Ascultând concertul de la sala Ateneului Român, cu acești artiști colosali, încercam să-mi amintesc: câte ceruri se spune că sunt acolo, undeva Sus? Șapte sau nouă? Cei ce susțin că sunt nouă, cred că de abia de la al cincilea cer în colo este zona mentalului contemplativ-extatic. [4]
Acești muzicieni te propulsau prin interpretarea lor inefabilă, cam în acele zone superioare.
Concertul de vioară în re major de Johannes Brahms a fost "topit" în aur sonor. După Expoziția orchestrală zguduitoare a Antwerp Symphony Orchestra, solista serii, Simone Lamsma a scos fulgere din vioara ei. Cu un sunet de mare calitate, foarte dens, vibrat intens, cu pasaje turbionare executate cu o acuratețe exemplară, violonista ajungea într-o "poiană" luminoasă, în care cantilena aducea calm, emoție și armonie. Acest concert a lui Brahms reia estetica beethoveniană, acordând viorii profunzimi de gândire deosebite: o simfonie cu vioară obligată.
În concertul de la sala Ateneului Român, Simone Lamsma a cântat răspândind o stare afectivă și intelectuală pătrunsă de bucuria muzicii lui Johannes Brahms, un compozitor a cărui muzică magnetizează publicul, ca un fluid ce atrage dincolo de auz, tot ceea ce este în stare latentă în "discoteca interioară" a individului. De unde provine bucuria și inspirația acestei violoniste, este un mister. Nu pretind că am să-l elucidez. Încerc totuși, ascultând spusele artistei dintr-un interviu, în care întrebată fiind ce muzică îi place în afară de cea clasică, a răspuns că uneori ascultă piese cu: Louis Armstrong, Ella Fitzgerald, The Beatles și Michael Jackson.
Simone Lamsma știe să releve frumusețea arcurilor melodice, aducând un val de trăire a structurii sale morale transfigurate. De la starea de îngândurare, artista trecea cu rapiditate la una vulcanică.
Admiram acel lung pasaj improvizatoric ce conducea la reafirmarea de către solistă a temei principale din Allegro-ul non troppo, al primei părți. Savuram curba melodică, mlădiată în registrul înalt al viorii și cântată cu noblețe. Apoi, se înfiripa ideea muzicală secundă poetică, cantabilă și unică. Acorduri energice apăreau din senin.
Orchestra derula apoi, în Dezvoltarea formei de sonată, un tutti în fortissimo, care aducea imaginea universului romantic dramatic.
Impecabil a sunat cadența compusă de Joseph Joachim: virtuozitate, agogică compensatorie, alternanță timbrală, în funcție de expresia motivelor muzicale reiterate în modalități variate.
Cât de frumos a fost momentul de revenire a temei principale, după trilul prelung, din finalul cadenței! Apoi, după o secțiune tanquillo, a urmat un stringendo și o concluzie animato, pe care violonista Simone Lamsma a cântat-o cu strălucire, rezumând materialul expus. În partea a doua, Adagio, ascultam coloritul oboiului, ce deschidea partea, printr-o temă lirică superbă. Vioara a preluat tema cantabilă. Cu un sunet foarte dulce, vibrat continuu, violonista insera o confesiune emoționantă, cu nuanțe nostalgice. Încântător a sunat și cea de a doua temă a liedului, declamată în stil quasi recitativo. Reluarea variată a primei teme a fost înfățișată plină de poezie, cu menținerea tensiunii. Allegro grazioso ma non troppo vivace a adus o temă pregnantă ritmic, cu rezonanțe de dans popular maghiar. După Refren, a urmat un Cuplet cu o nouă țesătură melodică. Secțiunile rondoului se succedau amețitor, iar violonistica Simonei Lamsma te fascina prin acuratețea dublelor coarde, a pasajelor cântate cu agilitate și energie deosebită.
Aplauze furtunoase au răsplătit această interpretare desăvârșită.
La cererea publicului, violonista a acordat un bis, o parte din Sonata solo, op. 27 nr. 2 de Eugène Ysaÿe - Les Furies (partea a IV-a, Allegro furioso), cu acea temă de Dies irae, prezentată în felurite variațiuni, ce a sunat fantastic.
