Concertmaistru a fost violonistul Rafael Butaru.
Prima lucrare din concert a fost Uvertura «Rosamunde» D. 644 de Franz Schubert. Compusă în anul 1820, ca muzică incidentală a piesei Rosamunde, Prințesa Ciprului de Helmina von Chézy [3], piesa a avut premiera la Theater an der Wien din Viena, la 20 decembrie 1823. Farmecul lucrării rezidă din fluiditatea și eleganța stilului clasic, combinat cu lirismul italian (rossinian). "Forma de sonată este precedată de o introducere Andante, în tonuri întunecate, așa cum se obișnuia în creația de gen a epocii." [4] Oboiul intonează o idee muzicală cantabilă, cu un acompaniament repetând o formulă ritmică contratimpată. Viorile în divisi reiau tema luminoasă. Câteva "trăsnete", în sforzando fortissimo, pregătesc declanșarea secțiunii alerte, Allegro vivace.
În interpretarea Orchestrei Filarmonicii George Enescu, dirijată de italianul Giordano Bellincampi, melodia viorilor se desprindea sprințar (în alla breve, anacruzic și printr-o expansiune intervalică - cvartă, cvintă, nonă, ascendente), pe acompaniamentul în pizzicato al corzilor. O muzică plină de voie bună, cu formule ostinato de dactil, cântate la unison, precis conturate prin staccato. Admirabil elanul artiștilor de pe scena Ateneului.
Publicul a aplaudat intens interpreții.
Muzica Uverturii a fost folosită pentru o secvență de balet în filmul muzical Hans Christian Andersen, din 1952, regia Charles Vidor, avându-l în rol principal pe Danny Kaye. Balerinii: Erik Bruhn și Zizi Jeanmaire.
A urmat Cornul fermecat al băiatului (Des Knaben Wunderhorn) de Gustav Mahler, solist baritonul Thomas Hampson. Scrisă în 1899, lucrarea conține o serie de cântece cu muzică, compuse fie pentru voce și pian, fie pentru voce și orchestră, bazate pe texte din poezii populare germane, alese dintr-o colecție cu același nume, adunată de Achim von Arnim și Clemens Brentano. Cele zece lieduri selecționate redau un univers de basm.
Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Giordano Bellincampi, a explorat o gamă vastă de culori și texturi, ilustrând aventurile și emoțiile băiatului-erou prin pasaje lirice, dramatice sau narative. Ascultând cântecele soldățești - Cântecul nocturn al santinelei, Deșteptare, Unde frumoasele trompete răsună - ascultătorul este impresionat de o cu totul altă imagine despre război și drama soldatului împins la luptă, imagine care se deosebește total de triumfalismul arborat în marșurile armatelor germane din cel de-al doilea război mondial. Cântecele, izvorâte din fondul poetic al culegerii, urmăresc "redarea protestului față de nedreptatea orânduirii sociale, față de cei umiliți, față de oamenii simplii și sărmani." [5] Totul capătă aici o înveșmântare melodică, armonică și timbrală mahleriană. Interesant este rolul hotărâtor al orchestrei în conturarea imaginilor, precum și în conturarea comentariului subtil și rafinat. În cadrul ciclului dispunerea liedurilor beneficiază de o succesiune gradată. De la tragismul primului lied Der SchildwacheNachtlied (Cântecul nocturn al santinelei), la lirismul celui de-al doilea Verlor'ne Müc' (Străduințe zadarnice), de la atmosfera sumbră a liedului al treilea Trost im Unglück (Alinare în nenorocire), la seninătatea celui de-al patrulea Wer hat dies Liedel erdacht ? (Cine a născocit acel cântecel), pentru ca al cincilea lied Das irdiche Leben (Viața pământească) să readucă expresia dramatică și tragismul primului lied. În următoarele cinci lieduri problematica este mai generoasă. Se reia sarcasmul din Scherzo-ul Simfoniei nr. 1 a compozitorului, cu o expresie mai rafinată. Cântul simbolizează, cu ajutorul unui motiv muzical utilizat și în alte simfonii ale lui Gustav Mahler, trecerea de la suferință la transfigurare, dintr-o stare interogativă sau luptă, la o acceptare ori resemnare. Muzica lui Gustav Mahler poartă în ea o dihotomie, o oscilație între disperare și speranță.
Tocmai alternanța contrastelor a fost foarte atent urmărită și realizată de către baritonul Thomas Hampson, în selecția de cântece : 1. Lied der Verfolgten (Cântecul celor persecutați); 2. Wo die schönen Trompeten blasen (Unde frumoasele trompete răsună); 3. Das irdische Leben (Viața pământească); 4. Das himmlische Leben (Viața cerească); 5. Urlicht (Lumina originară).
Baritonul Thomas Hampson posedă o teatralitate vie. Reușește să captiveze auditoriul prin convingerea pe care o imprimă interpretării și printr-o trăire autentică. Sesizam cum instrumentiștii de pe scenă simțeau pur-și-simplu, cum cântărețul îi lua cu el, le transmite perfect intențiile agogice, inflexiunile dinamice și starea sa sufletească.
