Spectacolul (nominalizat la UNITER 2025 la Cel mai bun spectacol, Cea mai bună actriță în rol principal - Oana Mogoș - care a și câștigat premiul, Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută - Leta Popescu și Cea mai bună muzică originală și sound design - Csaba Boros) s-a materializat la Teatrul Dramatic "Fani Tardini" din Galați în 2024 și de atunci face furori printre spectatori, acasă și în turnee. Înseamnă că oferă ceea ce dorește publicul. Asta e și bine și rău. Am citit multe pagini elogioase despre Regina nopții. Aprecieri pe deplin meritate, la care subscriu cu încântare, laude ce pun în evidență atât calitățile scriiturii cât și pe cele ale montării sau ale interpretării actoricești. Nu voi insista spre a nu repeta.
Câteva observații voi face mai jos. Sunt cooptați în proiect 17 actori ai teatrului constituind un personaj colectiv ce-și impune prestanța de la bun început ca familie numeroasă, puternică, reprezentativă, dar și ca individualități asimilate în viața clanului. Mai mult chiar, sunt prezente pe scenă și câteva dintre micile viețuitoare ce mișună într-o gospodărie țărănească: un câine, Țuchi (Mihai Păun), o pisică, Mâță (Flavia Călin), un țap (Ștefan Forir), găina Moțată (Elena Emandi), dar și o cucuvea rău prevestitoare (Elena Anghel). Acestea sunt animate și umanizate corespunzător registrului conviețuirii. Ograda astfel garnisită cu țărani și orătănii este delimitată de pereții înalți ai "palatului" construit sărăcăcios din panouri de pal presat în ocru mohorât.
Decorul realizat de Bogdan Spătaru trimite, poate, la sintagma zgrunțuroasă, prea des repetată pe scenă "palat din balegă de cal". Nu vreau să-i propun autoarei eufemismul chirpici, plat, mai puțin sonor, dar ar fi păcat ca repetiția asta să fixeze o depreciativă imagine a satului / plaiului românesc în mintea spectatorilor. Veselia, nostalgia și frumoasele intenții ale evocării în termeni reali, pitorești, chiar nu merită această analogie semantică. Apoi, tot clanul așezat pe jos la ridicarea cortinei, între multe găleți și orătănii, în jurul Oanei Mogoș (Valeria), autoritatea maternă ocrotitoare, supremă, dă impresia de clan recent aciuat pe acele meleaguri. Dramatizarea ulterioară alungă această impresie și personajele nu întârzie să-și spună propria poveste. Povești existențiale cu mare încărcătură emoțională fiecare, spuse în dulcele grai moldovenesc. Vorbirea neaoșă încălzește inimile spectatorilor. Gălețile multifuncționale (rămase de la țiganii căldărari care s-au așezat la margine satului?) îndeplinesc rol de unelte de muncă, butoaie cu vin, simboluri ale emancipării feminine (la Ileana, cea venită de la oraș) sau instrumente de percuție ori fațete ale escamotării când ești supus judecății publice, deși de gura lumii nu scapi și nu te poți ascunde.
