Concertul Philharmonia Orchestra a debutat cu Capriciul italian op. 45 de Piotr Ilici Ceaikovski, compus în anul 1880.
În Andante poco rubato se auzea la început, un scurt sunet de goarnă, inspirat de Il Silenzio d'Ordinanza, un sunet de goarnă pe care Ceaikovski îl auzise zilnic în camerele sale de la Hotelul Costanzi, din Roma, situat vizavi de o cazarmă de cavalerie.
Ceaikovski, aflat la Roma cu fratele său, a admirat muzica de stradă italiană din timpul Carnavalului și cântecele populare, pe care le-a încorporat apoi în fantezia Capriccio, op. 45.
După tema trompetei apărea o melodie stoică, eroică, ce era cântată de instrumentele cu coarde.
În cele din urmă, aceasta a făcut loc unei muzici care suna ca una cântată de o trupă stradală italiană, începând cu suflătorii și terminând cu întreaga orchestră. Apoi, se percepea un marș, urmat de o tarantella plină de viață.
În interpretarea Philharmonia Orchestra din Londra dirijată de Santtu-Matias Rouvali, Capriciul italian, fiecare instrumentist din orchestră dovedea un simț al intonației foarte dezvoltat și de asemenea, o flexibilitate plină de farmec în a se mișca într-o direcție sau alta pentru a se potrivi nevoilor unui anumit acord sau unei secvențe de acorduri. Sonoritatea acestei orchestre este unică, miraculoasă. Totul suna compact, ireal, exact în atacurile formulelor de triolet ale suflătorilor. Apoi solo-ul de oboi a fost încântător.
Santtu-Matias Rouvali coordona intensitățile și timbrul cu bagheta sa dirijorală. Cred că avea pe ea gradații invizibile, doar de el știute (pianissimo, ben piano, poco piano, mezzo piano, mezzo forte, poco forte, ben forte, forte, fortissimo, arhifortissimo și chiar mai multe), pe care le lansa, precum aruncă un pescar cârligul legat de firul undiței, dintr-o lansetă meșteșugită, exact în locul potrivit. Gestica sa urmărea aproape instrumental ritmica compartimentului ce cânta o temă. Se vede că este foarte atașat de acest ansamblu, iar răspunsul artiștilor consona cu intențiile sale până la cele mai mici detalii.
Splendidă conversația temelor: pe de o partea cea prezentată de fanfară - plină de regalitate - și pe de altă parte cea a corzilor - pătrunsă de sinceritate.
Ciocnirea talgerelor cinelului venea pregătită după un crescendo prelung marcând un punct culminant măiestrit cumpătat.
Ideea muzicală melancolică expusă de fagoturi și cornul englez suna emoționant:
Pochissimo più mosso aducea una dintre temele principale ale Capriciului. Aceasta era întruchipată de un cântec popular din Toscana, Bella ragazza, dalle trecce bionde (Fata frumoasă, cu părul blond împletit).
Într-adevăr 'împletitura' timbrală - oboi, flaut, clarinet - era una foarte luminoasă.
Viorile cu sunet mângâietor cântau o melodie de o mare candoare.
Excelent punctate ritmurile de tarantella din secțiunea Allegro moderato, în si bemol minor. (Istoria tarantellei, vorbește despre un dans tradițional italian, care a început ca o formă de exorcizare muzicală pentru a vindeca mușcăturile de păianjen-lup).
Tamburina aducea culoare muzicii, cu ritmul ei incitant și persistent.
După aplauzele puternice ale spectatorilor, a urmat Concertul pentru violoncel și orchestră în mi bemol major, op. 107 de Dmitri Șostakovici, solist Andrei Ioniță, acompaniat de aceeași minunată Philharmonia Orchestra, dirijată de Santtu-Matias Rouvali.
La zece ani de la câștigarea prețiosului premiu la Concursul Internațional Ceaikovski, violoncelistul Andrei Ioniță a adus pe scena Festivalului Enescu, 2025, același concert care i-a adus consacrarea.
Artistul cântă pe un violoncel Filippo Fasser al lutierului din Brescia, Italia.
