Concert maistru invitat a fost violonistul Liviu Prunaru.
Un concert de zile mari, o sărbătoare a muzicii.
Prima lucrare audiată de publicul, care în ultima vreme umple la refuz minunata sală de concerte a Ateneului Român, a fost Uvertura Strike up the Band de George Gershwin. A fost scrisă în 1927, pentru musicalul de succes de pe Broadway, cu același titlu. Este un cântec compus de George Gershwin, pe versuri de Ira Gershwin, cu colaborarea lui Millie Raush. În 1936, studenții UCLA căutau o nouă melodie emblemă. Astfel, familia Gershwin a făcut cadou cântecul Strike Up the Band for UCLA, Universității din California, Los Angeles, melodia devenind o figură simbolică a instituției.
"Uvertura este un fel de melting pot (proces de americanizare, n.n.), specific stilului eclectic al compozitorului. Ritmuri militare, sonorități de big band, melodii de salon, solo-uri de jazz - toate se succed cu rapiditate, împreună cu schimbări de tempo, culoare și orchestrație". [5].
Muzica pare să răspundă la invitația din titlu: Să cânte orchestra! Să pornească muzica! Să înceapă distracția!" Iar versurile creează entuziasmul și atmosfera unei parade.
"Să sune tobele / Să sune trompeta / În timp ce oamenii strigă / Dați drumul la fanfară / Auziți chimvalele sunând / Chemați-i pe toți / Dați drumul la fanfară, mai e de lucru / Hai să ne distrăm, să ne distrăm, să ne distrăm / Haide, fiu de fiu, de armă / Stai la rând, da, un arc / Haide, hai să mergem / Hei, Conducător, dați drumul la fanfară! Muzica având astfel, semnificația unei stări de spirit predominant optimiste. [7]
Într-adevăr, interpreții de pe scena Ateneului Român, chiar în zilele noastre, răspândeau o anume voie bună. Fiindcă muzica Uverturii Strike up the Band de George Gershwin, în vremea acestuia, era menită a exprima dorința de susținere a moralul oamenilor, în anii prăbușirii Bursei de pe Wall Street, din 1929 (A bon entendeur salut / Cine are urechi de auzit, să audă!).
Dirijorului Paul Daniel a oferit o versiune plină de vitalitate (In slow marchtime), impulsionând artiștii și descrețind frunțile auditorilor.
Alături de întreaga orchestră, percuția a excelat în stabilirea pulsului.
Refrenul (Very marked) angrena întreg ansamblul și punea în prim plan trompetele, care parcă strigau cu voci omenești.
Cântecul Strike up the Band, compus de Gershwin, a fost folosit și în filmul Strike Up the Band (1940), cu Judy Garland și Mickey Rooney.
După aplauzele publicului a urmat momentul solistic al serii: Concertul nr. 2, în do minor, pentru pian și orchestră, op. 18 de Serghei Rahmaninov, solist Lucas Debargue acompaniat de Orchestra Filarmonicii George Enescu, aflată sub bagheta dirijorului Paul Daniel.
În versiunea acestui excelent pianist, ascultam o muzică cu un stil grandios, când tumultuos și incandescent, când de o claritate împrumutată din aerul înghețat al Siberiei. Predominanța melodiei, precum și armoniile de sorginte romantică îți atingeau fibrele subtile ale sufletului. În această primă parte, Moderato, cu un aer marțial, și cu un ton dramatic și apăsător, debutul, din păcate a prezentat o incongruență sub aspectul tempo-ului. Solistul a inițiat o mișcare mai sprintenă (această lipsă a păcii interioare caracterizează mai mulți interpreți ai zilelor noastre, ce apelează la tempo-uri împrumutate din proba de atletism - 100 m. plat), iar dirijorul și orchestra s-au adaptat treptat, însă dezechilibrul a fost perceptibil. După enunțarea primei teme lungi, auzeam o tranziție rapidă și virtuoză, asortată cu figurații pianistice, piu mosso, care conducea la o scurtă serie de cadențe autentice, însoțite atât de un crescendo, cât și de un accelerando. Pianistul Lucas Debargue are o viziune foarte personală asupra acestei lucrări arhicunoscute. Artistul are o putere comunicativă deosebită, iar inspirația sa își are sorgintea în zone ale literaturii, picturii, cinematografiei și jazz-ului. Cea de a doua idee muzicală din Expoziția formei de sonată se desfășura într-o tonalitate majoră, aici prevalând aspectul cantabil. Pianistul afirma o melodie dulce de mare intensitate.
