Desenele Ralucăi Hoisan miros a praf de puşcă ieftin, a puci amatoristic, a răscoală a elevelor de pension împotriva unei junte militare conduse de fiul unei precupeţe şchioape, cu trese de sergent, beat pulbere.
Din cer cad avioane în picaj ca nişte păsări înfuriate, cu ciocurile făcute suliţă ca ale pescăruşului râzător, bombele explodează la tot pasul ca nişte bace de mutătoare, guri dinţoase de panarame fără sex definit şi identitate clară ţipă întruna ca apucatele, neştiind încotro s-o apuce, inscripţii de-o şchioapă te avertizează să taci dracului din jgheabul ăla de gură şi să iei aminte, făi, c-o să vezi tu ce-o să păţeşti dacă te vei apropia de zona Zoster.
Noua ordine plastică a Ralucăi este a lui "nu pune mâna, stai că trag, culcat, să n-o faci, vericule, vrei să mă laşi în pace?, sanchi, teteo, iete fleoşc, te flambez, dă-te-n slobozul meu, marş". Raluca este un grafer în pragul revoltei. Până şi culorile ei căcănii sunt alese într-un fel anume, ca să dea o chestie cazonă, ca să-ţi strepezească fiinţa, ca să-ţi mute fălcile alea burgheze, da, da, domnule critic, nu te holba la mine ca o cârtiţă la menopauză, cu burţile tale de căcat, că la tine mă refer, mânca-mi-ai polenu'.
Raluca continuă pe şevalet tradiţia începută în stradă de newyorkezul de origine portoricană Jean-Michel Basquiat, de bucureştenii Sims şi Sek, de toate Crew-urile naşpa din Bucale, ca Urban Hierogliphic Cypher sau Noua Ordine Murală sau Fuckin' With Kops, care fac ceva pe guvernu' lu' peşte şi pe bloacele lui aiurea şi pe metrou' lui de cacao.
Raluca Hoisan, Expoziţie de grafică şi media, Galeria Galateea, Calea Victoriei nr. 132.