Un bariton care impresionează prin calitatea vocii, dar mai ales prin capacitatea sa de a schimba radical expresia frazei muzicale: aprig-blând, voios-trist. Categoriile estetice ce derivau din linia melodică interpretată (cu o arcuire, punctată uneori de accente), se plasau în interpretarea acestui solist vocal de excepție, în sfera sublimului,apolinicului, catharsisului, dramaticului, frumosului, grotescului și tragicului.
Introducerea liedului Unde frumoasele trompete răsună sugera în chip plastic semnalul goarnelor, cu acel ritm supra-punctat, în staccato.
Thomas Hampson te propulsează și te postează în fața unei hărți mentale a spațiului și timpului. Cu ce tehnică înaltă emitea vocaliza pe a! Dicția fermă (acel r-rulat și încheierea clară a cuvintelor cântate) se mula pe firul melodic vibrat amplu. O voce puternică ce provoacă uneori înfiorare.
Fiecare lied, era prin glasul lui Thomas Hampson un giuvaer muzical. Versurile din Urlicht (Lumina originară) - folosite și în partea a patra a Simfoniei nr. 2 a compozitorului - evocau calmul senin, într-o rugă fierbinte, precum o rază călăuzitoare spre Ceruri: "O, mic trandafir roșu! / Omul zace în cea mai mare suferință! / Omul zace în cea mai mare durere! / Cât de mult tânjesc să fiu în rai! / Apoi am ajuns pe o cale largă / Apoi a venit un înger și a vrut să mă îndepărteze / O, nu! Nu voiam să fiu întors! / O, nu! Nu voiam să fiu gonit: / Sunt de la Dumnezeu și vreau să mă întorc la El! / Bunul Dumnezeu îmi va da o luminiță / Va străluci pentru mine până la viața veșnică, binecuvântată!"
Impresionant a cântat acest fantastic muzician Thomas Hampson!
Remarcabile și solo-urile de vioară înserate cu căldură, fin timbrate ale concertmaistrului Rafael Butaru.
Aplauze intense, ovații și un buchet de flori au răsplătit prestația magnifică a solistului serii. Am regretat că Thomas Hampson nu a oferit și un bis.
După pauza concertului de la sala Ateneului Român, am ascultat Simfonia nr. 3, în fa major, op. 90 de Johannes Brahms, compusă în anul 1883 și dedicată lui Hans von Bülow. Premiera ei a avut loc la 2 decembrie 1883, cu Orchestra Filarmonicii din Viena, sub conducerea lui Hans Richter. Este o lucrare enigmatică, melancolică și introspectivă, ce aduce un omagiu adresat lui Robert Schumann.
Nici nu am simțit când au trecut cele patru părți ale capodoperei brahmsiene: 1. Allegro con brio; 2. Andante; 3. Poco allegretto; 4. Allegro. Antonin Dvořák a apreciat Simfonia astfel: "Spun fără a exagera că această lucrare depășește primele sale două simfonii; dacă nu, poate, în grandoare și concepție puternică - atunci cu siguranță în - frumusețe."
Mișcările dirijorale ale lui Giordano Bellincampi sunt foarte elegante, și uneori, ai impresia că de fapt cântă la un instrument cu coarde. Viziunea sa asupra Simfoniei nr. 3 în fa major, op. 90 a coincis cu stilul romantic, atât de apreciat, pe care compozitorul german din Hamburg îl rezuma în expresia frei aber froh (liber, dar fericit).
Acea vestită temă din partea a treia, poco Allegretto în do minor, un vals, a sunat cu un lirism deosebit. Precum toate cele patru părți ale Simfoniei op. 90 și aceasta se termină în liniște.
Finalul, Allegro - un poco sostenuto, s-a desfășurat ca o mișcare lirică, pasională, bogată în melodii, acestea fiind intens folosite, modificate și dezvoltate. Dirijorul Giordano Bellincampi a condus orchestra, dozând cu finețe intensitățile și echilibrând aportul fiecărui compartiment.
Îmi imaginam un ocean, în care în adâncurile sale, unda valului de la suprafață are reverberație.