Bine construit mi s-a părut punctul culminant, înfățișând o renaștere temei secunde. Frumos a sunat compartimentul viorilor, în simbioză cu clarinetul și violele; erau momente ce anticipau intrarea emfatică a pianului. Am apreciat în mod deosebit felul în care Lucas Debargue reușea să intensifice în etape succesive sonoritatea pianului, înglobând în crescendo și latura timbrală a discursului. Solo-ul de corn a avut căldură și tensiune. În partea a doua, Adagio sostenuto, pianistul Lucas Debargue cânta magnific acele arpegii delicate în triolete, acompaniat de instrumentele cu coarde (viorile în divisi), clarinete, fagoturi și cornii cu surdină.
Motivele muzicale filigranate, ce necesitau atât o anvergură largă, cât și un control fin, doar din vârful degetelor, cu un tușeu rafinat, au transmis frumusețea sonoră a muzicii unice a lui Serghei Rahmaninov.
Totuși, acele valuri crescendo - diminuendo, cantonate în planul general dinamic piano, mi s-au părut realizate dramatic, de către dirijorul Paul Daniel, impietând asupra aspectului poetic.
Deosebit de calitativă a fost intervenția flautului solo.
Finalul, Allegro scherzando, a debutat cu o introducere orchestrală energică, iar solistul Paul Daniel a etalat un pasaj de mare vitalitate, impregnând muzica cu vigoare.
La un moment dat, tumultul era brusc întrerupt și celebra melodie lirică plină de blândețe, se ivea, fiind prezentată de viole și oboi, iar ulterior preluată de pianul solist, drept punct culminant. Foarte frumos a sunat reafirmarea triumfală de către tutti-ul orchestral a temei a doua (care este adevărata protagonistă a finalului). Coda a adus o atmosferă festivă. Cele trei acorduri finale reprezintă semnătura ritmată a compozitorului (tatatata: Rah-ma-ni-nov).
O interpretare ce a stârnit ropote de aplauze în sala Ateneului Român, pianistul Lucas Debargue oferind și un bis.
Muzica lui Rahmaninov din acest Concert a fost folosită în mai multe ocazii, amintim filmul Brief Encounter / Scurtă întâlnire (1945), regizat de David Lean, bazat pe piesa lui Noel Coward - cu protagoniștii Celia Johnson și Trevor Howard - ce a avut darul de a spori faima acestui îndrăgit concert de pian.
După pauză, am ascultat Cantata Ospățul lui Belșațar (Belshazzar's Feast) de Wiliam Walton.
Lucrarea a fost concepută ca răspuns la o comandă a BBC. La 21 august 1929 Edward Clark, planificatorul de programe i-a cerut printr-o scrisoare lui William Walton o lucrare potrivită pentru difuzare, scrisă pentru un cor mic, solist și o orchestră de cel mult cincisprezece muzicieni. Pe măsură ce lungimea și amploarea lucrării au crescut în timpul compoziției, a devenit clar până la mijlocul anului 1930 că era prea mare pentru a satisface cerințele modeste ale BBC. Astfel, compozitorul a adăugat două secțiuni suplimentare de alamă (fiecare compusă din trei trompete, trei tromboane și o tubă), conectate antifonic (construite astfel încât să fie cântate alternativ de către cele două diviziuni). Premiera a avut loc la 8 octombrie 1931, la Leeds Town Hall. Corul festivalului și Orchestra Simfonică din Londra au fost dirijate de Sir Malcom Sargent, iar solist a fost bariton Dennis Noble. Cantata a fost dedicată prietenului și binefăcătorului său, Lord Berners. În 1947, Herbert von Karajan a numit-o "cea mai bună muzică corală scrisă în ultimii 50 de ani". Lucrarea a fost interpretată ulterior sub bagheta unor dirijori precum: Simon Rattle, Eugene Ormandy, Constant Lambert. Leopold Stokowski, Maurice Abravanel, André Previn, Robert Shaw, Leonard Slatkin, Herbert von Karajan Andrew, Litton, Sir Colin Davis, Sir Georg Solti, Sir David Valentine, Roger Wagner și Sir David Willcocks.
