Prima lucrare a serii muzicale de la sala Ateneu a fost cunoscuta Rapsodie Română nr. 1 în la major, op. 11 de George Enescu. Am rămas surprins de ceea ce auzeam. Aproape nu am recunoscut capodopera enesciană. Era o versiune agresivă, o hărmălaie sonoră heirupistă din cauza dirijorului Lionel Bringuier, care nu a înțeles deloc spiritul muzicii lui Enescu. Până și celebrul solo de violă a fost inundat de gălăgia celorlalți instrumentiști, scăpați din lesă sub aspectul dinamicii, țipând și șfichiuind ca și cum un puști suflă într-o cheie veche. Nu era rapsodie, ci rasolie. Am trăit un coșmar!
A urmat Concertul nr. 1 pentru violoncel și orchestră în la minor, op. 33 de Camille Saint-Saēns, solist Gautier Capuçon. Atmosfera s-a înseninat și muzica a revenit la statutul de artă a sunetelor. De la primele sunete ale violoncelului, calitatea frazei muzicale s-a aurit. Căldura vibrato-ului intens, susținerea arcului melodic te transpunea în lumea romantismului.
Concertul, compus în anul 1872, a fost dedicat lui Auguste Tolbecque. Premiera a avut loc în data de 19 ianuarie 1873, la concertul Conservatorului din Paris, cu Tolbecque ca solist. Concertul deși este scris în trei părți (1. Allegro non troppo; 2. Allegretto con moto; 3. Tempo I), acesta se derulează continuu, fără pauză între mișcări (Allegro molto - Tempo I - Allegretto con moto - Tempo I - Un peu moins vite - Più allegro comme le premier mouvement - Molto allegro). Iar violoncelul solo este perceput ca un instrument declamatoriu, menținut în prim-plan, în timp ce orchestra are un rol de fundal. Instrumentația conține: 2 flaute, 2 oboaie, 2 clarinete, 2 fagoturi, 2 corni, 2 trompete, timpane, viori, viole, violoncel și contrabasuri.
Dintre violonceliștii soliști care au realizat înregistrări cu acest concert, amintim pe: Mstislav Rostropovich, André Navarra, Jacqueline du Pré, Christine Walevska, Natalie Clein, Truls Mørk, Jeremy Findlay, Maria Kliegel și Piovano Luigi.
Gautier Capuçon a ales un tempo care i-a permis să obțină o cursivitate deosebită a exprimării. Cantilenele sale aveau un sunet extrem de dulce, datorită emisiei catifelate în care vibrato-ul era foarte amplu, neîntrerupt. Pasajele dificile în spiccato erau cântate cu mare virtuozitate. Dublele coarde aveau o intonație de cristal. Momentele în care flautul și clarinetul cântau o temă, iar violoncelul solist executa figurații, au păstrat interesul auditoriului, datorită dinamicii fidel mulate. Partea a II-a, Allegro con moto, s-a deschis destul de turbulent, însă discursul s-a transformat într-un scurt menuet, foarte original, în care instrumentele cu coarde se estompau, pentru a lăsa loc unei cadențe a violoncelului solist. Agogica pe care Gautier Capuçon o etala cu măiestrie, era una specific romantică, apelând la compensare. Legăturile dintre sunete, pe alocuri, erau realizate prin intercalarea unui portamento, în limitele esteticii frumosului.
Superb au sunat melodiile abia rostite în pianississimo, dar fără diluarea înveșmântării sunetelor. Recunoșteam conturul temei din miniatură Moartea lebedei a aceluiași compozitor. Violoncelistul Gautier Capuçon modela sunetele cu măiestrie (louré, extincție prin filare, vibrato dens), ceea ce contribuia la caracterul viu al comunicării artistice. Impecabil au sunat acele pasaje cu octave în duble coarde, precum și spectaculoasele coborâri cromatice sacadate.
În urma aplauzelor intense și prelungi, la bis, violoncelistul Gautier Capuçon a cântat piesa Bryce Desert - Towards Forest (Către pădure), lucrare ce face parte din proiectul Gaia, la care participă 16 compozitori. Imaginile pădurii în ceață erau sugerate prin bariolaje consonantice, pe toate cele patru corzi, emise sul tasto, în pianissimo, unde flageoletele sporeau senzația de sfumato sonor, preluat din pictura renascentistă. Spre final intensitatea creștea, iar bariolajele conțineau duble coarde.
Publicul l-a aplaudat generos pe acest solist miraculos, a cărui muzicalitate te copleșește. Prezența artistului pe scena Ateneului Român mi-a produs un sentiment de recunoștință pentru impresariatul deosebit de bun manifestat de conducerea Filarmonicii George Enescu, în această stagiune simfonică de excepție, 2025/2026.
