Corul Filarmonicii a fost pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner. Concertmaistru invitat a fost violonistul Dumitru Pocitari.
Tripticul compozitorului Adrian Pop este o muzică de balet cu un subiect plasat în Transilvania sfârșitului de secol XIX, caracterizată de un inspirat colorit folcloric, aplomb specific dansurilor populare și o temeinică tratare simfonică. Lucrarea cuprinde părțile: 1. Allegro selvaggio; 2. Molto andante; 3. Allegro molto vivo.
Suita conține un anume program. Prima mișcare, Allegro selvaggio, este un dans-pantomimă: în miez de noapte, doi tâlhari urmăresc caleașca unei tinere nobile. Caleașca se răstoarnă și tânăra femeie încearcă să se refugieze la adăpostul lizierei unei păduri, unde cei doi o hăituiesc printre arbori și, în final, o ucid cu lovituri de cuțit. În mișcarea a doua, Molto andante, o scenă de dragoste se înfiripă în ritmul unei purtate ardelenești, sentimentele evoluând de la tandrețe la pasiune. Allegro molto vivo, mișcarea finală a ciclului, dezlănțuie vârtejul unui dans popular antrenant - un hărțag din Țara Moților. Lucrarea a fost prezentată în primă audiție absolută de către Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, în decembrie 1997. Accesibilitatea și culoarea expresivă conferită de sursele folclorice prelucrate în cele trei părți ale micii suite justifică succesul trainic de care lucrarea se bucură atât în țară, cât și în străinătate. [5]
În interpretarea Orchestrei Filarmonicii George Enescu, dirijată de Lawrence Foster această lucrare atractivă a sunat plină de culoare și dinamism. O muzică frumoasă, în care orchestrația bogată surprinde ascultătorul. Percuția (clopote, gong, bici), precum și compartimentele bine reprezentate ale ansamblului (fiecare cu ambitusul ei cel mai confortabil) au creat o densitate sonoră, precum adâncurile unei mări.
Începutul, cu acele efecte izoritmice în pizzicato și cu arcușele violoncelelor lovind pe loc corzile con legno. sugerau o urmărire înverșunată, iar clopotele din final, pecetluiau momentul exitusului; plesnitura biciului, cinelul și toba completau imaginea. În secțiunea mediană, cantabilitatea predomina. Frumos a sunat solo-ul de clarinet, urmat de cel de fagot. Violoncelul și mai apoi, vioara inițiau o temă. În ultima parte, plină de viață, accentele impulsionau discursul, ca un joc popular.
La sfârșit, în aplauzele auditoriului, compozitorul Adrian Pop a fost invitat pe scenă și a mulțumit dirijorului și interpreților.
A urmat Concertul în mi minor pentru vioară și orchestră, op. 64 de Felix Mendelssohn, interpretat de Daniel Lozakovich, acompaniat de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de maestrul Lawrence Foster.
Un violonist remarcabil, în plină ascensiune, care își caută stilul propriu interpretativ. Posedă o foarte bună tehnică. Ascultam acest minunat concert romantic, cu o melodică unică prin frumusețe, încercând să mă desprind de ideea unei sonate cu vioară obligată. Mă așteptam ca Stradivarius-ul pe care cânta solistul să lumineze frazele muzicale, să transmită o anume căldură. De abia în Cadența primei părți - construită impecabil, cu triluri și acorduri, într-un flux nestăvilit, și cu o agogică rafinată - am putut să mă bucur din toată inima. Fluctuațiile mari de tempo ale solistului au creat uneori decalaje cu orchestra, din cauza tendinței de a etala virtuozitate cu orice preț, în pasajele primei părți. Neliniștea discursului muzical a persistat și în partea a doua, o formă de lied tripartit. Cantilena părea o punte către secțiunea centrală, unde vioara cântă duble coarde, într-un tremolo de mână stângă și aducând succesiuni de octave dificile bine tensionate. La reluarea ideii principale, metrica părea ambiguă. Chiar și intonarea unor salturi intervalice mari pe aceeași coardă a avut momente neclare. Maniera prea pastelată a emisiei, amintind mai curând de muzica impresionistă, a dizolvat firul melodic al viorii prea puțin decorat cu vibrato. Mai rar se întâmplă ca înainte de Puntea către ultima parte a Concertului să se facă o pauză destul de lungă, deoarece ideea de unitate a concertului (așa cum partea a doua este legată de prima, prin pedala modulantă a fagotului) solicită o cât mai scurtă întrerupere în desfășurarea muzicii. Velocitatea a predominat în finalul Concertului. Distincția sunetelor, printr-o articulația egal realizată în pasajele scalariforme, în legato, au adus virtuozitatea la cote înalte. La reapariția refrenului de rondo, unisonul cu flautul (staccato-ul instrumentului de suflat - depășind însă în intensitate afirmațiile solistului cam retras) - suna precis ritmat. Inițierea temelor din Cuplete era însă lipsită de contrast. Din păcate solistul a fugărit în permanență orchestra, care a rezistat, eroic, datorită experienței dirijorului.
