Bazat pe o idee a lui Laurent Brunner, directorul Spectacolelor Château de Versailles, și a lui Stefan Plewniak [2], violonist și prim-dirijor al Operei Regale din Versailles, acest balet a împletit celebrele Patru Anotimpuri ale lui Antonio Vivaldi, cu câteva pagini din Le Quattro Stagioni dell'anno (Cele patru anotimpuri ale anului), o lucrare puțin cunoscută de Giovanni Antonio Guido, contemporan și compatriot al Preotului roșu [3].
Premiera din Franța a spectacolului a avut loc la 25 noiembrie 2023, la Palais des Festivals de Cannes - Festival de Danse Cannes - Côte d'Azur, France și apoi la Opéra Royal de Versailles cu participarea Orchestrei Regale din Versailles, dirijată de Stefan Plewniak.
Costumele - Jorge Gallardo, Lumini - François Menou, Disign și producție de Véronique Murat și Charlotte Margnoux, asistați de Anaïs Abel, Frédéric Vadé - producător de platou - Annie Onchalo, - recuzită, maeștrii de balet - Richard Coudray, Giuseppe Chiavaro și Frederik Deberdt.
În cadrul Festivalului Enescu, acest eveniment coregrafic a stârnit un viu interes. O parte a publicului a preferat, ca și mine, să meargă la Teatrul Național, în loc să audieze concertul de la Sala Palatului, desfășurat cam în același timp. Și pot să afirm că nu ne-am înșelat. A fost un spectacol de zile mari. Un corp de balet excepțional, o orchestră de o vivacitate admirabilă, cu un violonist solist și totodată dirijor extraordinar. Totul pus la punct în detaliile cel mai mici. Interesul spectatorului era captat fără încetare. De la frumusețea muzicii, atât de cunoscute a lui Vivaldi, la cea a lui Guido, de la focalizarea către dansatori (niciun decor, doar pereți împânziți ornamental cu imagini de frunze stilizate, o cromatică a reflectoarelor destul de polarizată), la costume gândite pentru a lăsa privirea să se bucure de liniile naturale ale corpului uman (unele costume fiind mulate -imitând nuditatea, altele stilizate însă confortabile, fără a stânjeni mișcările uneori acrobatice ale dansatorilor), toate mă duceau cu gândul, paradoxal, la economia de motive muzicale din Simfonia Destinului de Ludwig van Beethoven, prima parte, care permitea o punere în valoare a unei monade.
Negrul și albul predominau: de la "coaja" dansatorilor,
la accesoriile lor (eșarfe, flamuri).
Orchestra așezată într-o fosă, ca la operă, deși restrânsă ca număr de interpreți, avea însă o varietate timbrală bogată în nuanțe: viori, violoncel, contrabas, corn, tamburină, fluier, teorbă [4].
Simțeam că pentru instrumentiștii care interpretau muzica lui Antoni Vivaldi și Giovanni Antonio Guido, experiența stilului Baroc era una amplă. Repertoriul lor cuprinde lucrări și compozitori precum: opera Polifemo de Nicola Porpora, oratoriul Messia de Georg Friederich Händel, concerte pentru vioară de Johann Sebastian Bach și Patimile după Sfântul Ioan, Dido și Enea de Henry Purcell și altele.
Solistul Stefan Plewniak, a cântat la vioară cu mare virtuozitate partitura celor patru Anotimpuri de Antonio Vivaldi, adăugând pe alocuri tirade, fiorituri și improvizații în stil Baroc, care aduceau farmec și sporeau impresia de perlă deformată (barocco, etimologia portugheză a cuvântului Baroc).
Baletul a avut un mare succes. Scena era când înțesată de toți dansatorii, în grup, un lan de spice sau ciorchini,
când doar de un pas de deux modern. O coregrafie incitantă, cu figuri anti-clasice, în care geometria membrelor era una expresivă. Vedeam săritura unei dansatoare prinsă straniu de partener, imitații de piruete complet disonante, dar în acord cu muzica.
