În deschiderea serii muzicale, publicul a ascultat o suită a compozitorului ucrainean Maxim Kolomiiets (44 ani) din opera Mamele din Herson (Mothers of Kherson) - o lucrare istorică care a avut premiera în Letonia. Opera, comandată de Metropolitan Opera și Opera Națională Poloneză, se bazează pe evenimente reale: mame ucrainene care au călătorit peste 3.000 de mile peste granițe pentru a-și salva copiii deportați. Această muzică reflectă nu numai curajul și dragostea unei mame, ci și puterea profundă a spiritului uman. În această lucrare, Maxim Kolomiiets a folosit cu multă măiestrie coloristica orchestrală, creând peisaje sonore izbitoare și neașteptate, îmbinând cele mai strălucitoare tradiții ale muzicii clasice europene cu folclorul ucrainean și estetica modernă. Lucrarea este despre umanitate, despre păstrarea individului, a spiritului, a drepturilor și a libertății sale. Este vorba despre a nu închide ochii la greutăți, de a nu tolera răul, de a ne opune violenței, de a apăra viața și dreptul la ea pentru a fi demni de a fi numiți oameni - aceasta este esența transmisă de lucrările clasice și contemporane interpretate de Orchestra Libertății Ucrainene.
Muzica transmitea stări de anxietate, instrumentele de suflat de alamă, în special trompetele, 'urlau' dureros, timpanul răpăia insistent, figurațiile viorilor erau reluate în ostinato. Mai apoi, ca semn al nădejdii într-o lume mai bună, totul se liniștea, disonanțele se topeau și un solo de flaut aducea o melodie din altă realitate. Consonanța predomina. Melosul părea naiv. O somnolență se întrezărea. Se auzeau glissando-uri descendente la instrumentele cu coarde. Cornul englez îngâna o melopee pastorală, se percepea apoi, o temă lirică la viori. Harpa, trianglul, vibrafonul colorau discursul muzical. Atmosfera căpăta nuanțe de serenadă, muzica vira către romantism. Frumos a sunat și compartimentul cornilor. Keri-Lynn Wilson, cu gesturi dirijorale line, cu mișcări cursive ondulate din poignet și antebraț sugera calmul.
O lucrare care lasă urme sfâșietoare în suflet.
După aplauzele auditoriului, a urmat solista serii, Alexandra Conunova, care a interpretat Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestra în sol minor, op. 26 de Max Bruch, unul dintre cele mai cântate concerte din repertoriul pentru acest instrument. Lucrarea a fost compusă în anul 1866 și a avut premiera în același ani. Concertul a fost revizuit considerabil împreună cu Joseph Joachim, în următorul an. Cuprinde trei părți: 1. Vorspiel (Preludiu), Allegro moderato; 2. Adagio; 3. Final, Allegro energico.
Alexandra Conunova a inițiat cele două scurte cadențe cu un sunet foarte expresiv, prima într-o mișcare alene, iar a doua mai agitat cu crescendo. Apoi spiritul romantic a răbufnit prin acorduri, pasaje și teme pe coarda gravă a viorii, toate cântate cu pasiune. În cantilene, vibrato-ul foarte intens și cald, colora sonoritatea melodiei. Am remarcat acele portamento-uri în stil Kreisler, precum și agogica pasajelor cromatice ascendente care conduceau printr-un accelerando bine gradat spre o secțiune de bariolaje executate cu virtuozitate. După un tutti triumfal, vioara reitera primele cadențe, variate, iar partea a doua se conecta prin sunetul viorilor prime în piano (a devenit o obișnuință ca tema acestei părți să fie un test pentru alegerea unei viori de calitate, deoarece registrul corzii re dezvăluie posibilitățile timbrale ale instrumentului). Alexandra Conunova a încântat publicul cu frumusețea sunetului ei, cu liniile melodice ample, susținute, 'încălzite' cu un vibrato cizelat în toți parametrii (frecvență, amplitudine, cursivitatea îmbinărilor).