După aplauzele publicului, Daniel Lozakovich a oferit la bis Sonata a III-a solo de Eugène Ysaÿe, Balada, în re minor, op. 27, dedicată lui George Enescu. Ascultam de astă dată un cu totul alt violonist. Senzațional! O înțelegere matură a combinației dintre violonistica de dificultate transcendentală și o expresie fascinată.
Prima secțiune, marcată Lento molto sostenuto, cu rol introductiv, în maniera unui recitativ, a fost interpretată cu multă sensibilitate, precum și cu gradarea rafinată a dinamicii. Sunetul se percepea ca unul foarte calitativ. Toate acele pasaje cu game în tonuri, precum și disonanțele, dar și cromatismul, confereau diversitate coloristică de bun gust. Allegro in tempo giusto e con bravura a fost atacat imediat. Savuram acele ritmuri punctate, cu o alură de măreție, precum și avalanșa de duble coarde și acorduri. Cu o agilitate deosebită au fost realizate pasajele rapide de triolete în legato, ca niște umbre ce mătură un zid. Zona culminant, în care decimele, în duble coarde, amintesc de Capriciile lui Paganini, a sunat convingător. Coda strălucitoare, cu seria de acorduri cântate foarte rapid și cu trăsături de arcuș reluate, a stârnit ropote de aplauze și ovații.
După pauză, am ascultat Missa în do major pentru patru soliști vocali, cor și orchestră, op. 86 de Ludwig van Beethoven, soliști soprana germană Sarah Traubel [3] altista Ramona Zaharia, tenorul Marius Vlad Budoiu și basul Mihai Damian.
Compusă în anul 1807 și comandată de către prințul Nikolaus Esterházy al II-lea, lucrarea vocal-simfonică a fost destinată zilei onomastice a soției sale, Prințesa Maria Josepha Hermengil de Esterházy de Galantha (născută von Liechtenstein), patroana artiștilor. Una dintre cele mai puțin interpretate dintre lucrările mai mari ale lui Beethoven, Missa în do major, urmează tradiția lui Joseph Haydn, cel care compunea anual câte o astfel de lucrare [6]. Premiera a avut loc la castelul Prințului Esterházy, în apropierea Vienei, la 13 septembrie 1807, lucrarea fiind, atunci primită cu reținere. Ulterior, versiunea din 1812 a fost dedicată lui Prințului Kinsky de Wchinitz și Tettau, beneficiind de succes.
Missa în do major este alcătuită din cinci părți: 1. Kyrie, 2. Gloria (Gloria; Qui tollis peccata mundi, Quoniam tu solus sanctus); 3. Credo (Credo, Et incarnatus est, Et Resuerexit, Et in Spiritum Sanctum, Et vitam venturi saeculi); 4. Sanctus (Sanctus, Pleni sunt coeli Osanna) și 5. Agnus Dei (Agnus Dei, Dona nobis pacem).
Pe scena Ateneului Român a răsunat o capodoperă a muzicii vocal-simfonice. Artiștii, cu toții, au realizat o versiune admirabilă. Sonoritățile consonante abundau, iar Corul Filarmonicii George Enescu a excelat. Kyirie Eleison a sunat magnific.
Orga se împletea perfect cu ansamblul orchestral, dozajul în raport cu ansamblul orchestral a fost minuțios conceput și realizat.
Dirijorul Lawrence Foster și-a arătat întreaga măiestrie, prin capacitatea de a coordona imensul aparat vocal-simfonic, ca pe un Airbus în zbor. Cu câtă știință muzicală a realizat acel fugato!
Soliștii vocali au cântat la un nivel foarte înalt, subordonându-se frumuseții mesajului din partitura beethoveniană și aurind fiecare intervenție, fie ea solistică, în duet sau cvartet vocal.
Vocea sopranei Sarah Traubel a înfrumusețat melodica ariilor, printr-o voce puternică și calitativă, însoțită de un vibrato larg și egal. Remarcabile au fost momentele, beneficiind de o aleasă frazare și un timbru vocal de mare clasă, ale basului Mihai Damian.
Aplauzele spectatorilor au răsunat minute în șir, validând împlinirea sufletească.
Filarmonica George Enescu își răsfață publicul prin concerte de stagiune, fiecare, precum vibrațiile imaginare ale unei flori de colț.
