Un spectacol fantastic, demn de un mare Festival, cu artiști aflați în apogeul carierei lor vocale, cu o orchestră extraordinară, dirijată de maestrul Cristian Măcelaru, mentorul ansamblului din Köln, un adevărat magician al baghetei dirijorale, cu o viziune artistică admirabilă.
Forma concertantă a operelor este aleasă de către multe orchestre simfonice. Ele aduc altă viziune asupra partiturii decât cele de operă, și folosind un sunet mai plin, reușesc a reliefa detaliile sonore. De asemenea, fără o montare care să distragă, fără blocaje sau decoruri, și fără artiști deveniți teatrali, se lasă tot restul în seama imaginației auditoriului.
În actuala ediție a Festivalului Internațional George Enescu vor fi prezentate integral ori doar fragmente și din alte opere și balete în concert: - opera barocă Il trionfo della fama, serenata per musica (Triumful gloriei, serenadă pentru muzică) într-un act de Francesco Bartolomeo Conti; - opera Lady Macbeth of Mtsensk op. 29 de Dmitri Șostakovici; - baletul Mandarinul miraculos, op. 19, Sz. 73, BB. 82 de Bela Bartók; - opera Flautul fermecat de W.A. Mozart; - opera Dardanus de Jean Philippe Rameau; - opera Fin de Partie de György Kurtág; - opera Lo frate 'nnamorato (Fratele îndrăgostit) de Giovanni Battista Pergolesi; - musicalul On the Town de Leonard Bernstein.
Opera Salomeea de Richard Strauss a fost compusă în anul 1905, pe libretul lui Hugo Hofmannstahl și a fost dedicată lui Sir Edgar Speyer. Desprins de influența operei wagneriene, Richard Strauss a creat o "simfonie în dramă". Este o operă într-un singur act, cu desfășurare continuă, solicitând un aparat orchestral imens, alcătuit din 105 instrumentiști. "Alături de pagini de lirism dens, se întâlnesc descrieri naturaliste, de esență exotică. Pe alocuri răzbat strigăte și suspine, consecințe ale unor intrigi erotice, determinate de tensiuni patologice, mai degrabă specifice esteticii expresioniste" [8].
Ca și Salomeea lui Oscar Wilde (1892), opera lui Richard Strauss este înțesată cu fenomene morbide [9].
Am ascultat fantastica interpretare a operei Salomeea de Richard Strauss, pe scena Sălii Palatului, unde pe fundalul și pe pereții laterali ai scenei au rulat imagini spectaculoase, realizate de regizorii multimedia Nona Ciobanu și Peter Košir.
Textul operei a fost cântat în original, în limba germană, iar pe ecran a apărut traducerea în limba română.
Dirijorul Cristian Măcelaru și-a asumat o misiune dificilă în coordonarea acestui spectacol. A fost un succes deosebit!
De la început am constatat o distribuire a timbrurilor orchestrale foarte complexă și rafinată. Toți artiștii de pe scenă au reușit să transmită stările sufletești ale eroilor, uneori contradictorii; de la noblețe și încântare la suprapunere și groază, de la echilibru la zbucium sufletesc, frivolitate și cruzime.
Opera a început direct, fără Preludiu sau Uvertură. Prințesa Salomee, fiica Irodiadei, s-a săturat de ospățul și de oaspeții de la un banchet oferit de Irod, tetrarhul Iudeii și soțul mamei sale. Cum poate evita privirea lui pofticioasă? Narraboth, căpitanul gărzii, este obsedat de frumusețea ei. Din închisoarea palatului se aude vocea profetului Ioan Botezătorul. În prezența gărzilor și a Salomeei, care este impresionată de vocea lui, Ioan prezice întoarcerea lui Mesia.
Baritonul Iain Paterson a excelat cu vocea sa profundă, cu o tensiune inimaginabilă emanând din fraza muzicală. A dominat scena cu o voce puternică, evocând un credincios devotat și stoic în respingerea neîncetată a lingușirii și frumuseții îmbietor a Salomeei.