Andrei Ioniță a cântat cu maturitate acest solicitant și dificil Concert nr. 1 de Dmitri Șostakovici. Șostakovici a scris lucrarea pentru prietenul său celebrul violoncelist Mstislav Rostropovici, care a memorat-o în patru zile. Concertul a avut premiera la 4 octombrie 1959 la Conservatorul din Leningrad (actualmente Sankt Petersburg). Cele patru părți sunt: 1 Allegretto; 2. Moderato; 3. Cadenza; 4. Allegro con moto. Ascultam cum motivul criptogramă DSCH circula de la solist la diferitele instrumente ale orchestrei. Este o lucrare plină de tensiune, cu multe lovituri de timpan, mai greu de digerat de către public, însă cu idei muzicale penetrante, sugerând uneori un marș cazon coșmaresc, epuizant. Sesizam tonul elegiac din a doua parte a Concertului, unde Andrei Ioniță a excelat prin tonul său dens, cu un vibrato participativ, cu toate că principalele teme erau intonate de orchestră, mai puțin de violoncelul solo. Figurațiile sale erau integrate perfect în fluxul muzical. Cât de colorat a sunat momentul de flageolete combinate cu celesta! Cadența foarte amplă ce a urmat dezvolta o temă din partea a doua. Dramatice acele acorduri în pizzicato! Admiram modul în care, printr-un bine condus, precum și game ascendente rapide, Andrei Ioniță a inițiat următoarea mișcare a concertului, Allegro con moto. Ascultam oboiul cu o melodică cromatică, iar violoncelul relua mai apoi această temă.
Andrei Ioniță este un solist tânăr, însă versat. Cântă cu o mare bucurie pe scenă și colaborează cu dirijorul în a depăși cele mai delicate zone de sincronizare.
Excelente intervențiile cornului și ale corzilor grave.
Concertul s-a încheiat cu șapte lovituri de timpan.
Publicul l-a aplaudat frenetic pe Andrei Ioniță, el fiind gratulat și de colegii din orchestră. Buchete de flori i-au umplut brațele, unele dăruindu-le instrumentistelor din ansamblu.
Violoncelistul Andrei Ioniță a oferit două bis-uri: primul - un aranjament făcut de el după un fragment din Rapsodia Română nr. 2 de George Enescu, iar al doilea - Bourrée din Suita nr. 3 în do major pentru violoncel solo de Johann Sebastian Bach.
După pauză a urmat muzica baletului Pasărea de Foc de Igor Stravinski. Este o poveste fantastică despre luptă, magie și eliberare. Conform unei legende ruse jar-ptița era o pasăre miraculoasă, cu penele strălucitoare ca aurul și ca argintul, strălucind ca o mie de luminițe. Se spune că o singură pană din ale ei poate lumina o cameră întreagă. Pasărea de Foc mănâncă mere de aur, care îi conferă tinerețe, frumusețe și nemurire.
Când cântă îi cad din plisc perle, trilul ei putând să însănătoșească pe cei bolnavi și să le redea vederea celor orbi. Pasărea de Foc simbolizează lupta pentru libertate, pentru lumină și eliberare, o pasăre mitică ce învinge răul - nu doar un vrăjitor, ca în versiunea clasică, ci răul care încă domină lumea noastră actuală. Această superbă lucrare, entuziasma publicul parizian, 25 iunie în 1910, la Palais Garnier.
Philharmonia Orchestra din Londra dirijată de Santtu-Matias Rouvali a vrăjit auditoriul pur-și-simplu, realizând o versiune care te proiecta într-o lume de basm. Culorile generate de fiecare instrument confereau o spațialitate imensă, parcă muzica venea de departe, de dincolo de pereții sălii, dintr-un multi-vers.
Intervențiile solistice ale concertmaistrului erau aurite.
Fantastic au sunat toate motivele, conturate cu precizia unui Haiku japonez. Totul se lega incredibil: temele migrau de la un instrument de suflat la altul, având totuși o unitate în frazarea subtilă indicată de dirijorul care plăsmuia plasma sonoră cu migală. Contraste imense, atacuri ale conglomeratelor acordice ca de tunet te aruncau din scaun.
Ființelor muritoare sunt asociate cu structurile diatonice, iar cele fantastice cu sonoritățile cromatice.
Greu de descris reacția publicului din sala Palatului: ropote nesfârșite de aplauze, ovații și un entuziasm fantastic după ascultarea aceste muzici cântate excepțional.
