Seara simfonică de la sala Ateneului Român a debutat cu Concertul nr. 1, în la minor, pentru vioară și orchestră, op. 77, de Dmitri Șostakovici, solist Sergey Khachatryan. Concertul a fost compus între anii 1947 și 1948, fiind și rezultatul colaborării cu violonistul David Oistrakh. Premiera a avut loc la 29 octombrie 1955, la filarmonica din Leningrad (Sankt Petersburg), sub bagheta lui Evgheni Mravinski. Concertul cuprinde patru părți: 1. Nocturne. Moderato; 2. Scherzo. Allegro; 3. Passacaglia. Andante - Cadenza; 4. Burlesque. Allegro con brio. Ca și în alte lucrări ale sale, motivul DSCH (D, Sch) monograma compozitorului, apare în partea a doua concertului. Este o muzică abstractă, ce poate fi caracterizată ca având standarde înalte de complexitate. Dintre marii violoniști ai lumii care au interpretat concertul, în afară de David Oistrakh, căruia i-a fost dedicat, amintim pe: Yehudi Menuhin, Leonid Kogan, Maxim Vengerov, Itzhak Perlman, Gidon Kremer, Hilary Hahn, Victoria Mullova, Dmitri Sitkovetsky și Igor Oistrakh.
Orchestrația concertului cuprinde alături de vioara solo: trei flaute (al treilea dublând piculina), trei oboaie (al treilea dublând cornul englez), trei clarinete (al treilea dublând clarinetul bas), trei fagoturi (al treilea dublând contrafagotul), patru corni, tubă, timpane, tamburină, tam-tam, xilofon, celestă, două harpe viori, viole, violoncele șic contrabasuri. În mod neobișnuit, partitura nu include trompete sau tromboane.
Într-un comentariu despre muzica acestui Concert violonistul Sergey Khachatryan spunea că: "el reprezintă una dintre cele mai epice bătălii împotriva întregului rău care există în această lume. (...) Spiritul muzicii exprimă de fapt dimensiunea universală a suferinței, la nivelul întregii umanități."
Partea întâi, Moderato, este o nocturnă lentă, pictată în nuanțe întunecate, sumbre. Este ceva neobișnuit, față de un Allegro plin de forță. Ascultam prima temă din Expoziția formei de sonată, pe care solistul Sergey Khachatryan o intona generând o muzică încărcată de tristețe și emoție. Se auzea un scurt interludiu orchestral, unde corzile grave intonau sunete cu un timbru profund și misterios. Urmau câteva măsuri în care se propunea ideea melodică asupra căreia solo-ul de vioară medita ulterior, adăugând motive ritmice și un fir melodic pe măsură ce mișcarea avansa.
Cu un sunet de o mare calitate, Sergey Khachatryan a inițiat o cantilenă străbătută de nuanțe selenare.
Cât de detașat suna vioara pe fundalul sunetului apăsător, rece și înăbușit al orchestrei! Ajungând treptat în registrul acut, crescând tensiunea, sunetul lui Sergey Khachatryan devenea foarte pătrunzător, datorită trăsăturii de arcuș aproape de călușul instrumentului, acolo unde presiunea pe coardă este mai ușor suportată, iar timbrul devine dens. Accente puternice avertizează pentru o clipă viitoare percutări sinistre.
Orchestra susținea amplificarea, devenind un veritabil suport pentru vioara solistă. Intervenția cornului intensifica și ea atmosfera lugubră.
Melodia suna argintată, în pianissimo con sordino, la vioara solistă. Celesta intona sunete ca mici urme ale pașilor unei căprioare rătăcite pe zăpada moale. Clarinetul bas înnegura peisajul pregătind o învolburare a viorii, în duble coarde disonante, cu intervale rar întâlnite, ca octava micșorată. Un șir de triolete de optimi în legato leneveau parcă mișcarea. Spre finalul primei părți, asistam la o evaporare spre zone ultrasonice (un flageolet pe sunetul mi, din octava a patra a viorii soliste, plana, morendo).
