Recitalul a fost o coproducție a Fundației Centrul Român de Muzică, împreună cu Filarmonica George Enescu, și face parte din proiectul FaurEver Together, proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Pianista Daria Tudor a rostit un cuvânt introductiv, prezentând formația camerală Fauré Quartett. Cu ocazia venirii lor la București, și în preajma recitalului lor, membrii cvartetului oferiseră deja un masterclass unor studenți ai Universității Naționale de Muzică din București, finalizat cu un concert.
Prima lucrare interpretată de Fauré Quartett a fost creația lui Gustav Mahler, Cvartetul cu pian în la minor, o lucrare scrisă pe când compozitorul avea doar 15 ani și singura sa creație camerală care a supraviețuit. Cvartetul este de fapt, doar o primă mișcare (Nicht zu schnell / Nu prea repede), nefinalizat. Premiera sa a avut loc la Conservatorul din Viena, la 10 iulie 1876, cu însuși Gustav Mahler la pian. Ulterior, în 2013, la comanda Orchestrei Filarmonice din Rotterdam, compozitorul olandez Marlijn Helder a realizat orchestrația lucrării.
Regizorului Martin Scorsese, a utilizat muzica aceasta drept coloană sonoră a filmului Shutter Island (2010), interpretată de Cvartetul ceh Pražák.
Structura și forma acestei lucrări prezintă influențe ale muzicii compozitorilor Johannes Brahms, Franz Schubert Richard Wagner și Anton Bruckner. Folosirea tonalității și a materialului tematic sunt însă originale. Textura bogată și alcătuirea armonică pot fi ușor confundate cu unele dintre muzicile de cameră cu coarde ale lui Arnold Schoenberg.
La sala Ateneului Român, în interpretarea Fauré Quartett, după cele două măsuri introductive - cu pulsație de triolete de pătrimi - ascultam tema principală, bazată pe o celulă de trei sunete (la-fa-mi), relevantă pentru întreaga parte. Pianul cânta inițial ideea muzicală, urmat de celelalte instrumente, de intonau o amplă cadență armonică, apoi vioara reafirma ideea muzicală:
Admirabil a sunat canonul - cu perechile vioară-pian și violă violoncel - printr-o soluție polifonică ce aducea o tensiune suplimentară. Vioara prezenta apoi o idee tematică nouă ce se constituia ulterior în tema secundă a formei de sonată, având un traseu sinuos, cu modulații frecvente. Iar pianul, completa atmosfera cu sonoritatea sa adâncă.
Arareori am putut asculta un sunet de violă de o astfel de claritate și timbralitate, una foarte apropiată de o vioară a doua a unui cvartet de coarde!
În diferitele faze ale Dezvoltării, materialul tematic era prelucrat și supus secvențării, parcurgând mai multe tonalități. Frumos a sunat și acel moment în care tema principală era combinată cu elemente din Punte, spre a atinge în cele din urmă, punctul culminant. Reiterarea celulei din debutul temei, apărea aici, într-o ipostază concentrată ritmic. Impresionant a fost interpretat fragmentul în care se petrecea o amplă oprire pe o pedală de dominantă. Apoi, armoniile cromatice conduceau către o a doua zonă culminantă. Unisonul intonat crea senzația de ansamblu simfonic. Conglomeratul coloristic al acestei excepționale formații camerale părea ireal. Și această impresie se datora unei intonații "lacrimă". Prin suprapunere acordică, se forma un al treilea sunet - o alchimie vibrațională, denumită Il Terzo suono di Tartini / "Al Treilea sunet al lui Tartini" [2].
Componistica lui Gustav Mahler, pe atunci student, se dovedea una deosebit de riguroasă. Remarcabilă aplicarea principiului economiei motivelor muzicale și al exploatării variate a celulei formată din cele trei sunete menționate (de pildă: un interval de sextă mică ascendentă urmat de o secundă mică descendentă se metamorfoza spre finalul părții într-o succesiune de sextă mare în urcare și o secundă mare în coborâre), ceea ce crea o schimbare a stării de spirit.