În povestea Ospățul lui Belșațar (fiul lui Nabonid, urmașul lui Nabucodonosor), evreii se aflau exilați în Babilon. Când la o sărbătoare la care Belșațar, regele neobabilonian, comite un sacrilegiu, folosind vasele sacre ale evreilor pentru a lăuda zeii păgâni, soarta sa este prezisă de o mână fantomatică care scrie pe perete. În acea noapte este ucis, iar regatul său se prăbușește. Ospățul lui Belșațar, un episod din Vechiul Testament, prinde viață în muzica lui Wiliam Walton, printr-o orchestrație bogată, armonii surprinzătoare și accente inspirate din jazz, punând în antiteză lamentațiile evreilor și atmosfera decadentă a curții babiloniene.
"Despre Cantata Ospățul lui Belșațar de Wiliam Walton, dirijorul Corului Filarmonicii George Enescu, Andrei Stănculescu, într-o prezentare a concertului, a spus: "Este o lucrare provocatoare pentru orice cor din lume, o adevărată probă olimpică."
Orchestra uriașă permite folosire mai multor timbre, pentru a face narațiunea cât mai vie: bariton solo, cor dublu mixt (SSAATTBB) semi-cor (SSAATTBB), 2 flaute, piccolo, 2 oboaie, corn englez, trei clarinete în Si♭ (al doilea dublând clarinetul în Mi♭, al treilea dublând clarinetul bas în Si♭), saxofon alto în Mi♭, 2 fagoturi, contrafagot, 4 corni, 3 trompete, 2 tromboane, trombon bas, timpane, tobă laterală, tobă tenor, tobă mare, trianglu, tamburină, castaniete, cinele, gong, xilofon, glockenspiel, bloc de lemn, bici, nicovală, 2 harpe, pian, orgă, viori, viole, violoncele, contrabasuri, două fanfare fiecare compusă din 3 trompete,2 tromboane, tenor, trombon bas și tubă.
În secțiunea în care babilonienii își venerează zeii, fiecare literație (stabilire de conexiuni) a cărții "Slavă zeului ..." este completată cu un substantiv precum argint, fier, lemn și alamă. Fiecare afirmație este urmată de un interludiu orchestral diferit, cu un timbru potrivit substantivului. Substantivul "argint" este urmat de cântatul glockenspiel-ului și al trianglului, "fierul" este reprezentat prin lovirea nicovalei, "lemnul" este urmat de xilofon și blocul de lemn, iar pentru "alamă" există o serie de corni, trompete și tromboane.
Libretul a fost alcătuit de Osbert Sitwell, din surse biblice, în principal din Cartea lui Daniel (capitolul 5; 25) Psalmul 137 și din Apocalipsa. Textul cantatei formează un triptic, fiecare secțiune fiind subdivizată: I. Introducere, Așa vorbit-a Isaia; Dacă te uit, Ierusalim; Pe apele Babilonului; II. Interludiu. Babilonul a fost un oraș mare; În Babilon, Belșațar regele a făcut o mare sărbătoare; Slavă Dumnezeului de aur; Astfel, în Babilon, orașul măreț; III. Interludiu. Și în aceeași oră, în timp ce se ospătau; Atunci cântă cu voce tare lui Dumnezeu puterea noastră; Trompetiștii și cimpoierii tac. Apoi, cântă cu voce tare lui Dumnezeu puterea noastră.
Sunetele înfiorătoare, cele care introduc semnele pe perete, provin din opera Salome op. 54 a lui Richard Strauss. În timp ce babilonienii beau, apare o mână și scrie pe perete (Mene, Mene, Tekel, Upharsin! / Numărat, numărat, cântărit și împărțit!). Belșațar îi cheamă pe magicienii și ghicitorii săi să interpreteze scrisul, dar ei nici măcar nu-l pot citi. Regina îl sfătuiește pe rege să-l cheme pe Daniel, renumit pentru înțelepciunea sa. Daniel este adus, iar regele îi oferă să-l facă al treilea la rang în regat dacă poate interpreta scrisul. Refuză însă onorul, dar tălmăcește totuși scrisul astfel: Dumnezeu a numărat zilele împărăției tale și le-a adus la sfârșit. Ai fost cântărit ... și găsit lipsă; împărăția ta va fi împărțită și dată mezilor și perșilor.
