Opera într-un act Fin de partie de György Kurtág cuprinde secțiunile: Prolog; Pantomima lui Clov; Primul monolog a lui Clov; Primul monolog a lui Hamm; Pubela; Poveste; Monologul lui Nagg; Penultimul monolog al lui Hamm; dialogul dintre Hamm și Clov; "Este sfârșitul, Clov" și Vodevilul lui Clov; Ultimul monolog al lui Clov; Tranziție către Finale; Ultimul monolog al lui Hamm; Epilog.
De mai multe ediții ale Festivalului Internațional George Enescu, Orchestrei Filarmonicii, ce cu onoare poartă numele marelui muzician, îi este solicitat efortul de a interpreta lucrări extrem de dificile, unele în primă audiție în România. Este obolul pe care interpreții, într-un mod profesionist, îl aduc geniului enescian. Astfel, muzicienii îi împlinesc dorința, promovând compozitori și făcându-le cunoscute lucrările și pe meleagurile noastre, un act de mare cultură. Iar publicul reacționează cu interes, într-un chip chiar anti-hedonistic [2], făcând o trudă demnă de respect, în a recepta stiluri și limbaje muzicale diferite de cele arhicunoscute.
Dirijorul Arnaud Arbet a fost asistentul lui György Kurtág, timp de cinci ani, pentru Fin de Partie, la La Scala din Milano.
Opera s-a clasat mai târziu pe locul patru, într-un sondaj realizat de The Guardian, cu privire la cele mai mari opere de muzică clasică din secolul 21.
La 90 de ani, György Kurtág își prezenta prima operă, comandată de Teatrul La Scala din Milano, având ca subiect opera omonimă a lui Samuel Beckett (a cărei premieră a avut loc în 1957).
György Kurtág [3]
Opera, dedicată lui Ferenc Farkas - profesor al compozitorului, înfățișează o lume post-apocaliptică. În ea, joacă doar patru personaje, ale căror relații s-au deteriorat până la extrem: un bătrân paraplegic, servitorul său cu dizabilități și părinții săi care trăiesc în tomberoane de gunoi, fiindcă au picioarele amputate. Pentru a compune muzica acestor figuri absurde, umbre ale sinelui lor de odinioară, György Kurtag a lucrat opt ani (paradoxal, i-a studiat lucrările lui Claudio Monteverdi). În acest tărâm al nimănui, cu o viață lipsită de sens, orchestra - cel de al cincilea personaj al operei - produce accente profunde și întunecate, interpretând o partitură bogată în sonorități foarte colorate.
După multe repetiții amănunțite, în care detaliile orchestrale au fost foarte atent puse la punct, pe scena Ateneului Român, singurele decoruri au fost două planșe pe care erau imaginile unor butoaie. Personajele stăteau pitite, li se vedea doar capul și mâinile.
O muzică de factură expresionistă, cu multe disonanțe, timbrul unor instrumente aducea efecte stridente. Se auzeau interjecții, vaiete, fluierături, sâsâieli și râsete. Erau prezente instrumente inedite pentru orchestra simfonică (două acordeoane, țambal), iar altele mai rar folosite (pian, celestă, glockenspiel, mașină de vânt, bici), flexaton:
Textul cântat, era cel original, în limba franceză, care era tradus în română, pe două ecrane laterale, așezate în fața scenei.
În reprezentarea de la Ateneu, se observa cu ușurință cum tensiunile dintre cele patru personaje îi exasperau pe fiecare dintre ei: Hamm (imobilizat într-un scaun cu rotile) nu-și poate suporta părinții și pălăvrăgeala lor; Nell, abia îl poate tolera pe Nagg; Clov (slujitorul, care nu poate sta jos) îi privește pe ceilalți obosit. Toți patru așteaptă să se pună capăt inerției și situației lor claustrofobe.
