Prima lucrare interpretată a fost Nymphaea de Doina Rotaru.
Însăși compozitoarea spunea în programul de sală [3] despre aceasta că: "Sursa de inspirație a lucrării este romanul lui Boris Vian, «Spuma Zilelor» [4]. Din contrapunctul măiestrit și suprarealist de idei și personaje, de umor și tragism, am ales să sugerez transformarea luminii în întuneric și degradarea, micșorarea continuă a spațiului. Ambele fenomene sunt consecințele dramei provocate de nufărul uriaș și distrugător care crește în corpul personajului Chloé, sugerată, ca și în roman, de ecouri din cântecul omonim a lui Duke Ellington" (Chloe, Song of the Swamp / Cântecul mlaștinii, n.n.).
În interpretarea orchestrei Filarmonicii George Enescu, dirijată de Dennis Russell Davies, am remarcat în această lucrare din anul 2019, acel limbaj axat pe modele sonore și timbrale ce se întorc la folclorul primar românesc și totodată asimilează tehnici contemporane de creație.
Atracția compozitoarei pentru simbolistica formelor circulare, este una care își are rădăcinile în anii în care își pregătea doctoratul în muzicologie, la Universitate Națională de Muzică din București, iar atunci nu s-a lăsat intimidată de un membru al comisiei care nega aspectul timpului rotativ. Ideea coexistă însă. Alături de cea care spune că "în identificarea segmentelor unei melodii, schimbarea înălțimilor este raportată mereu la o normă anterioară, fiind non-identitatea cu ceea ce a fost." [5]
Ascultând lucrarea Nymphaea a Doinei Rotaru, mă raliam ideii că timpul muzical are o calitate în plus față de cel fizic și cel psihic, și anume, faptul că el poate fi supus unor procese de factură volițională: oprire, încetinire sau accelerare, precum și substituirea succesivității prin simultaneitate. Dincolo de silogisme, m-am bucurat de stările afective induse de această muzică.
Pânza sonoră, datorată unui ansamblu destul de redus, era una fascinantă: combinațiile coloristice mă duceau cu gândul la mitologia greacă (divinitățile apelor, pădurilor și munților). Clopoței, pian în supra-acut, glissandi ale suflătorilor, onomatopee produse de percuție (tobă mare), tremolo, registrul înalt al violelor, în contrast cu cel profund și grav al contrabasurilor, vibrafonul - alunecând ascendent și descendent periodic - efectele frullato (sunete obținute de instrumentele de suflat prin fluturarea limbii "FrrrrrFrrrrr"), pian ale cărui coarde erau ciupite cu degetele, corzile în divisi - sunt doar câteva ecografii scanate ca auditor. În culminații îmi imaginam secvențe din franciza americană Jumanji (1995, 2005, 2017, 2019, 2026) de Chris Van Allsburg (despre un joc de societate magic, în care fiecare aruncare de zaruri aduce la viață jungla). O muzică captivantă!
În aplauzele intense ale publicului, compozitoarea Doina Rotaru a urcat pe scenă și a felicitat interpreții.
A urmat Concertul nr. 1, în re major, pentru vioară și orchestră, op. 19 de Serghei Prokofiev, solistă Maria Ioudenitch.
Un concert foarte dificil tehnic, extrem de frumos. Iar această violonistă tânără l-a survolat mult deasupra vreunor turbulențe. Ea a demonstrat cum muzica aceasta are un caracter liric, intens, pe alocuri, meditativ, oniric, ceea ce o îndepărtează de asperitățile voite determinate de ritmurile feroce și sonoritățile de oțel din alte lucrări ale lui Serghei Prokofiev.