Aplauzele puternice ale celor prezenți în sala Ateneului Român au răsplătit interpretarea dată acestui "tors" de cvartet mahlerian, de o rară frumusețe.
În continuarea recitalului formației Fauré Quartett, am ascultat Cvartetul cu pian nr. 1, în do minor, op. 15, de Gabriel Fauré, compus în anul 1879. Conceput într-o tonalitate minoră, atmosfera sugerată este totuși una predominant pozitivă. Totodată, prin folosirea unor indicații de tempo mai lent, muzica cvartetului sugerează frământările emoționale din viața lui Gabriel Fauré, cele din momentul compoziției (o deziluzie în dragoste). Premiera lucrării avut loc la 14 februarie 1880. Cvartetul în do minor conține patru părți: 1. Allegro molto; 2. Scherzo Allegro; 3. Adagio; 4. Allegro.
Prima mișcare a Cvartetului s-a deschis cu unisonul celor trei instrumente cu coarde, în timp ce pianul asigura suportul armonic. Se simțea scriitura complexă, generând o atmosferă dominată de măreție, precum și influența muzicii lui Brahms. Frumos a sunat tema secundă din Repriză, în tonalitatea majoră. Concluzia aducea calmul. În Scherzo, instrumentele cu coarde se grupau într-un ansamblu închegat. Tema cu aspect ludic, expusă de pian, avea ca fundal marșul în pianissimo al celorlalte instrumente, cântând în pizzicato. Foarte bună colaborarea trio-ului de coarde cu pianul, mai ales prin imitațiile realizate măiestrit. Transparența predomina. Pianul reușea să obțină o sonoritate fantastică, ce mă ducea cu gândul la imaginea unui văl ce acoperea fața unei domnițe.
În partea a treia, Adagio, auzeam acorduri grave, un motiv cu expresie reținută, ce se extindea la toate instrumentele, având conotația tristeții. Dialogul înfrigurat continua până ce vioara intona o melodie duioasă, ce trecea rând-pe-rând la partenerii formației. Splendid a sunat epilogul, cu armonii cristaline. Pianul broda figurații armonice feerice. Finalul liric, cu o mare generozitate melodică, totodată avântat, un Allegro, cu formule ritmice punctate era unul apropiat de mesajul primei părți. Încheierea cvartetului crea un sentiment apoteotic de sinteză cuprinzătoare.
Publicul a aplaudat intens și îndelung artiștii de pe scenă.
După pauză, am ascultat Tablouri dintr-o expoziție de Modest Musorgski, în aranjamentul lui Dirk Mommertz & Grigory Gruzman.
Interesant acest aranjament, care plecând de la ideea de a nu renunța la sonoritate pianului, (originalul lucrării lui Musorgski), îmbogățește coloristic lucrarea prin efecte deosebite ale celor trei instrumente cu coarde (foarte puține, față de cunoscuta orchestrație a lui Maurice Ravel). Fiecare instrument contribuia la sugestia imaginilor tablourilor, prin adăugarea efectelor speciale: sul ponticello, flageolete, flautando, jété, glissando, tremolo, și pizzicato Bartók. Cel mai reușit tablou, atât sub aspect interpretativ, cât și ca aranjament, mi s-a părut Dansul puilor din găoace, de o vivacitate acaparantă, acolo unde sonoritatea con legno aducea o mare plasticitate.
Marea poartă a Kievului însă nu m-a convin ca aranjament, desigur interpretarea a fost una cu multă strădanie. Greu de înfățișat cu pretenții simfonice, monumentalitatea arhitectonică, doar cu ajutorul a patru instrumente, atunci când în memorie ai un ansamblu simfonic ravelian bogat. Pianul încerca să încarce atmosfera prin pasaje de virtuozitate arpegii pe întreaga claviatură, până și prin intermediul unor clustere. Mă ducea gândul la Paganiniana de Nathan Milstein, unde fenomenul era similar, dar mai reușit: o augmentare timbrală, prin acompaniament pianistic).
Momentele de fugato au fost excelent cântate.
