Am să încep această cronică cu relatarea unui gest ce m-a copleșit, pe care l-am observat în holul Ateneului: o doamnă mai în etate, s-a apropiat de panoul imens al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, și a mângâiat ușor portretul cu fața geniului muzicii românești... Da, aceasta este cea mai frumoasă cronică muzicală! Tot ce voi scrie de acum înainte aici, pălește în fața gestului pios descris.
Ultimul concert al stagiunii a încununat o serie de EVENIMENTE muzicale, înșirate pe un lanț de aur. Fiecare seară de muzică simfonică, de-a lungul săptămânilor, a marcat spectacole cu repertorii, dirijori, soliști și artiști excepționali, care mai de care, rupând mâinile publicului ce i-a aplaudat și iubit pentru darul lor spiritual. Membrii Orchestrei și ai Corului au fost într-adevăr foarte solicitați, la limita extenuării. Publicul a fost cel mai răsfățat!
La începutul serii, Directorul general al Filarmonicii George Enescu, domnul Marin Cazacu, a rostit câteva cuvinte de mulțumire sponsorilor, interpreților, colegilor și publicului. Domnia sa a anunțat că noua stagiune simfonică 2026/2027 va începe la data de 1 octombrie 2026, având-o ca solistă pe celebra pianistă Martha Argerich.
Într-un interviu, dirijorul Daniele Rustioni spunea: "Faptul că încheiem cu Te Deum de Bruckner spune și ceva despre anvergura acestei stagiuni. Patru soliști vocali, cor, orgă, o vioară solo - cred că este, într-un fel, o declarație de forță din partea Filarmonicii George Enescu. Este ca un dar oferit publicului, un premiu la final de stagiune". [7]
Concertul a debutat furtunos, Uvertura operei «Tannhäuser» de Richard Wagner, răsunând fabulos. Am putut savura o versiune romantică, paradoxal interpretată echilibrat, în sensul bun, astfel încât sonoritățile alămurilor erau bine topite în ansamblu, fără excesele atât de deranjate sesizate uneori la alte ansambluri, cu o tensiune menținută. Lucrarea conține patru secțiuni: Introducere, Andante maestoso, Allegro și Concluzie.
Uvertura începe cu coralul pelerinilor întorși de la Roma, într-o atmosferă profund religioasă (clarinete, cornuri și fagoturi).
După Imnul Pelerinului, considerat un imn creștin, reprezentând bunătatea, în opoziție cu poftele lui Venus și a Bacanalelor. Personajul Tannhäuser va petrece întreaga operă sfâșiat între atracțiile ambelor forțe. A urmat motivul remușcărilor, cu cromatismul său incert. Violoncelele îl cântau primele, urmate de viori. Tannhäuser e plin de remușcări pentru că a părăsit lumea oamenilor (și a Elisabetei) pentru plăcerile lui Venus. După o Punte scurtă, a revenit imnul pelerinului, după care a apărut obsedantul puls al vieții.
Într-o formă circulară, muzica se întoarce la motivul Pelerinului.
Apoi, în mijlocul secțiunii, se înfățișa un fragment asociat cu Venusberg-ul (Muntele Venerei-tărâmul zânelor), cu o energie senzuală, carnală [8], după care se revine la gloriosul cor al pelerinilor.
Allegro-ul a introdus tema bacanalelor, vioaie, plină de energie, cântată elocvent de partida violelor.
În cele trei segmente ale acestui Allegro, oboiul și clarinetul au avut intervenții foarte reușite. Motivele cromatice descendente ale viorilor se împleteau cu cele ascendente ale violoncelelor, pe fondul creșterii entuziasmului. Tema adulației lui Venus a reapărut precum un marș, apoi reluată cu acompaniament de harpă. Tensiunea se amplifica prin intervenția viorilor și a suflătorilor. După o culminație, s-a auzit tema de la începutul Allegro-ului, cântată doar de viole. Splendid a sunat motivul Vraja iubirii, o melodie insinuantă, folosită de Venus pentru ispitirea lui Tannhäuser.