NOTE
[1] Dirijorul Giordano Bellincampi s-a născut la Roma în 1965. A fost educat la Academia Regală Daneză de Muzică din Copenhaga, unde a studiat atât trombonul bas, cât și de asemenea dirijatul cu Jorma Panula. Și-a făcut debutul ca dirijor în anul 1994 cu Orchestra Simfonică Odense. Între 1997 și 2000 a fost dirijor principal al Athelas Sinfonietta Copenhagen, principalul ansamblu de muzică contemporană din Danemarca. A fost Director muzical al Copenhagen Philharmonic Orchestra (2000-2006). A fost Director Muzical General al Danish National Opera, Aarhus (2005 și 2013). A fost Director Muzical General al Duisburg Philharmonic (2012 și 2017). A fost Dirijor Principal al I Pomeriggi Musicali din Milano, Dirijor Șef al Kristiansand Symphony Orchestra între 2013 și 2018. Este director muzical al Auckland Philharmonia din 2016. Giordano Bellincampi este frecvent invitat să dirijeze ansambluri din întreaga din Europa, America de Nord, Asia și Australia. A dirijat orchestre precum: Orchestra Simfonică din Vancouver, Canada, Orchestra din Trondheim și din Kristiansand, Norvegia, Orchestra Națională din Estonia, orchestrele din Toledo, Jacksonville, SUA. A dirijat și Opera Regală din Copenhaga și Deutsche Oper am Rhein. A fost invitat la Gala Puccini de la Opera din Malmö, Suedia. Giordano Bellincampi predă la Academia Regală din Danemarca, susține cursuri de măiestrie în întreaga lume și se bucură de distincții oferite atât de guvernul danez, cât și de cel italian, pentru contribuțiile sale în domeniul culturii.
[2] Baritonul liric Thomas Hampson este unul dintre cei mai importanți muzicieni ai zilelor noastre. S-a născut la 28 iuie 1955, la Elkhart, Indiana, SUA. A studiat la Eastern Washington University din Cheney, Washington. A obținut o diplomă BFA în interpretare vocală la Fort Wright College, Washington. A studiat la Music Academy of the West, sub îndrumarea lui Gwendolyn Koldowsky și Martial Singher, unde a câștigat Premiul Lotte Lehmann. Apoi, și-a continuat studiile la University of Southern California Thornton School of Music, cu Jack Metz și baritonul Horst Günter. În 1980 a participat la Merola Opera Program (San Francisco). În 1981, a fost unul dintre câștigătorii finalei naționale ale audițiilor Metropolitan Opera National Council. În 1984, a început un angajament la Opernhaus Zürich, Elveția, ca bariton liric principal. În același an a debutat la Wigmore Hall, Londra. În anul 1986, a debutat la The Town Hall din New York. După ce a fost audiat de dirijorul Leonard Bernstein, Thomas Hampson a participat la reprezentații cu Filarmonica din Viena ale operelor Kindertotenlieder (1988), Rückert-Lieder (1990) și Lieder eines fahrenden Gesellen de Gustav Mahler (1990). Baritonul Thomas Hampson are în repertoriul său peste 80 de roluri de operă. A cântat în săli celebre precum: Avery Fisher Hall, Barbican Centre, Carnegie Hall, Concertgebouw, Royal Albert Hall, Théâtre du Châtelet și săli de operă ca: Lyric Opera of Chicago, Metropolitan Opera, Paris Opera, Royal Opera Covent Garden, San Francisco Opera, Vienna State Opera A fost invitat în festivaluri precum: Mostly Mozart Festival, Maggio Musicale, Salzburg Festival, A cântat alături de unii dintre cei mai renumiți pianiști din lume: John Browning, Geoffrey Parsons, Wolfram Rieger, Craig Rutenberg, Wolfgang Sawallisch. A cântat cu orchestrele Chicago Symphony Orchestra, Houston Symphony, New York Philharmonic, Philadelphia Orchestra, San Francisco Symphony, Orchestra dell'Accademia Nazionale di «Santa Cecilia» din Roma, Spokane Symphony, Staatskapelle Berlin, UBS Verbier Orchestra.
A cântat sub bagheta dirijorilor Daniel Barenboim, Christoph Eschenbach, Daniele Gatti, Vladimir Jurowski, James Levine, Fabio Luisi, Kurt Masur, Zubin Mehta, Seiji Ozawa, Antonio Pappano, Michael Tilson Thomas și Franz Welser-Möst. Este profesor onorific la Universitatea din Heidelberg, Germania și membru onorific al Academiei Regale de Muzică din Londra. Thomas Hampson a susținut o serie de masterclass-uri la Festivalul Tanglewood din Lenox, Massachusetts. A realizat 170 de albume și a obținut premii precum: Gramophone Awards, GRAMMY, Edison Award și Grand Prix du Disque. A fost desemnat Cântărețul Masculin al Anului de către International Classical Music Awards, Cannes Classical Music Award. În 2009 Hampson a devenit primul artist rezident al Filarmonicii din New York. În 2010, Hampson a fost ales în Academia Americană de Arte și Științe a SUA.
[3] Uvertura «Rosamunde» este, de fapt, refolosirea uverturii scrise pentru melodrama Die Zauberharfe, D. 644, scrisă cu trei ani mai devreme de către Franz Schubert.
[4] Dinulescu, Octavia-Anahid: Program de sală, Filarmonica George Enescu, 22-24 ianuarie, Stagiunea 2025/2026, pag. 4.
[5] Iliuț, Vasile: De la Wagner la contemporani, vol. I, Editura Muzicală, București, 1992. pag. 179.
[6] Dotsey, Calvin - Secretele Rinului: Simfonia nr. 3 de Brahms", în Simfonia din Houston, din 30 aprilie 2018.