Am deschis vorbind despre avantajele (puține la număr) de a aparține grupei de vârstă 41-50 ani în momentul în care răspunzi la vreun sondaj online despre obiceiurile de consum. Bine, mai e unul. Sunt foarte norocoasă pentru că primul, Primul, PRIMUL meu spectacol de dans contemporan văzut, respirat, inspirat a fost OuiBaDa (premiera din 2007 a marelui coregraf Gigi Căciuleanu). Nu aveam cum să nu mă îndrăgostesc de această artă după explozia de mișcare, muzică și energie creată de unul dintre cele mai de succes și longevive spectacole de dans din istoria recentă a Bucureștiului.
Spectacolul de teatru-dans al Teatrului Szigligeti din Oradea, Boldogságkeresők / Happiness Hunters, care a avut premiera pe 25 septembrie 2025 și care a putut fi văzut doar câteva zile mai târziu în cadrul ediției cu numărul 4 a Festivalului BukFeszt în Sala Mare de la Metropolisul bucureștean, are ca punct de inspirație (unul dintre ele) mai sus numitul Requiem. Muzica (Cecilia Trabalka) reușește să fie la fel de obsedantă ca în filmul de la care își trage seva, fără să copieze în vreun fel nici o temă din sountrack-ul original, acompaniind actorii-dansatori pe scenă timp de o oră și jumătate în această gaură abisală a nefericii, a dependențelor de substanțe și de abuzatori, a visurilor care nu apucă nici să gângurească, nici să fie bine tratate de medici, pentru că sunt fie măcelărite, fie înlocuite de noi generații de visuri care se vor naște deja strivite.
Universul vizual, deopotrivă pregnant și narativ, reușește să țină spectatorul lipit de actorii-dansatori care se mișcă cu o fluiditate exemplară printr-un decor (Elod Golicza) post-industrial foarte complex, desfășurat pe mai multe planuri. Avem scene de dans pe trei etaje de înălțime, avem dans la bară, avem scări și, mai ales, avem găuri în podeaua etajului superior prin care coboară speranța că există o șansă de salvare. Ea doar există, nu înseamnă ca o să se și materializeze. Mișcările sunt foarte bine executate, sincronizarea funcționează comme il faut, corpurile sunt frumoase și expresive, lumina, muzica și decorul formează un întreg.
Proaspătul Boldogságkeresők / Happiness Hunters ar putea fi o minunată ușă care se deschide (printre altele spre lumea dansului) pentru cei care azi sunt cum eram eu când am văzut prima dată OuiBaDa.
(foto: Vígh László Miklós)