Trianglul, tamburina și cinelele colorau discursul muzical, în timp ce intensitatea întregului aparat orchestral ajungea la fortissimo, iar timpanul trepida. Credința va învinge, iar puterile seducătoare ale lui Venus pălesc: încet și solemn, muzica se întoarce la Imnul Pelerinului, cântat din nou de clarinet, corni și fagoturi, susținut de un tril profund al timpanelor și de pedalele violelor și violoncelelor. Motivul remușcării reapărea, iar Imnul Pelerinului încheia Uvertura.
Solo-urile celor doi violoniști de la primul pupitru: Rafael Butaru și Mircea Lazăr au sunat armonios și echilibrate timbral.
Aplauzele intense și prelungite au inundat sala Ateneului, după această versiune foarte bună a celebrei Uverturi wagneriene.
A urmat Concertul pentru vioară și orchestră, op. 14 de Samuel Barber, în interpretarea solistei americano-italiene Francesca Dego. Concertul a fost compus în anul 1939 și are trei părți: 1. Allegro; 2. Andante sostenuto; 3. Presto in moto perpetuo. Versiunea realizată în aul 1964 de către Isaac Stern, cu Filarmonica din New-York, dirijată de Leonard Bernstein, rămâne drept o interpretare romantică de referință.
Concertul începe cu un prim subiect liric, anunțat imediat de vioara solo, fără nicio introducere orchestrală. Această mișcare în ansamblu are caracterul unei sonate. A doua mișcare este introdusă printr-un solo extins de oboi. Vioara intră cu o temă contrastantă și rapsodică, după care repetă melodia oboiului de la început. Ultima mișcare, un perpetuum mobile, exploatează caracterul strălucitor și virtuos al viorii.
În interpretarea Francescăi Dego am putut savura frumusețea sunetului aplicat melodiilor calme ale primelor părți, dialogurile excelent conduse pe rând cu clarinetul, oboiul și fagotul precum și pasajele cu o dinamizare gradat avântată către tutti.
Ascultam și câteva intervenții vii ale pianului - Raluca Oatu. Apoi, tema viorii căpăta pregnanță prin sublinieri, în care accentele creau dramatism, prin alăturarea timpanului. În Repriză, tema secundă era intonată cu delicatețe de către instrumentele de suflat de lemn. Cu rafinament a realizat violonista și tranziția către partea a doua. Oboiul, acompaniat în pizzicato de contrabasuri, a creat o atmosferă propice intrării viorii soliste, într-o intensitate scăzută, cu un sunet foarte dulce. Cornul aducea o anume tandrețe expresiei. Apoi, vioara solistă și-a întețit rostirea cu sforzandi presărate și cu consistentele duble coarde. Se puteau percepe motive muzicale reluate din prima mișcare, precum cel cu acea legănare bine susținută a unui interval distanțat în legato, apoi marcat în detaché. Tema pe coarda gravă a viorii a sunat cu o expresie tensionată datorită folosirii unui vibrato dens. Pasajele de velocitate din registrul acut sunau cu limpezime, intonate cristal de Francesca Dego. Finalul concertului, un moto perpetuo (configurație repetitivă, executată rapid, de obicei cu sunete de aceeași durată), ce mă ducea cu gândul la cel din finalul Sonatei pentru vioară și pian de Maurice Ravel, desigur cu alt limbaj, (unul impresionist sofisticat), a adus o schimbare a caracterului spectaculos al concertului, aparent destul de "cumințel" tehnic, până în acest moment.
Solista a reușit să "înțepe" anumite sunete prin accente scurte, contrastul fiind făcut cu o mare lejeritate.
Remarcabilă a fost intervenția partidei de violă care a preluat maniera solistei de a cânta cu mare velocitate pasajele intercalate. Sclipitoare "picăturile" sonore ale flautului, colorate sunetele emise de trompetă și zornăiala tobei mici. Contrabași "foșneau" în tremolo.
