte departe, și-n viață, și-n film/teatru.
Tigran Hamasyan - Only the One Who Brought the Bird Can Make It Sing - Cel mai eu mă simt în piesa asta.
O.B.: Ce înseamnă pentru tine Gala HOP?
C.B.: La momentul de față, am avut deja experiența taberei pre-Hop, așa că mi s-a schimbat mult perspectiva. Cred că e pur și simplu o șansă extraordinară: de întâlnire, în primul rând, cu oameni care au lucruri extrem de valoroase de oferit, de a cunoaște colegii, de schimb de idei, de lucru, de a te lăsa inspirat și de a inspira, de a te bucura de viață, până la urmă. Gala Hop înseamnă întâlniri relevante, conexiuni prețioase, perspective mai largi și mai articulate, vizibilitate, interes și curiozitate. Vai, până mâine aș răspunde la întrebarea asta, mi-a plăcut în tabără de am murit, și vreau să le transmit colegilor care încă nu au mers niciodată la preselecții sau nu iau în considerare, să lase toate gândurile intruzive deoparte și să meargă, e o experiență care trebuie avută neapărat și care nu face altceva decât să te crească, profesional și uman.
O.B.: Ce părere ai despre tema de anul acesta, "povești vechi, atitudini noi"?
C.B.: Super provocatoare. Inițial am comentat, am zis "vai, dar ăsta e concept regizoral, dramaturgic, vai, dar vai". Și în mod neironic momentul meu din gală include mai multe vai-uri.
Cred că e o temă foarte bine aleasă, de fapt. Pentru mine, una care îmi dă șansa să merg un pic mai departe de simpla tatonare a textului și care mă împinge să aduc mai mult input personal în creația momentului, iar la final, să spun ceva despre mine. Plus că e o temă de gândire foarte bună, în general - ce mai e relevant din textele pe care s-a clădit cultura noastră?
O.B.: Cum ai ales momentul tău de la Gala HOP 2025?
C.B.: Repede, că m-am hotărât târziu că vin la preselecții. N-am stat să mă pierd prin texte, am ales ceva ce mi-a plăcut din prima și m-am concentrat pe alte chestii pe care știu că le stăpânesc, am cântat, am folosit tehnică de spoken word pe bucata de text aleasă - și pentru că tema e tragedie și corul cântă, probabil am avut noroc.
O.B.: Dacă ar fi să scrii mâine o piesă de teatru, ce subiect ai aborda?
C.B.: Păi chiar am de început câteva texte noi, o colaborare cu o colegă regizoare, care vrea să facem un spectacol despre istoria revelioanelor din România, și mai am un proiect personal despre dinamici de putere subtile și manipulare, cam ce a făcut Mamet în Oleanna, dar mai rumeiniăn pop-culture, căci prin limbaj se modifică și estetica acestor dinamici de care povesteam, și mă intrigă niște analogii.
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.
C.B.: Mulțumesc și eu tare mult!
(foto: Anda Lupuleț)