Atmosfera de război se simțea din primele sunete ale părții a doua, un Scherzo bazat pe teme de factură populară din folclorul evreilor din Rusia și Ucraina. Este un Scherzo fugal cu accente metrice inegale, pe fundalul unui puls ritmic constant. Flautul și clarinetul bas enunțau tema, în timp ce vioara solistă puncta în staccato diferiți timpi ai măsurii. Apoi rolurile se inversau, iar vioara prelua inițiativa, cu pasaje rapide și interjecții, cu sunete catapultate prin glissando, spre un flageolet din registrul supra-acut.
Se distingea tema Scherzo-ului, ulterior alternată cu adevărate "mugete" ale viorii soliste în duble coarde, repetate (de 27 ori). O senzație de durere te cuprindea ascultând acest ostinato sălbatic. Apoi era afirmată puternic monograma lui Dmitri Șostakovici, octavizată (DSCH) și transpusă la o secundă mică ascendentă.
Sergey Khachatryan cânta cu o energie și cu o voință interpretativă debordante. Pasajele de mare dificultate, în care succesiuni de decime în duble coarde, în cvartolete de șaisprezecimi repetate cu mare insistență abundau; Toate erau spulberate printr-o velocitate extraordinară.
În debutul părții a treia, Passsacaglia, Andante, motivul muzical, enunțat de corni în fortissimo, pe un ritm palindromic, crea senzația de sentință de condamnare la moarte. Triolete cu înălțimi sonore repetate în tenuto, precum loviturile de timpan, copleșeau prin vehemența lor.
Paradoxal, vioara solistă intona apoi o melopee duioasă, amintind de atmosfera nocturnei din prima parte a concertului. Sergey Khachatryan modela sunetul viorii sale Stradivarius, cu o maleabilitate a trăsăturii de arcuș (louré) și cu un vibrato cald, feeric Treptat discursul devenea dens (duble coarde, afirmații trufașe, subliniate prin accente), iar încordarea sporea datorită salturilor intervalice bulversante.
Senzațională tehnica de variațiuni contrapunctice a lui Dmitri Șostakovici. în discursul sobru, grandios, este integrată ideea de virtuozitate componistică, deși într-un gen concertant, prim-planul pare să îl aibă excelența solistului. Se putea percepe o senzație ca și cum încet, sufletul se desprinde de trup; vioara pierdea acompaniamentul orchestral, doar trilul timpanului se mai auzea.
Motivul Passacagliei era variat caleidoscopic, inițial prezentat maestoso. Acele subito forte aveau un relief ca de colțuri stâncoase. Agogica aplicată era una ce favoriza expresia de îndârjire. Percepeam accelerări, apoi stagnări pe acorduri cvadruple, monograma DSCH. O cadență neobișnuit de lungă a făcut legătura spre finalul concertului. Această cadență este o parte solo monumentală. Iar Sergey Khachatryan a cântat-o magistral: inițial, ca pășind pe covoarele prețioase ale unui palat, apoi discursul se învârteja. Printr-un pasaj de mare virtuozitate, rapid se trecea la ultima parte, fără pauză: Burlesca, Allegro con brio - antrenantă, acidă, ca un fior brutal. Formule de anapest agile străluceau ici colo, maratonul fiind ornamentat timbral cu pizzicato de mână stângă pe corzile libere (un procedeu paganinian). Sonorități de chitară cu acorduri în pizzicato și teme intonate în maniera lui Ceaikovski, pe coarda gravă a viorii, se desfășurau cu o mare plasticitate. Un concert foarte solicitant, cu puține popasuri în care tutti-ul orchestral îi permite solistului un răgaz. Influența lui Serghei Prokofiev (Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră) este evidentă. Uluitor acest violonist Sergey Khachatryan! Are o bucurie teribilă în a cânta extrem de dificilul concert, deși însuși Șostakovici a susținut mereu că nimeni altcineva nu-l va putea cânta precum David Oistrakh.