După aplauzele puternice ale publicului și rechemată în mai multe rânduri la rampă, Francesca Dego a cântat la bis, Capriciul nr. 16 de Niccolò Paganini, cu o tehnică impecabilă în Presto.
După pauză, am ascultat Poemul simfonic Prometheus, Sz. 99 de Franz Liszt, o noutate pe scena Ateneului Român, poemele simfonice ale compozitorului cele mai cunoscute, fiind: Preludiile, Tasso, Mazeppa, Orpheus, Hungaria și Hamlet. Compus în anul 1850 ca uvertură cu cor, și revizuit în 1855, ca poem simfonic, Prometheus se bazează pe mitul grec care detaliază furtul focului de la zei, de către Titanul Prometeu. Însuși Franz Liszt a condus premiera acestei versiuni definitive la Brunswick, în data de 18 octombrie 1855. În versiunea finală a piesei, Liszt a creat o formă multi-secțională, strâns aliniată cu forma tradițională de sonată. Poemul a fost dedicat prințesei Carolyne zu Sayn-Wittgenstein, iar dirijorul Hans von Bülow a fost cel care a popularizat lucrarea.
Partitura lucrării simfonice prevede: 2 flaute, piculină, 2 oboaie, corn englez, 2 clarinete, 2 fagoturi, 4 corni, 2 trompete, 2 tromboane, trombon bas, tubă, timpane, vioară întâi și secundă, viole, violoncele și contrabasuri.
Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Daniele Rustioni a interpretat magistral această lucrare dominată de pasiune, un poem simfonic romantic, în care subiectivitatea, imaginația și trăirile sunt exprimate sonor de Franz Liszt cu o mare sinceritate. Ascultam cum în Allegro energico et agitato assai, erau prezente gesturi sumbre, puternice, care se stingeau brusc în tăcere. Tremolo-urile instrumentelor cu coarde confereau debutului poemului o captivitate deosebită.
Apoi, prin folosirea acordurilor de septimă micșorată, în secțiunea Maestoso, compozitorul transmite suferința lui Prometeu. La sfârșitul introducerii, un Recitativo schimba brusc factura și afectul, oferind un spațiu contemplativ, raportat la conținutul emoțional al secțiunii anterioare. În Allegro molto appassionato ce a urmat, erau reutilizate în moduri inovatoare fragmentele puternice din introducere. Prin două secțiuni contrastante, care reprezintă suferința frenetică și eliberarea liniștitoare, Franz Liszt transmite călătoria emoțională a lui Prometeu. Fragmentele importante, inclusiv o fugă amplă, se încheiau printr-un recitativ. Compozitorul a reușit să transmită atât sentimentul de suferință, cât și pe cel de sfidare. prin alegerea pentru forma lucrării sale, a unui discurs muzical ciclic.
Cât de precis a fost marcată pauza generală (G:P.), după vijelia trompetelor însoțite de contrabasuri! Admiram capacitatea acestui dirijor, Daniele Rustioni de a crea arce energetice, prin corelarea raporturilor dintre segmentele simetrice și cele asimetrice, atât pe coordonata înălțimilor (în spațiu), cât și pe cea a duratelor (în timp).
Impresionant acest poem simfonic lisztian, al cincilea din șirul celor douăsprezece, scrise între anii 1848 și 1858. Este o muzică având un coeficient mare de ocupare cu evenimente sonore. Într-adevăr simțeam o "cufundare de integrare în armonia și dizarmonia sonoră" [9] a poemului.
După acordurile finale, aplauzele tumultuoase au inundat sala Ateneului Român.
Ultima lucrare interpretată în concertul de închidere a stagiunii simfonice 2025/2026, de către Orchestra și Corul Filarmonicii George Enescu, dirijate de Daniele Rustioni, a fost Te Deum de Anton Bruckner, avându-i ca soliști pe soprana Cristina Păsăroiu, mezzosoprana Judit Kutasi, tenorul Sunnyboy Dladla și basul Alexander Roslavets.