Extraordinar erau 'cioplite' leitmotivele. Iar armonia de o inventivitate senzațională devenea leit-armonie.
Harpa se insinua ici colo cu un sunet miraculos.
Pianul a îmbogățit timbral și tematic discursul muzical.
Stravinski utilizează aici întreaga scară muzicală.
Primul bis, oferit de după aceste aplauze de către Philharmonia Orchestra, dirijată de Santtu-Matias Rouvali, a fost un fragment din opereta Moscova - Cheryomushki, op. 105 de Dmitri Șostakovici [3]. O piesă cu accente umoristice.
Ansamblul a mai dat un al doilea bis o lucrare de Șostakovici, fiindcă deși orele erau înaintate, auditoriul nu se sătura ascultând acești artiști unici prin arta lor inegalabilă: Philharmonia Orchestra.
NOTE
[1] Philharmonia Orchestra a fost fondată în anul 1945 de către Walter Legge. Sir Thomas Beecham a dirijat concertul de deschidere al Filarmonicii. Herbert von Karajan a fost dirijorul orchestrei mai mulți ani, înainte de a pleca la Berlin. Ulterior, Philharmonia Orchestra a colaborat cu mari muzicieni precum: Wilhelm Furtwängler, Otto Klemperer, Wolfgang Sawallisch, Carlo Maria Giulini, Paul Kletzki, Christoph von Dohnányi (diirijor onorific pe viață), Lorin Maazel, Riccardo Muti și Giuseppe Sinopoli, Vladimir Ashkenaz, Esa-Pekka Salonen, Sir Charles Mackerras și Kurt Sanderling. Anul acesta, renumita orchestră aniversează 80 de ani de activitate. Orchestra a realizat și înregistrat coloane sonore de film, jocuri video și, spectacole transmise în regim de streaming.
[2] Dirijorul și percuționistul Santtu-Matias Rouvali s-a născut în anul 1985, la Lahti, Päijät-Häme, Finlanda, într-o familie de muzicieni. A studiat la Academia Sibelius din Helsinki. CA percuționist a cântat cu Orchestra orașului Mikkeli, Orchestra Simfonică Lahti și Orchestra Simfonică Radio Finlandeză. La vârsta de 22 de ani, s-a concentrat mai mult pe studiile de dirijat, discipol al profesorilor Jorma Panula, Leif Segerstam și Hannu Lintu. A dirijat Orchestra Simfonică Radio Finlandeză în 2010. A dirijat Filarmonica din Copenhaga, în 2011 Tapiola Sinfonietta l-a numit pe Rouvali artist asociat, începând cu septembrie 2011, apoi din 2013 a devenit dirijor principal. A fost dirijor principal la Orchestra Simfonică din Göteborg în perioada 2017-2025. Începând cu stagiunea 2021-2022 a fost dirijor principal la Orchestra Philharmonia din Londra, unde dirijase deja, încă din 2013. În vara anului 2022, Rouvali și-a făcut debutul la BBC Proms cu Orchestra Philharmonia, interpretând în premieră europeană un nou concert pentru vioară, Procession de Missy Mazzoli, cu Jennifer Koh. În 2020 a realizat primul său CD, alături de Orchestra Philharmonia, o înregistrare live a unor fragmente din Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski. Santtu-Matias Rouvali a realizat numeroase înregistrări cu lucrări de Jean Sibelius, la case de discuri precum Signum Records, Alpha Classics, obținând importante premii precum: Gramophone Editor's Choice, Choc de Classica, Diapason d'Or Decouverte și Trofeul Radio Classique. Împreună cu Orchestra Filarmonicii din Tampere și violonista Baiba Skride, a înregistrat cinci concerte la casa de discuri Orfeo: Carl Nielsen, Jean Sibelius, Leonard Bernstein, Erich Wolfgang Korngold și Miklós Rózsa. În cursul anului, orchestra cântă în toată Marea Britanie.
[3] Cheryomushki (cireș-de-pasăre) este un cartier din Moscova, plin de locuințe ieftine subvenționate, construite în 1956. Andrew Cornall a făcut o suită pentru orchestră, aranjată în 1997 pentru o înregistrare Decca, realizată de Riccardo Chailly. - wikipedia.org/wiki/Moscow_Cheryomushki