După o explozie de tromboane la unison - evocând corni străvechi - corul neacompaniat deschide lucrarea cu narațiunea sumbră a lui Isaia despre recrutarea fiilor lui Israel, ca eunuci la curtea lui Belșațar. Urmează corul israeliților care își deplâng captivitatea. Pentru scurt timp muzica devine lirică (harpele), dar apoi devine bine ritmată când ei cântă despre captivitatea lor zdrobitoare. Naratorul bariton face apoi un jurământ, în cazul în care vor uita Ierusalimul, urmat de o scurtă reluare a lamento-ului de început.
Corul furios se dezlănțuie apoi - cu toată forța orchestrei colorate la dispoziție - la ospățul idolatric al lui Belșasar, făcut scandalos de soțiile și concubinele sale folosind vasele sacre ale templului evreiesc ca aranjament de masă. Urmează un marș.
Naratorul intona apoi, scena stranie a mâinii neîntrupate ce scrie pe zid.
Baritonul Joshua Hopkins, cu o voce profundă, foarte bine stăpânită și o dicție în engleză excelentă, a conferit prin intervențiile sale mult dramatism lucrării lui William Walton.
Atmosfera întunecată este creată de instrumentele cu coarde grave, de pian și zăngănitul funerar al castanietelor. Semnele sunt clare, iar regele este ucis. "Ucis," țipă corul, ultimele conglomerate sonore ca niște cuțite, sunt cel ale alămurilor; urmează o sărbătoare generală a israeliților. Triumful moral este complet, fiind întrerupt doar de o scurtă și liniștită reflecție asupra sorții festinurilor păgâne.
"Prin contrast, Walton folosește tăcerea, în momente strategice, pentru a construi suspans: pasajul în care evreii își exprimă indignarea față de folosirea sacrilegă a vaselor lor sacre, jefuite în distrugerea Primului Templu. Exclamația lor de groază este urmată de o liniște completă, permițând faptelor odioase ale babilonienilor să pătrundă. La un moment dat, cântatul este abandonat complet: solistul cântă: În acea noapte a fost Belșațar regele ucis și regatul său împărțit", dar înainte de ultimele patru cuvinte, întregul cor strigă cuvântul ucis. După o scurtă tăcere, cântatul reia cu exultarea evreilor: "Atunci cântați cu voce tare lui Dumnezeu puterea noastră."[6]
Finalul era dominat de paroxism sonor.
Un eveniment muzical unic, în interpretarea unor artiști ce au transmis cu multă sensibilitate sensurile acestor capodopere.
NOTE
[1] Dirijorul englez Paul Daniel s-a născut la Birmingham, în 1958. A studiat muzica la King's College, Cambridge. A învățat dirijatul la Guildhall School of Music and Drama din Londra, unde printre profesori s-au numărat Sir Adrian Boult și Sir Edward Downes. Între 1987 și 1990, a fost director muzical al Opera Factory, Auckland, Noua Zeelandă. A dirijat Opera North la debutul său din 1992 la The Proms. Între 1990 și 1997, a fost director muzical al Opera North, și dirijor principal al English Northern Philharmonia, Leeds, Anglia. Paul Daniel a fost dirijor invitat al West Australian Symphony Orchestra, în 1995. A atras atenția prin munca sa cu opere neglijate precum: Ariane et Barbe-bleue de Paul Dukas, King Priam de Sir Michael Kemp Tippett, Der Ferne Klang de Franz Schreker, Violanta de Erich Wolfgang Korngold și Gloriana de Bennjamin Britten. A promovat un repertoriu mai nou: premierele mondiale ale filmului Baa, Baa, BlackSheep de Michael Berkeley și piesa Playing Away de Benedict Mason, la Bienala din München, unde a câștigat premiul pentru cea mai bună producție și design. Paul Daniel a câștigat Laurence Olivier Award, în februarie 1998, pentru realizări remarcabile în operă și un premiu Gramophone, în 1999, pentru seria sa de muzică în limba engleză, la Naxos Records. A fost numit Most Excellent Order of the British Empire în lista de onoruri de Anul Nou 2000. În septembrie 2005, a dirijat pentru prima dată Last Night of the Proms BBC.