Lucrarea a fost dedicată Ad majórem Dei glóriam (Pentru slava cea mare a lui Dumnezeu). Versiunea finală a fost realizată în anul 1883, iar prima audiție a avut loc la Kleiner Musikvereinssaal din Viena, la 2 mai 1885 (cu două piane în loc de orchestră), iar Hans Richter a dirijat prima reprezentație cu orchestră completă, la 10 ianuarie 1886, la Großer Musikvereinssaal din Viena. Compozitorul însuși a numit lucrarea "mândria vieții sale."
"Lucrarea impresionează prin perfecțiunea formei, printr-o construcție supusă cu rigoare textului liturgic, pus în valoare cu credință și o rară capacitate de pătrundere în spațiul misterios al structurilor sonore."[10]
Misa este destinată corului mixt, soliștilor, SATB (soprană, mezzosoprană, tenor și bas) precum și orchestrei compuse din; 2 flaute, 2 oboaie, 2 clarinete, 2 fagoturi, 4 corni, 3 trompete, tromboane (alto, tenor și bas), tubă bas, timpane, viori, viole, violoncele, contrabasuri și orgă ad libitum. Lucrarea este alcătuită din cinci părți:
1. "Te Deum laudamus" - Allegro, Feierlich, mit Kraft;
2. "Te ergo quaesumus" - Moderato;
3. "Aeterna fac" - Allegro, Feierlich, mit Kraft;
4. "Salvum fac populum tuum" - Moderato;
5. "In Te, Domine speravi" - Mäßig bewegt.
Dintre marii dirijori care au interpretat Te Deum de Anton Bruckner amintim pe: Herbert von Karajan, Bruno Walter Volkmar Andreae și Sergiu Celibidache.
În interpretarea Orchestra și Corul Filarmonicii George Enescu, dirijate de Daniele Rustioni ascultam cum în prima parte vocile din cor erau propulsate de acordurile de orgă. Instrumentele cu coarde intonau motive muzicale utilizând intervale de cvinte. Se auzeau îndemnurile "Lăudat fie Domnul!"
După o serie de procese modulatorii, intrau soliștii vocali - soprana Cristina Păsăroiu și tenorul Sunnyboy Vincent Dladla, aducând o nuanță de adâncă interiorizare.
Foarte emoționant a sunat momentul a capella, precum un veritabil cântec de îngeri. Apoi, a doua secțiune "Te ergo quaesumus" (Pe tine, așadar, te rugăm să vii în ajutorul slujitorilor tăi") provoca o atmosferă senină și imploratoare, având un solo expresiv de tenor și de vioară solo.
În Aeterna fac, partea a treia, se restabilește forța adresării, mărturisind dorința oamenilor de a fi veșnic între aleșii Domnului. Este un fragment aproape apocaliptic prin furia sa. Se apelează la toate resursele corului și orchestrei, printr-o ritmicitate acerbă, înainte de a se ajunge la o cadență bruscă, nerezolvată.
Partea a patra, Salvum fac populum tuuma (Salvează-ți poporul), începea ca o repetare a celei de-a doua secțiuni, de data aceasta cu voci feminine acompaniind tenorul. Splendid solo-u basului Alexander Roslavets. Pedala corului pe "et rege eos, et extólle illos usque in aeternum" (și domnește peste ei, și înalță-i în veci), ca punct de orgă a sunat impresionant. Apoi, subsecțiunea "Per singulos dies" (Binevoiește, Doamne, în ziua aceasta), amintea de fervoarea și energia introducerii misei. Secțiunea finală, care începea cu cvartetul vocal solo,
culmina cu o fugă plină de bucurie, urmată de un cor pasional pe cuvintele Inte, Domine, speravi: non confundar in eaternum" (În tine, Doamne, am nădăjduit: să nu fiu rușinat în veci). Se revenea la unisonul cu care corul proclamă într-o singură suflare, cinstirea lui Dumnezeu.