Violonista Maria Ioudenitch a impresionat prin expresivitatea discursului muzical, cât și prin acuratețea intonației, prin claritatea emisiei, tonul ei cizelat, mergând de la nuanțe scăzute până la strălucirea fortissimo-ului din pasajele aflate în registrul acut. Articulația sa perlată a permis publicului să savureze meandrele melodice prokofieviene de o frumusețe unică. Apogiaturi sprintene, pline de spirit ludic, acclelerando-uri entuziasmante, pizzicato efervescent, un staccato reliefat și voința de a "povesti" mereu ceva surprinzător prin sunete - toate acestea au adus în fața auditoriului de la sala Ateneului Român o versiune interpretativă excelentă a acestui concert de vioară. În redarea creatoare a partiturii se putea sesiza o prospețime deosebită, o anume flexibilitate și viteză de anticipare a evenimentelor muzicale. Poate și urmare a faptului că violonista are un mare apetit de a-și îmbogăți repertoriul cu lucrări dincolo de cele standard, ca de pildă ale unor compozitori precum: William Grant Still, Dolores White, Amy Beach, Rebecca Clarke,, Fazil Say, Coleridge Taylor, George Gershwin, Serghei Rahmaninov și Richard Strauss. Crezul său artistic [6] are trei ținte: publicul (ceea ce își dorește acesta și ce fel de călătorie muzicală pot eu crea pentru el?), muzica (tradiție versus inovație?) și viitorul (cum pot sprijini compozitorii contemporani pentru a revoluționa muzica clasică?).
Într-adevăr, Maria Ioudenitch a exprimat convingător prin cântul său, faptul că muzica lui Serghei Prokofiev este atât una a afirmărilor - cu accente puternice de încredere - cât totodată și una cu o nuanțare poetică a rostirilor. Aducerea în prim-plan a ritmicii motoriste, a melodicii cu caracter de scherzo și a culorilor realizate prin cromatisme - a caracterizat Vivacissimo-ul, partea a doua a Concertului nr. 1. Splendid au sunat cele două Trio-uri. Solista executa cu ușurință salturi intervalice mari, pe coarda gravă a instrumentului, precum și "catapultări" de flageolete naturale ori efecte sul ponticello. O serie de elemente tehnice de virtuozitate se concentrau acolo pe tastiera viorii, generând aspectul de virtuozitate: jeté l'arco, reluări de arcuș la talon, pizzicato de mână stângă, bariolaje și pronunțare a sunetelor cu velocitate.
În finalul Moderato, se distingeau trei idei muzicale. Reușite intervențiile flautului piccolo și ale harpei. Apoi, secțiunea più tranquillo a readus tema nostalgică din prima parte, conferind un caracter clasic lucrării. Acompaniamentul realizat a evidențiat aspectul simfonic al lucrării, cu toate pasajele sale solistice de dificultate transcendentală, iar dirijorul Dennis Russell Davies a coordonat minuțios fluxul muzical complex. cu toate fluctuațiile agogice, stratificând logic planurile dinamice (zone cu transparență sonoră admirabilă).
La încheierea Concertului, aplauzele furtunoase au răsplătit prestația deosebit de atrăgătoare și profesionistă a tinerei violoniste.
La bis, Maria Ioudenitch a cântat prima parte Leichtbewegte Viertel din Sonata pentru vioară solo, op. 31 nr. 2 de Paul Hindemith. Într-adevăr simțeai imaginea sugerată prin cuvintele compozitorului Es ist so schönes Wetter draußen... (Este așa o vreme frumoasă afară...).
După pauză, am ascultat Simfonia nr. 3, în la minor, op. 44 de Serghei Rahmaninov. Compusă între anii 1935 și 1936, Simfonia conține părțile : 1. Lento - Allegro moderato; 2. Adagio ma non troppo; 3. Allegro. Deși are doar trei mișcări, partea a doua îndeplinește rolul dublu de mișcare lentă și scherzo. Lucrarea folosește forma ciclică, cu o utilizare subtilă a unei teme motto, combinată, ca de obicei în lucrările lui Serghei Rahmaninov, cu referințe la cântarea Dies irae.
"Limbajul lucrării este de o rigoare impecabilă, cu dezvoltări tematice coerente și prefaceri polifonice sofisticate, toate supuse sistemului tonal clasic." [7]
Orchestrația Simfoniei cuprinde: 3 flaute (unul piccolo), 3 oboaie (unul corn englez), 2 clarinete, clarinet bas, 2 fagoturi, contrafagot, 4 corni, 2 trompete, trompetă contralto. 3 tromboane, tubă, timpane, cinele, tobă mare, tobă mică, trianglu, tamburină, tam-tam și xilofon, 2 harpe, celestă, viori, viole, violoncele și contrabasuri.
Solo-ul concertmaistrului Rafael Butaru a sunat delicat, cu o mare fluență.
După al doilea și al treilea concert de pian, după, Simfonia a doua, după poemul simfonic Insula morților și Rapsodia pe o temă de Paganini, această Simfonie nr. 3 a prezentat o cu totul alt fel de muzică, decât una tipic romantică; este cea mai expresivă simfonie rusească a compozitorului, în special datorită ritmurilor de dans din finalul ei.