De altfel, pe parcursul întregului spectacol simbioza coregrafie-muzică a fost una totală. Aspectul ritmic viza perfecțiunea. 22 de dansatori fantastici, mișunând împreună, dar și solo sau perechi. Vedeam împletituri din mâini, ca de horă,
bătăi din picioare și opriri bruște ale unui întreg alai în șir indian (gen dansul Fetelor de la Căpâlna). Mișcări ciudate din coate, fâlfâiri de palme ridicate, alinieri cu spatele la public, în fundul scenei, cu pași laterali, alteori o zvârcoleală generală ca o mișcare spontană haotică, amintind-o pe cea browniană, te încântau. Contrar dansului clasic - în care balerinul o duce pe brațe pe prințesa ridicată falnic, aici dansatoarea era târâtă pur-și-simplu afară din scenă de partener.
Unele figuri îmi sugerau o pasăre care își curtează aleasa.
Nu a lipsit nici un moment erotic, cu o pereche simulând o acuplare. Apoi, figură a poziției yoghine Lotus.
Publicul a fost entuziasmat de acest spectacol unic. În aplauzele și ovațiile foarte numerosului public, dirijorul și violonistul Stefan Plewniak a urcat pe scenă, în mijlocul dansatorilor aliniați.
Această ediție a Festivalului este într-adevăr una ce se desfășoară la cote înalte, demnă de o aniversare a marelui muzician român, George Enescu.
NOTE
*Fotografiile din spectacol au fost realizate de Petrică Tănase
[1] Orchestre de l'Opéra Royal a fost înființată în anul 2019, cu ocazia producției The Ghosts of Versailles de John Corigliano. Este alcătuită din muzicieni care colaborează regulat cu dirijori de seamă, susține având un repertoriu vast, de la baroc la clasic și romantic. Printre dirijorii care au condus orchestra se numără: Gaétan Jarry, Stefan Plewniak, Victor Jacob și, cel mai recent, tânărul virtuoz al viorii baroce Théotime Langlois de Swarte. Ansamblul a colaborat cu: Sonya Yoncheva, Marina Viotti, Paul-Antoine Bénos-Djian și Marie Lys în recitaluri, și cu Samuel Mariño, Théo Imart și Rafał Tomkiewicz în celebra competiție de virtuozitate The Three Counter-Tenors. Orchestra a susținut concerte în săli renumite precum: Salle Gaveau, Palau de la Música Catalana din Barcelona și la Festivalul de Anul Nou din Gstaad. A participat în turneu în China Mongolia, Vietnam și Coreea de Sud, și la marile festivaluri de vară precum: Festival Valloire Baroque, la Abbaye du Thoronet, în Cahors, Prades, Bauges și Uzès, Festivalul Händel din Karlsruhe, Festival de Sablé, La Rochelle, Teatros del Canal din Madrid, în Castellón și Festival Peralada. A câștigat premiul Label of the Year 2022, la International Classical Music Awards.
[2] Stefan Plewniak este un dirijor și violonist polonez. Este primul dirijor al Orchestre de l'Opera Royale Versailles și fost director muzical al Operei de Cameră din Varșovia. Fondatorul și directorul muzical al orchestrei Il Giardino d'Amore și al Cappella dell'Ospedale della Pietà Venezia. În 2016, a fondat Orchestra Simfonică FeelHarmony. Stefan Plewniak este, de asemenea, fondatorul casei de discuri exclusiviste Ëvoe Records. În 2015-2016, Stefan Plewniak și-a făcut debutul ca dirijor și solist la Carnegie Hall și Mozarteum. În 2022, Plewniak a inaugurat Festivalul de Anul Nou Gstaad din Elveția, A efectuat turnee în Spania, Polonia, Norvegia, China, SUA. (a susținut și masterclass-uri în Chicago, NYC și San Diego CA). A lansat două CD-uri - The Heart of Europe cu muzică poloneză, iar în 2018, un CD Händel - Enemies in Love. A fost invitat la Festivalul Mayshad din Marrakech (Maroc), Festivalul de Operă Nova din Varșovia, Festivalului Actus Humanus din Gdansk,
În domeniul pedagogie activează la Institut Privat de Corzi NOR59 din Oslo, fondat de Thorn Magnus Reymert.