Cântărețul are o experiență vrednică de admirat, atât una de corist de operă, cât și una de solist. Și-a făcut debutul în 2007 la Festivalul de la Salzburg în rolul lui Fasolt din Das Rheingold (Aurul Rinului) de Richard Wagner, sub bagheta lui Sir Simon Rattle. Iar în 2009, a apărut pentru prima dată la Metropolitan Opera din New-York, în rolul lu Gunther, din Göätteräammerung (Amurgul zeilor) de Richard Wagner, sub bagheta lui James Levine.
Leitmotivul Salomeei revenea în culori ale diferitelor instrumente.
Richard Strauss a folosit laitmotivele într-o manieră complexă, atât simbolismul, cât și forma muzicală a acestora, fiind supuse ambiguității și transformării. Până și instrumentația capătă o simbolistică: o tamburină suna de fiecare dată când se făcea referire la dansul Salomeei.
Temelor psihologice majore, cum ar fi dorința și moartea, le erau asociate anumite tonalități.
Dirijorul Cristian Măcelaru a reușit să evidențieze gruparea ierarhică a evenimentelor, pasajelor și secțiunilor, aceea repetare întreită, ca de pildă încercarea Salomeei de a-l seduce pe Narraboth, pentru a-l face să o lase să-l vadă pe Ioan Botezătorul; ea încearcă de trei ori, iar Narraboth capitulează la al treilea asalt. Sau cele trei cereri ale lui Irod adresate fiicei sale: să mănânce cu el, să bea cu el și să danseze pentru el. Apar astfel și anumite simetrii.
În secțiunea finală, după ce Salomeea sărută capul tăiat al lui Ioan, muzica ajunge la un punct culminant dramatic, care se termină cu o cadență care implică un acord foarte disonant (politonal - un acord de septimă de dominantă micșorat pe la, combinat cu un acord în fa diez major).
Acordul acesta șocant exprimă prin bogăția sa timbrală emoții precum: dorință, poftă, repulsie, groază, osândă și moarte.
Volumul, rezistența, controlul respirației, dicția și puterea vocii excepționale a sopranei Jennifer Holloway, amintind de dramatismul wagnerian al unor personaje ca Brünnhilde, a copleșit auditoriul de la Sala Palatului. O prezență memorabilă, o artistă desăvârșită!
Efectele minimelor tensionale în pianissimo au fost sublime. Un rol epuizant pe care l-a susținut formidabil.
Tenorul Gerhard Siegel a întruchipat prin vocea sa pe regele Irod - un caracterul slab, ușor de manipulat, dominat de soția sa Irodiada, dar și un bătrân îndrăgostit de frumusețea Salomeei.
Minunat era reliefat prin muzică conflictul dintre Irod, chinuit de premoniții întunecate și simptome de boală, cel care îl vede pe Ioan Botezătorul ca pe un profet, în timp ce Irodiada îl găsește pe prizonier iritant și ar prefera să-l predea evreilor.
Mezzosoprana Tanja Ariane Baumgartner, a surprins prin expresivitatea frazelor sale muzicale, exact personalitatea imorală, vicleană a personajului Irodiada.
Excelentă prestația tenorilor în rolurile celor patru evrei.
Artiștii instrumentiști din Orchestra Simfonică WDR au uimit prin coeziune, prin calitatea sonoră omogenă a compartimentelor, prin intervențiile aurite, cu solo-uri ale suflătorilor, prin prestația percuției, a harpiștilor, într-un cuvânt a fiecărui instrumentist de pe scenă.
Concermaistrul José Maria Blumenschein a condus cu abilitate partida primei viori și a coordonat de asemenea, ansamblul orchestral, împreună cu dirijorul.
Printre violoniștii orchestrei WDR se află și două absolvente ale Universității Naționale de Muzică din București, Andreea Florescu și Georgeta Iordache.
Maestrul Cristian Măcelaru a fost aplaudat minute în șir pentru această excepțională realizare. Publicul a ovaționat prelung și artiștii de pe scenă.
La aniversarea de 70 de ani de la trecerea în eternitate a marelui George Enescu un astfel de eveniment de un foarte înalt nivel artistic, este cu adevărat onorant. Unul dintre cel mai bune evenimente ale ediției actuale a Festivalului Enescu!
