Dacă aș compara concertele din ediția 2025 a Festivalului Internațional George Enescu cu o partitură vocal - simfonică, de pildă Oda Bucuriei din Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven ar trebui să extrag doar sintagma Voie bună pe Pământ.
Citându-l pe Emil Cioran "Muzica mă face contemporan inimii".
Acești muzicieni au adus pe scena Sălii Palatului armonia sunetelor.
Prima piesă cântată a fost Main Title - Reunion - Finale din The Sea Hawk de Erich Wolfgang Korngold, selecții din coloana filmului The Sea Hawk (Șoimul mării). La vremea lui, filmul din 1940, regizat de Michael Curtiz, cu Errol Flynn, povestea despre aventurile pe mare ale unui corsar englez, pe nume Geoffrey Thorpe. Șoimul Mării (1940) a fost ultima partitură a lui Korngold, una dintre cele mai bune. A fost al șaselea film al său în acest gen. Este surprinsă amploarea Angliei din secolul al XVI-lea, armada spaniolă, escapadele corsarilor conduși de Flynn, care servea coroana engleză, atacând nave spaniole, și intrigile reginei Elizabeth I. Stilul muzical al lui Wolfgang Korngold s-a conformat perfect limbajului coloanei sonore luxuriante de la Hollywood. Muzica sa prezintă o expansiune virtuoză a sunetului vienez, pe care Hollywood-ul l-a adoptat până în acel moment. Este o coloană sonoră complicat împletită, executată cu măiestrie, conținând un leitmotiv eroic și romantic.
Din Suită [3] au fost selectate secțiunile: Titlul Principal, Reuniunea și Titlul Final.
Instrumentația cuprinde: 3 flaute / piccoli, 2 oboaie/dublare, 2 clarinete, clarinet bas, 2 fagoturi / contrafagot, 4 corni, 3 trompete, 4 tromboane, tubă, timpan, tamburină, gong, cinel, 2 harpe, pian, celeste, 12 viori, 4 viole, 4 violoncele, 3 contrabasuri.
În prima și ultima partea a potpuriului (Titlu principal și Finale) se auzea o muzică de fanfară, cu multe alămuri și ritmuri avântate. Fragmentul median, Reuniunea, cu melodia sa lentă și visătoare plutitoare, aducea contraste de texturi.
Celesta, cu sunetul ei de cristal, avea intervenții fermecătoare [4], în special în momentele când era însoțită de sunetele harpelor.
În 1972, o suită din partitură a fost înregistrată de Charles Gerhardt cu Orchestra Filarmonicii Naționale (Londra) și inserată într-un LP, intitulat The Sea Hawk - The Classic Film Scores of Erich Wolfgang Korngold, produs de fiul compozitorului, George Korngold.
Seara muzicală a continuat cu Rapsodia pe o temă de Paganini în la minor, op. 43, solist pianistul Bruce Liu. Premiera piesei pe 7 noiembrie 1934, la Lyric Opera House din Baltimore, Maryland, cu Orchestra din Philadelphia, dirijată de Leopold Stokowski, solist fiind însuși compozitorul. Este o lucrare concertantă scrisă pentru pian și orchestră, asemănătoare cu un concert pentru pian, toate într-o singură mișcare. Totuși, lucrarea poate fi împărțită în trei secțiuni, corespunzând părților unui concert (I. Introducerea și primele 10 variațiuni; II. Variațiunile 11-18 și III. Variațiunile 19-24). O particularitate o reprezintă afirmarea temei paganiniene din Capriciul op. 1 nr. 24 în la minor, doar după prima variațiune, ea, tema, fiind intonată de orchestră și nu de pianul solist.
Bruce Liu posedă un dinamism proaspăt, spontan, iar pianistica sa este impecabilă. Știe să găsească un echilibru între exprimarea poetică și virtuozitate.
Fiecare variațiune era cântată cu o mare concentrare. Așteptam celebra variațiune lentă nr. 18, care conține o inversare a mersului firului melodic original al lui Paganini (din la minor în re bemol major). Acele rubato-uri aveau o mlădiere romantică superbă. Iar acordurile, în mers arpegiat ascendent, însoțeau tema viorilor, conferind o și mai mare însuflețire acestei muzici superbe.
În ultima variațiune, nr. 24, a Rapsodiei, Bruce Liu și-a demonstrat cu prisosință tehnica, realizând salturile dificile cu naturalețe. Mă minunam cum reușește acest pianist, să-și regleze perfect distanța de cădere a degetelor pe clape, în funcție de viteza pasajului cântat. Splendide dialogurile pianului cu conul englez, precum și asamblarea, sub aspect ritmic, cu timpanul. Foarte sobru a sunat variațiunea cu tema Dies irae.