[3] Din spusele lui Thierry Malandain despre realizarea spectacolului, aflăm că "Anotimpurile lui Giovanni Antonio Guido trezesc amintiri de belle danse (dans baroc), care a apărut în secolul al XVII-lea, din idealul de a-și guverna corpul și mintea și de a se mișca cu grație, precizie și lejeritate - strâns legate de creație, echilibru și armonie. Simbolistica numărului PATRU este prezentă: Pământul și roata vieții, care nu se învârte întotdeauna lin, având în vedere urâțenia, prostia și lipsa de umanitate care proliferează. Anotimpurile lui Antonio Vivaldi sunt de asemenea legate de numărul patru. În cele din urmă, condimentăm lucrurile cu puțină fantezie poetică, iar cu aceste două cuvinte, ați obținut elementele de bază. Pe un fundal de petale negre răspândite la orizont, ființe înaripate jelesc pierderea spiritului și a clarității. De ce? Pentru că Anotimpurile sunt doar un balet, și nu există nimic mai serios decât lucrurile incredibile."
Dansatorul și coregraful Thierry Malandain s-a născut la 13 aprilie 1959, la Petit-Quevilly, Franța; este actualul director al Centrului Coregrafic Național din Biarritz. A urmat școala secundară la Lycée Racine din Paris. A beneficiat de îndrumările lui Monique Le Dily, René Bon, Denise Villabella, Daniel Franck, Gilbert Mayer și Raymond Franchetti. A câștigat premii la concursuri coregrafice precum: Premiul Volinine (1984) și Premiul Concursului Internațional Nyon (1984, 1985). În 1986 a fondat Compagnie Temps présent. A colaborat cu Saint-Étienne - companie asociată - la Esplanade Saint-Étienne Opéra, unde a devenit director și a obținut distincțiile: Prix de la Fondation de la vocation, Prix de la Fondation de France, Prix de la Fondation Oulmont și Prix Nouveau Talent Danse de la SACD. Thierry Malandain este autorul a peste optzeci de coregrafii scrise într-un stil neoclasic. Baletele sale fac parte din repertoriul unor renumite companii precum: Wiener Staatsoper, Wiener Volksoper, Introdans, Baletul Regal Suedez, Baletul Național din Marsilia, Baletul Operei Naționale din Letonia, Baletul Operei din Paris, Compania de Balet Sadamatsu Hamada, Baletul Florida, Baletul Aspen Santa Fe, Teatrul de Dans din Singapore, Baletul Contemporan din Caracas, Baletul Național Chilian, Baletul Operei din Cairo, Baletul Regal din Flandra, Baletul Regal al Valoniei, Baletul Grand-Théâtre de Genève, Baletul din San Carlo din Napoli, Baletul Operei Naționale de Bordeaux, Baletul Rinului, Baletul Nordului, Baletul Național de Nancy, Baletul din Avignon, Baletul din Nantes, Baletul de Nisa, Baletul Euro din Luxemburg, Baletul Staatstheater din Karlsruhe, Baletul Național Tunisian, Ballet du Capitole de Toulouse, Europa Danse, Ballet Junior de Genève, Royal Ballet of Flanders, Conservatoire National Supérieur de Musique et de Danse de Lyon, CNSMD de Paris, Jeune Ballet du Québec, Jeune Ballet International de Cannes și Le Jeune Ballet Européen. Incursiunile sale în domeniul operei sunt, de asemenea, importante, cum ar fi colaborările sale cu: Robert Fortune (Cenușăreasa, Orfeu în lumea subterană, Candide), Peter Busse (Capriccio), Alberto Fassini (Aida), Jean-Louis Pichon (Richard Inimă de Leu, Hérodiade), Frédéric Pineau (La Poule Noire), Giancarlo Del Monaco (Don Carlos), Orfeu și Euridice, pe care le-a regizat în 2006. Thierry Malandain a fost ales miercuri, 24 aprilie 2019, membru al secției de coregrafie a Academiei de Arte Frumoase a Franței.
[4] Teorba (din franceză théorbe) este un instrument muzical cu coarde ciupite, mai mare decât lăuta, cu o cutie de rezonanță bombată și coarde speciale pentru sunetele grave. Instrumentul a fost inventat în Italia la sfârșitul secolului al XVI-lea, fiind folosit pentru acompaniament în perioada basului cifrat.