Publicul a aplaudat minute în șir, ovaționând acest interpret și orchestra, care l-a acompaniat impecabil. Sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, un muzician perfecționist, ce a reușit cu un minim de repetiții să stăpânească o partitură foarte dificilă, Concertul nr. 1, în la minor, pentru vioară și orchestră, op. 77, de Dmitri Șostakovici - un monument sonor granitic ce a răscolit mentalul și starea afectivă a publicului din sala Ateneului Român.
Violonistul Sergey Khachatryan a oferit ca bis un cântec exprimând sufletul armenesc, asemenea unui bocet, având un ison pe sunetul do central, susurat cu rafinament de concertmaistrul Sebastian Câșleanu. A fost un moment inefabil. Câteva secunde după terminare, s-a lăsat o liniște cutremurătoare ca de reculegere. Apoi au izbucnit vulcanic ropotele aplauzelor.
După pauză, am ascultat selecțiuni din Baletul Romeo și Julieta, cuprinzând: 1. Montague și Capulet - Allegro pesante; 2. Scenă; 3. Julieta copil - Vivace; 4. Măști - Andante marciale; 5. Romeo și Julieta - scena balconului - Larghetto; 6. Moartea lui Tybalt - Andante animato; 7.Romeo înainte de plecarea Julietei - Andante; 8. Abatele Lawrence - Andante; 9. Romeo la mormântul Julietei - adagio funebre; 10. Moartea Julietei - Adagio meno mosso del tempo precedente. Acestea urmăreau cronologic cele mai importante momente ale tragediei lui William Shakespeare.
Al șaptelea balet dintre cele nouă scrise de Serghei Prokofiev, Romeo și Julieta, op. 64 a fost reprezentat de abia la sfârșitul anului 1938, montat la Teatrul Mahen din Brno, Cehoslovacia, dar în lipsa compozitorului. Apoi, în 1940 a fost montat la Teatrul Kirov (Mariinski) din Leningrad (Sankt Petersburg). Este fără îndoială un reper al coregrafiei din secolul al XX-lea. Prokofiev a fost atras de complexitatea subiectului și de veridicitatea simțămintelor eroilor. Astfel a creat o dramă muzicală de aleasă distincție și rafinament, bogată în imagini și caracterizări psihologice. Alcătuirea armonică și ritmică este însoțită de soluții variate, într-o unitate tematică, conferită de un sistem de idei muzicale ce se modifică în funcție de desfășurarea dramei (cele mai pregnante teme fiind cele ale celor doi protagoniști). Impresionează de asemenea, relativa autonomie a muzicii în cadrul spectacolului sincretic - o muzică clasicizantă, totodată modernă.
Suita a fost extrasă și finalizată de compozitor în anul 1947, având zece părți (din cele 52 ale baletului).
În interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Gabriel Bebeșelea, fragmentul Montague și Capulet a avut o forță covârșitoare.
Apoi, fragmentul Julieta copil - Vivace a beneficiat de o plasticitate deosebită. În prim-plan erau viorile săltărețe, cântând într-un tempo alert. Apoi, în secțiunea mediană, muzica devenea lirică (minunat solo-ul de flaut), înainte ca să revină entuziasmul vioi al adolescentei de 14 ani. Muzica descria stări de spirit ce alternau. Totul se mișca rapid, iar printr-o reflexie în oglindă atmosfera se transforma într-una melancolică, sugerând cum Julieta însăși, avea o descoperire intimă. Frumos au sunat intervențiile violoncelului.
Fragmentul Măști a evocat sonor intruziunea la bal a vărului lui Romeo, Benvolio și a prietenul Mercutio, reprezentând familia Montague, cei care aveau să strice evenimentul organizat de familia Capulet. În timp ce grupul se strecura incognito la petrecere, muzica devenea aici tensionată. Romeo purta o mască de clovn, pe care Tybalt (nepotul doamnei Capulet) o consideră o batjocorire a ocaziei. Trompetele sunau acum zeflemitor.