După pauză a urmat Simfonia nr. 4 în mi minor, op. 98 de Johannes Brahms. Antwerp Symphony Orchestra, dirijată de Emmanuel Tjeknavorian a creat încă un moment despre care Emil Cioran ar spune: "muzica e refugiul sufletelor pe care le-a rănit fericirea."
Acești artiști ne-au arătat aici și acum, frumusețea Simfoniei în mi minor: voluptatea de a visa, o adiere de melancolie, învăluită în duioșie. Printr-o viziune constant deschisă, dirijorul Emmanuel Tjeknavorian a dezvăluit antiteza dintre real și virtual.
Părea că subiectivul depășește prezentul. Reliefarea tendinței devenirii și înaintării prin variație continuă a materialului primar te captiva. Acele celule intervalice inițiale (terțe, sexte și octave) erau mereu întretăiate de pauze, în firul melodic al viorilor, iar instrumentele de suflat de lemn venea imediat cu ecoul, prin imitații acordice.
Melosul cornului de la început era o scufundare în abstract, o privire în trecut. Apoi, savuram acele transfigurări din interiorul mișcării. Violoncelele, dublate de corni, aduceau ideea muzicală din începutul grupului tematic secundar.
Viorile preluau discursul romantic. Tema - semnal făcea tranziția către faza următoare, în tonalitate majoră. Prin timbrul lor, trompetele conduceau spre Dezvoltarea formei de sonată a acestui Allegro non troppo brahmsian unic.
Greu de descris în cuvinte caracterul eroic-dramatic al fluxului muzical, la ultima înfățișare a temei principale de la sfârșitul secțiunii re-expozitive.
În partea a doua a simfoniei, Andante moderato, "muzica evolua lin, cu un aspect improvizatoric, netrădând nici un moment elaborarea arhitecturală" [5]. Cât de frumos a sunat asocierea timbrală clarinet-fagot-flaut-viori! Formulele ritmice ostinato confereau muzicii simplitate și un narativ.
În partea a treia, Allegro, remarcam timbrul unor instrumente care nu mai cântaseră în părțile anterioare: piculina, cotra-fagotul și trianglul. Se putea percepe caracterul de glumă al muzicii (giocoso), dar și un spirit de dans popular. Cupletele alternau cu Refrenul cu aspect de marș. Coda părții a sunat strălucitor.
Finalul simfoniei a fost pur -și-simplu un torent, în care se înlănțuiau un mare număr de variațiuni. Tema de ciaccona era preluată de compozitor din Cantata nr. 150 de Johann Sebastian Bach. Despre acest final al simfoniei, Bernhard Vögel spunea că "nu poate fi comparat cu nici o altă operă anterioară de Brahms și constituie un caz unic în literatura simfonică din prezent și trecut."
Emmanuel Tjeknavorian a scos în evidență calitățile acestui minunat ansamblu: combinarea unei practici de interpretare informată istoric, cu un sunet orchestral solid.
Încă o perlă, din șiragul prețios al concertelor de la Ateneul Român, din ediția aniversară a Festivalului Internațional George Enescu - 2025.
NOTE
*Fotografiile din concert au fost realizate de Alex Damian.
[1] Antwerp Symphony Orchestra, înființată în anul 1955, este orchestra simfonică din Flandra și Belgia, cu sediul în renumita Sala Regina Elisabeta din Anvers. Ansamblul se bucură de o cooperare strânsă cu dirijorul onorific Philippe Herreweghe și dirijorul emerit Jaap van Zweden. Din stagiunea 2026-2027, Marc Albrecht va prelua rolul de dirijor principal. Printre dirijorii principali care au lucrat cu orchestra de numără: Edo De Waart și Elim Chan. Concertmaistrul actual este violonista Lisanne Soeterbroek. A realizat serii de concerte la Concertgebouw (Bruges), Muziekcentrum De Bijloke (Ghent) și Bozar (Bruxelles). A efectuat turnee în :Austria, Germania, Spania și statele baltice. Recent, orchestra a lansat Doe Maar me, un concept revoluționar care combină muzica și mișcarea, special conceput pentru persoanele care se confruntă cu bariere la concertele obișnuite. Emmanuel Tjeknavorian este câștigător al prestigiosului premiu Abbiati, câștigător al premiului OPUS Klassik.
