Episoadele rușinilor ficționalizate, scrise de Cosmin Stănilă, Ionuț Caras, Sașa Ceban și Diana Buluga, prezintă "pete" din istoria noastră în ordine cronologică. Fără o voce acuzatoare, fără înverșunare, ori intenții de a corecta, cele nouă scrieri, cu titluri sugestive, reprezentate scenic, prezintă faptele cu luciditate, cu lejeritate a dialogului, navigând pe cuvinte, creând tensiuni, un dramatism riguros dozat însă, chiar și în momentele tragice (vezi secvențele agresive de maximă violență!), edulcorând ororile, uneori, în caricaturizări și comic amar.
Ideea spectacolului și viziunea regizorală îi aparțin plurivalentului Ionuț Caras, care a coordonat întregul cu modernitate expresivă, uzând formule coerente de teatralitate, invitând publicul la o meditație lucidă asupra unui trecut istoric nedemn. O lecție de istorie accesibilă, cu eboșe ale unor traume, ale unor răni colective, ca experiențe ale unui trecut imuabil, dureros, sperând la irepetabilitatea lui. Montările Asociației Texte Bune în Locuri Nebune sunt gândite pentru a fi jucate în diferite spații, neconvenționale, de cele mai multe ori, și totodată pentru a fi ușor de deplasat dintr-o locație în alta. Astfel, geometria spațiului din 9 RUȘINI (și alte tablouri scandaloase din istoria recentă a României) este concepută minimalist, cu câteva elemente de decor - masă, scaune, stative pentru costume - care delimitează cu rapiditate zona de joc a fiecărui episod, manevrate cu ușurință de către actori. Expresivitatea scenică a universului episoadelor este desăvârșită însă prin ilustrative proiecții video, realizate de Andrei Cozlac și Radu Marțin. Costumele, bine alese sub coordonarea Mirelei Grindean, întregesc dimensiunea dramatismului dar și a nuanțelor comice ale spectacolului. Atmosfera sonoră, marcată de originalitate, este creația lui Magor Bocsárdi, care prin accente muzicale stridente sau melodioase, potențează latura emoțională a montării, creând suspans, completând afecte sau mobilând tonurile de comic ale unor secvențe, prin introducerea unor binecunoscute pasaje muzicale cu sens ironic.
Scenariul celor "nouă rușini" cuprinde revoltătoare momente istorice, debutând cu abdicarea lui Carol al II-lea în favoarea fiului său Mihai, în 1940, apoi, antisemitismul ilustrat prin Pogromul de la Iași, din 1941, teroarea din beciurile securității și deportările forțate în Bărăgan, politica demografică a regimului comunist cu Decretul 770, din 1966, prin care au fost interzise avortul și mijloacele contraceptive, "Mineriada" din 1990, haosul privatizărilor, corupția și "țepele" financiare, manipulările "presei libere", clasa politică și simulacrul de democrație, momentul tragediei de la clubul Colectiv din 2015 și celebrul protest din 10 august 2018. Replicile textului sunt condimentate cu citate celebre, cu sloganuri, din istoria trecută sau contemporană, cu efect dramatic sau nuanțat ironic, cu pasaje din discursuri politice binecunoscute sau fragmente din presă și scrieri literare.
Distribuția cuprinde 12 actori care stau aproape tot timpul în scenă, trecând cu ingeniozitate interpretativă de la un personaj la altul. Regizorul Ionuț Caras valorizează întreaga echipă, dar și pe fiecare dintre ei, în unul sau mai multe episoade ale montării. Matei Rotaru (Carol al II-lea, Ion Antonescu, Tatăl, ajuns în beciurile securității, sau Ion Iliescu) cu partituri mai generoase, își compune personajele cu fine nuanțări caracterologice, balansând între dramatic și un comic grotesc - așa cum este caricaturizarea lui Ion Iliescu, în unul dintre cele mai tulburătoare episoade, cel al Mineriadei. Diana Buluga (Fiica ajunsă la partizani, o instigatoare și apoi una dintre femeile cu rochii albastre, Scufița Roșie ca victimă a "economiei de piață", dar, mai ales, creatoarea momentului dedicat victimelor de la clubul Colectiv) construiește personajele cu inventivitate scenică, dinamism și ingenuitate, impresionând prin fiecare apariție.
Andreea Șovan (Elena Lupescu, Femeia însărcinată, o instigatoare și apoi una dintre femeile cu rochii albastre, precum și remarcabile apariții în celelalte episoade) dimensionează cu limpezime, cu forță de transfigurare scenică, cu luciditate dar și cu ludicitate în joc. Salomeea Rusu (Tânăra evreică, Decrețica, o instigatoare, una dintre femeile cu rochii albastre, Bunica Scufiței și alte apariții), cu inteligență creativă, caligrafiază nuanțat rolurile, cu expresivitate și, unde este cazul, umor. Raluca Lupan (Soția deportată în Bărăgan, Femeia care face avorturi ilegale, de asemenea o instigatoare și apoi una dintre femeile cu rochii albastre, o "lupoaică" în Scufița Roșie și alte personaje în componența personajului colectiv) își figurează cu emoție și tensiune în joc, partiturile, cu rigoare, atât în ceea ce privește dramatismul, cât și comicul-grotesc.
Mălina Andreescu are ca principală apariție personajul central din Femeia albastră, femeia bătută de grupul de mineri, dar și alte contribuții în personajul colectiv, interpretând cu dozajul potrivit, fără patos, prin alternări de ritm, cu naturalețe și dezinvoltură. Adelin Tudorache (Șmil, unul dintre mineri, un "lup" și alte personaje) își concepe rolurile ca pe un mixt de forță și fragilitate, de candoare și teribilism. Andrei Mărcuță îl creionează convingător pe Don Juanul lipsit de scrupule din Decrețica, demonstrându-și plurivalența capacităților scenice și în alte roluri, mai mici. Ioan Crișan (Mihai Antonescu, Lupul deghizat în vânător, Statul și altele) este o apariție care își figurează personajele cu suplețe a interpretării. Alex Hegheduș (Tânărul partizan, un miner, un "lup", alte personaje), Christian Har (Securistul, un miner, un "lup", etc), Sebastian Topan de asemenea în grupul minerilor, al "lupilor" și altele, reușesc să emoționeze prin jocul lor coerent și nuanțat. Fiecare actor își are propria contribuție la realizarea întregului, mobilând cu inteligență scenică grupul minerilor, al "lupilor", personajul colectiv al episodului Decrețica, sau al excelentului Haos TV, cea mai comică parte, care prin dinamica contrastelor echilibrează emoțional spectacolul, precedând episodul despre tragedia de la Colectiv, și ultimul, dimensionat prin sugestia agresivităților, a violențelor, mitingului din 10 august.
Inclus și în selecția ultimei ediții a Festivalului organizat de Teatrul Național din Cluj, Întâlnirile Internaționale de la Cluj - DESTINE, spectacolul a mai fost prezentat în Iași și în București. Montarea emoționează și răscolește spectatorul, evocând vechi traume posibil estompate de timp sau provocând tânăra generație la înțelesuri mai profunde, în urma unor reflectări, a unor posibile căutări ulterioare prin tratate de istorie, pentru că nu putem schimba, dar putem să nu repetăm!
(foto: Nicu Cherciu)