A fost dirijor principal și director artistic al Royal Philharmonic Orchestra of Galicia, director muzical al Orchestre National de Bordeaux și West Australian Symphony Orchestra. A colaborat multe dintre cele mai importante orchestre ale lumii, precum Orchestra Philharmonia, London Philharmonic, OAE, City of Birmingham Symphony Orchestra, Academy of Ancient Music, Orchestre de Paris, Bavarian Radio Symphony Orchestra, Gürzenich-OrchesterKöln, LeipzigGewandhaus, Netherlands Radio Philharmonic, Real Filharmonia de Galicia, Orchestre National Bordeaux Aquitaine, Tampere Philharmonic,Cleveland Orchestra, Milwaukee Symphony, New York Philharmonic și Los Angeles Philharmonic.
[2] Pianistul francez Lucas Debargue s-a născut la Paris, în 23 octombrie 1990. A luat primele lecții de pian la Școala de muzică din Compiègne, Oise, la vârsta de 10 ani, cu profesoara Christine Muenier. La 17 ani, s-a mutat la Paris pentru a studia arte și literatură la Universitatea Paris Diderot, și a încetat să mai cânte la pian timp de trei ani. A învățat engleza citind Ulise de James Joyce. În 2010, profesoara de pian Rena Shereshevskaya l-a invitat să studieze cu ea la École Normale de Musique de Paris. Cânta jazz opt ore pe zi în baruri, pentru a câștiga banii pentru studiile sale clasice. În 2016 a absolvit pianul cu Premiul Cortot. Lucas Debargue a câștigat premiul IV la Concurs Internațional Ceaikovski, ediția a XV-a, din 2015 și a primit Premiul special al Asociației Criticilor Muzicali din Moscova. Succesul lui Lucas la Concursul Ceaikovski este subiectul documentarului.Lucas Debargue - Tout à la musique, regizat de Martin Mirabel și produs de Bel Air Media, care a fost prezentat la Festivalul Internațional de Film de la Biarritz, în 2018. Lucas Debargue a semnat un contract de înregistrări cu Sony Classical. În prezent, este artist AMC - Artists Management Company, împreună cu managerul general Franco Panozzo și colaborează cu Primavera Consulting. Lucas Debargue cântă în săli de concerte precum: Philharmonie de Paris, Carnegie Hall din New York, Wigmore Hall și Royal Festival Hall din Londra, Théâtre des Champs Elysées, Fundația Louis Vuitton din Paris, Concertgebouw din Amsterdam, Musikverein Viena, Konzerthaus Vienna, Prinzregententheater din München, Elbphilharmonie din Hamburg, Berlin Philharmonie, Alte Oper Frankfurt, Cologne Philharmonie, Suntory Hall din Tokyo, Centrul Național de Arte Spectacolului din Beijing, Centrul de Artă Orientală din Shanghai, Sala de concerte Qintai din Wuhan, în Taipei, Seul, Fundația Calouste Gulbenkian din Lisabona, Victoria Hall din Geneva, Tonhalle din Zürich, L'Auditori din Barcelona, MüPa Budapesta, Konserthuset din Stockholm, Filarmonica Națională din Varșovia, Grand Hall al Conservatorului Ceaikovski din Moscova, Filarmonica din Odesa și Mariinsky Concert Hall din Sankt Petersburg. Partenerii săi în muzica de cameră îi includ pe muzicienii: Gidon Kremer, Janine Jansen și Martin Fröst, Renaud Capucon, Edgar Moreau, Lisa Batiashvili, Daniel Hope, Kristof Barati, Camille Thomas, Marc Bouchkov, Alexandra Conunova, David Castro-Balbi, Alexandre Castro-Balbi, Eva Zavaro, Jerome Pernoo, Adrien Boisseau, Quatuor Terpsycordes și Ébène Quartet. Gidon Kremer l-a numit "oaspete permanent al Kremerata Baltica". Pianistul Lucas Debargue este invitat la festivaluri precum: Verbier, Tsinandali, Festival de La Roque-d'Anthéron și Festival de Pâques d'Aix-en-Provence. Pianistul Lucas Debargue a colaborat cu dirijori precum: Valery Gergiev, Mikhail Pletnev, Vladimir Spivakov, Vladimir