O Concluzie puternică încheia apoteotic lucrarea vocal-simfonică, reintrată în repertoriul filarmonicilor după perioada de ignorare din vremea celui de Al Doilea Război Mondial.
Publicul din sala Ateneului Român a aplaudat din tot sufletul, minute în șir, pe acești muzicieni de pe scenă, artiști dăruiți, talentați și îndrăgiți. Dirijorul Corului, Andrei Stănculescu a fost ovaționat att de membrii Corului, cât și aplaudat la scenă deschisă de public. Soliștii și dirijorii au primit buchete mari de flori.
A ceastă stagiune a Filarmonicii George Enescu s-a încheiat magistral. În totalitate, a fost una plină de evenimente muzicale excepționale! Iar prima instituție muzicală a României, după umila mea părere, ar merita o distincție din partea Statului. Se apropie aniversarea cea mare a existenței ei.
NOTE
*Fotografiile din concert au fost realizate de Alin Iavorenciuc.
[1] Daniele Rustioni este dirijor invitat principal la Metropolitan Opera House din New York, Orchestra Simfonică Metropolitană din Tokyo, director muzical emerit la Opéra National de Lyon, director muzical laureat la Ulster Orchestra și dirijor emerit la Orchestra della Toscana din Florența. Printre colaborările importante ale stagiunii curente se numără debuturile sale la Opera de Stat din Viena cu o nouă producție a operei Les Pêcheurs de perles (Pescuitorii de perle) de George Bizet, la Shanghai Grand Theater, conducând Bayerische Staatsoper în turneu cu Otello de Giuseppe Verdi, precum și la Herkulessaal der Münchner Residenz, dirijând Ariadne auf Naxos de Richard Strauss.
[2] Violonista Francesca Dego este artistă în rezidență la legendara Wigmore Hall din Londra în Stagiunea 2026-2027. Colaborează frecvent cu dirijori de prestigiu, printre care Fabio Luisi, Philippe Herreweghe, Andrés Orozco-Estrada, Daniele Rustioni, John Storgårds, Markus Stenz, Gemma New, Asher Fisch, Ludovic Morlot, Markus Poschner, Krzysztof Urbański, Alexander Liebreich, Michele Mariotti, Kahchun Wong, Joshua Weilerstein și Xian Zhang. Printre debuturile viitoare se numără colaborări cu San Francisco Symphony, Pittsburgh Symphony, Orchestra Simfonică Națională a Danemarcei și Orchestra Simfonică din Singapore, Melbourne Symphony, Orchestra Sinfonica Nazionale della Rai și Orchestra Simfonică din Bilbao. Francesca Digo promovează muzica contemporană a unor compozitori precum: Michael Nyman, Carlo Boccadoro, Nicola Campogrande, Francesco Antonioni, Silvia Colasanti, Fabio Vacchi și Giovanni Sollima, printre alții. Francesca Digo cântă pe o vioară construită de celebrul lutier cremonez Antonio Stradivari.
[3] Cristina Păsăroiu este o soprană de concert foarte solicitată. A susținut turnee alături de Andrea Bocelli în întreaga lume, din SUA, Canada și Scoția până în Abu Dhabi, trecând prin Norvegia, Letonia, Polonia, Germania, Austria, Elveția, Italia, Grecia, Israel și Al-Ula. A evoluat de asemenea, pe scene prestigioase precum: Musikverein din Viena, Concertgebouw din Amsterdam, Alte Oper din Frankfurt, Konzerthaus din Berlin, Klangvokal Dortmund, Victoria Hall din Geneva, Teatro Regio din Parma, Centrul Național pentru Artele Spectacolului din Beijing și în cadrul Tokyo Spring Festival.