Ascultam în debutul lucrării cum Serghei Rahmaninov schițase inițial tema motto-ului de deschidere alocând-o cornilor și trompetelor - un incipit hotărât, deși convențional. Apoi, acea temă a transformat-o într-un element ce sugera un sentiment misterios, copleșit de timiditate, intonat modal de către violoncele, clarinete și corni. Minunat a sunat tema secundă, cu o melodie caldă, romantică, intonată de violoncele. După Dezvoltarea și Repriza formei de sonată, ascultam spre sfârșitul părții acele sunete scurte, în staccato, șoptite de instrumentele cu coarde. În partea a doua, în secțiunea lentă. se auzea melodia temei-motto a cornului, ce suna precum un bard medieval, pe fundalul harpei.
Frumos a fost solo-ul cromatic descendent al concertmaistrului Rafael Butaru. intonat delicat, cu sunet vibrat, calitativ.
Această Simfonie compactă a solicitat virtuozitate tehnică și un efort imens din partea instrumentiștilor din orchestră.
În finalul Simfoniei apărea o fugă cu o temă viguroasă, cu interludii liniștite care intercalau tema Dies irae, din ce în ce mai proeminentă [8]. Allegro vivace a adus tema principală a scherzo-ului la instrumentele cu coarde. O muzică foarte colorată, chiar teatrală ca atmosferă, sugerând imagini vizuale. Spre finalul mișcării se ajungea la o atmosferă calmă de nocturnă. Simfonia s-a încheiat strălucitor, virtuozitatea artiștilor de pe scena Ateneului căpătând aripi.
Excelent dirijorul Dennis Russell Davies, care a oferit publicului o lucrare monumentală în chip digerabil.
Un concert de înalt nivel artistic.
NOTE
[1] Dirijorul de operă și de orchestră, pianistul și muzicianul cameral, Dennis Russell Davies s-a născut în anul 1944 la Toledo, Ohio, SUA. Davies a studiat pianul și dirijatul la Juilliard School din New York. Între 1997 și 2012 a fost profesor de dirijat orchestral la Universitatea Mozarteum din Salzburg, iar în septembrie 2020, a devenit profesor invitat la Academia de Muzică și Arte ale Spectacolului Janáček din Brno, Cehia. Dennis Russell Davies este director artistic și dirijor principal al Filharmonie Brno, din 2018 și, în același timp, dirijor principal al Orchestrei Simfonice MDR. A colaborat cu compozitori precum: Luciano Berio, William Bolcom, John Cage, Philip Glass, Heinz Winbeck, Aaron Copland, Lou Harrison, Laurie Anderson, Arvo Pärt, Hans Werner Henze, Kurt Schwertsik, Thomas Larcher, Balduin Sulzer și Manfred Trojahn. În SUA., a ocupat poziția de director muzical al Orchestrei de Cameră Saint Paul și dirijor principal al Orchestrei Compozitorilor Americani, pe care a condus-o timp de 25 de ani. în Europa, a devenit director muzical general al Operei de Stat din Stuttgart, apoi al Operei din Bonn și al Orchestrei Beethoven din Bonn. Ulterior, a condus Orchestra Simfonică Radio din Viena, Orchestra de Cameră din Stuttgart și Orchestra Simfonică din Basel. A dirijat opera Împăratul din Atlantida de Victor Ullmann, la Festivalul Ars Electronica din Linz. Dennis Russell Davies a apărut în SUA ca dirijor invitat la pupitrul orchestrelor simfonice din Chicago, Philadelphia, San Francisco, Boston, New York și Cleveland. În Europa, a lucrat în mod regulat cu Concertgebouworkest și Gewandhausorchester și a dirijat Berliner Philharmoniker, Filarmonica della Scala, Filharmonia din Sankt Petersburg, Orchestra Maggio Musicale Fiorentino, precum și orchestrele filarmonicilor din Hamburg și München. A dirijat diverse producții noi de operă la festivalurile de la Bayreuth și Salzburg, precum și la Metropolitan Opera New York, Hamburgische și Bayerische Staatsoper, Opéra National de Paris, Lyric Opera din Chicago și Teatro Real din Madrid. Discografia sa bogată cuprinde integralele simfoniilor de Joseph Haydn, Anton Bruckner, Arthur Honegger și Philip Glass. Împreună cu soția sa și partenera de duet, Maki Namekawa, a realizat numeroase înregistrări. Din 2009, Dennis Russell Davies este membru al Academiei Americane de Arte și Științe și a fost decorat cu Bundesverdienstkreuz în Germania, cu Ehrenkreuz für Wissenschaft und Kunst în Austria, precum și cu titlul de Commandeur des Arts et Lettres, acordat de guvernul francez.