Variațiunea nr. 24 este supranumită Crème de Menthe, după obiceiul lui Serghei Rahmaninov, care o interpreta întotdeauna, după ce consuma această băutură, ca să-i treacă emoțiile.[5]
Aplauze furtunoase s-au auzit la sfârșitul lucrării.
După pauză, am ascultat Suita simfonică «Șeherazada», op. 35 de Nikolai Rimski-Korsakov. Pe pereții laterali ai scenei și pe fundal rulau imagini splendide, amintind de O mie și una de nopți.
Capodopera lui Nikolai Rimski-Korsakov a fost scrisă în anul 1888. Are o orchestrație orbitoare. Șeherazada [6] este o suită simfonică de patru mișcări înrudite, care este unitară (prin introducerile aferente părților și prin intermezzo).
În interpretarea Royal Philharmonic Orchestra, dirijată de Vasily Petrenko, muzica suna feeric. A fost un regal. Ascultam o partitură plină de culori orchestrale seducătoare, melodii proaspete și picante, având o aromă orientală blândă, o vitalitate ritmică ieșită din comun, o expresie directă neîmpiedicată de complexități cvasi-simfonice ale texturii. Laitmotivul care reprezintă personajul povestitoarei însăși, Șeherezada - o temă având o melodie tandră, de basm - a fost interpretată de către concertmaistrul Royal Philharmonic Orchestra, cu un sunet foarte calitativ, cu o agogică flexibilă (Lento, recitativ, espressivo), cu străluciri în acute și elemente de virtuozitate.
Fiecare parte a suitei te transporta într-o lume cu elemente fantastice, supranaturale. Prima mișcare, Marea și nava lui Sinbad, se desfășura în tempo-uri precum Largo e maestoso - Lento - Allegro non troppo - Tranquillo. Cea de-a doua parte, Povestea prințului Kalandar, evolua în Lento - Andantino - Allegro molto - Vivace scherzando - Moderato assai - Allegro molto ed animato, temele cu linii muzicale fiind simple și însoțite de variațiuni. Partea a treia, Tânărul prinț și tânăra prințesă, se derula în tempo-urile Andantino quasi allegretto - Pochissimo più mosso - Come prima - Pochissimo più animato. Ultima parte, Festival la Bagdad. Marea. Corabia lovindu-se de stânci, era cântată în mișcările Allegro molto - Lento - Vivo - Allegro non troppo e maestoso - Tempo come I. În acest fragment erau reluate o serie de idei muzicale, însă apăreau și teme noi (a sultanului Shakhriar). Aparentul conflict Șeherezada-Prințul Shakhriar, reprezentat de motive muzicale contrastante, s-a rezolvat în final pașnic.
Solo-uri aurite și intonații omogene ale compartimentelor instrumentelor cu coarde și a celor de suflat pătrundeau în sala de concert.
Percuția și-a adus un aport excepțional.
Harpa acompania mereu vioara ce intona tema Șeherezadei.
Foarte inspirate imaginile proiectate în timpul muzicii, realizate de regizorul multimedia Carmen Lidia Vidu. Pentru ca efectul vizual să fie cât mai pregnant, pupitrele orchestranților erau iluminate fiecare, ca în fosa de operă.
Percepeam reflectate artistic figuri de pești zburători, vulturi, meduze.
Deșertul că caravane de cămile.
În goana calului către un palat, culoarea verde a veșmintelor fetei se asortează cu cea a palatului din zare.
Fulgere multiple ce brăzdează cerul, consonau cu tumultul muzicii lui Korsakov.
Un tigru fioros era alături de cei doi îndrăgostiți.
O sirenă luminoasă ieșea din mare.
Dirijorul Vasily Petrenko a impresionat prin precizia gesticii, prin forța de a-și impune planurile dinamice optime, foarte logic proporționat. Realiza coeziunea instrumentiștilor și, totodată, își impunea ideea cum că muzica este timp sonor. Artistul reușea să inspire și să ghideze emoția și narațiunea lucrării într-un chip măiestrit. Se putea observa o abordare foarte apropiată cu muzicienii din ansamblu.
Publicul a aplaudat cu mult entuziasm pe artiștii serii.
Un concert excepțional!
NOTE
*Fotografiile din concert au fost realizate de Andrei Gândac.