După pauză a urmat interpretarea celei mai populare lucrări orchestrale a lui Béla Bartók, Concertului pentru orchestră, Sz. 116. BB. 123, conținând părțile: Introduzione; Presentando le coppie; Elegia; Intermezzo interrotto; Finale. Concertul pentru orchestră. Realizată în timpul exilului său în Statele Unite, lucrarea a fost scrisă la comanda Fundației Koussevitzky, cu doi ani înainte de sfârșitul vieții compozitorului, într-o perioadă în care starea sa de sănătate era grav deteriorată. Premiera a avut loc la Carnegie Hall - New York, în data de 1 decembrie 1944, cu Boston Symphony Orchestra, dirijată de Serge Koussevitzky. Concertul a fost revizuit în 1945. Denumirea de concert, și nu de simfonie, se datorează modului în care fiecare secțiune de instrumente este tratată solistic, cu virtuozitate.
Orchestrația este una amplă: 3 flaute (unul piccolo), 3 oboaie (unul corn englez), 3 clarinete (unul clarinet bas), 3 fagoturi (unul contrafagot), 4 corni, 3 trompete, 3 tromboane tubă, timpane, tobă mare, tobă laterală, cinele, trianglu, tam-tam, 2 harpe, viori, viole, violoncel și contrabasuri.
Cele cinci mișcări care alcătuiesc lucrarea sunt: 1. Introduzione. Andante non troppo - Allegro vivace: 2. Presentando le coppie. Allegro; 3. Elegia. Andante non troppo. 4. Intermezzo interrotto. Allegretto; 5. Finale. Presto.
Însuși Béla Bartók spunea în programul de sală al primei audiții de la Boston, despre caracterul concertant al discursului său muzical că "starea generală de spirit a lucrării reprezintă o tranziție treptată, ce merge de la austeritatea primei părți (în afară de cea de a doua mișcare ludică), la cântecul lugubru de moarte al celei de-a treia, până la afirmarea vitalității ultimei părți,"- toate acestea fiind calitățile lucrării sale de excepție. [3]
În interpretarea Orchestrei Filarmonicii George Enescu, dirijată de Lionel Bringuier ascultam cum în introducerea lentă, era prezentat materialul principal, conținând intervale consecutive de cvarte, fragmente de scară și idei oglindă - care duceau la un Allegro, cu numeroase pasaje fugato. În partea a doua intitulată Prezentarea cuplurilor (Joc de perechi) remarcam aspectul dansant, redat prin ritmodie și melodie. În cele cinci secțiuni, se distingeau diferite perechi de instrumente, cupluri care se caracterizau prin folosirea doar a unor intervale: fagoturile la o sextă mică diferență, oboaiele la terță mică, clarinetele la o septimă mică, flautele la o cvintă perfectă, iar trompetele la secundă mare. Prin bătăile tobei laterale și coralul alămurilor se sugera o ceremonie de nuntă. În Elegia, partea a treia, auzeam o muzică lentă, intens introspectivă, de un lirism nocturn, pe alocuri sumbră. O muzică cvasiimpresionistă, în care tema din introducerea se relua prin acele intervale de cvartă, însă aici descendente. A patra mișcare, Intermezzo interrotto, un veritabil scherzo fantastic și poetic, constă într-o melodie curgătoare în care măsurile se schimbă adesea. Bartók parodiază aici marșul din Simfonia a șaptea, op. 60 de Dmitri Șostakovici.
Umoristic a sunat și intervenția trombonului cu acel glissando.
Apare și o aluzia la melodia Da geh' ich zu Maxim (Să mergem la Maxim), din actul I al operetei Văduva Veselă de Franz Lehár.
Foarte bine a reușit timpanul să modifice cu ajutorul pedalei acordajul său de 10 ori, în 20 de secunde.
Ultima parte, a cincea, a adus o temă principală perpetuum mobile rotativă, care concura cu artificii de fugato și cu melodii populare.
O interpretare deosebit de convingătoare a unei lucrări dificile, o partitură pretențioasă atât sub aspect tehnic, cât și sub aspect expresiv, în care dirijorul francez Lionel Bringuier a reușit să dezvăluie frumusețea temelor din fiecare parte a acestei suite orchestrale, ce urmează forma palindromă [4]. Publicul a răsplătit prin aplauze puternice prestația artiștilor instrumentiști de pe scena Ateneului.