După aplauze prelungite și ovații, la bis, membrii Fauré Quartett au oferit publicului două lucrări: o combinație muzicală între Piazzola și Fauré, cu ritmuri de tango, cu imitații jazz-istice ale pianului (cu rol de percuție), și o lucrare intitulată Song. Momentele suave ale viorii în registrul acut și solo-ul melancolic de violoncelului au încântat auditoriul, care a răsplătit prin aplauze intense cadoul muzical al interpreților.
.
Un recital cameral instrumental de mare clasă. O bucurie nespusă adusă de o formație celebră, pe care sperăm să o mai ascultăm pe scenele noastre.
NOTE
* Fotografiile din recital au fost realizate de Alin Iavorenciuc.
[1] Membrii Cvartetului Fauré s-au reunit în timpul studiilor, în 1995, la Karlsruhe, pentru a marca 150 de ani de la nașterea lui Gabriel Fauré, și și-au dat seama curând că această formulă le oferea noi perspective asupra unui repertoriu nedescoperit. Formația s-a impus, în doar câțiva ani, drept unul dintre cele mai importante cvartete de pian din lume, prin interesul de a explora noi teritorii sonore din muzica de cameră și de a interpreta compoziții aflate în afara repertoriului consacrat. Cei patru muzicieni sunt apreciați pentru experimentele și descoperirile lor; fie că este vorba de spectacole cu NDR Big Band, colaborările cu artiști precum Rufus Wainwright sau Sven Helbig, aparițiile în cluburi precum Berghain, Cocoon Club sau Le Poisson Rouge din New-York sau în emisiuni TV - KIKA, Rhapsody in School, ce stârnesc entuziasmul copiilor pentru muzica de cameră. La lansarea albumului Popsongs din 2009, presa și publicul au făcut mare vâlvă. În anul următor, ansamblul a fost premiat cu ECHO Classic pentru albumul Classic beyond borders. Alte premii: Înregistrarea anului pentru muzica de cameră - 2008, pentru cvartetele cu pian de Brahms, Concursul German de Muzică, Premiul pentru ansamblu acordat de Festspiele Mecklenburg-Vorpommern, Premiul Duisburg și Premiul BrahmsSchleswig Holstein. În 2006, au semnat un contract cu Deutsche Grammophon. Au înregistrat de asemenea la Sony Classical,. În prezent, cvartetul lansează prima înregistrare cu aranjamente proprii le Tablourilor dintr-o expoziție de Musorgski și Etudes-Tableaux de Rahmaninov, la casa de discuri Berlin Classics. Au realizat un CDexclusiv cu lucrări de Fauré și, disc, After Hours, care conține câteva bis-uri surprinzătoare. Membrii cvartetului predau la universitățile din Berlin, Würzburg și München și au fost directori artistici ai Festspielfrühling Rügen. Ansamblul este desemnat Cvartet în rezidență la Universitatea de Muzică din Karlsruhe. În turneelor lor, muzicienii cântă pe cele mai importante scene camerale: Concertgebouw Amsterdam, Alte Oper Frankfurt, Filarmonica din Berlin, Teatro Colon Buenos Aires și Wigmore Hall Londra.
[2] al Treilea sunet al lui Tartini ("Il Terzo suono di Tartini") este un fenomen acustic, un sunet combinat a cărui frecvență este diferența dintre cele frecvențele celor două sunete originale ale unui bicord. Astfel, în cazul unei cvinte perfecte armonice se produce un sunet aflat la o octavă inferioară; pentru o cvartă perfectă se percepe un sunet aflat la o duodecimă inferioară; pentru o terță mare simultan cântată se aude un sunet aflat la două octave inferioare; pentru o sextă mare armonic se percepe o cvintă perfectă inferioară. De exemplu: o înălțime de 512 Hz și un sunet de 640 Hz în același timp, va crea al treilea sunet al lui Tartini - un sunet grav de 128 Hz (două octave sub fundamentala 512 Hz). Fenomenul era deja cunoscut cel puțin din secolul al XVI-lea și era exploatat cu precădere în arta orgii. - wikiital.com/Terzo_suono_di_Tartini