[2] Violonista Maria Ioudenitch s-a născut în anul 1995, la Balashov, în Rusia. A emigrat împreună cu familia sa de muzicieni în SUA., la vârsta de doi ani și a crescut în Kansas City, Missouri, SUA. A început să cânte la vioară la vârsta de trei ani, sub îndrumarea lui Gregory Sandomirsky. Și-a continuat studiile cu Ben Sayevich la Centrul Internațional pentru Muzică din Kansas City, cu Pamela Frank și Shmuel Ashkenasi, la Institutul Curtis și cu Miriam Fried la Conservatorul din New England, absolvind apoi, Programul de Studii Profesionale la Academia Kronberg cu Christian Tetzlaff. În anul 2021, a câștigat trei concursuri importante - EugèneYsaÿe, Tibor Varga și Joseph Joachim - precum și numeroase premii speciale la aceste competiții, printre care: Premiul Joachim pentru muzică de cameră, Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări comandate și Premiul Henle Urtext. În 2023, a câștigat Premiul Opus Klassik la categoria Înregistrarea anului în muzică de cameră pentru albumul său de debut, Songbird, realizat la casa de discuri Warner Classics. Programele de recitaluri din această stagiune includ lucrări de George Gershwin, William Grant Still, Dolores White și Fazil Say, alături de repertoriu standard pentru vioară, precum și concerte de Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart, Piotr Ilici Ceaikovski, Alexander Glazunov și Samuel Barber. De curând, violonista Maria Ioudenitch și-a făcut debutul cu Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, MDR-Sinfonieorchester Leipzig, Düsseldorfer Symphoniker și Münchner Symphoniker și Kansas City Symphony. A concertat alături de NDR Radiophilharmonie Hannover, Lithuania Chamber Orchestra și Utah Symphony. A colaborat cu dirijori și muzicieni precum: Andrey Boreyko, Alpesh Chauhan, Kevin John Edusei, Stanislav Kochanovsky, Andrew Manze, Ruth Reinhardt, Hugh Wolff., Gautier Capucon și Julia Hagen, violonistul Julian Rachlin, violistul Antoine Tamestit și pianistul Sir Andras Schiff. Maria Ioudenitch este de asemenea, o muziciană de cameră activă și a participat la multiple turnee de muzică de cameră cu Ravinia Steans Music Institute și Marlboro Music Festival. Are contract de înregistrări cu Warner Classics. Cântă pe o vioară a fraților Amati din 1624 (oferită de Guarneri Hall NFP și Darnton & Hersh Fine Violins din Chicago).
[3] Rotaru, Doina: Program de sală, Filarmonica George Enescu, 11-17 iunie 2026, pag. 5.
[4] "Colin e un tânăr bogat care iubește jazz-ul și pentru care a munci ca să îți câștigi pâinea înseamnă a deveni egalul mașinii. În plămânii lui Chloé, iubita lui, crește un nufăr și doar prezența altor flori poate stopa boala. Averea lui Colin se topește văzând cu ochii și trebuie să muncească pentru a-i putea aduce ei mereu flori. Cu surâsul lui de tânăr ironic și impertinent, Vian ne spune în fiecare rând al Spumei zilelor, că "despre iubire nu se scrie în limbajul realității imediate, ci doar cu mijloacele fantasticului." - humanitas.ro/spuma-zilelor
[5] Trandafir, Rodica: Timpul și muzica, Percepția temporală. - scribd.com/timpul-si-muzica-pdf
[6] mariaioudenitch.com/personal
[7] Cojocaru, Mihai: Program de sală, Filarmonica George Enescu, 11-17 iunie 2026, pag. 8.
[8] Steven Ledbetter - Boston Symphony Orchestra - articolul Simfonia nr. 3 de Rahmaninov. - bso.org/rachmaninoff-symphony-no-3