[2] Dirijorul Emmanuel Tjeknavorian este din februarie 2024, actualul director muzical al Orchestra Sinfonica di Milano. A dirijat Filarmonica della Scala, Orchestra Filarmonicii Regale din Stockholm, DR Symfoniorkestret din Copenhaga, HR-Sinfonieorchester din Frankfurt, Dresdner Philharmonie, Wiener Symphoniker, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Luzerner Sinfonieorchester, Orchestre national d'Île-de-France, Orchestra della Toscana și Orquesta Sinfónica de RTVE. A dirijat de asemenea, ORF Radio-Symphonieorchester Wien într-un concert al operetei Die Fledermaus de Johann Strauss, la Grazer Musikverein 2024, Tjeknavorian a apărut la Festivalul Rheingau Musik â. Înainte de a fi dirijor a fost violonist solist. a cântat cu importante orchestre, având o vioară Antonio Stradivarius (Cremona 1698),
[3] Violonista olandeză Simone Lamsma s-a născut la Leeuwarden, în 1985. A studiat inițial cu Davinai van Wely. A urma Școala Yehudi Menuhin cu Hu Kun Qingdao și apoi la Academia Regală de Muzică din Londra, cu Maurice Hasson. La a bsolvire a primit Premiul Alteța Sa Regală Prințesa Alice, pentru bursă exemplară, Premiul Louise Child, pentru cea mai înaltă realizare a absolvenților de licență în muzică și Premiul Roth, pentru cel mai bun rezultat la un examen de vioară. Lamsma și-a făcut debutul solo la vârsta de paisprezece ani cu o interpretare a Primului Concert pentru vioară de Paganini, cu Orchestra Simfonică din Țările de Nord, dirijată de Takuo Yuasa. Simone Lamsma a câștigat premii precum: Premiul I la Concursul Național de Vioară Oskar Back (2003); Premiul I Benjamin Britten-Concurs internațional de vioară (2004); Premiul I Concursul Internațional de Vioară din China (2005); Medalie de argint la Concursul Internațional de Vioară de la Indianapolis (2006) și Premiul VSCD pentru muzică clasică la categoria Generație nouă (2010), acordat de Asociația Directorilor de Teatru și Săli de Concerte. Simone Lamsma a concertat alături de multe dintre cele mai importante orchestre din lume, printre care: New York Philharmonic, Los Angeles Philharmonic, London Symphony Orchestra, Royal Concertgebouw Orchestra, Rundfunk Sinfonieorchester Berlin, Rotterdam Philharmonic, Orchestra dell'Accademia Nazionale di Santa Cecilia și National Symphony Orchestra of Washington și Cleveland Orchestra, Oregon Symphony Orchestra (artist în rezidență trei ani), Orchestra Brabantului, Orchestra Filarmonicii din Arnhem, Orchestra Filarmonicii din Arnhem, Orchestra Simfonică din Limburg și Orchestra de Est. Simone Lamsma a colaborat cu dirijori eminenți precum: Jaap van Zweden, Antonio Pappano, Paavo Järvi, Gianandrea Noseda și Yannick Nézet-Séguin. În stagiunea 2023-2024, Simone Lamsma a fost artistă în rezidență a Royal Liverpool Philharmonic Orchestra. A efectuat turnee cu Jaap van Zweden și cu Mostly, participând cu Mozart Festival Orchestra la Lincoln Center, New York. A realizat înregistrări cu lucrări de tinerețe de Rautavaara, alături de Malmö Symphony. În 2019, Simone Lamsma a devenit membră a Royal Academy of Music din Londra, o onoare acordată unui număr de doar 300 de foști studenți care s-au distins în profesie. Simone Lamsma a fost membru expert al juriului, în programul Het orkest van Nederland - RTL 4, pentru calificare la concerte cu Concertgebouw.
[4] George Vasii: Tainele Universului spiritual, Editura Lucas, 2014, site Elefant.ro
[5] Ștefănescu, Ioana: O istorie a muzicii universale, vol. III, Editura Fundației culturale Române, București, 1998, pag. 539.