Solista, împreună cu orchestra, au reafirmat atributul de inimă a concertului, acestei minunate părți de Adagio, unic în literatura viorii. Printr-o tehnică impecabilă a mâinii drepte, fluența temei era obținută de Alexandra Conunova cu ajutorul unor reluări rapide a trăsăturii de arcuș, pentru a recupera din lungimea sa. Tensiunile alternau cu zone de pianissimo, triluri rapide în acut, accente bine 'îmbrăcate' în armonice, toate având menirea de a reliefa meandrele melodiei. Intonația expresivă a solistei (netemperată, cu sensibile atrase puternic de tonică) potența estetic desfășurarea muzicii. Secvențele erau ierarhizate dinamic cu măiestrie. Emoționant a sunat Coda părții mediane a concertului, cu acea evaporare spre zona înaltă a registrului viorii (sunete repetate, înflorite printr-o construcție romantică, ca de boltă). În Finalul concertului, Allegro energico, (denumirea de micul Brahms se justifică) vioara solistă strălucea cu acele duble coarde în formule de ritm supra-punctat, ce conferă un avânt deosebit. Pasajele de virtuozitate păreau jucărie. Cupletele se derulau cu o agogică deschisă, bine proporționată compensatoriu. Spiccato-ul calitativ, sprinten și clar afirmat aducea un plus de tonicitate. Fiecare gamă ascendentă finalizată în acut era interpretată logic, concluziv, cu o ușoară așezare pe sosire. Tema pe coarda gravă a viorii a sunat grandios. Apoi, în contrast bariolajele legănate curgeau neîncetat, pasaje în duble coarde cu intervale de terțe, sexte, octave și de decime scânteiau. Coda în Presto a venit firesc, ca să încheie - în stilul concertelor romantice (care erup în fortissimo și în acut, spre satisfacția auditoriului gata să aclame virtuozitatea interpretului solist). Și într-adevăr, auditoriul din Sala Palatului, din păcate, nu foarte numeros, a aplaudat intens și prelung pe solista serii și pe artiștii ansamblului.
La bis, Alexandra Conunova a cântat cu aplomb o piesă în stil folcloric a compozitorului moldovean Ștefan Neaga, un admirator și apropiat al lui Grigoraș Dinicu.
După pauză, publicul a ascultat două lucrări de Richard Wagner: Uvertura «Tannhäuser» și Preludiu și Moartea Isoldei.
Keri-Lynn Wilson a dirijat fără partitură aceste superbe lucrări. Muzica Uverturii operei «Tannhäuser» (1845) reflectă "procesul de simfonizare a unora din temele și leitmotivele ce se vor ivi în țesătura dramaturgiei vocal-simfonice din desfășurarea acțiunii scenice. Tema pelerinilor (Andante maestuoso), împletită cu leitmotivul pocăinței, realizează de la început o idee muzicală gravă cu rol de cadru al muzicii din secțiunea mediană, în care răsună o muzică programatică (Allegro), evocatoare a universului de vinovăție în împărăția zeiței Venus (secțiune dominată de leitmotivul voluptății dragostei)"[5]. Este o ilustrare a celor două aspecte particulare ale dualității tematice. O muzică spectaculoasă, de o mare plasticitate și pretențioasă, în sensul unei preocupări intense a sensibilității și a virtuozității interpretative.