Firul epic se insinuează de la bun început și este susținut / țesut cu finețe de bătrânul care se pregătește să moară, Grigore, străbunicul, tatăl Valeriei. Dan Căpățână, în ciuda faptului că e emaciat și livid, iubește în taină pe femeia străină numită de săteni Leidididi care venise în sat pentru a se apropia de virtuala sa fiică abandonată. Tamara Constantinescu construiește un personaj misterios prin simpla traversare a scenei uneori. Din categoria bărbaților siguri pe ei (până la apariția soției) face parte Lămbiță, soțul Valeriei, interpretat cu fermitate masculină de Ciprian Brașoveanu. Cu pretenții și prețiozități de orășeancă stilată se alătură grupului Ileana (Petronela Buda) care vine după fiica ei Clara (Ama Beschieru), drăgălașă și nepăsătoare adolescentă ce trebuie să învețe pentru bac. Celelalte fiice ale Valeriei și Lămbiță își spun poveștile în cadrul unui interogatoriu sever, acuzându-se reciproc de infidelitate și rătăcire sentimentală. Cristina Uja în Aurora este o femeie labilă ce-și asumă greșelile tinereții căindu-se pentru că este umilită în ultimul hal. Mai voluntară, Silviana (Carmen Albu) nu contenește să declare că l-a iubit cu patimă pe "Otilo" (transcriu cum se pronunță pe scenă) în ciuda interdicțiilor impuse de familie. Sunt atinse discret probleme etnice și de homofobie. Cel care-și recunoaște "masculinitatea toxică" este Norbert (Vlad Volf), fiul Silvianiei. Un cuplu simpatic formează Călin (Răzvan Clopoțel) și Doru (Radu Horghidan), cei doi fii ai Aurorei. Când înșir legăturile acestea de familie dintre personajele piesei parcă aș participa la o bârfă între băbuțe vecine care stau pe o băncuță de pe marginea drumului și șușotesc neîntrerupt. Ceea ce comentează ele constituie chiar subiectul piesei cu bătrânelul care se pregătește să moară, dar de fapt moare altcineva. Nu vă spun cine. Aluzia la regina nopții se descifrează ca nostalgie după serile de vară de la țară și constituie o miză de poeticitate a textului. În mod evident, după cum spune un personaj, pe tik tok nu poți cuprinde frumusețea vieții de la țară. Muzica lui Csaba Boros reiterează motive folclorice adecvate momentelor prezentate periodic de un narator mitic, falnic, înveșmântat în hlamidă albă, ceea ce dă o anume sobrietate și greutate discursului. În cor sau individual, vocile actorilor sunt remarcabile. Autoritatea matriarhală a Valeriei prin jocul prestat de Oana Mogoș primește dimensiuni epopeice pe alocuri și nu e de mirare că ea e încoronată semnificativ, în final, ca virtuală Regină a Nopții. Toate experiențele țărănești ale celor ce duc nostalgia satului se concentrează în acest simbol generic ridicat la rang de reper suprem pentru întregul eșafodaj scenic.
Evident, Leta Popescu a învățat lecția teatrului popular mânuind inteligent un număr mare de personaje, regizând Scorpia neîmblînzită la Cluj în 2023 și Cum se scrie Shakespeare la Satu Mare în 2025. Iar a sa Regina nopții mă îndeamnă să mă gândesc și la surprinzătorul extras textual din versurile lui Marin Sorescu, din care Florin Liță a făcut spectacolul de înaltă ținută Sus, La Lilieci la Teatrul Dramatic "Elvira Godeanu" în 2023. O reamintire binevenită, la rândul ei.
(foto: Tudor Neacșu)
REGINA NOPȚII
Autor: Leta Popescu / Regia artistică: Leta Popescu
Scenografia: Bogdan Spătaru / Mișcare scenică: Elena Anghel
Muzică: Csaba Boros / Versuri: Oana Mogoș / Preparator muzical: Monica Măciuceanu
Regie tehnică: Gigi Busuioc / Asistență regie: Lavinia Eiler / Operator sunet: Dan Nedelescu / Operator lumini: Marian Tarazi
Distribuție: Oana Mogoș (Valeria, mamaia, fiica lui Grigore), Ciprian Brașoveanu (Lămbiță, tataia, soțul Valeriei), Dan Căpățână (Grigore, străbunicul, tatăl Valeriei), Petronela Buda (Ileana, fata celor doi), Cristina Uja Neagu (Aurora, fata celor doi), Carmen Albu (Silviana, fata celor doi), Ama Beschieru (Clara, nepoată, fiica Ileanei), Vlad Volf (Norbert, nepot, fiul Silvianei), Răzvan Clopoțel (Călin, fiul Aurorei), Radu Horghidan (Doru, fiul Aurorei), Tamara Constantinescu (Leidididi, străina), Elena Ghinea (Tarzan / Crina, posibilă fiică a lui Leidididi), Ștefan Forir (Țapul), Flavia Călin (Pisica Mâță), Mihai Păun (Câinele Țuchi), Elena Emandi (Găina Moțată), Elena Anghel (Cucuvea)