NOTE
[1] Dirijorul francez Lionel Bringuier s-a născut la 24 septembrie 1986, la Nisa, într-o familie de muzicieni. A început să studieze violoncelul la Conservatorul din Nisa. Apoi, la vârsta de 13 ani a fost admis la Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Paris, unde a fost îndrumat de Philippe Muller și Zsolt Nagya. A studiat violoncelul și dirijatul. Un an după absolvire, a câștigat prestigiosul Concurs Internațional pentru Tineri Dirijori de la Besançon, ediția 49. În 2005, Lionel Bringuier a devenit dirijor asistent la Ensemble Orchestral de Paris. În 2007, a devenit dirijor asociat al Orchestre National de Bretagne. A preluat apoi tot în 2007 postul de dirijor asistent al Filarmonicii din Los Angeles, SUA. Între 2009 și 2012, a fost director muzical al Orquesta Sinfónica de Castilla y León (Valladolid, Spania). Din 2014 până în 2018 a fost dirijor la Tonhalle-Orchester, Zürich, Elveția. Între 2016 și 2025 a fost dirijor la Orchestre Philharmonique de Nice. Actualmente este dirijor la Orchestre Philharmonique Royal de Liège și dirijor onorific al Orchestrei Filarmonice din Nisa. În septembrie 2020, a făcut parte din juriul La Maestra, primul Concurs internațional de dirijat pentru femei. Continuă să colaboreze cu școlile din orașul său natal, Nisa, pentru a-i iniția pe copii în muzica clasică și experiențele orchestrale. Lionel Bringuier a colaborat cu: Orchestra Simfonică WDR din Köln, orchestrele simfonice din Sydney și Queensland, NOSPR Katowice și The Halle, precum și cu Orchestre National BordeauxAquitaine,Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Filarmonicile din Los Angeles, Tokyo, San DiegoSymphony Orchestra, Dresdner Philharmonie, Royal Scottish NationalOrchestra și Orchestra Simfonică Națională a Chinei. A colaborat cu muzicieni precum: Lisa Batiashvili, Anne-Sophie Mutter, Yefim Bronfman, Emanuel Ax, Leif Ove Andsnes, Janine Jansen. Lionel Bringuier a cântat într-un duo violoncel-pian, alături de fratele său Nicolas. De asemenea, a realizat înregistrări pentru casele de discuri Deutsche Grammophon, Timpani Records și Erato.
[2] Violoncelistul francez Gautier Capuçon s-a născut la 3 septembrie 1981, la Chambéry. A studiat violoncelul cu Annie Cochet-Zakine și pianul cu Christophe Egiziano la Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans. A urmat studii de violoncel cu Philippe Müller. La Viena, a participat la masterclass-ul lui Heinrich Schiff. A câștigat premii internaționale precum: Premiul I la Academia Internațională de Muzică Maurice Ravel (1999); Premiul I la Compétition André Navarra din Toulouse (1999); Echo Klassik la categoria "Tânărul Artist al Anului 2004"; Echo Klassik la categoria "Înregistrarea de muzică de cameră a anului pentru ansamblul secolului XX/XXI" (2007) și Opus Klassik la categoria "Instrumentistul Anului" pentru Destination (2024). A concertat cu: Filarmonica din Viena dirijată de Christian Thielemann, Gewandhausorchester Leipzig (Andris Nelsons), Philadelphia Orchestra (Stéphane Denève) și Hong Kong Philharmonic Orchestra (Christoph Koncz), precum și turnee cu Filarmonica della Scala Milano (Riccardo Chailly), hr-Sinfonieorchester Frankfurt (Alain Altinoglu) și Rotterdam Philharmonic cu Lahav Shani. A cântat sub bagheta lui: Zubin Mehta Vladimir, Ashkenazy, Valery Gergiev, Paavo Järvi, Klaus Mäkelä, Cristian Măcelaru, Myung-Whun Chung, Gustavo Dudamel, Charles Dutoit, Christoph Eschenbach ș.a. Ca muzician de cameră a cântat cu: Martha Argerich, Daniel Barenboim, Yuri Bashmet, Lisa Batiashvili, Frank Braley, Hélène Grimaud, Paul Gulda, Stephen Kovacevich, Myung-Whun Chung, Gabriela Montero, Andreas Ottensamer, Jean-Yves Thibaudet, Daniil Trifonow, Lilya Zilberstein, Nikolaj Szeps-Znaider, precum și Cvartetul Artemis, Cvartetul Hagen, Quatuor Ysaÿe și Quatuor Ébène. A realizat înregistrări la case de discuri precum: EMI Classics, Virgin Classics. Gautier Capuçon este artist exclusiv Erato (Warner Music), are o discografie vastă și multipremiată. După Intuition (2018), albumul Émotions (2020) a ocupat primul loc în topurile franceze timp de peste 30 de săptămâni. Sensations (2022) a devenit prima înregistrare clasică ce a ajuns pe locul 1 în topul general francez, urmat de Destination Paris (2023). Cel mai recent album, Elgar & Walton: Cello Concertos (2024), cuprinde concertele de violoncel de Edward Elgar și William Walton, cu London Symphony Orchestra, sub bagheta lui Antonio Pappano. Capuçon este ambasador al "Orchestre à l'École", o asociație care introduce muzica în școli.
[3] Iliuț, Vasile: De la Wagner la contemporani, vol. IV, Editura Muzicală, București, 1998, pag. 261.
[4] palindrom, grup de cuvinte sau cuvânt care poate fi citit de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga fără să-și piardă sensul. palindrom - definiție și paradigmă | dexonline
*Concertul pentru violoncel nr. 1 (Saint-Saëns) - Wikipedia
**Concert pentru orchestră (Bartók) - Wikipedia