Foarte reușită a fost pantomima lui Clov, care tulburat și neliniștit, făcea gesturi repetitive cu picioarele, în timpul imaginarelor treburi, intercalate cu râsete scurte și nervoase. Cobora de pe scenă în sală, pleca șontâc pe culoar, apoi revenea și urca din nou pe scenă. Muzica sublinia poticnelile lui, prin sunete scurte, precis și intens marcate, cu aportul percuției.
Icnete se auzeau din gura soliștilor vocali: aa, ee, ăă, uă.
Unele interogații retorice: "Tatăl meu? Mama mea? Câinele meu? - Sunt de acord să sufăr cât pot niște ființe ca ele".
Deodată, dintr-un butoi, scote capul un bătrân - Nagg, apoi apare și soția lui - Nell, din celălalt ciubăr. Încearcă să se sărute, dar nu pot. Conversează stupid: "- Mi-a slăbit vederea. Auzul nu mi-a slăbit" Nagg îi oferă 3/4 de biscuit. Gem: "- Ah, eh, uh, oo! - Ți-e frig? " Nell se plânge: "- Nu mi-a schimbat rumegușul, acum e doar nisip de pe plajă".
Cinismul erupe: "- Nimic nu e mai amuzant ca nenorocirea". În timpul conversației, își amintesc de accidentul de bicicletă din Ardeni, cel care i-a făcut pe amândoi să-și piardă picioarele. De asemenea, ies la suprafață amintiri despre o excursie cu barca pe Lacul Como. Acestea sunt singurele lor amintiri fericite și, cel puțin superficial, le dau puțină nostalgie pentru viața petrecută împreună. "- Eram logodiți. Barca era să se răstoarne, era să se înece. Era adâncă, i se vedea fundul."
Caraghioasă era și poveste cu englezul care merge la croitor ca să-i facă un pantalon până la Crăciun, dar care, sub felurite pretexte inepte (e greu cu spatele, e greu cu partea dintre picioare, e greu cu șlițul, e greu cu butonierele), îl tot amână, până la Paști. "- În șase zile a făcut Dumnezeu Lumea, și dumneavoastră nu puteți să-mi faceți un pantalon în trei luni?!" Se auzeau râsete prelungi: he, he, he, hi, hi, hi, hi, he, he...
Hamm, care vrea să doarmă, găsește vorbăria părinților săi iritantă și îi ordonă lui Clov să arunce coșurile de gunoi, inclusiv pe Nagg și Nell, în mare. Nell moare între timp, aparent neobservată de ceilalți. Nagg își amintește când Hamm era tânăr și avea nevoie de el.
Când totuși Nagg sesizează că Nell a murit lansează un strigăt teribil: un glissando descendent, interminabil, plin de jale: Neeeeeeeel! Sesizam la acest procedeu muzical incredibila depășire a limitelor vocale ale tenorului buffo Leonardo Cortellazzi, excepțional pe tot parcursul operei.
Remarcabilă și prestația baritonul Leigh Melrose, în rolul servitorului. Clov reflectează asupra stării sale. Nu a înțeles niciodată ce înseamnă cuvinte precum "iubire" și "prietenie".
Hamm îi spune lui Clov că nu mai are nevoie de el. Apoi îl roagă pe Clov să îi spună ceva înainte de a pleca, de care să-și amintească mai târziu, în singurătate.
Din orchestră sonoritățile imitau zgomote din natură: mașină de vânt, iar instrumentele cu coarde cântau con legno. Pe alocuri țambalul, morișca și percuția colorau atmosfera.
Sfârșitul operei e tragic: Hamm înțelege că acum, după ce Clov a plecat, depinde de el - și numai de el - să continue să joace finalul jocului.
O realizare de excepție! Soliști, dirijor și orchestră, au creat artă pură!
"Nu spiritul, ci muzica este antipodul materiei..." spunea Emil Cioran [4].
Aplauze puternice s-au auzit în sala Ateneului la terminarea spectacolului, desfășurat aproape două ore fără întrerupere.