Uvertura s-a deschis cu un coral, interpretat în piano. Ascultam sunetul cald al clarinetelor, apoi semnale fagoturilor ce introduceau motivul pelerinului (ca un imn creștin, reprezentând bunătatea în opoziție cu pofta lui Venus și a Bacanalelor. Tannhäuser își va petrece întreaga operă sfâșiat între atracțiile ambelor forțe). A urmat motivul remușcărilor, cu cromatismul său incert. Violoncelul cânta mai întâi, urmat de viori. Secțiunea Allegro introduce motivul bacanal, plin de viață, și de energie, anunțat de viole. Frumos a sunat acel crescendo prelungit, iar modul în care cromatismul din linia de sus s-a legat de motivul remușcării a fost unul splendid realizat. Savuram limbajul armonic wagnerian, unic. Excelente intervențiile oboiului și clarinetului. Un poco ritenuto reflecta deliciozitatea muntelui Venus: motivul cromatic descendent al viorilor era frumos contracarat de o scară cromatică ascendentă în sextolete a violoncelelor. Totul era potențat de dinamica fortepiano, indicațiile de crescendo și molto espressivo. Apoi auzeam tema adulației lui Venus, aici cu aspect de marș luminos. Foarte frumos a sunat tema farmecului de dragoste, folosit de Venus pentru a încerca să-l rețină pe Tannhäuser. Admiram orchestrația eterică, cu viorile împărțite în divisi, și fără alte coarde, în timp ce tema era cântată de un clarinet. Mai apoi, la apogeu, întreaga orchestră răsuna, cu toate instrumentele percuție, în tremolo. Revenea imnul pelerinilor. Credința a învins puterile seducătoare ale lui Venus, încet cu solemnitate. Motivul remușcărilor a revenit; de asemenea și imnul pelerinilor, preluat de întreaga orchestră, încheind această uvertură grandioasă.
Publicul a aplaudat puternic prestația interpreților.
Ultima lucrare din program a fost Preludiu și Moartea Isoldei din opera Tristan și Isolda de Richard Wagner (1865).
După Preludiul, unde în tonuri stranii se înfiripă vibrația unei idei muzicale ce poartă în alcătuirea ei înlănțuirea a două motive (o interogație și un răspuns), în care tragismul acțiunii este anunțat de intensitatea sonorității muzicii (forte, piu forte, fortissimo) am ascultat copleșitorul Liebestod. Soprana Rachel Willis-Sørensen a fascinate publicul, cu vocea ei de o calitate rar întâlnită, cu frazarea sublimă a ideilor muzicale emoționante. Prin toți porii răzbăteau intensitatea și pasiunea.
Artista a reușit să evoce un moment răscolitor: Isolda întâmpinată de Tristan, cu ultimele puteri (rănit fiind de spada lui Melot); "cântecul ei se stinge, în timp ce infinitul comentariu orchestral însoțește misterul care o poartă către o altă dimensiune a vieții și a iubirii veșnice."[6]
După aplauzele publicului, Keri-Lynn Wilson a spus în limba română "Lupta noastră pentru libertatea Ucrainei este și lupta voastră pentru o lume democratică." Apoi, Ukrainian Freedom Orchestra a cântat imnul Ucrainei, compus de Jury Sevcenko (în data de 24 august a fost aniversată Ziua independenței Ucrainei).
Iar publicul s-a ridicat în picioare.
NOTE
[1] Ukrainian Freedom Orchestra a fost înființată în anul 2022 de dirijoarea canadian-ucraineană Keri-Lynn Wilson, ca răspuns direct la invazia brutală și pe scară largă a Ucrainei de către Rusia. Lucrând în colaborare cu Opera Metropolitană din New York, Opera Națională Poloneză din Varșovia și Ministerul Culturii din Ucraina, dirijoarea Wilson a reunit un ansamblu compus din instrumentiști de top din Ucraina, rămași în țara aflată sub asediu, precum și din muzicieni ucraineni forțați să se exileze din cauza războiului, inclusiv membri ucraineni ai orchestrelor europene. Misiunea sa explicită este de a apăra moștenirea culturală a Ucrainei în timp ce țara luptă pentru libertatea sa. Din 2023, orchestra se află sub patronajul Primei Doamne a Ucrainei, Olena Zelenska. Este vorba despre a nu închide ochii la greutăți, de a nu tolera răul, de a ne opune violenței, de a apăra viața și dreptul la ea pentru a fi demni de a fi numiți oameni - aceasta este esența transmisă de lucrările clasice și contemporane interpretate de Orchestra Libertății Ucrainene. Orchestra a efectuat turnee în Europa și Statele Unite. A cântat la: BBC Proms și Barbican din Londra, Concertgebouw din Amsterdam, Elbphilharmonie din Hamburg, Lincoln Center din New York și Kennedy Center din Washington DC. De asemenea, au cântat în catedrale și săli de concerte de pe ambele maluri ale Atlanticului. În februarie 2025, ansamblul a ținut un concert la Varșovia pentru a marca trei ani de la invazia Rusiei, care a fost televizat în Europa de canalul Arte și în Statele Unite de PBS. Ukrainian Freedom Orchestra a promovat compozitori ucraineni contemporani, alături de cei mai renumiți din tradiția muzicală europeană. A realizat înregistrări la Deutsche Grammophon. Turneele din acest an au fost și urmează în: Varșovia, Wrocław, Lucerna, Wilno, Jurmała, București, Amsterdam, Londra.