Fragmentul Moartea Julietei, o mișcare lentă, cu nuanțe întunecate, a creat una dintre cele mai sfâșietoare reprezentări ale evenimentului. Din când în când, orchestra se dezlănțuia marcând intensitatea tragediei. În concordanță cu atmosfera, instrumentația densă sugera furie și disperare. Excelentă dinamica aplicată de dirijorul Gabriel Bebeșelea, antrenând pe toți artiștii instrumentiști.
Fluxul sonor se înălța și se estompa pe măsură ce groaza a ceea ce s-a întâmplat și nefericirea erau acolo. Acordul final a adus resemnare, transmițând inutilitatea disputei ridicole, cea care a crescut la dimensiuni dezgustătoare.
Publicul a răsplătit cu aplauze puternice și îndelungate pe bravii artiști de pe scenă.
Au fost pe rând evidențiați soliștii.
Filmul Romeo și Julieta, în regia Lev Arnshtam și Leonid Lavrovsky (1954), cu Galina Ulanova și Yuri Zhdanov, Iraida Olenova, Aleksandr Radunski, a obținut un Premiu la Festivalul de Film de la Cannes, 1955.
Un concert care confirmă excelenta stagiune simfonică a Filarmonicii George Enescu.
NOTE
[1] Violonistul Sergey Khachatryan s-a născut la Erevan, Armenia, la 5 aprilie 1985. A câștigat Premiul I la Competiția Internațională Jean Sibelius de la Helsinki, în 2000, devenind cel mai tânăr câștigător din istoria competiției. În 2005 a câștigat Premiul I la Concursul Regina Elisabeta de la Bruxelles (a câștigat pentru patru ani, vioara Stradivarius Huggins, din 1708, împrumutată de la Nippon Music Foundation). A câștigat Louis Spohr Competition for Young Violinists (2000), International Fritz Kreisler Competition (2000). A debutat la New York City, la 4 august 2006. Sergey Khachatryan a fost artist rezident la Orquesta de Valencia, și de asemenea, rezident la BOZAR din Bruxelles. A cântat cu: Orchestra Simfonică a Radioului Finlandez, Orchestra dell'Accademia di Santa Cecilia, Orchestrele Filarmonice din Rotterdam și Regala Flamandă. A cântat cu: Dresdner Philharmonie (Emmanuel Tjeknavorian), Orchestra Simfonică Națională Coreeană (Oksana Lyniv), Ulster Orchestra (Daniele Rustioni), Orchestre National de Belgique (Michael Schønwandt), Queensland Symphony (Otto Tausk), Orchestra Simfonică Națională RAI (Kirill Karabits), Orchestra Națională din Lyon (dirijor Nikolaj Znaider) Auckland Philharmonia (Chloé van Soeterstède), Bochumer Symphoniker (Kahchun Wong), Orchestre de la Suisse Romande (Tugan Sokhiev), Orchestra Simfonică Lucerne (Maxim Emelyanychev), Wiener KammerOrchester (Jan Willem de Vriend), Orquestra Sinfonica de Barcelona i Nacional de Catalunya (Eun Sun Kim), Frankfurter Museumsorchester (Michael Sanderling), Gävle Symfoniorkester (Case Scaglione), Orchestra Simfonică Bilbao, Orchestra Simfonică Radio din Frankfurt (Alain Altinoglu), Orchestra Simfonică din Taipei (Alexander Liebreich), iar în America de Nord cu Orchestra Simfonică din San Francisco (David Afkham), Orchestra Simfonică din Atlanta (Pietari Inkinen), Orchestra din Cleveland (Rafael Payare), Orchestra Simfonică Națională Washington (Simone Young), Orchestra Simfonică din Toronto (Tarmo Peltokoski), Orchestra Simfonică din Seattle (Ludovic Morlot), Orchestra Simfonică din Montréal (Rafael Payare). Sergey Khachatryan a colaborat cu Orchestra