[4] Mezzosoprana Judit Kutasi este una dintre vocile remarcabile ale generației sale. Profilul său artistic distinct se caracterizează prin interpretări de forță ale rolurilor verdiene și wagneriene. Stagiunea 2025-2026 a fost marcată de o serie de repere importante: cântăreața a deschis sezonul prin revenirea la Opera din Paris, unde a interpretat rolul Amneris din Aida de Giuseppe Verdi. Ulterior, a abordat rolul Ortrud din Lohengrin de Richard Wagner, la Opera de Stat din Ungaria.
[5] Tenorul Sunnyboy Vincent Dladla s-a născut în Piet-Retief, provincia KwaZulu-Natal (Zulu Kingdom), Africa de Sud. A studiat cu Sidwill Hartman la South African College of Music. A absolvit cu distincție Universitatea din Cape Town, unde a avut primele experiențe în roluri precum Nemorino (L'elixir d'amore), Don Ottavio (Don Giovanni), Il Conte di Libenskof (Il Viaggio a Reims) și Dorvil (La Scala di Seta). Și-a continuat studiile la Zürcher Hochschule der Künste, Elveția, unde a obținut diploma de master. În anul 2008, a câștigat Concursul de Canto Schock Foundation, Africa de Sud. A fost membru al Studioului Internațional al Operei din Zürich (2013/2014), perioadă în care și-a finalizat studiile vocale cu profesorul Scot Weir. A fost invitat la Opera din Stuttgart, în rolul Contelui Almaviva / Bărbierul din Sevilla și ca Basilio / Nunta lui Figaro, la Theater an der Wien. În 2012 a debutat în SUA în Oratoriul Messiah de Georg Friederich Händel, alături de National Symphony Orchestra Washington, sub conducerea lui Rolf Beck, Requiem-ul de Wolfgang Amadeus Mozart sub bagheta lui Christoph Eschenbach. Dladla a apărut la BBC Proms alături de Sir Simon Rattle, De asemenea, a interpretat Missa Sacra de Robert Schumann, la Festivalul de Muzică Schleswig-Holstein, sub bagheta lui Christopher Hogwood. În decembrie 2015, a cântat, împreună cu celebra soprană Cecilia Bartoli și Orchestra La Scintilla. Tenorul a interpretat și la Palais des Beaux-Arts din Bruxelles. Cu ocazia Zilei Drepturilor Omului din Africa de Sud (2016), a susținut un concert de gală la Opera din Cape Town, împreună cu soprana Pretty Yende.
[6] Basul Alexander Roslavets a interpretat rolul Contelui Almaviva din Bărbierul din Sevilla de Rossini, pe scena Operei Naționale Israeliene din Tel Aviv, precum și Te Deum de Anton Bruckner, susținut alături de Orchestra Simfonică Națională a Irlandei. De asemenea, repertoriul său recent include numeroase interpretări ale cantatei Carmina Burana de Carl Orff: sub bagheta lui Sir Simon Rattle, împreună cu Bayerischer Rundfunk din München; în colaborare cu maestrul Donald Runnicles și Dresdner Philharmonie; în cadrul Festivalului de la Verbier (Elveția); într-un concert de carnaval alături de John Axelrod și Orchestra RAI din Torino; precum și sub conducerea maestrului Carl St. Clair, alături de Thailand Philharmonic Orchestra din Bangkok.
[7] Ene-Iliescu, Adriana: Audio-interviu cu dirijorul Daniele Rustioni, din 25 iunie 2026. - romania-muzical.ro/interviu-cu-dirijorul-daniele-rustioni
[8] Legenda despre un muritor care vizitează Lumea de Dincolo: Un om sedus de un elf sau o zână experimentează plăcerile tărâmului fermecat, dar mai târziu dorul pentru casa sa pământească devine copleșitor. Dorința îi este îndeplinită, dar nu este fericit și, în cele din urmă, se întoarce în țara zânelor.
[9] Tiberian, Mircea: Sunetul de referință și arca muzicii occidentale, Editura Tracus Arte, București, 2024, pag. 80.
[10] Popescu-Deveselu, Vladimir: Program de sală, Filarmonica George Enescu, 25-29 iunie 2026, pag. 11.