[2] Keri-Lynn Wilson s-a născut pe 17 mai 1967, în Milwaukee, statul american Wisconsin, într-o familie de muzicieni. În copilărie, a studiat flautul, pianul și vioara, a fost membră a Orchestrei de Tineret din Winnipeg și a cântat ca solistă de flaut cu Winnipeg Symphony și Calgary Philharmonic. A urmat cursurile de vară ale Școlii de Muzică Banff. Și-a continuat studiile la Juilliard School, unde a studiat flautul cu Julius Baker. Pentru dirijat a fost îndrumată de Otto-Werner Mueller. A absolvit Juilliard cu diplome de master atât în flaut, cât și în dirijat. Și-a făcut debutul cu Orchestra Centrului Național de Arte din Canada la vârsta de 23 de ani. A fost dirijor asociat al Orchestrei Simfonice din Dallas, între 1994-1998. A avut angajamente extinse în America de Nord și de Sud, Europa, Asia, Orientul Mijlociu și Australia. Wilson a devenit dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii Slovene în 2013, devenind prima femeie dirijor principal din istoria orchestrei. Ea a deținut postul până în sezonul 2014-2015. În domeniul operei a colaborat cu Opera Regală, Opera Metropolitană, Opera de Stat din Berlin, Opera din Paris și Opera Germană din Berlin, Bayerische Staatsoper, Royal Opera House Covent Garden, Opera de Stat din Viena, Opera Bolșoi, Teatrul Mariinsky, Opera Națională Engleză, Maggio Musicale Fiorentino, Opera din Roma, Opera din Palermo, Opera din Parma, Arena din Verona, Festivalul Macerata, Festivalul Puccini, Opera din Los Angeles, Opera din Washington, Compania Canadiană de Operă, Opera din Leipzig, Opera Națională Cehă, Opera din Nisa, Opera din Bilbao, Opera Regală Suedeză, Opera Națională Norvegiană, Opera din Varșovia, Opera Națională din București, Opera Israeliană, Noul Teatru Național din Tokyo, Opera Australia și Opera Juilliard. În acest sezon, Keri-Lynn Wilson a fost numită director muzical al Kyiv Camerata, cea mai importantă orchestră de cameră din Ucraina, pe care o va conduce în concerte atât pe plan național, cât și în străinătate. Pe 24 august, de Ziua Independenței Ucrainei, Keri-Lynn Wilson a fost decorată de președintele Zelensky cu Ordinul Prințesei Olga pentru contribuția sa la cultura ucraineană. Este căsătorită cu Peter Gelb, directorul general al Metropolitan Opera din New York.