Jurowski, Ludovic Morlot, Lorenzo Viotti, Andrey Boreyko, Laurence Equilbey, Tarmo Peltokoski, Tugan Sokhiev, Sascha Goetzel, Bertrand de Billy, Roberto González-Monjas, Gabor Takacs-Nagy, Andras Keller, Maxim Emelyanychev, Eugene Tzigane, Christian Schumann, Stanislav Kochanovsky, Joshua Weilerstein, și Leon Botstein. Lucas Debargue a primit premiul ECHO Klassik. Compune în paralel cu activitatea interpretativă. Opera sa include numeroase piese de muzică de cameră, precum: Trio pentru vioară, violoncel și pian, Quatuor Symphonique pentru cvartet cu pian, Sonată pentru violoncel Sonată pentru vioară, Cvartet de coarde, Cvintet pentru pian. Lucrările sale includ numeroase piese pentru pian, precum Toccata, Scherzo, "Menuet Triste", "2ème pièce pour piano: Preludiu și Fugă în sol minor", "3ème pièce pour piano: Barcarolle în fa minor", Suită în re minor, Concertino pentru pian, orchestră de coarde și tobe. A compus, de asemenea, muzică vocală: cântece pe versurile lui Charles Baudelaire. În anul, 2024 și-a lansat albumul Fauré: Complete Music for Solo Piano".
[3] Baritonul canadian Joshua Hopkins este câștigător al premiului JUNO (casa de discuri Pentatone) și nominalizat la Grammy. Baritonul a cântat pe scenele Metropolitan Opera, Lyric Opera din Chicago, Santa Fe Opera, Glyndebourne, Washington National Opera, Canadian Opera Compani, Bayerische Staatsoper, San Francisco Opera, Dutch National Opera din Amsterdam și Semperoper Dresde. Viața lui Joshua Hopkins s-a schimbat pentru totdeauna când sora sa, Nathalie Warmerdam, împreună cu alte două femei, a fost ucisă de fostul ei iubit, într-o serie de acte de violență domestică, considerate acum unele dintre cele mai grave cazuri de violență domestică din istoria Canadei. În durerea sa, Joshua Hopkins a conceput acest ciclu de cântece, scrise de compozitorul Jake Heggie și autoarea Margaret Atwood. Artistul a adus cel mai personal proiect al său, Songs for Murdered Sisters, interpretând ciclul de cântece alături de Victoria Symphony din British Columbia și Philharmonia Orchestra a Universității din Michigan din Ann Arbor, la Carnegie Hall. La Capela Rothko din Houston și la Marian Anderson Hall. Baritonul Joshua Hopkins a fost câștigător atât al Prix d'Honneur - 2008 al Verbier Festival Academy, cât și al Borletti Buitoni Trust Award, în 2006. De asemenea, a fost laureat la prestigiosul ARD Musikwettbewerb din München, în 2006, și la Operalia Competition din Madrid, în 2005. De asemenea, a fost distins de Fundația George London, Fundația Jacqueline Desmarais, Fundația Sylva Gelber, premiu al Consiliului pentru Arte din Canada. Baritonul a interpretat Requiem-ului lui Gabriel Fauré, Messiah și Te Deum de Georg Friedrich Händel, Peer Gynt de Edvard Grieg. Joshua Hopkins a creat în premiera mondială rolul lui Orfeu, din piesa Eurydice de Matthew Aucoin. A susținut roluri precum Ping în Turandot de Giacomo Puccini, Cecil din Maria Stuarda de Gaetano Donizetti, Harry Bailey în It's a Wonderful Life de Jake Heggie și Gene Scheer, Mercutio în Roméo et Juliette, producția lui Bartlett Sher, Athanaël din Thaïs de Jules Massenet, Figaro în Il barbiere di Siviglia de Gioachino Rossini, Papageno din Die Zauberflöte și Guglielmo din Così fan tutte, Contele Almaviva din Le nozze di Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart, Maximilian în Candide de Leonard Bernstein, Zurga din Les Pêcheurs de Perles de Georges Bizet, Belcore din L'Elisir d'amore de Gaetano Donizetti. Joshua Hopkins a realizat înregistrări la casele de discuri ATMA Classique, Dacapo Records.