NOTE
*Fotografiile din concert au fost realizate de Andrada Pavel.
[1] Dirijorul francez Arnaud Arbet a studiat pianul între 1988 - 1997 la CNR de Grenoble: cu Sandra Chamoux și Jean-François Cholé, Apoi, între anii 1998 - 2002 a studiat la CNSM din Paris : cu Michel Béroff. Masterclass cu György Kurtág. Între 2002 - 2004 a studiat pianul la UdK Berlin cu Pascal Devoyon și Masterclass cu Murray Perahia (salle Gaveau - Paris). A urmat- Cursuri de măiestrie în dirijat și compoziție cu Peter Eötvös la Budapesta (Fundația Peter Eötvös, Budapest Music Center) între 2015 - 2016 unde s-a perfecționat cu compozitorii Helmut Lachenmann, György Kurtág și Peter Tornyai. Arnaud Arbet a câștigat concursuri de pian precum: Chopin (Brest, Franța, 2002), San Remo Classico (Italia, 2003), premiu special pentru acompaniament - Joseph-Suder-Liedwettbewerb (Nürnberg, Germania, 2004), Premiul concursului internațional de melodrame Fibich of Praga (Republica Cehă, 2004) și a primit o donație din partea Société Gavigniès (Olanda) pentru opera Fin de partie de György Kurtág. Arnaud Arbet a dirijat în cadrul ediției 2023 a Festivalul Internațional George Enescu, Orchestra Filarmonicii George Enescu, la București, interpretând "anti-anti opera" Le Grand Macabre de György Ligeti. Arnaud Arbet și-a început cariera ca pianist corepetitor la Atelier Lyrique a Operei Naționale din Paris, iar ca dirijor asistent la Teatro Real din Madrid, unde a lucrat cu dirijori precum: Pierre Boulez, Seiji Ozawa, Sir Simon Rattle, Semyon Bychkov, Ingo Metzmacher, Sylvain Cambreling și Alejo Pérez. Arnaud Arbet este fondatorul ansamblului Le Seuil Musical (pragul muzical), dedicat muzicii din prima jumătate a secolului al XX-lea, cu care a concertat la: Paris, Berlin, Tokyo, Bamberg, Grenoble și Aubervilliers. A dirijat ansambluri precum: Symphony Orchestra of Madrid, Robert-Schumann-Philharmonie din Chemnitz, Gürzenich Orchester Köln, Ensemble Bernasconi și La Scala din Milano, Symphony Orchestra of the Norrlandsoperan din Umeå, Suedia, și Orchestra Filarmonicii George Enescu din București. A compus lucrări precum: Trois Offrandes pentru pian 4 mâini, op. 1 (2015); Trois Mouvements pentru ansamblu, op. 2 (2016); Cinq Fables de la Fontaine. Divertissement pentru soprană, bariton și orchestră, op. 3 (2017); Poemas de Teresa de Ávila pentru soprană, flaut, harpă și chitară, op. 4 (2018); Trio pentru oboi, fagot și pian, op. 5 (2019); Toccata pentru pian op. 7; Cvartet de coarde, op. 8 (2021); Five Spring Haikus, pentru contralto și clarinet bas op. 9; Cântece fără sens pentru cor mixt a cappella (Edward Lear), op. 10 (2023); Onze Écueils pentru pian, op. 11; Patru cântece bazate pe poezii de Hermann Hesse, pentru soprană și pian op. 12.
[2] Hedonism, teorie a esteticii, care consideră că principala funcție a artei este aceea de a delecta.
[3] Enescu Festival 2025: György Kurtág - Fin de partie - interviu.
https://youtu.be/ekAOtQqzl7o
[4] Cioran, Emil: Cioran și muzica, ediția a II-a, selecția textelor de Aurel Cioran, Editura Humanitas, București, 2016, pag. 106.