[1] Bruce Liu s-a născut la 8 mai 1997, la Paris și a fost crescut la Montréal, Canada. A studiat pianul cu Richard Raymond, apoi cu Đặng Thái Sơn la Universitatea din Montréal. În 2001 a câștigat al XVIII-lea Concurs Internațional de Pian Chopin, Varșovia, Polonia. În 2012, Liu a câștigat Marele Premiu la Orchestre Symphonique de Montréal - Standard Life Competitionși a fost laureat al Prix d'Europe 2015, a primit premii importante la Concursul Internațional Thomas & Evon Cooper, în 2012 și la Concursul Internațional de Muzică Sendai, în 2016. În stagiunea 2024-2025 a efectuat turnee internaționale cu Orchestre Philharmonique du Luxembourg și Gustavo Gimeno, London Symphony Orchestra și Sir Antonio Pappano, Hr-Sinfonieorchester și Alain Altinoglu, Wiener Symphoniker și Marie Jacquot, Orchestre National de France și Cristian Măcelaru, precum și Rotterdam Philharmonic Orchestra și Lahav Shani. De asemenea, susține turnee ample în programe dirijate de la pian, cu Academy of St Martin in the Fields și Amsterdam Sinfonietta. La Rheingau Musik Festival-2024, Liu a participat la cinci spectacole, de la recitaluri solo la muzică de cameră și concerte alături de Hr-Sinfonieorchester, Deutsche Kammerphilharmonie Bremen și Tonhalle-Orchester Zürich. De asemenea, a cântat alături de Boston Symphony Orchestra (la Tanglewood Music Festival), Danish National Symphony Orchestra, WDR Sinfonieorchester Köln, Filarmonica NFM Wrocław, Orquestra Sinfônica Brasileira, Cincinnati Symphony, Houston Symphony Minnesota Orchestra, Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, Royal Philharmonic Orchestra din Londra, Los Angeles Philharmonic, San Francisco Symphony, The Philadelphia Orchestra, Orchestra filarmonică din Israel, Orchestre Symphonique de Montréal, Philharmonia Orchestra London și NHK Symphony Orchestra. Colaborările lui Liu cu dirijori distinși includ pe Ryan Bancroft, Myung-Whun Chung, Paavo Järvi, Fabio Luisi, Joana Mallwitz, Santtu-Matias Rouvali, Yannick Nézet-Séguin, Gianandrea Noseda, Rafael Payare, Vasily Petrenko și Dalia Stasevska. Printre hobby-urile și interesele sale se află: înotul, șahul, karting-ul, cinematografia, jazz-ul și istoria.
[2] Carmen Lidia Vidu este primul regizor din România care a câștigat atât Premiul GOPO pentru film, cât și Premiul UNITER pentru teatru. A început colaborarea cu Festivalul Enescu din anul 2017.
[3] Suita cuprinde: Main Title; The Albatross; The Throne Room of Elizabeth I: Entrance of the Sea Hawks; Rose Garden; The Orchid; Panama March; Escape from the Galley; Sword Fight; Strike for the Shores of Dover; Reunion; "Rise, Sir Geoffrey Thorpe!"; End Title (Titlul Principal; Albatrosul; Sala Tronului Elisabetei I: Intrarea Hawks-ilor Mării; Grădina de Trandafiri; Orhideea; Marșul Panama; Evadarea din Galeră; Luptă cu Săbii; Atac pentru Ținuturile Dover-ului; Reuniunea; "Ridică-te, Sir Geoffrey Thorpe!"; Titlul Final).
[4] La originea celestei se află dulcitonul (al francezului Mustel-1788) care în loc de plăcuțe de metal avea diapazoane. Celesta a fost folosită pentru prima oară în 1888, în lucrarea dramatică a lui William Shakespeare The Tempest (Furtuna), Ulterior, compozitori ca Dmitri Șostakovici, Emmerich Kálmán, Benjamin Britten, Piotr Ilici Ceaikovski (Spărgătorul de nuci) Claude Debussy (Marea), George Gershwin (Un american la Paris) au utilizat-o în orchestrație. De asemenea, în jazz, Hogi Carmichael, Art Tatum și Oscar Peterson și Fats Waller. Și în muzica rock: The Beatles, Pink Floyd, The Beach Boys și Buddy Holly.
[5] Rimm, Robert: The Composer-pianists: Hamelin and The Eight, Portland, Oregon: Amadeus Press.2002, pag. 142.
[6] Sultanul Schakhriar, convins că toate femeile sunt false și necredincioase, a jurat să-și omoare fiecare dintre soții după prima noapte de nuntă. Dar sultana Șeherezada și-a salvat viața distrându-și stăpânul cu povești fascinante, spuse într-un veritabil serial, timp de o mie și una de nopți. Sultanul, mistuit de curiozitate, a amânat din zi în zi execuția soției sale și în cele din urmă i-a repudiat complet jurământul sângeros.
*Șeherazada (Rimsky-Korsakov) - Wikipedia