Macbeth.0, cea mai nouă producție a Teatrului Masca, nu doar îl scoate pe Macbeth din centrul spectacolului, dar îl și lipsește de putere, discernământ și liber arbitru. El rămâne un personaj într-un joc al destinului, plin de infatuare și cu indicatori slabi de luciditate. Tema determinismului (chiar a fatalismului) din istoria scoțiană pare un capitol deja studiat, însă Catinca Drăgănescu plasează dezbaterea cu privire la capacitatea de a fi un agent autonom (în engleză agency) a personajelor într-un context virtual post-uman. Tehno-tirania preia guvernarea și devine omnipotentă, omniprezentă și imposibil de destabilizat. Lupta dintre conștiința morală și nebunie devine o luptă algoritmică, orice acțiune ar întreprinde jucătorul, algoritmul va da același rezultat.
În matrixul din Militari, adevărul devine tot mai fragil în fața unei tiranii imperceptibile. Macbeth (Voicu Aaniței) nu îl omoară pe Duncan (Sorin Dinculescu) și nu trădează din sete de putere sau nebunie, ci pentru că nu are de ales. Lady Macbeth (Măriuca Bosnea), pe cât de veritabilă i-ar părea viclenia și susținerea ideilor nechibzuite ale consortului ei, este doar un personaj care ajută la îndeplinirea profeției, nu un complice activ. Într-un sistem de control și supraveghere constantă, nimic din ce spun sau întreprind personajele nu mai pare genuin, iar responsabilitatea nu mai poate fi atribuită indivizilor. Obsesia protagonistului pentru propriul destin îl face să nu mai observe cât de ușor a fost vrăjit de corul ce i-a promis că va deveni rege. Calcă peste capete și peste propria demnitate, văzând doar misiunile de care este condiționat.
În timp ce Macbeth & co sunt blocați în această lume paralelă, Mara Bugarin, Vladimir Purdel și Alina Crăiță (și pe alocuri și alți actori) sunt curatorii jocului care dictează următoarea misiune, scanează și stabilesc nivelul atins de avatare. Deși acești observatori au acces la setările avatarelor și sunt situați într-un punct din care îi pot păzi și supraveghea cu atenție, nu ei sunt cei care le controlează. Puterea vine de la un meta-personaj, despre care putem bănui că are puteri depline și chiar dacă nu îl vedem sub forma unei entități distincte, e peste tot. Nici o acțiune sau replică nu rămâne neobservată, reflectorul este întotdeauna pe personaje, iar camera SS (aici emisiunea Starea Scoției, o trimitere-ironie la celălalt SS) nu scapă indivizii din vizor, funcționând totodată ca instrument de propagandă.
Banquo (Dragoș Stoica) și Ross (David Drugaru) sunt primii care prezintă indicatori scăzuți de loialitate față de regimul despotic al lui Lord & Lady Macbeth. Într-o lume non-virtuală, adică reală, asta s-ar traduce drept un reflex firesc de a pune la îndoială actuala putere și de a nega autoritatea. Pentru Banquo, îndoiala față de rege îi atrage sfârșitul, așa cum a pățit oricine care nu a fost suficient de obedient. Totuși, tiranul nu scapă fără pedepse ale propriei conștiințe. Lady M. își pierde mințile de la visele recurente în care nu își poate spăla mâinile de sânge. Fantomele lui Duncan și a lui Banquo îi vizitează periodic memoria regelui și chiar ajung la banchetul lui, iar jocul violent dintre vii și morți face nebunia lui Macbeth imposibil de ascuns.
Ross însă reușește să-i ajute pe Malcolm (Mara Căruțașu) și Macduff (Vladimir Purdel) să revină în țară pentru a destabiliza regimul și pentru a se răzbuna, iar loophole-ul din profeție face moartea regelui posibilă. Game over pentru Macbeth.
Ca produs artistic, spectacolul este, într-adevăr, un manifest și un început al unui nou parcurs artistic al Teatrului Masca. Macbeth.0 este un mod de a rescrie teatrul și de a oferi o experiență imersivă publicului (decor de Gabi Albu, costume de Rodica Neacșea, VR de Ciprian Făcăeru (Augmented Space Agency), lighting design de Andrei Ignat, video design de Dan Ionescu), care este și el absorbit în această matrice algoritmică. În acest "laborator de creație", egoul uman se materializează (păpuși create de Laura Duică) și viitorul nu mai pare atât de îndepărtat, fie că vorbim de viitorul teatrului sau al umanității.
(foto: Cristinel Dâdăl)