NOTE
[1] Orchestra Simfonică WDR din Köln a fost fondată în 1947, de către autoritățile de ocupație aliate, după cel de-al Doilea Război Mondial, ca orchestră a Nordwestdeutscher Rundfunk (NWDR; Radioul Germaniei de Nord-Vest). Christoph von Dohnányi a fost primul dirijor principal al orchestrei (1964-1969). De-a lungul anilor, alți dirijori ai WDE au fost: Zdeněk Mácal, Hiroshi Wakasugi, Gary Bertini, Hans Vonk, Semyon Bychkov și Jukka-Pekka Saraste. În anii 1990, orchestra și-a schimbat numele în WDR Sinfonieorchester. În februarie 2017, Cristian Măcelaru a dirijat pentru prima dată orchestra. Din 2019 a devenit dirijor principal. În stagiunea 2025-2026 va fi Partener Artistic. Din 2026, Marie Jacquot, va fi prima femeie dirijor numită dirijor principal al WDR Sinfonieorchester. Orchestra a realizat înregistrări la casele de discuri: Avie, Hänssler, Kairos, CPO și Wergo.
[2] soprana Jennifer Holloway, recunoscută ca o absolventă distinsă atât a Brookwood High School, cât și a University of Georgia, ea și-a continuat studiile muzicale la Manhattan School of Music. A participat la prestigioasele programe pentru tineri artiști de la Opera Theatre of St. Louis, Santa Fe Opera și Pittsburgh Opera.
[3] baritonul scoțian Iain Paterson (n.1973) a studiat la Royal Scottish Academy of Music and Drama cu Neilson Taylor.
[4] mezzosoprana germană Tanja Ariane Baumgartner a studiat mai întâi vioara, absolvind Hochschule für Musik - Freiburg. Apoi a studiat canto la Hochschule für Musik - Karlsruhe și la Musikhochschule Wien, cu Helena Lazarska [5];
[5] tenorul german Gerhard Siegel a terminat studiile vocale cu Liselotte Becker-Egner la Conservatorul din Augsburg. A fost premiat la Concursul de Canto Belvedere/Hans Gabor din Viena.
[6] tenorul ucrainean Oleksiy Palchykov a studiat la Moscova, la Conservatorul Ceaikovski.
[7] contra alto neo-zeelandeză Bianca Andrew a studiat la New Zealand School of Music Wellington, cu Magaret Medlyn și la Guildhall School of Music & Drama, London cu Yvonne Kenny. Premiile de canto Kathleen Ferrier, Londra 2016 și Anny Schlemm, Frankfurt, 2021.
[8] Iliuț, Vasile: De la Wagner la contemporani, vol. I, Editura Muzicală, București, 1992, pag. 233.
[9] fenomene morbide - un tată vitreg pe care-l stârnesc erotic feluritele talente ale fiicei lui vitrege de 18 ani, o mamă care, geloasă, încearcă să-l domolească, dar nu foarte insistent, o fiică pricepută în a excita bărbați și a obține tot ce poftește punându-și la nevoie toate aptitudinile artistice la bătaie, o tânără femeie seducătoare care se dă de ceasul morții ca să obțină o sărutare de la un bărbat care o respinge, un bărbat care îi refuză această sărutare, ca și cum o sărutare i-ar compromite credința, o principesă deprinsă să capete tot ce poftește și care ține să-l pedepsească pe cel care nu o vrea luându-i viața, scop în care acceptă să se despoaie în public dansând, pentru ca, în cele din urmă, să se declare satisfăcută, lipindu-și buzele de capul despărțit de trup al bărbatului care a respins-o. În jurul Salomeei mișună mai mulți bărbați concupiscenți gata să încalce legea, pentru a obține bunăvoința prințesei. Sărmanul Narraboth se și sinucide din pricina ei. Și toate aceste grozăvii într-un înveliș estetic seducător! (Gheorghe Miletineanu: articolul: "Salomeea de Richard Strauss", 5 aprilie 2019 - leviathan.ro/salomeea-de-richard-strauss)
* Pe acest subiect au fost realizate câteva filme artistice precum: Salomeea (1953) al lui William Dieterle, cu Rita Hayworth în rolul principal, și filmul Salome's Last Dance (1988) al lui Ken Russell.