Filarmonicii din New York, Orchestra Simfonică din Boston, Orchestra Philadelphia și a fost invitat să participe la festivalurile Ravinia, Aspen, Blossom și Mostly Mozart și Lucerna. A cântat cu Filarmonica Națională Armeană, pe scene importante precum: Roy Thomson Hall din Toronto, Maison Symphonique din Montreal și Carnegie Hall din New York. Sergey Khachatryan a efectuat turnee în SUA, Europa, alături de Alisa Weilierstein și Inon Barnatan, cu un program intitulat Noaptea Transfigurată, care a inclus muzica lui Ludwig van Beethoven, Arnold Schoenberg și Dmitri Șostakovici. De asemenea, a realizat un turneu în Japonia cu Nippon Foundation. A fost invitat la, alături de Filarmonica de la Viena. A realizat înregistrări la casa de discuri EMI Classics și Naïve Records. Împreună cu sora sa Lusine, au înregistrat discul Armenia mea, un album dedicat comemorării a 100 de ani de la genocidul armean, care a primit premiul Echo Klassik. Sergey Khachatryan a avut statutul de artist în rezidență la Orquesta de Valencia, Spania. Orchestra Simfonică Națională RAI (dirijor Kirill Karabits), Orchestra Națională din Lyon (dirijor Nikolaj Znaider). Sergey Khachatryan cântă pe o vioară Stradivarius Kiesewetter (1724), pusă la de Stretton Society.
[2] Sebastian Câșleanu s-a născut în Münster, Germania, într-o familie cu tradiție muzicală, și a primit primele lecții de vioară de la tatăl său la vârsta de șase ani. A studiat cu profesori renumiți precum Zakhar Bron, Rosa Fain, Mihaela Martin, Ștefan Gheorghiu și Boris Kushnir. Este câștigător al mai multor competiții naționale și internaționale: Jugend musiziert (Germania), Rovere d'Oro (Italia), Jeunesses Musicales (România), H. Wieniawski/K. Lipinski (Polonia), Concursul Internațional Brentonico (Italia), Queen Sophie Charlotte (Germania) și Concursul GeorgeEnescu (România). Sebastian a fost bursier al Live-Music-Now Yehudi Menuhin, Stiftung des deutschen Volkes, Villa MusicaRhineland Palatinate și Deutsche Stiftung Musikleben. Ca prim-violonist al Cvartetului de coarde Giocoso a câștigat Competiția Internațională de Muzică de Cameră din Melbourne (Australia, 2015), Premiul Special la Concursul ARD (Germania), Premiul Festivalului Aix en Provence (Franța) și Concursul Charles Hennen (Olanda). A colaborat cu: Günter Pichler, Hatto Beyerle și Gerhard Schulz din Cvartetul Alban Berg, Rainer Schmidt (Cvartetul Hagen), Andras Keller (Cvartetul Keller), Miguel da Silva (Cvartetul Ysaÿe), Stefan Metz (Cvartetul Orlando) și Hariolf Schlichtig (Cvartetul Cherubini). A fost invitat la festivaluri din Europa, Asia, Israel, Australia și Statele Unite ale Americii. Sebastian Câșleanu a realizat înregistrări pentru radio și televiziune, cum ar fi: WDR3, Deutschlandradio, TVR International, TVR Cultural, Radio Romania, KBS Korean Television și ABC Classics Australia. Între 2015-2017 a fost prim-violonistul Staatsphilharmonie Rheinland Pfalz, iar din 2019 este prim-violonistul Staatsphilharmonie Nürnberg. Este invitat în mod regulat ca prim-violonist invitat la Staatskapelle Berlin, Deutsche Oper Berlin, Philharmonisches Staatsorchester Hamburg, Beethoven Orchester Bonn și NDR Hannover. Sebastian cântă pe o vioară Jean Baptiste Vuillaume.