[4] Dirijorul de cor Andrei Stănculescu s-a născut la 8 decembrie 1995, la Râmnicu-Vâlcea. A studiat la Universitatea Națională de Muzică din București unde a obținut diploma de licență în dirijat coral academic, sub îndrumarea prof. Gabriel Popescu, și diploma de master în dirijat orchestral, sub coordonarea dirijorului invitat Cristian Mandeal. S-a perfecționat la Conservatorio della Svizzera italiana din Lugano, Elveția. A participat la masterclass-uri în Franța și Italia. Este doctorand al Universității Naționale de Muzică din București și totodată profesor asociat în aceeași instituție. În 2021, a debutat la Ateneul Român, dirijând Orchestra de Tineret Română și Corul de Cameră Preludiu - «Voicu Enăchescu», devenind unul dintre cei mai tineri dirijori care au apărut pe acea scenă. În anul 2023 a debutat în Festivalul Internațional George Enescu, în calitate de dirijor de cor, iar în 2025, ca dirijor de orchestră. Din ianuarie 2026, ocupă poziția de dirijor al Corului Filarmonicii George Enescu. Este fondator și dirijor al Corului Rubato. A colaborat cu filarmonicile din Brașov, Sibiu, Craiova, Arad, Bacău, Râmnicu-Vâlcea și Pitești. Este de asemenea, dirijor invitat atât la Opera Națională din București, cât și la Opera Națională din Iași, dirijor principal al Studioului Experimental de Operă Ludovic Spiess și invitat regulat la Opera Comică pentru Copii din București. A fost dirijor asistent al maestrului Michalis Economou, dirijor al Orchestrei Simfonice Radio din Grecia. În perioada 2018-2021, a fost consultant artistic și dirijor coordonator al proiectului Playing for Philharmonie. A avut ocazia să colaboreze cu personalități marcante ale scenei dirijorale internaționale în cadrul Riccardo Muti Italian Opera Academy (2025); Cabrillo Festival (2025), cu Cristian Măcelaru; Järvi Academy (2024), cu Paavo, Neeme și Kristjan Järvi; Athens International Conducting Masterclass &Competition (2023, 2024 și 2025), cu Michalis Economou; NDR Elbphilharmonie Orchestra Masterclass (2024), cu Alan Gilbert; programul RCO Conducting (2022 și 2023), cu Cristian Măcelaru; Fondation Royaumont Academy (2020, 2021), cu Léo Warynski, François-Xavier Roth, Cristian Mandeal și Martin Sieghart. Din 2018, este dirijorul Corului Catedralei Sfântul Iosif din București. În această calitate, a avut onoarea de a dirija Liturghia papală cu ocazia vizitei Sanctității Sale Papa Francisc în România, primind Crucea Arhiepiscopală ca distincție Andrei.
[5] Cojocaru, Mihai: Program de sală, Filarmonica George Enescu, 26 febr.- 4 mart 2026, pag. 7
[6] sonichits.com/Gershwin/Overture_To_Strike_Up_The_Band
[7] Începeți muzica cu un ritm de tobe / Începeți să cântați muzica cu un sunet puternic de trompetă/ În timp ce mulțimea aplaudă, începe să cânte muzică cu întregul ansamblu / Ascultă sunetul metalic al instrumentului de percuție al chimvalelor / Adunați-vă pe toți într-un grup mare și pregătiți-vă să cântați muzică. / Redați muzica cu un ritm și bătăi constante / Chiar dacă avem de lucru, hai să luăm o pauză și să ne distrăm puțin. / Ne bucurăm și facem lucruri care ne aduc bucurie și entuziasm / O expresie de încurajare adresată cuiva pentru a-l face să se simtă mai încrezător și mai motivat / Adoptă o poziție cu curaj și hotărâre / Organizați-vă și aliniați-vă corespunzător pentru a începe să cântați muzică / Hai să ne mișcăm și să începem să facem muzică împreună / Un apel către directorul muzical pentru a începe să dirijeze și să conducă ansamblul pentru a crea muzică.
wikipedia.org/Belshazzar%27s_Feast_(Walton)