[3] Violonista din Republica Moldova Alexandra Conunova-Dumortier (36 de ani) a studiat la Universitatea de Muzică, Dramă și Media din Hanovra, Germania, cu profesorul Krzysztof Wegrzyn. A studiat apoi cu Petru Munteanu, Igor Oistrah, Igor Ozim, Baiba Skride, Boris Kuschnir, Mihaela Martin și Ivry Gitlis. S-a perfecționat cu Edouard Wulfson, la Geneva. Alexandra Conunova a obținut prestigioasa bursă a Trustului Borletti-Buittoni, din Londra. Violonista a câștigat Marele Premiu Joseph Joachim (Hanovra), precum și prestigioase alte premii la concursurile: Ceaikovski, Jampolski, George Enescu, Tibor Varga, Henri Marteau, Kloster Schöntal, Ion Voicu și Concursul Internațional de Vioară din Singapore. Alexandra Conunova a apărut alături de orchestre precum: Mahler Chamber Orchestra, Orchestra din Paris, NDR Radiophilharmonie, Orchestra de la Suisse Romande, Orchestra della Svizzera Italiana, Paris Chamber Orchestra, Mariinsky Orchestra, Russian National Orchestra, Orchestra Teatro Regio din Torino, Filarmonica din Copenhaga, Filarmonica Oxford, Filarmonica Borusan, Orquestra Simfònica de Barcelona, Orquesta Sinfónica Nacional de Catalunya, Simfonia Nürnberg, Simfonia Aalborg, Filarmonica din Belgrad, Simfonia Kristiansand și Simfonia Odense, Orchestra Simfonică Națională din Mexic, Filarmonica de Bologna, Filarmonica Essen, BR Runfunkorchester, Slowakischen Philharmonie Bratislava, Canberra Symphony Orchestra, Filarmonica PhilZuid, Filarmonica Slovacă, Simfonia Macao, Filarmonica Timișoara și Orquesta de Granada. A efectuat o serie de recitaluri la San Francisco Symphony Spotlight. A fost invitatată la Festivalul de la Tivoli, 2022, - Concerto da Camera al lui Arthur Lourie, Beethovenfestival in Bonn, Festivalul Verbier. Alexandra Conunova cântă frecvent sub baghetele maeștrilor Andrew Manze, Lawrence Foster, Jukka-Pekka Saraste, Teodor Currentzis, Gianandrea Noseda, Louis Langrée, Andris Poga, Joshua Weilerstein, Mikhail Pletnev, Laurence Equilbey, Antonello Manacorda, Domingo Garcia Hindoyan, Jonathan Nott, Pierre Bleuse, Duncan Ward, Oksana Lyniv și Joana Mallwitz. Alexandra Conunova a fost invitată la Festivalul Verbier și la Festivalul Antonin Dvořák de la Praga. În stagiunea 2024/2025, violonista va efectua un turneu alături de Christian Zacharias, apărând la Paris, Prades, Bourgogne, Court, Gstaad, Berna, Sion și Padova. Este membru al Arts Golden String Cvartetului. A realizat înregistrări cu Sonatele pentru vioară și pian de Serghei Prokofiev, concertele Anotimpurile de Antonio Vivaldi și Astor Piazzolla, apreciate pozitiv de revistele de specialitate precum: Gramophone și The Strad. Alexandra Conunova cântă pe o vioară construită de lutierul italian Giovanni Batistta Guadagnini, ex-Ida Levin (1785).
[4] Soprana Rachel Willis-Sørensen a crescut în Richland, Washington, SUA. Are o diplomă de licență și un master, acesta din urmă în interpretare vocală și pedagogie, ambele de la Universitatea Brigham Young, Provo, Utah, SUA. Printre profesorii ei de la BYU s-a numărat Darrell Babidge. De asemenea, a studiat la Houston Grand Opera Studio, sub îndrumarea Dolorei Zajick. A câștigat premii precum: Premiul I Concursul Eleanor McCollum (2009), Premiul I la Concursul de Canto Hans Gabor Belvedere (2011) Premiul Beverly Sills-Artist (2025), Premiul I, Premiul Birgit Nilsson și Premiul Zarzuela la Operalia (2014). Și-a făcut debutul profesional ca Marea Preoteasă (Aida) la Festivalul de Operă din Utah în 2008. Willis-Sørensen interpretează o mare varietate de repertoriu, de la W.A. Mozart la Richard Wagner În ianuarie 2025, și-a făcut debutul la Teatro San Carlo ca Elisabetta, în Don Carlo. Willis-Sørensen a deschis stagiunea 2024/25 la Metropolitan Opera, cântând rolul Leonorei în Il Trovatore. A înregistrat la casa de discuri Sony Classical.
[5] Ștefănescu, Ioana: O istorie a muzicii universale, vol. 3, Editura Fundației Culturale Române, București 2003, pag. 319.
[6] Ștefănescu, Ioana, ibidem pag. 358.