NOTE
[1] Cariera impresionantă a Maestrului Lawrence Foster (92 de ani) se desfășoară pe scene din Statele Unite ale Americii, Europa și Asia. Este un declarat iubitor și promotor al muzicii lui George Enescu. A activat timp de nouă ani ca Director Muzical al Operei din Marsilia și, pentru patru stagiuni, ca Director Artistic și Dirijor Principal al Orchestrei Naționale Radio din Polonia. În 1966, Lawrence Foster a primit Premiul Koussevitzky, oferit de Festivalul de la Tanglewood, SUA. A devenit apoi Director Muzical la Orchestra Simfonică din Houston, Filarmonica din Monte Carlo, Orchestra Simfonică din Barcelona, Orchestra Gulbenkian, Filarmonica din Montpellier, Festivalul de la Aspen, iar la Festivalul George Enescu a deținut aceeași poziție în perioada 1998-2001. A realizat înregistrări pentru casa de discuri Pentaton. Foster a fost decorat cu Grand Prix du Disque oferit de Académie Charles Cros din Franța, pentru înregistrarea operei Oedip de George Enescu. Iar în anul 2003, a fost decorat de Președintele României pentru serviciile aduse muzicii românești.
[2] Violonistul Daniel Lozakovich s-a născut la 1 aprilie 2001, la Stockholm. A studiat vioara de la vârsta de șase ani. A urmat cursurile Universității de Muzică din Karlsruhe, Germania, cu profesorul Josef Rissin în 2012, iar din 2015 a fost îndrumat de Eduard Wulfson la Geneva. A fost câștigătorul Concursului Internațional de Vioară Vladimir Spivakov, Ufa, Rusia (2016). A semnat un contract exclusiv cu Deutsche Grammophon, în iunie 2016, devenind cel mai tânăr membru de pe lista Casei de discuri, la vârsta de 15 ani. Lozakovici a cântat alături de Orchestre Philharmonique de Radio France, dirijată de Gustavo Dudamel, la ceremonia de redeschidere a Catedralei Notre-Dame, din Paris, după reconstrucția acesteia, la 8 decembrie 2024. În prezent, este artist în rezidență al Filarmonicii din Monte Carlo. Se bucură de o carieră de succes, cu apariții împreună cu Filarmonica din Oslo (dirijor Klaus Mäkelä), Filarmonica della Scala (dirijor Riccardo Chailly), Filarmonica Regală din Stockholm, Orchestre de la Suisse Romande, Filarmonica din Luxemburg, Orchestra Simfonică din Singapore, Filarmonica din Seul. În genurile camerale, Daniel Lozakovich a susținut recitaluri pe scene importante: Carnegie Hall New York, Concertgebouw Amsterdam, Théâtre des Champs-Élysées Paris, Tonhalle Zürich, Victoria Hall Geneva, Conservatorio Giuseppe Verdi Milano, Teatrul Mariinski Sankt Petersburg, Elbphilharmonie Hamburg, Konzerthaus Viena. Este frecvent invitat al festivalurilor internaționale (Verbier, Gstaad Menuhin Festival, Sommets musicaux de Gstaad, Festival de Pâques -Aix-en-Provence, Tanglewood Music Festival, Blossom Music Festival, Pacific Music Festival), Daniel Lozakovich cântă pe vioara Stradivarius - Le Reynier (1727).
[3] Soprana Sarah Traubel s-a născut la 12 iulie 1986, Leimen, Germania. A studiat la Universität der Künste Berlin, la Mozarteum din Salzburg cu Barbara Bonney, unde a absolvit cu distincție, și la Școala de Muzică din Manhattan, SUA. A urmat cursuri de măiestrie cu Francisco Araiza, Julie Kaufmann și Angelika Kirchschlager. Sarah Traubel a fost membru al studioului Opernhaus Zürich. A colaborat cu dirijori precum Ádám Fischer, Daniele Gatti, Ingo Metzmacher. Sarah Traubel a interpretat solo-ul de soprană în Simfonia nr. 4 de Gustav Mahler cu Filarmonica Mannheimer. A apărut în Stabat Mater al lui Giovanni Battista Pergolesi, alături de Andreas Scholl. A cântat în Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven, cu Brandenburgisches Staatsorcheste Frankfurt și în Requiem-ul de Wolfgang Amadeus Mozart, în Mannheimer Rosengarten, Germania.
[4] La ediția din 2025 a competiției Operalia, desfășurată la Sofia, în Bulgaria, între 20 și 26 octombrie, basul Mihai Damian a fost distins cu trei premii importante: Premiul I pentru voce masculină, Premiul Publicului și Premiul special oferit de Ministerul Culturii al Bulgariei.
[5] Octavia-Anhid Dinulescu: Program de sală, Filarmonica George Enescu, stagiunea 2025/2026, pagina 9.
[6] misse dedicate prințesei au mai compus cehul Jan Ladislav Dussek și austriacul Johann Nepomuk Hummel.